Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

duminică, 30 ianuarie 2011

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE DIRECTORUL DE ŞTIRI AL TVR1 ŞI MODERATOR AL EMISIUNII „JUDECĂ TU”!

Stimată doamnă Rodica Ioana Alexandra Culcer,

Sunt col. r. ing. Teodor GHIŢESCU şi mă simt obligat, din punct de vedere intelectual şi moral, să mă adresez domniei voastre , ca moderator al emisiunii „Judecă tu” , dar mai ales ca Director de Ştiri al Televiziunii Române, pentru a vă reaminti că sunteţi în slujba noastră, a cetăţenilor, care vă plătim salariile pentru a ne informa corect nu pentru a ne manipula în mod grosolan.
Demersul meu este iniţiat de emisiunea moderată de dv. „ Judecă tu”, din data de 27.01.2011, pe care o consider o „ruşine” pentru întreaga presă din România, aşa cum mă voi strădui să argumentez în cele ce urmează.
Principalele ipotezele ale argumentări caracterului ruşinos al emisiunii menţionate pot fi, printre altele:
1.           Moderatorii de emisiuni,  sunt formatori de opinie publică, prin urmare au o mare responsabilitate asupra corectitudinii ştiinţifice a informaţiilor difuzate şi a competenţei participanţilor la dezbateri, în raport cu tema emisiunii. Ei ar trebui să aibă cunoştinţe minimale despre societatea în care trăim, despre cauzele involuţiilor sau evoluţiilor ce se produc, asupra caracterului democratic sau antidemocratic al actelor de guvernare şi mai ales asupra a direcţiei spre care se îndreaptă ţara din care şi ei fac parte, împreună cu trecutul şi viitorul lor;
2.           Televiziunea publică este plătită de toţi contribuabilii, pentru a fi corect informaţi asupra realităţilor socioeconomice în primul rând şi nu pentru a fi manipulaţi pe baza dogmelor politice, mai ale a celor antidemocratice şi retrograde, preponderente în guvernarea ultimilor 21 de ani. Este nedemn, josnic şi cinic să foloseşti un mijloc de informare naţională, pentru a dezinforma şi dezbina oamenii şi categoriile sociale;
3.           Tema dezbătută la emisiunea incriminată, a fost mult mai echidistant tratată de posturile private de televiziune decât de cel naţional, de la care populaţia a avut, dintotdeauna, cele mai mari speranţe  de probitate profesională.

Deşi sunt ofiţer în rezervă, sunt în primul rând un specialist în management şi un analist de sistem, la nivelul cel mai înalt din România, aşa cum o pot demonstra prin ceea am învăţat, am aplicat, am publicat şi prin susţinerea celor afirmate în faţa oricărei autorităţi ştiinţifice din ţară, ce m-ar putea contesta. Prin urmare argumentele mele nu au în vedere doar atacurile insidioase la adresa armatei, în general şi a militarilor rezervişti, în special,  ci mai ales o revoltă intelectuală la afirmaţiile tendenţioase, imorale, antidemocratice şi retrograde ale moderatorului şi majorităţii invitaţiilor lui, care constituie o agresiune la adresa inteligenţei, logicii şi eticii umane.
În detaliu:
1.  Doamnă CULCER:
C   aţi deschis emisiunea cu o evidentă incitare la ură a celorlalte categorii sociale asupra militarilor, poliţiştilor şi magistraţilor, citez: …. „poate nu v-aţi gândit că de contribuţia dumneavoastră beneficiază în mult mai mare măsură ofiţerul, poliţistul şi magistratul decât profesorul care v-a învăţat carte sau medicul care v-a redat sănătatea sau v-a redat viaţa.Oare să nu ştiţi că susţinerea pensiilor tuturor categoriilor  sociale, ca şi a bugetarilor nu se face din munca altora ci din propria lor muncă? Spaţiul nu-mi permite să fac o argumentare ştiinţifică a aceste normalităţi, deformate spre anormalitate de dogmele politice şi morale ale capitalismului de tip occidental, cancerul declinului permanent al României postdecembriste, cu ajutorul persoanelor ca domnia voastră;
C  Ce vreţi să spuneţi prin, citez: „Îi plătim mai bine pe unii decât pe ceilalţi”. Şi nici aceasta nu ar fi nici o problemă, dacă disproporţia nu ar fi atât de mare şi dacă nu ar genera consecinţe periculoase. Vorbim despre disproporţiile produse de un sistem conceput iniţial ca echitabil şi deformat pe parcurs împreună cu …..” . Insinuarea „îi plătim mai bine pe unii decât pe alţii”, evident, nu se referă la contribuabili, pentru că nu ei stabilesc  nivelele de salarizare şi pensionare, ci la guvernanţi. Dacă tot doriţi să faceţi o comparaţie a disproporţiilor veniturilor, de ce nu luaţi si salariile şi pensiile  şefilor diferitelor agenţii guvernamentale, înfiinţate special pentru a distruge economia naţională şi a sărăcii populaţia: AVAS, ANRE, Consiliul Concurenţei, etc.? De ce nu comparaţi salariul unui fotbalist cu salariul Şefului Marelui Stat Major sau Procurorului General  (am uitat, fotbalistul produce bunuri în mediul privat şi nu pentru ţară, prin urmare salariul lui nu are nici o legătură cu ceea ce produce ci cu ceea ce speculează patronii lui)? Ce disproporţie în venituri  ar putea genera consecinţe periculoase” ? Cea dintre profesor şi magistrat sau cea dintre veniturile  angajatului şi cele ale angajatorului, disproporţie pe care o evitaţi, evident din motive politice?
C  Aţi uitat să subliniaţi pentru ascultători, prin dezbatere, care era sistemul citez: „conceput iniţial ca echitabil şi deformat pe parcurs”, ca să înţelegem şi noi „vulgul” ce înseamnă un sistem de pensii echitabil şi cine l-a deformat şi prin ce mijloace. De ce nu aţi pus problema acoperirii deficitelor bugetare de către  cei care au  produs deformările economice şi sociale şi  care au miliarde de € în conturi străine? „Judecă tu”! De ce nu aţi pus în discuţie, unde este reforma economiei şi creşterii veniturilor populaţiei (inclusiv a pensiilor) prin zecile de miliarde împrumutate de guvernele actuale de la bancherii internaţionali şi pe care le plătim noi contribuabili? Spuneţi că s-au dus în pensii! Este ruşinoasă o astfel de afirmaţie, pe postul naţional, când toate celelalte televiziuni au dezvăluit o parte din găurile negre ale politicii şi economiei care le-au volatilizat!
C  În mod perfid prezentaţi  pensiile militare drept pensii speciale, dobândite pe baza veniturilor din ultima lună, şi nu pensii profesionale, calculate conform normelor în vigoare la data pensionării! Invitatul dv. specialist în sociologie, spunea că dacă ele ar fi fost calculate pe o perioadă de minim 5 ani ar fi fost in ordine! Chiar aşa au fost calculate, analizând activitatea cadrelor militare pe cel puţin 5 ani şi  pe întreaga perioadă de muncă! Invitatul dv. nu ştia acest lucru şi a fost adus să „lumineze” mintea auditoriului! Au fost câteva excepţii, comandate politic, dar care puteau fi corectate fără a afecta statutul tuturor militarilor  (constituit de secole, în toată lumea) şi scăderea drepturilor de pensie sub nivelul de venituri ai anilor 1980.

2.   Aproape toţi invitaţii dv. au fost de acord cu o lege unică de pensii şi de salarizare, un alt aspect insidios al emisiunii. Prezentarea acestor legi ca instaurând echitatea socială şi nu maximizarea profiturilor private  este culmea batjocurii la adresa intelectualităţii.  Nici moderatorul şi nici  unul din invitaţi nu  sesizează că aceste legi UNICE NU SUNT NICI UNICE ŞI NICI UNITARE. Ele se referă doar  la salariaţii bugetari şi nu la toţi salariaţii ţării, ca şi când Puterea statului  (Legilativă, executivă , etc.) nu ar fi reprezentanta întregii populaţii ci  doar a sectorului privat, care prezintă pe angajaţii publici (cei de pe urma cărora s-au îmbogăţit de fapt) drept „milogii”, care stau cu mâna întinsă la bunurile lor! Ce însemnă sector privat fără sistem public (pe care îl „căpuşează” continuu), fără  educaţie, fără sănătate, fără legislaţie, fără protecţia muncii şi a existenţei, de către sistemele speciale de protecţie (armată, poliţie, magistratură)?
3.  Nu s-a  pus în discuţie dacă anularea statutului profesional al militarilor şi poliţiştilor prin aceste legi, este un act antidemocratic  şi anticonstituţional, armata fiind singura instituţie a statului cu funcţia constituţională de garant al democraţiei şi statului de drept. Mai mult, unul din  invitaţii emisiunii, Mihai Neamţu (dacă i-am reţinut corect numele), leagă activitatea acestor instituţii de dogmele politice şi nu de activitatea lor profesională, stabilită prin legi distincte. Domnul în cauză doreşte război pentru ca armata să-şi merite salariile şi pensiile. Vai de noi şi urmaşii noştri cu asemenea „intelectuali infantili”  aduşi la televiziunea publică!
4.  Caracterul retrograd al legilor pensiilor şi salariilor bugetarilor, constă în legiferarea scăderii nivelului veniturilor nete ale angajaţilor statului, la nivelul anilor 80, adică o întoarcere în urmă cu peste 40 de ani, după 20 de ani de aşa zisă „democraţie”. Comuniştii, pe care îi blamaţi, în cei 40 de ani de guvernare nu au scăzut niciodată salariile sau pensiile, din contră le-au crescut continuu, deşi au plătit datorii de război, au plătit datorii bancare şi au investit în bunuri publice mai mult decât întreaga perioadă capitalistă a ţării.  Acesta era un subiect pentru „Judecă tu”, referitor la evoluţia salariilor, pensiilor şi disproporţiile între profesii şi posturi.
5.  Militarii în rezervă s-au revoltat prin greva de protest nu numai pentru ei ci şi pentru abuzurile legislative şi economice ale actualului guvern şi preşedinte împotriva întregii ţări, deoarece nu mai reprezintă interesele majorităţii populaţiei, realitate evidenţiată de orice sondaj de opinie profesional.
6.  V-aţi asociat forţelor oculte ale acestei ţări, care doresc discreditarea armatei şi a celorlalte instituţii ale statului de protecţie naţională, deoarece revolta armatei împotriva tiraniei  şi a măsurilor antidemocratice ar putea fi adevărata ameninţare pentru criminalii economici ai acestei ţări, responsabili de degradarea economică şi biologică a poporului român din ultimii 21 de ani. De aceea ei doresc distrugerea armatei şi transformarea militarilor în „mercenari”, care luptă pentru stăpânii care îi plătesc, nu pentru interesele naţionale, cum spune Constituţia. Ştiţi foarte bine că militarii noştri nu au ce căuta în Irak, Afganistan si alte teatre de război deschise de oligarhia internaţională în interesele ei economice nu ale României.

VĂ ADUC LA CUNOŞTINŢĂ CELE DE MAI SUS, DEOARECE NU ESTE O ACŢIUNE SINGULARĂ. Aduceţi în discuţie probleme importante şi de actualitate, DAR CU INTERPRETĂRI PERVERSE, generate tocmai de către cei responsabili de starea deplorabilă a României sau acoliţii lor.
Aşa aţi procedat şi în emisiunea din 20.01.2010, când puneţi în discuţie „statul asistenţial” , producând o DIVERSIUNE INTELECTUALĂ, DE LA ROLUL ŞTIINŢIFIC PE CARE TREBUI SĂ ÎL AIBĂ ORICE STAT PRODEMOCRATIC, acela de MANAGER al întregii naţiuni, NU DE SLUGĂ în mâna unor grupuri de interese economice şi politice, CUM ESTE STATUL ROMÂN ACTUAL.
Scopul şi spaţiul (şi aşa extins) al acestei scrisori nu îmi permit să argumentez distorsiunile informaţionale generate de emisiunile „Judecă tu” şi, probabil, de toate celelalte emisiuni de ştiri pe care le coordonaţi ca Director de Ştiri al TVR.
Aştept scuzele publice ale domniei voastre, înainte de a mă adresa altor instituţii media şi de combatere a discriminării.
29.01.2011
Col. r. ing. Teodor GHIŢESCU

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Declaraţii de presă susţinute de primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern din 28.01.2011

Emil Boc: Buna seara, tuturor. În această seară am adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Înainte de a vă prezenta conţinutul acestei ordonanţe de urgenţă aş vrea să fac nişte precizări generale. Prin Legea 119/2010 am impus recalcularea tuturor speciilor speciale pe baza principiului contributivităţii. Legea 119 din 2010 face referire la următoarele categorii de pensii speciale: pensiile militare, adică ale acelora din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigabil profesionist, navigaţia civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi şi pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti. Potrivit acestei legi, au existat două termene de recalculare a acestor pensii speciale. Pentru pensiile militarilor şi a celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, termenul a fost sfârşitul lunii decembrie 2010. Pentru celelalte pensii, cu excepţia celor ale militarilor, termenul a fost 31 august 2010. În consecinţă, pensiile de serviciu ale deputaţilor, senatorilor, funcţionarilor parlamentari şi ale celorlalte categorii menţionate au fost recalculate până în 31 august 2010, iar din 1 septembrie 2010 s-a aplicat noul cuantum rezultat în urma aplicării principiului contributivităţii. În urma aplicării acestui principiu, pentru aceste categorii de pensii, s-a realizat şi se realizează la bugetul de stat o economie de aproximativ 50 de milioane de euro anual, prin recalcularea acelor pensii speciale, altele decât cele ale celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Acum, în ceea ce priveşte pensiile militarilor, adică ale celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, toate aceste pensii au fost recalculate până în 31 decembrie 2010. Unele dintre ele au fost recalculate pe baza adeverinţelor cu veniturile din perioada în care au activat, în urma depunerii acestor documente de către pensionarii militari, altele au fost recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru aceia care fie nu au depus cereri de recalculare, fie au depus doar în luna decembrie şi nu s-a putu recalcula într-un interval extrem de scurt. Raportându-ne la această situaţie, astăzi am luat această decizie: pensiile celor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru care, la calculul pensiile recalculate s-a avut în vedere salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc până în 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de către beneficiari. Deci acele pensii care nu au fost recalculate pe baza veniturilor, în lipsa documentelor, şi s-au recalculat unitar pe baza salariului mediu brut pe economie, se revizuiesc pe baza veniturilor.
2. Cine are obligaţia să aducă actele doveditoare ale veniturilor realizate lunar? Potrivit ordonanţei de urgenţă, obligaţia identificării şi transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii anunţate, revine instituţiilor de apărare din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul cărora beneficiarul şi-a desfăşurat activitatea. Deci, în vederea revizuirii, aceste autorităţi ale statului vor identifica veniturile realizate lunar pentru aceia la care, aşa cum am spus, pensiile s-au recalculat pe baza salariului mediu brut pe economie şi nu pe baza veniturilor reale pe care aceştia le-au avut în activitatea pe care au desfăşurat-o. În aceste condiţii, acum avem 3 situaţii cu privire la pensiile militarilor: prima situaţie este cea a pensionarilor militari în legătură cu care pensia s-a recalculat corect, pe baza veniturilor individuale lunare şi care au primit pensia într-un cuantum mai mare sau mai mic decât cel avut anterior, dar este o pensie corectă, pe baza principiului contributivităţii. Această pensie care s-a calculat şi s-a impus pe baza principiului contributivităţii şi care atestă veniturile lunare individuale se menţine în continuare în plată la acelaşi nivel, fie că a scăzut fie că a crescut. Deci la aceştia nu se revizuieşte pensia, pentru că ea s-a calculat corect, pe baza veniturilor lunare individuale. Am încheiat acest capitol.
Pentru pensiile recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie şi ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie se menţin în continuare cuantumurile în plată primite, mai mari decât în luna decembrie, până la data emiterii deciziei de revizuire. Altfel spus, în ce situaţie suntem aici? Dacă nu şi-au depus adeverinţele sau şi-au depus adeverinţe de recalculare dar nu au fost operate încă iar, prin recalcularea stabilită în decembrie, pe baza salariului mediu brut pe economie, pensia stabilită este mai mare decât cea din decembrie, se menţine în continuare pensie mai mare până când se revizuieşte, pe baza veniturilor reale pe care le-a avut, iar din acel moment, se aplică pensia rezultată în urma revizuirii pe baza contribuţiei.
Cea de-a treia ipoteză: pensiile care au fost recalculate tot pe baza salariului mediu brut pe economie dar ale căror cuantumuri sunt mai mici în luna ianuarie decât în luna decembrie, se vor plăti începând cu luna februarie, la nivelul lunii decembrie, până la momentul revizuirii deciziei de recalculare, pe baza veniturilor lunare, adică pe baza contribuţiei, după care se aplică varianta finală a pensiei rezultate în urma aplicării veniturilor realizate efectiv de către pensionari. În această situaţie, cei care, în luna ianuarie, au avut pensia recalculată pe baza salariului mediu brut pe economie şi a fost pensia mai mică decât în decembrie, diferenţa pentru luna ianuarie o vor primi în cursul lunii februarie şi vor merge în continuare cu pensia din luna decembrie până în momentul revizuirii acesteia pe caza veniturilor stabilite de către autorităţile statului pe care le-am menţionat. Acest proces de revizuire se va desfăşura pe parcursul anului 2011 până în 31 decembrie.
Până în 31 martie 2012, se va efectua regularizarea acestor drepturi şi, pentru cei care vor avea de primit – în urma revizuirii – mai mulţi bani decât în luna decembrie, aceşti bani de vor da în cursul anului 2012. Pentru cei care după revizuire vor primi mai puţini bani decât în luna decembrie, sumele se vor recupera începând cu anul 2012, potrivit legii, pentru că există o prevedere potrivit căreia sumele de bani nu trebuie să afecteze mai mult de o treime din pensie şi, în funcţie de cuantumul acesteia, se vor individualiza recuperările, începând cu anul 2012 şi continuând cu anii următori. Acestea sunt cele mai importante prevederi pe care le-am adoptat astăzi în legătură cu situaţia pensiilor militare, astfel încât şi aici, pe de o parte, să se respecte principiul contributivităţii, un principiu corect cu 22 de milioane de români şi fiecare să primească, în consecinţă, o pensie adecvată.
Fac precizarea că tot ceea ce am afirmat până în acest moment, şi anume, că pensiile militare cu vechime completă până în 30 de milioane de lei vechi, în urma recalculării respective, revizuirii, nu scad. Acest lucru este şi rămâne valabil în continuare.
În rest, în funcţie de nivelul contribuţiei, de numărul de ani pe care i-a avut – carieră completă sau incompletă – pensiile militare, în urma revizuirii respective, recalculării, cresc sau se diminuează, aşa cum şi celelalte pensii care au fost revizuite până în luna septembrie – din luna aceea s-au pus în practică la cuantumurile rezultate în urma recalculării. Dacă dumneavoastră aveţi întrebări pe marginea acestui subiect...
Reporter: Dacă se constată în urma acestei revizuiri că pensionarii au primit mai mulţi bani decât ar trebui, cum vor da aceşti bani înapoi statului – treptat sau cum?

Emil Boc: Tocmai acest lucru l-am precizat mai înainte. În cazul în care în urma revizuirii se va constata că au primit mai mulţi bani – atenţie, asta înseamnă că nimeni, de aici înainte, până la sfârşitul perioadei de revizuire, nu va primi un cuantum mai mic decât cel din luna decembrie, cu excepţia acelora pentru care s-a recalculat pensia pe baza actelor doveditoare de venit, acolo se aplică pensia recalculată conform principiului contributivităţii. Pentru ceilalţi, dacă în urma adeverinţelor care se vor pune la dosar şi în urma revizuirii pensiei va rezulta un cuantum mai mic decât cel din decembrie, începând cu 2012, în etape lunare, se va reţine o fracţiune.
Reporter: Ce înseamnă o fracţiune, domnule premier?
Emil Boc: Adică, aşa cum spune legea, de a nu fi afectat dreptul la pensie mai mult de o treime şi, lunar, se va întinde pe o perioadă de timp, în funcţie de cuantumul pensiei, dar aici, vreau să fiţi bine informaţi, ne referim la pensii care pe toată această perioadă nu vor avea un cuantum mai mic decât cel din luna decembrie 2010.
Reporter: Ce se va întâmpla în cazul în care persoanelor care nu au îndeplinit până la data de 1 aprilie 2001 calitatea de cadru militar activ, poliţist sau funcţionar public cu statut special în cadrul Administraţiei Penitenciarelor? În proiectul de ordonanţă se spunea că acolo se ia în calcul salariul minim pe economie.
Emil Boc: Nu. Avem, în cadrul ordonanţei, precizarea că, în cazul în care nu vor putea fi identificate anumite perioade şi, în cadrul acestor perioade, anumite venituri lunare, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, conform Anexei nr. 1 din ordonanţă, dar nu mai puţin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie, deci în cazul în care în cariera unei persoane există o perioadă care nicicum nu poate fi identificată pentru că arhiva a fost distrusă sau din alte motive se aplică acest principiu pe care l-am menţionat.
Reporter: Ştiu, dar v-am întrebat despre cei care nu au îndeplinit acea calitate, până la 1 aprilie 2001, de cadru militar activ, adică acei militari care au făcut Transfăgărăşanul...
Emil Boc: Nu avem în această ordonanţă nicio precizare suplimentară faţă de ceea ce există în Legea 119. Rămâne valabil ce este în Legea 119.
Reporter: Domnule premier, erau discuţii despre unele date ale foştilor angajaţi, actuali pensionari care ar fi fost considerate secrete, cei de la SRI, SIE, chiar şi Ministerul Justiţiei şi existau probleme, dacă ar fi putut să fie sau nu transferate către casele de pensii. Cum a fost soluţionată această situaţie.

Emil Boc: Această problemă a fost soluţionată prin faptul că se instituie obligaţia acestor instituţii să pună la dispoziţie adeverinţele de venit. Ei sunt cei care gestionează. Nu este vorba de încălcarea niciunui secret de serviciu, pentru că ei sunt aceia care operează cu aceste date şi ei trebuie să le pună la dispoziţie în vederea revizuirii cuantumului pensiilor, pe baza adeverinţelor de venit, întrucât ei sunt deţinătorii acestor documente.
Reporter: Deci, aceste documente vor fi declasificate în vreun fel sau nu sunt considerate documente secrete?
Emil Boc: Atâta vreme cât ei le utilizează – instituţiile care le au în posesie – nu există această problemă.
Reporter: Şi o a doua întrebare, dacă-mi permiteţi: după această ordonanţă, cât estimaţi că economisiţi sau nu după recalcularea tuturor pensiilor speciale.
Emil Boc: Ne vom putea pronunţa cu suma exactă la finalul procesului de revizuire a acestor pensii. Cert este, aşa cum am menţionat, că în cazul celorlalte pensii - cu excepţia pensiilor militarilor – care au fost recalculate şi au intrat în vigoare începând cu 1 septembrie 2010 economia anuală este de aproximativ 50 de milioane de euro. Vă vom putea face exact aceste precizări la sfârşitul acestei perioade, pentru a nu face o prognoză greşită în acest moment.
Reporter: Mai am o întrebare: sunt pensionari care spun că au stagiul militar complet şi că au primit pensii mai mici. Şeful statului spunea că nu este posibil acest lucru – dacă ai stagiul militar complet, atunci pensia ţi se va mări în urma recalculării.
Emil Boc: Probabil că a fost o situaţie în care a avut o parte din stagiul militar dovedit cu adeverinţe şi o parte pe baza salariului mediu brut pe economie. În acea situaţie, până se face identificarea şi acelei perioade, începând cu luna februarie se dă cuantumul din luna decembrie al pensiei, iar diferenţa de pe luna ianuarie se dă în luna februarie, până la decizia finală de revizuire pe baza adeverinţelor de venit. Acest lucru este foarte important de reţinut.

Reporter: Aveţi o estimare pe fiecare situaţie în parte, câţi pensionari se regăsesc în prima situaţie, a doua şi a treia?
Emil Boc: Aceste lucruri vă vor fi comunicate de către instituţiile de resort: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, pentru a vă da datele punctuale.
Reporter: Dacă până în martie anul viitor o parte din aceste persoane ies natural din sistem, ca să mă exprim aşa, şi între timp ele au primit ori mai mulţi, ori mai puţini bani, cine va trebui să returneze sau să primească aceşti bani?
Emil Boc: Potrivit legii civile, persoanele care sunt îndrituite la pensii de urmaş beneficiază de aceste drepturi, evident. Aici se aplică regimul de drept comun, regimul obişnuit ca în orice altă situaţie de succesiune.
Reporter: Deci vor plăti urmaşii lor în cazul...
Emil Boc: Se vor reţine sau se vor da bani în plus titularului dreptului, indiferent care este acesta.
Nu putem face o afirmaţie de acest gen, că vor plăti urmaşii. La fel ca în dreptul civil, persoana care este succesoare în drepturi ia şi activul şi pasivul persoanei pe care o moşteneşte cu toate drepturile aferente.
Reporter: Nişte clarificări de natură juridică, dacă ne puteţi da: din câte ştim, conform CEDO, pensia este un drept patrimonial. În baza cărui temei juridic un pensionar, cu o pensie stabilită în plată, este obligat să returneze o parte din ea, în urma recalculării? Au fost astfel de speţe la CEDO, presupun că ştiţi.
Emil Boc: În primul rând, aş vrea să subliniez că Legea 119, legea care stă la baza recalculării pensiilor speciale, a fost atacată la Curtea Constituţională şi a fost declarată constituţională, adică au fost avute în vedere, în cadrul criticii de constituţionalitate, toate aceste elemente, iar instanţa supremă în materie de constituţionalitate din România a declarat această lege constituţională. Fac precizarea că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul, nu şi cuantumul. Cuantumul dreptului se stabileşte în concret în funcţie de posibilităţile pe care o ţară, un guvern, le are la un moment dat. Dreptul, într-adevăr, la pensie, rămâne, nu este eliminat, cuantumul concret se stabileşte în funcţie de posibilităţile şi de potenţialul pe care ţara îl are la un moment dat, iar mai ales în condiţii de criză, în condiţii care au determinat restrângerea cheltuielilor bugetare, am fost obligaţi să revizuim şi acest aspect al pensiilor speciale care nu aveau la bază principiul contributivităţii, aşa cum cei 5milioane şi ceva de pensionari din această ţară primesc o pensie pe baza principiului contributivităţii. Pe această lege nu am făcut altceva decât să punem toţi pensionarii din această ţară supuşi aceluiaşi principiu de a acordare a pensiei, pe baza contribuţiei: contribuţie mare – pensie mare, contribuţie mică - pensie mai mică.
Reporter: Dacă puteţi să ne precizaţi care sunt argumentele juridice care v-au făcut să vă schimbaţi radical poziţia iniţială, pentru că guvernul anterior spunea că, în ciuda deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recalcularea pensiilor poate continua pentru ceilalţi pensionari care nu erau în speţa respectivă.
Emil Boc. Nu vreau să reintru în alte dispute juridice, pentru că opiniile au fost, sunt şi rămân împărţite cu privire la caracterul erga omnes versus inter partes a acelor hotărâri de suspendare şi nu de anulare. Legea contenciosului administrativ face o referire expresă doar la hotărârile de anulare irevocabilă ale Înaltei Curţi care se publică în Monitorul Oficial şi sunt obligatorii pentru toată lumea. Nu este niciun fel de precizare cu privire la aceste caracter obligatori pentru hotărârile de suspendare. Dar indiferent de această dispută juridică în care n-o să intru, fac doar precizarea că în această ordonanţă am ţinut cont în special de dificultăţile întâmpinate în practică în cadrul acestui proces de recalculare. Iar aceste dificultăţi au apărut în special în luna decembrie, pentru că, din nefericire, aceste cereri de recalculare nu s-au depus din 28 iulie, când practic s-a adoptat această hotărâre de guvern care stabilea metodologia de recalculare. Dacă s-ar fi depus cererile de recalculare din august, septembrie, octombrie, noiembrie s-ar fi putut termina până la sfârşitul lunii decembrie. Nedepunându-se până la sfârşitul lunii decembrie, atunci ce s-a întâmplat? Pentru cei care au depus, li s-au recalculat pe baza veniturilor declarate, pentru cei care nu au depus, s-a aplicat mecanismul din lege de stabilire a pensiei recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie. Şi de aici au rezultat scăderi ale pensiilor. Noi nu facem altceva astăzi decât să revizuim aceste pensii recalculate, pentru că nu s-au depus aceste adeverinţe şi păstrăm acelaşi cuantum din decembrie până la momentul revizuiri, când se acordă pensia finală, corectă, în baza veniturilor pe care persoana în cauză le-a avut în timpul carierei militare.
Reporter: Deci, poziţia dumneavoastră iniţială nu a fost întru totul greşită sau greşită parţial?
Emil Boc: Cred că v-am răspuns la această întrebare cu o argumentaţie chiar foarte lungă.
Reporter: Domnule premier, aş mai avea o curiozitate: este adevărat că ministrul apărării. Gabriel Oprea, a cerut anul trecut ca acest termen de recalculare a pensiilor militare să fie prelungit? Şi dacă da, de ce nu s-a prelungit, ca să nu se ajungă la această situaţie?
Emil Boc: Ministerul Apărării, ca, de altfel şi Ministerul de Interne, au avut de gestionat acest subiect, la care ei au constatat că în luna decembrie, practic, s-au depus dintr-o dată foarte multe cereri, care nu au putut fi operate în totalitate până la sfâşitul lunii, şi că foarte mulţi militari nu şi-au depus adeverintele de venit. Din acest punct de vedere, s-a făcut aplicarea legii, care a spus foarte clar că pentru cei care nu-şi depun se aplică salariul mediu brut pe economie.
Aş vrea să mai fac o referire la cea de-a doua decizie a guvernului de astăzi, şi anume, aşa cum am declarat de mai multe ori, şi pentru anul 2011 se va menţine exact acelaşi nivel al indemnizaţiilor pentru şefii de companii de nivel local şi naţional şi pentru indemnizaţiile din consiliile de administraţie la societăţile şi companiile cu capital majoritar de stat, repet, menţinerea la acelaşi nivel ca şi în anul 2010, adică plafonate. Am luat această decizie pentru că, la nivel local, memorandumul pe care l-am adoptat în Guvern nu producea efecte doar pentru companiile naţionale. În concluzie şi pentru anul 2011 indiferent că este vorba de companii de interes local, judeţean sau naţional, dacă sunt cu capital majoritar sau integral de stat, se aplică salariile şi indemnizaţiile plafonate la fel ca şi în anul 2010, până la ieşirea României din recesiune, după acel moment putem vorbi de rediscutarea acestor aspecte. Deci, acea promisiune pe care am făcut-o rămâne valabilă şi se aplică prin acest act normativ.
Reporter: În această seară companiile din sectorul energetic care operează în România s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI şi au discutat despre majorarea treptată a preţului la gaze. Când se scumpesc gazele domnule prim-ministru, ştiţi ceva de acest lucru ?
Emil Boc: Nu am discutat despre acest subiect.
Reporter: Cu cine ? Cu cei de la FMI sau...
Emil Boc: Cu nici o autoritate. Până în acest moment, acest subiect nu a figurat pe agenda guvernului şi, de altfel, nu este atributul direct al Guvernului, pentru că nu Guvernul stabileşte preţul la energie ca de altfel şi preţul carburanţilor, ci doar încercăm să corectăm eventualele abuzuri, acolo unde le identificăm.
Reporter: De ce vrea Guvernul să dea 1,2 milioane de lei pentru efectuarea unui sondaj la nivel naţional pentru a afla ce cred românii despre concedieri, Prima casă sau ce nivel de trai au şi de ce se dau şi bani pentru răspunsuri ?
Emil Boc: Întrebarea acesta nu ştiu la ce se referă. Despre ce licitaţie este vorba şi cine o organizează. Ordonatorul de credite vă va da răspunsul.
Reporter: Dumneavoastră susţineţi privatizarea, scoaterea la vânzare a unor pachete majoritare de acţiuni la alte companii, în afară de CFR Marfă şi Termocentrale, cele două care sunt deja prevăzute în acordul cu FMI? Nu vorbesc despre pachetele minoritate deja anunţate.
Emil Boc: Ce pot să vă spun este că cu siguranţă nu susţin privatizarea CEC-ului. Acest lucru vreau să să ştie foarte clar şi să fiu foarte explicit. În rest, alte analize nu am efectuat şi după analizele pe care Ministerul Economiei le va face vă voi putea da răspunsuri suplimentare.
Vă mulţumesc.


 

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 28.01.2011

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Nu ii iertati!

Nu îi iertaţi!

o haită de borfaşi, mecanic colorată,  
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,                                                                 
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn...

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri...

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli  i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi
fugiţi spre-a nu vă prinde răbdarea explodând...

aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o  în   râvne   de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de  jeg şi anatemă...

ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng,  în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci...

pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul  ţării elenei la picioare
şi  balele  oranj  în  cale i se-aştern...

din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind  pe  os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă...

ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita,  tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns...                

nu bogăţia haitei, nici  luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare...

nu contrarelativa (!)  noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă,                             de  gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă...

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi...

nu îi iertaţi  nicicum, revolta socială,
 e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi  blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi   borfaşii cu dreptul de-a pieri...

                        Colonel (r.)  Costinel Petrache
 




Va prezentam un mesaj al domnului Mihai IRINA, pensionar din loc. Ghergheasa, jud. Buzau, adresata Presedintelui Romaniei

Domnule Presedinte al Romaniei moderne,

Am aflat, din intamplare ca aceasta este adresa Dumneavoastra de email ca functionar temporar in aceasta (traianbasescu@presidency.ro, n.n.)
institutie a statului roman, care se cheama PRESEDINTIA ROMANIEI!
Va intreb acum direct si cu revolta, de ce nu ati dat aceasta adresa pentru cetateni ?
Ati preferat sa dati o adresa de relatii cu publicul adica procetatean@presidency .ro
la care sa raspunda un om, din punctul meu
de vedere totalmente incompetent, cum este Consilierul Dumneavoastra la
Relatii cu publicul, adica Gabriel Cristian Piscociu?
Domnule Presedinte,
Recunoasteti ca desi ati avut o formatie oarecum militara, in aceste momente ati jignit
un numar impresionant de militari pensionari? Aveti Dumneavoastra ceva stima pentru
acest numar impresionant de oameni care trebuie stimati de catre intreg poporul roman?
Pe Dumneavoastra va misca oarecum solemnitatile militarilor , cand le tremura mana pe arma
atunci cand jura credinta si slujire vesnica pentru poporul roman?
Va marturisesc faptul ca eu sunt unul dintre oamenii care
conform legilor statului din acel moment, am facut doar 6 luni de armata!
Am facut-o insa, asumandu-mi rolul de barbat al Romaniei, care, subliniez, in perioade
critice, ar fi gata sa-si dea si viata pentru acest pamant !
Acesta este sensul juramantului militar depus de catre un ostas!
Va marturisesc faptul ca atunci cand erau manifestari solemne in unitate,
cat si atunci cand am depus juramantul militar, am fost cuprins de o emotie deosebita
pe care nu am mai simtit-o niciodata in viata mea! Pur si simplu mana mea vibra si
tremura odata cu automatul pe care il tineam in mana!
 Eram si cuprins de lacrimi! Eram la fel de emotionat atunci cand la
solemnitati se canta Imnul ROMANIEI  si eu in acel moment tineam strans cu ambele maini
o arma !
M-am simtit ca un adult care are datoria sa apere acest pamant cu orice pret!
Dumneavoastra, prin ceea ce faceti acum, imi demonstrati, cu toate ca v-ati educat, intr-un spirit militar
ca nu aveti nici un fel de intelegere si stima pentru acesti BRAVI ROMANI!
Va sugerez sa va reconsiderati intreaga atitudine despre acesti Romani napastuiti si, in cazul in care cugetul si simtirea Dumneavoastra se alatura militarilor care au facut extraordinare eforturi ca aceasta tara sa
ramana cat de cat intreaga, sa lasati cu bunavointa ca altcineva sa conduca aceasta TARA,
din moment ce Dumneavoastra v-ati demonstrat cu varf si indesat incompetenta!

Mihai IRINA
Pensionar
Fost administrator de sisteme si retea la
fostul Ispat sidex Galati
Ghergheasa nr 138, Jud BUZAU

joi, 20 ianuarie 2011

Imensa umilinţă: cât mai răbdăm?


Astăzi am primit decizia de recalculare a pensiei.
Scuzaţi! Sunt un biet asistat social, o legumă umană, un paria al societăţii, care nu prea mai are discernământ. Sau, cel puţin aşa mă consideră adunătura de tâlhari care a ajuns azi “stăpână şi pe ţară, şi pe noi”. De fapt, am primit o hârtie ordinară, o coală A4 de vreo 65g/m, adică cel mai ieftin curpapier de pe piaţă, în care mi se comunică scăderea pensiei mele, a proprietăţii mele obţinută după anii în care am dormit pe ciment, am spart gheaţa dintre liniile de cale ferată, am strâns recoltele câmpului, am tras cu arma, am străjuit nopţile şi cerul conaţionalilor mei, am obţinut alături de o mână de camarazi cel mai mare calificativ obţinut vreodată într-un anumit poligon din fostul URSS şi mi-am văzut familia doar atunci când, în loc de “liber”, nu eram chemat la... “suprapunere”.
În fiţuica redactată nu ştiu de către cine, semnată de un neica nimeni, că în loc de nume e doar o mâzgălitură ordinară, demnă de un copil de grădiniţă, cu pretenţie de semnătură, apare şi numele meu: “Domnule X” . Nu “domnule maior în rezervă”. Ca şi cum mi-ar fi comunicat : “Băi Măcăcârţă”!, ca şi cum m-ar fi comparat cu panarama impostoare Oprea, generalul fără armată, slugoi şi lingău consacrat al celor care au crezut că gradele militare sunt  jucăriile lor, că armata e un fel de Counter-Strike la mâna acestui Barbarosa  modern, acestui pirat de Balcani, care a început să se considere buricul  pământului, dispreţuind tot ce mişcă în ţara asta, “râul, ramul...”.
Şi noi, miltarii, pe care acest ordinar de rând vrea să-i transforme în asistaţi sociali, suntem doar o mică parte a celor care vor fi devalizaţi de propriile valori. Dascălii acestei naţii, cărora şi noi, militarii, le datorăm recunoştinţă (nu v-am uitat, maestre Tradafir, monşer Giurginca şi onorate, din cer, senior Mihăilescu), ca să nu mai vorbim de educatori, profesori universitari şi alţi titani ai învăţământului românesc, medicii de renume mondial, care lucrează în condiţii inaceptabile pentru secolul XXI, funcţionarii din administraţiile locale şi naţionale, cercetătorii din toate domeniile, pensionarii civili şi toată suflarea acestei ţări va pica victimă a acestori impostori, ajunşi prin linguşire şi minciună – la fel ca fanarioţii – la conducerea României.
Militarii rezervişti au ajuns un gunoi în ochiul lui Băsescu şi mai mărunţi şi neînsemnaţi decât viermele Boc. Pentru ei categoriile sociale enumerate mai sus sunt doar entităţi oarecare din marea masă a celor care ar fi buni doar de manipulat, mase amorfe care n-ar trebui să conteze în faţa lor.
M-am mândrit ani la rând cu gradul meu militar, cu condiţia mea de militar. Nu am cerut niciodată mai mult, dar nici nu am crezut vreodată că hoţii vor ajunge să fure făţiş, cu zâmbetul pe buze, şi că la sfârşitul forţat al carierei militare voi ajunge să fiu comparat cu şoferul de la Ministerul Sănătăţii. Eu nu sunt cine ştie ce persoană importantă, dar când am auzit că lui Dumitru Prunariu (nu mai menţionez gradul de general, deoarece aceste termite sociale l-au transformat pe UNICUL cosmonaut român în asistat social) i s-au furat 70% din pensie, m-am cutremurat. Guvernanţi imbecili, cu cine puteţi compara un unicat? Cu cine puteţi compara inventatorii români cărora nu le recunoaşteţi meritele şi le oferiţi la bătrâneţe doar praful de pe tobă? Cum puteţi dormi noaptea când oameni de valoare mor de infarct din cauza voastră? Asasini inconştienţi, vreţi să ajungem la limita umanităţii, vreţi ca într-o zi pe plăcuţele de la graniţă să nu mai scrie nici măcar ROMÂNIA? Noi nu vom permite aşa ceva, atenţie deci, nu vă jucaţi cu focul. Într-o emisiune televizată, un parlamentar imbecil, reprezentant al PD-L,  i-a avertizat pe invitaţi, reprezentanţi militarilor rezervişti:
“Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?”
Adică ei ar fi aliotmanul, iar noi cioatele!!!  Păi să-i răspund şi eu, parafrazându-l pe Coşbuc: ”Să nu dea Dumnezeu cel sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ”. Şi clipa aceea nu-i departe. Camarazi, în 1989 Ceauşescu ne mai promitea 15 lei şi a fost împuşcat. Ăştia ne-au furat banii, gradele şi onoarea. Oare... ce merită? Haideţi să ne trezim în ceasul al doisprezecelea şi să mai salvăm odată ţara de venetici. Vă mai amintiţi vorba cântecului?
A-mbrăcat cămaşa morţii
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorţii,
Va trânti tiranii jos!”
Iar dacă vă amintiţi, luaţi aminte! De va fi nevoie,camarazi,  haideţi să ajutăm naţia şi să facem noi istoria, să arătăm lumii că nu am jurat degeaba şi că jurământul nostru e unic şi sfânt. Iar dacă această şleathă de fonfi şi de flecari nu înţelege că “patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor”, să-i facem noi să înţelegă şi să-i trimitem pe pustii, tocmai unde a dus mutul iapa şi a înţărcat dracul copii, să rămână acolo neam de neamul lor. Că nu există pe lumea asta nelegiuiure mai mare decât furtul identităţii morale a unei categorii sociale care a existat şi a făurit istoria acestui neam de la începutul  vremurilor.
 Aşadar, pentru ultima oară, guvernanţi de carton, lăsaţi-ne în pace, plecaţi voi, ca să nu vă zgornim noi! Că atunci nu vor mai grăi doar slovele scrise.
Cu profund dispreţ, Mr.(r) (totuşi!) Dragoş Arsene 

miercuri, 19 ianuarie 2011

O mana de ajutor – apel catre membrii SCMD care stiu sa lucreze cu calculatorul si care, momentan, dispun de timp liber


Avand in vedere ca in aceste zile filialele SCMD din Bucuresti si din tara sunt asaltate de tot felul de cereri ale cadrelor militare in rezerva si in retragere, pentru o mai buna informare a acestora, precum si in scopul degrevarii membrilor Birourilor Operative, ai Comitetului Director, ai Departamentelor si Secretariatului Tehnic, de sarcina raspunsurilor la intrebari simple, uzuale, cum ar fi:
  • Care sunt documentele necesare inscrierii in sindicat;
  • Care sunt datele de contact ale membrilor structurilor sus mentionate;
  • Cum se ajunge la sediul central al SCMD;
  • Cum ma pot inscrie in procesele juridice intentate de catre SCMD;
  • Care este cuantumul cotizatiei de membru de sindicat, etc,
rugam membrii SCMD care stiu sa lucreze cu calculatorul si care dispun de timp, sa colaboreze la organizarea si punerea in functiune a Biroului de relatii cu publicul al SCMD.
Rugam pe cei interesati sa contacteze pe domnul Col. (r) Stanciu Constantin, tel. 0786149823,  e-mail: constanciu@gmail.com

luni, 10 ianuarie 2011

Interviu cu prof. univ. Ion COJA - Noi, romanii, un popor de oi?


Motto:      „Cred că principalul vinovat de această situaţie este însuşi poporul român! El ilustrează perfect observaţia că „un popor de oi naşte un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-şi bată joc, nepedepsită, de ţară. Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în aceşti 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să tempereze setea ei de înavuţire. Pe român nu-l interesează situaţia generală. Cum să îndrepţi o ţară când cetăţenii ei se gândesc fiecare la sine şi nu la binele comun?”  (Internet)
    

Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet o sumedenie de texte care propun un portret moral deprimant al poporului român, texte extrem de critice şi, cel puţin aparent, extrem de lucide, de realiste. Socotiţi, probabil, că aceste acuzaţii, căci acuzaţii sunt, ar fi nedrepte!

Din fericire pentru poporul român, dar şi pentru autori, aceste aprecieri sunt greşite. Partea proastă este că, aşa greşite cum sunt, aceste vorbe aspre şi nedrepte fac serie cu o mulţime de alte vorbe chitit defăimătoare la adresa românilor, vorbe care, cel puţin în parte, se înscriu în ultima vreme într-o strategie evidentă de descurajare şi demobilizare a românilor! Cu siguranţă că majoritatea autorilor de texte critice la adresa românilor nu participă cu bună ştiinţă la această diversiune! Dar e păcat că, prin autoritatea lor, oameni care şi-au câştigat o binemeritată notorietate, un Dan Puric sau Florin Constantiniu ori Andrei Pleşu, le oferă, fără voia lor, un gir nemeritat detractorilor noştri. Detractori năimiţi, profesionişti ai minciunii, mercenari ai anti-românismului! Postulez: Cei care au conceput cu atâta pricepere programul de distrugere a economiei româneşti, a statului român, nu puteau să nu aibă o preocupare similară şi pentru sufletul românesc! Se lucrează acum intens la demolarea sufletului naţional, comunitar, la relativizarea valorilor care, de când ne ştim, ne dau încredere şi speranţă! Ne dau curaj! Ne mobilizează!

Faptul că asemenea texte zburdă slobod pe Internet înseamnă că oamenii, tineretul internaut, apreciază aceste texte, se regăsesc în spusele domnilor autori, spuse care nu mai pot fi retrase din circulaţie. Cel mult pot fi contracarate. Vă ascult! Ce propuneţi? 
 
Eu încerc, mai înainte de orice, să-i înţeleg pe domnii autori. Fireşte, ei ilustrează perfect dictonul latin qui bene amat, bene castigat! Adică, cine iubeşte bine, pedepseşte bine, critică cu asprime!... Şi mă întreb, cu toată sinceritatea – l-am citat pe domnul academician, ce li se poate reproşa românilor, „poporului român”, pentru cele petrecute în istoria noastră mai veche sau mai nouă.

Propun să n-o luăm de la Traian şi Decebal, ci de la 22 decembrie 1989! S-o luăm metodic.

Da, cred că este bine să discutăm despre lucruri bine cunoscut, trăite de cei care ne citesc! Mai întâi în Decembrie 1989, aşadar, când românul a ieşit în stradă. Ţin bine minte de ce a ieşit în stradă! Ca să moară într-o luptă complet inegală, cu nişte adversari nevăzuţi, teribil de bine înarmaţi, iar românaşii noştri, fără par, fără pistoale, numai cu palmele goale, conform unui model ancestral de comportament voinicesc, au ieşit la bătaie cu sutele de mii, dispuşi la orice sacrificiu. Au ieşit să moară, numai ca să dovedească că nu suntem laşi, aşa cum susţinea de ani de zile Europa Liberă, cum că mămăliga (românească) n-o să explodeze niciodată!
     Românul, după părerea mea, poate mă înşel!, este răbdător şi nu se revoltă uşor, dar nu din laşitate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, că ar putea fi ucis, ci mai degrabă din teama de a nu fi pus în situaţia să ia el viaţa cuiva! Românul lasă să treacă de la el şi îl lasă pe netrebnic „în plata Domnului”!... Românul crede profund în justiţia divină! Acesta este punctul său slab, cu care a pierdut mult pe termen scurt, cu care însă a răzbit prin veacuri de istorie grea, solicitantă cum nu a mai fost pe multe alte meleaguri ale Europei! Postulez din nou: Credinţa profundă în justiţia divină este însă şi punctul nostru forte!
     Atunci însă, în decembrie 1989, s-a petrecut un gest extraordinar: lumea a ieşi în stradă dispusă să moară demonstrativ, pentru a dovedi ceva, nu pentru a pedepsi sau răzbuna!... Nu pentru a câştiga o confruntare! Au ieşit la sacrificiu şi atât! Fără nicio pregătire din timp, fără să ştie exact împotriva cui! Cum nu s-a mai întâmplat de multe ori în istoria planetei! Eu, unul, nu cunosc alt caz!...

Unii au spus atunci, în Decembrie, că românii fac astfel prima revoluţie autentică, de la venirea lui Iisus pe pământ... Exact aşa! Mă rog, o părere!

Dar nu trebuie trecut prea uşor peste o asemenea apreciere... Oricum, decembrie 1989 nu face serie cu Iulie 1789 sau cu noiembrie 1917, momente penibile, jenante, în istoria planetei noastre... S-a uitat aspectul acesta, eroic şi unic, profund românesc, al celor petrecute în Decembrie 1989. S-a uitat şi s-a pierdut, pentru că a lipsit continuitatea. Lucrurile au fost deviate brutal şi cinic pe linia mizeră a restaurării cominternismului, a raptului pângăritor, săvârşit de troica iudeo-gitano-bolşevică Brucan, Iliescu, Roman, aduşi în fruntea bucatelor de valul KGBist al loviturii de palat! Lăsând deoparte aportul mizerabil al sus-numiţilor la desfăşurarea evenimentelor, şi rezumându-mă la componenta strict românească, populară, a evenimentelor, la felul în care mii de tineri, de copii, au ieşit în stradă fără să ştie împotriva cui, fără să ştie de unde şi cine trage, îţi mărturisesc, dumitale, domnule coleg şi domnilor autori, că eu, în acele zile am trăit clipe de extaz, m-am simţit confirmat cu asupra de măsură în părerea cea bună pe care o am dintotdeauna despre ai mei, rude, prieteni şi necunoscuţi, despre neamul românesc! Cu atât mai mare mi-a fost însă jalea, pricepând încă din seara de 22 decembrie că suntem minţiţi şi trădaţi!
      Că au fost îngrozitor de minţiţi, nu este vina lor, a celor care au ieşit în stradă! Numai că aflarea adevărului despre ce a fost în decembrie 1989 cu siguranţă nu cade în sarcina poporului român! Ci în sarcina îndeosebi a istoricilor, a intelectualilor pe care poporul român i-a odrăslit! Am dreptate?

Fiţi mai clar, vă rog!

Avem nevoie de adevărul despre decembrie 1989, despre acei copilaşi ucişi ca nişte miei! Nu putem ocoli nici adevărul despre asasini! Avem, repet, nevoie de adevăr! Căci de 20 de ani criminalii îşi fac mendrele în viaţa noastră politică şi nimeni nu-i cheamă la judecată! Cine ar trebui să-i acuze pe asasini şi să producă dovada crimei lor? Poporul român? E absurd să pui pe seama „poporului” o asemenea sarcină, care cere mult profesionalism, multă specializare! Cui revine sarcina, obligaţia de a stabili adevărul?

Justiţiei! Procuraturii, judecătorilor...

Justiţiei şi istoriografiei, şi mai ales istoricilor noştri! Dă-mi voie să pun o întrebare cu adresă mai exactă: Oare câţi ani, câte secole trebuie să mai treacă pentru ca sub cupola Academiei Române să se constituie o savantă comisie de cercetare pe tema Decembrie 1989 la români?! Căci deocamdată, adică de 20 de ani, Academia Română nu face niciun pas spre luminarea poporului, să afle tot natul cu ce au greşit românii în decembrie 1989 şi pe ce cale s-o apuce de-acum înainte. Deşi este locul de întrunire al celor mai luminate minţi din România, Academia Română nu face nici cel mai mic efort pentru a scoate poporul român din bezna în care-l ţine comisia Sergiu Nicolaescu de falsificatori ai istoriei! Ce vină are, domnilor, poporul român pentru minciuna în care trăim de 20 de ani?! Cum să stabilească poporul român adevărul dacă istoriografii din elita academică nici nu se gândesc măcar că ei sunt nu doar îndreptăţiţi, ci sunt şi obligaţi, obligaţi să-i tragă la răspundere pe infamii erijaţi în istorici! În judecători! În justiţiari! A ajuns pârâtul să fie judecător, iar lumea academică tace! Ce să facă poporul român în această situaţie?! Când vede în jurul său atâta tăcere?!
      Sergiu Nicolaescu este un caz patologic, un iresponsabil megaloman, vinovat de moartea a zeci, poate sute de români. Şi conduce taman el ancheta crimelor din decembrie!... La fel ca şi Vladimir Tismăneanu, desemnat să facă ancheta/raportul asupra anilor de comunism, 1921-1989, asupra crimelor făptuite de taică-su şi alţii de aceeaşi teapă! Oare poporul român trebuia să protesteze la deciziile aberante ale Parlamentului, ale preşedinţilor Iliescu sau Băsescu?! Oare poporul român trebuia să scrie măcar o notă de protest la aceste anomalii?! Au nu cumva în primul rând elita academică şi universitară avea obligaţia să intervină împotriva acestor încălcări flagrante ale metodologiei ştiinţifice şi mai ales împotriva aberaţiilor şi minciunilor cu care raportul Tismăneanu ne prosteşte în faţă?! Domnii academicieni, ca istorici şi ca oameni ai cetăţii, nu s-au simţit jigniţi şi revoltaţi pentru felul cum s-a constituit şi a lucrat comisia de cercetare şi condamnare a comunismului?!
       Nu mă refer la persoana domnului profesor Florin Constantiniu în sine. Dînsul este unul dintre puţinii academicieni – de fapt altul nici nu cunosc!, care deseori se pronunţă public în chestiunile care ard, care dor! Dar ce facem cu ceilalţi academicieni, cu însăşi instituţia numită Academia Română, care nu reacţionează nicicum la tragedia pe care o trăieşte poporul român?! Vorbele aspre cu care domnul academician a calificat reacţia sau lipsa de reacţie a poporului român se potrivesc mult mai bine elitei academice! Academiei Române în persoană! Formula „spiritul de demisie, pasivitatea” se potriveşte mănuşă Academiei Române, nu poporului român! Iar când spun elita academică, nu este greşit să se înţeleagă şi lumea universitară, comunitatea rectorilor universitari!
        Academia este instanţa ştiinţifică supremă a oricărei naţii! Este, după Biserică, cel mai important sediu al Adevărului! Şi ce a făcut Academia Română pentru apărarea Adevărului nostru românesc? A tăcut ce a tăcut – în cazul Decembrie 1989 şi al raportului despre crimele comunismului, iar când n-a tăcut a deschis gura ca să-l invite la Bucureşti pe marele detractor al neamului românesc Elie Wiesel! Ca să-l cinstească cu cel mai înalt grad academic pe un impostor, un ins pe care conaţionalii săi îl privesc ca pe o ruşine naţională! Noi l-am pus pe handicapat în fruntea mesei, i-am dat cinstirea cea mai înaltă! Preşedintele Ţării l-a mai şi decorat! În corolar, ne-am ales cu altă comisie, cu alt raport, Raportul Wiesel, care aduce poporului român cea mai gravă şi mai mincinoasă acuzaţie: de holocaust!

La acea dată domnul Constantiniu nu era membru al Academiei! Iar comisiile acelea le-au constituit nişte oameni politici, nişte guverne, de o anumită coloratură politică. Intervenţia Academiei ar fi contravenit statului Academiei, care stabileşte clar neamestecul Academiei în disputele partizane, politice!

Fals argument! Miza comisiei Wiesel nu era partidul X sau Y! În dispută nu este angajată o idee politică sau o grupare politică ori o doctrină! Ci miza este onoarea poporului român şi adevărul! Adevărul! Domnul academician, autorul unei celebre Istorii sincere a poporului român, declară că nu acceptă abaterea de la adevăr de dragul de a încropi o imagine pozitivă a poporului român! Şi postulează: Patriotism în limitele adevărului!

Şi n-are dreptate?!

Are perfectă dreptate! Aşa e corect! Dar cu atât mai mult nici dînsul şi nici Academia Română să nu accepte abaterea de la adevăr pentru denigrarea românilor! Cunosc această scuză: nu putem face mai mult decât ce ne permite statutul!... Circulă şi pe la alte instituţii de interes public. Pereat populus, pereat Patria, dar statutul să fie respectat!... Statutul sau Constituţia?! ...Câteva foi adică, cu fraze înseilate de mâna omului, de nenumărate ori modificate, după cum bate vântul... De ce să punem acest petec de hârtie mai presus de legea supremă: Salus Patriae, salus populi suprema lex! Salvarea Patriei, a Neamului, este mai presus de orice lege, de orice statut sau regulament! Căci, din păcate, domnule coleg, domnilor colegi, despre aşa ceva este vorba azi: despre salvarea Ţării, ameninţată în existenţa ei cum nu a mai fost niciodată! Nici măcar pe vremea fanarioţilor nu am fost confruntaţi cu o perspectivă atât de sumbră şi de iminentă!

Nu credeţi că domnii autori sunt perfect conştienţi de această primejdie şi consideră că nu-i putem face faţă decât prin efortul nostru intern, intim? Prin încordarea puterilor noastre? Iar intransigenţa dumnealor ar avea menirea să trezească din letargie poporul român?! Să ne dea un brânci cu care să ne pună din nou pe picioare? Să ne iţească, dacă pot spune aşa!

Noroc că poporul român nu umblă pe Internet!

Ce vreţi să spuneţi!

Exact ce am spus: poporul român nu umblă pe Internet, nu citeşte ziarele, nu se uită la televizor!... Nu citeşte texte filosofice ori moralizatoare... N-are cum să reacţioneze la acuzaţiile domnilor cărturari!
      ...Adică este riscant să faci propoziţii în care să apară substantivul popor. Conceptul denumit prin acest cuvînt este deosebit de complex, iar când încerci să stabileşti referentul, adică în mod concret la ce, la cine te referi când spui poporul, descoperi că nu e deloc simplu şi că rişti, folosind acest cuvînt, să te afunzi într-o sporovăială fără conţinut. Poţi să spui Domnul Popescu a ieşit să se plimbe în parc, dar nu poţi să spui Poporul român a ieşit să se plimbe în parc! Nu cumva e la fel şi cu propoziţia Domnul Popescu este fricos şi lipsit de cuvînt? Adică, este din nou greşit dacă vom face o propoziţie înlocuind subiectul Domnul Popescu cu Poporul român, zicând Poporul român este fricos şi lipsit de cuvînt. Amândouă subiectele sunt substantive, dar sunt substantive diferite din punct de vedere logic, filosofic. Să-ţi mai dau un exemplu? Cunoşti poezia lui Păunescu prin care el a lansat o întrebare care circulă şi ea pe Internet: „Unde erau românii când Mihai Viteazu a fost ucis de mercenarii lui Basta?!” Mi se pare că a pus-o şi pe muzică, sperând s-o facă şlagăr!

Nu-i un text rău!

Ai zis bine. Este un text, nu e poezie, este probabil cel mai prost text scris de Păunescu! Petre Ţuţea a scris un text de câteva sute de pagini întitulat CARTEA ÎNTREBĂRILOR! În manuscris se numea Cartea problemelor. Cum eu m-am ocupat de dactilografierea manuscrisului, mi-am permis să-i sugerez modificarea titlului, iar bătrânul diafan a acceptat cu încântare.

Bătrânul „diafan”?!

Deseori, în gând, aşa îmi vine să-i spun. O fac acum prima oară cu glas tare... Atunci am discutat cu Ţuţea despre necesitatea unei teorii care să ne ajute să nu mai punem întrebări greşite. Am ajuns la concluzia că multe dintre întrebările cu care se frământă mintea omului sunt întrebări greşite la care nu ai cum să găseşti un răspuns corect! Ar trebui creată această ramură a epistemologiei! Aceasta, pe urmele semaseologiei, ar trebui să cerceteze şi cuvintele greşite!... Dar ne depărtăm de subiect! Deci, întreb şi eu: unde erau americanii când John Kennedy era ucis la Dallas? Unde să fie?! Fiecare pe la casa cui îl are, pe la treburile lui! Ca şi românii atunci când turcii l-au ridicat pe Brâncoveanu sau când Ceauşescu a fost omorît la Târgovişte!... Cu alte cuvinte, nu ne putem juca cu conceptul/cuvîntul popor, nu-i putem ataşa orice predicat sau atribut! Mulţi autori de texte critice se pripesc şi folosesc cuvîntul popor ca pe orice alt substantiv!... Şi devin ridiculi, caraghioşi, după regula bergsoniană: du mécanique plaquée sur le vivant... Cred că am scris corect!

Interesantă obiecţie!

Hai să vedem mai departe, cu ce s-a ocupat poporul român după revoluţia lui Peşte! Ce a urmat? Au urmat alegerile din 20 mai 1990! Te rog să fii atent acum! Cu ce a greşit poporul român dacă a votat masiv cu Frontul Salvării Naţionale?! Poate că nu i-ar fi votat, dar de peste tot ni se spunea atunci că FSN este de fapt PCR! Că feseniştii sunt tot comunişti!... Şi poporul român i-a crezut şi pe Ioan Raţiu şi pe Radu Câmpeanu când aceştia clamau pe toate lungimile de undă despre pericolul ca FSN să menţină România în comunism, adică în regimul social şi economic de care avuseserăm parte în ultimii douăzeci şi ceva de ani! Cum să nu-i creadă?! Erau amândoi bine informaţi, oameni subţiri, bine educaţi, veniţi din Occident, recomandaţi de tot Apusul!
       V-aţi întrebat, domnilor critici, de ce la 20 mai 1990 românii, adică poporul român, făcea cozi interminabile la secţia de vot ca să voteze masiv cu feseniştii, adică cu comuniştii? N-a fost atunci nicio fraudă! Dar a fost atunci o ocazie pentru acest popor de neisprăviţi să-şi spună părerea. Şi au votat cu FSN-ul, despre care adversarii spuneau că sunt un partid de comunişti, care nu vor să facă reforma! Şi românii tocmai de aceea au votat cu ei, au votat să nu se facă reforma! Acesta a fost sensul votului din mai 1990! S-au înşelat încă o dată, crezând că în FSN erau tot comuniştii ăia care pe vremea lui Ceauşescu, de bine de rău, fuseseră în fruntea efortului naţional de a ridica Casa Poporului, de a construi Metroul şi nenumăratele centrale electrice, miile de blocuri ale Epocii de Aur!... La 20 mai 1990 românii au votat împotriva reformei, împotriva unor schimbări prea mari în viaţa pe care o duseseră până atunci. Căci ce lipsise pe vremea lui Ceauşescu acum aveau deja: paşaport în buzunar şi benzină pentru maşină. Mai multă schimbare nu le trebuia!... Românii la 20 mai 1990 au reacţionat corect şi au votat pentru continuitate, au votat împotriva schimbării!

Azi, la 20 de ani de la alegerile din mai 1990, sondajele descoperă că 83% dintre români o duceau mai bine pe vremea lui Ceauşescu, şi declară că regimul acela –  impropriu numit comunist, nu le-a făcut niciun rău!

Cifrele sunt cam aceleaşi! Coincid cu cei 85% care l-au votat pe Ion Iliescu cu FSN-ul său... Deci nu este vorba de mintea cea de pe urmă a românului! Nu putem spune că în 2010 le-a venit mintea la cap românilor şi acum regretă ce au făcut! Mintea pe care o au acum au avut-o şi atunci, numai că poporul, în aşa zisa democraţie, nu are ocazia să-şi folosească mintea decât două minute, o dată la patru ani, în cabina de vot! Vi se pare normal?!

Care ar fi câteva puncte în care diferă viaţa de după 1990 de cea dinainte?

Bunăoară, lunar, la facultate aveam adunare generală de partid, profesori şi studenţi la un loc! Şi discutam lucruri serioase despre bunul mers al facultăţii, al învăţământului românesc, al Ţării. La noi, la Litere, înainte de 1990 s-a criticat demolarea satelor, faptul că ne sunt ascultate convorbirile telefonice şi multe altele, şi nimeni nu a fost arestat sau sancţionat pentru asta! Era exclus ca un profesor să lipsească de la ore şi să nu i se atragă atenţia în plenul adunării!
       Azi mai ţine cineva socoteala orelor, dacă se fac sau nu şi cum? Era exclus înainte de 1990 să ajungă ministru un impostor caraghioz ca actualul mizerabil! Era exclus să ne pomenim cu un decan ca Paul Cornea, chiar dacă sau tocmai pentru că se prea ilustrase în anii obsedantului deceniu prin participarea la represaliile anti-studenţeşti!... Se ajunsese în anii ’80 la o normalitate de care eu unul nu mi-am dat seama decât atunci când am pierdut-o! Dar poporul, în ipostaza sa sumară numită electorat, a avut instinct sau intuiţie şi a votat corect în 1990, a votat împotriva reformei! Împotriva schimbării! Căci nu era mult de schimbat ca să fie bine! Lipsea puţin ca să fie bine! Ce ne lipsea în Decembrie 1989? Ne lipsea un paşaport, posibilitatea de a cumpăra o casă la munte, dreptul de a circula cu maşina duminica, dreptul de scoate o revistă, o carte... În rest, nu era o problemă pentru nimeni să capete o locuinţă de la stat cu o chirie simbolică sau să o cumpere la un preţ azi incredibil de mic, să aibă un servici sigur, să înjghebeze o familie şi să crească fără mari griji câţiva copii, cu siguranţa pensiei, a alocaţiilor, cu învăţămînt gratuit, asigurarea medicală la fel... Când mă gândesc cum au votat românii la 20 mai 1990, mă umilesc şi mă simt mic şi nerod dinaintea simţului istoric, de popor vechi, greu de păcălit, pe care l-au arătat atunci românii!...

Şi totuşi...

Da! Nu i-a păcălit pe români propaganda anti-comunistă a domnilor Raţiu şi Câmpeanu, dar i-a păcălit însuşi Ion Iliescu şi gaşca sa!
       Căci, din păcate FSN nu era PCR, nu erau comunişti, nici măcar bolşevici, nu aveau nici urmă de simţământ al solidarităţii proletare, al fraternităţii şi egalităţii etc., etc., ci FSN era o adunătură de activişti şi securişti oportunişti şi jepcari, puşi pe pricopseală, pe jegmăneală! Adunătură condusă de urmaşii cominterniştilor veniţi de la Moscova după 23 august 1944. Dispuşi să ucidă pentru a nu-şi pierde privilegiile. Şi chiar au ucis! Erau – şi sunt mai departe, aripa nemernică, coruptă şi bişniţară a securităţii, aripa declasată a PCR! Aşa cum însuşi Ion Iliescu nu era nici măcar cât umbra lui Nicolae Ceauşescu! Fusese secretarul judeţean PCR cu cele mai slabe performanţe! Mult chiar şi sub tovarăşa Găinuşă, de exemplu!.. Pe unde a fost, n-a rămas nimic de pe urma lui Ion Iliescu! Numai zâmbetul ca un rictus!...
       În viaţa lui, Ion Iliescu n-a pus două cărămizi una peste alta!... N-a pus nimic în funcţiune! N-a inaugurat nimic! Şi şi-a început domnia prin sistarea lucrărilor la canalul Bucureşti-Dunăre, lucrări deja executate în proporţie de peste 80%! Un gest criminal! Pentru care trebuia pus la zid, căci săvârşea astfel infracţiunea de subminare a economiei naţionale! Dar prima lor grijă, a noilor guvernanţi, pentru că ştiau ce golănii şi crime urmează să facă, ştii care a fost! Au abrogat condamnarea la moarte!... Ştiau bine că o vor merita de zeci de ori!
      Repet, în 1989 lipsea puţin ca să ne fie bine! Nu mai intru în detalii! Lumea nu este proastă când regretă ce e de regretat!  

O să dezamăgiţi multă lume cu aceste aprecieri!

Da, ştiu! Vreo 5% dintre români. Oricum, subiectul nu mai poate fi ocolit sau discutat în fraze şablon. E timpul să facem un bilanţ corect şi nuanţat a tot ce a fost înainte de 1990 şi ce a urmat!... Am cugetat mult asupra acestui subiect! ...Ce a urmat după alegerile din mai 1990?

Guvernarea Petre Roman.

Adică o serie de reforme economice radicale, care au răscolit şi dat peste cap Ţara, fără ca poporul român să fie întrebat ce părere are! S-a găsit un academician, mai pe puncte făcut, dar care şi-a spălat toate păcatele atunci când s-a ridicat, de la înălţimea funcţiei de preşedinte al Senatului, pentru a potoli zelul demolator al impostorului devenit peste noapte din nimic prim ministru. Un om de curaj, bietul Alexandru Bârlădeanu! A încercat de unul singur să se opună acţiunii de demolare a României! I-a sărit în cap toată presa, în frunte cu falsul dizident Petre Băcanu. Singur, profesorul N. N. Constantinescu, a încercat să fie alături de Bârlădeanu! Dar unde au fost ceilalţi academicieni specialişti în economie politică, în sociologie? Unde au fost specialiştii de la Academia de Ştiinţe Economice? Cum de nu au intervenit împotriva impostorului din fruntea guvernului?! Trebuia s-o facă poporul român? Cum? Practic ce trebuia să facă poporul român când a devenit clar că suntem conduşi de un duşman al poporului român, un duşman din tată-n fiu al României?!
        Şi totuşi, poporul român s-a mişcat!
        După mintea mea, mineriadele nu trebuie amestecate şi puse toate la un loc, sub aceeaşi etichetă! Cele din 1990 au fost într-adevăr nişte diversiuni criminale şi cad în răspunderea lui Petre Roman şi echipa sa. Mineriada din septembrie 1991 însă, nu a mai fost o mineriadă manipulată de Roman & Iliescu, nu a mai fost o diversiune mizerabilă, ci a fost o reacţie firească, susţinută de toţi bucureştenii, iscată din instinctul de apărare al acestui popor! La fel cum a fost şi următoarea, de pe vremea lui Emil Constantinescu! Sunt convins că mineriadele de după 1990, inclusiv cea din septembrie 1991, trebuie contabilizate în dreptul poporului român, ca expresii ale neputinţei sale de a demisiona, de a se resemna! La fel cum şi Piaţa Universităţii, cel mai lung miting din istoria lumii, trebuie trecut tot la activul capacităţii românilor de a reacţiona energic şi tenace la provocările istoriei. Marian Munteanu şi Miron Cozma, împreună cu miile de români care i-au urmat, fac parte din bilanţul neputinţei româneşti de a demisiona, de a ne resemna! Şi, nota bene, aceste mişcări nu au avut pereche în celelalte ţări fost comuniste!...
        Îţi mai ofer un motiv să fii mândru sau măcar mulţumit de concetăţenii noştri: în martie 1990 bucureştenii au dat jos statuia lui Lenin, în huiduielile şi ovaţiile asistenţei. La data aceea erau în lume sute, poate mii de statui ale nemernicului, în care încă mai credeau sute de milioane de naivi. Românii nu au crezut niciodată şi probabil de aceea le-a fost aşa de uşor să-l dea jos de pe soclul nemeritat! A fost atunci pentru prima oară în istorie, repet pentru Guiness Book, era prima oară când o statuie a marelui criminal Vladimir Ilici Lenin a fost demolată şi batojocorită, după cum se şi cuvenea! O premieră mondială, de care istoricii români întârzie să facă caz! Nu se pricep să facă din acest eveniment un moment românesc de referinţă, de excelenţă, de graţie! Atunci, în Piaţa Scânteii, varianta criminală a ideii comuniste a fost scoasă în şuturi de pe scena istoriei şi aruncată la lada cu gunoi a istoriei!
      Ca martor, vă pot spune că erau mii de bucureşteni adunaţi să dea greutate gestului, iar demolarea nu s-a consumat în câteva minute, ci a durat două zile, căci autorităţile, intrate deja sub ascultarea celuilalt Ilici, nu s-au arătat dispuse să ofere utilajele necesare de-construcţiei! Dimpotrivă, s-au pus de-a curmezişul elanului popular. Dar în zadar perora la TV finul lui Lenin, tovarăşul Ilici Iliescu, încercând să stăvilească elanul justiţiar şi eliberator al bucureştenilor! Al poporului român, pot spune!  Nu s-au lăsat românii până n-au dat de pământ cu Anti-Cristul! Coincidenţă miraculoasă: demolarea lui Ilici s-a produs în ziua de 6 Martie! Aşa au aniversat românii instalarea prin furt şi minciună a primului guvern comunist, cel din 6 martie 1946! N-a fost cu intenţie! Aşa s-a nimerit! Demolarea a început pe 5 martie, şi părea că va dura un ceas-două, dar Dumnezeu a aranjat să nu se poată finaliza decât a doua zi! Ca semn că a început demolarea leninismului, exact în ziua în care s-a instalat la guvernare în 1946! Alt detaliu: cel mai activ dintre demolatorii lui Lenin era un preot tânăr! Se pare că a lui a fost iniţiativa! Ar merita pomenit în cărţile de istorie! Hainele sale preoţeşti au impus respect celor trimişi de Ion Iliescu să oprească istoricul gest! Aşadar, demolarea leninismului, a bolşevismului, a început în România! Pe 6 martie 1990! Moment de istorie universală!
        Toate cele de mai sus sunt întâmplări petrecute numai în România, fără pereche în celelalte ţări aşa zis comuniste!... Sunt convins că nu le putem aprecia ca pe nişte semne ale resemnării, ale demisiei de la datoria cu care istoria încarcă fiecare popor! Ci dimpotrivă, ca pe semne de mare vitalitate naţională, semne ale unui instinct istoric deosebit de corect!
       Unde şi când şi în ce condiţii au mai fost demolate sau demontate alte statui ale marelui criminal Vladimir Ilici Lenin, fie-i numele uitat?!

Şi atunci situaţia de dezastru naţional, după unii ireparabil, nu cade nicicum în vina poporului român?

În principiu, zi-mi, te rog, ce putea să facă poporul român şi n-a făcut în aceşti ani? Ce i se reproşează în mod concret?

Că nu a tras la răspundere clasa politică şi nu i-a temperat lăcomia nesimţită...

Concret, cum putea acţiona Măria Sa poporul în acest scop?

Prin mitinguri şi alte manifestări de protest, prin memorii şi reclamaţii... Şi mai ales prin vot! Fireşte, asta în teorie! În practică...

În practică, în realitate, democraţia oferă puţine posibilităţi poporului să tragă pe cineva la răspundere! M-aş fi aşteptat ca domnii autori, care fac judecăţi de valoare asupra poporului român, să consemneze eşecul sau măcar neajunsurile democraţiei, atât în România, cât şi pe plan mondial! Falsa democraţie în care trăim este principala cauză a răului de care suferim! Iar democraţia – să nu uităm o clipă!, a fost instalată în România sub controlul şi monitorizarea Occidentului! O falsă democraţie, care a primit validarea instanţelor occidentale! Aceleaşi instanţe care, înainte de 1990, ne ţineau în şah acuzându-l pe Ceauşescu de felurite încălcări ale regulilor democraţiei, acum, după 1990 închid ochii la nenumărate crime, la dispreţul total faţă de regulile democraţiei arătat de guvernanţi! Din păcate, asta se întâmplă nu numai în România, ci şi pe plan mondial! Inclusiv în Occident!

În Occident?

Sunt o sumedenie de exemple şi dovezi, începând cu democraţia americană – un veritabil fals, care a zăpăcit multă lume, şi terminând cu democraţia din orice altă ţară. Inclusiv Uniunea Europeană. Sunt ţări occidentale unde referendumul a consemnat refuzul poporului de a intra în UE. Şi nu s-a ţinut seama de acest refuz. Reacţia autorităţilor: au decis să renunţe la organizarea de alte referendumuri... Poporul, ca subiect, nu face analize de subtilitate. Ci se manifestă instinctual sau după tradiţie. Poporul, naţiunea care este capabilă să edifice o statalitate proprie, îşi creează anumite instituţii publice reprezentative, cărora le delegă dreptul de a trage la răspundere pe oricine din interiorul statului naţional. Prin alte instituţii îşi satisface nevoia de adevăr! Sau nevoia de dreptate, de justiţie! Şi aşa mai departe. Academia este una dintre aceste instituţii! I-aş sugera domnului academician Constantiniu, fiind singurul academician cu o prezenţă vie în viaţa Ţării, să facă o analiză critică a felului în care Academia Română a corespuns aşteptărilor pe care poporul român este în drept să le aibă de la academicii săi! Nu cumva are şi Academia partea ei de vină pentru situaţia catastrofală a Ţării?

Sunt convins că domnul academician Constantiniu ar avea multe de spus pe acest subiect.

Important este să vorbească public, în auzul poporului român, aşa cum a făcut deunăzi prin Formula AS. A vorbit? A vorbit ceva mai mult decât alţi academicieni, dar n-a abordat propriu zis subiectul! Frontal! Repet întrebarea: Nu cumva are şi Academia Română o parte importantă din vina pe care o punem pe umerii „poporului român”?

Întrebarea dumneavoastră este o acuzaţie în toată legea! Fiţi mai explicit!...

Am dat deja un exemplu, cu nespălatul care răspunde la numele Ellie Wiesel! Cum au putut să ofere fotoliul de academician unui individ care face propagandă celui mai deşucheat şi mai dezgustător antiromânism?!... Dar pot să dau un exemplu şi mai grav. Mă refer la una din principalele probleme şi cauze de care se leagă criza în care ne-am înfundat de vreo doi-trei ani... Problema băncilor. S-a petrecut un fenomen absurd, de necrezut, pe care eu unul cu greu l-am priceput că este real şi chiar se petrece: România a împrumutat câteva zeci de miliarde de euro de la FMI, de la Banca Mondială, bani din care s-au plătit ceva pensii şi salarii, dar cei mai mulţi bani din acest împrumut au mers la băncile din România, pentru a le ajuta să nu intre în faliment. Numai că băncile din România sunt, toate, sucursale ale unor bănci străine. Astfel că banii noştri se duc să sprijine banca mamă, din altă ţară, să nu dea faliment. Lucrul cel mai grav, pe care îl ştim cu toţii, este că nu mai există bănci româneşti în România! Câteva au mers prost şi au dat faliment, iar altele, care mergeau bine, au fost falimentate cu program de falimentare. În mod planificat! Mă refer astfel la Banca Religiilor, la Banca Dacia Felix... Vinovatul principal pentru dezastrul din sistemul bancar românesc este un domn, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale! Neschimbat în funcţie de 20 de ani! A fost răsplătit pentru aceste frumoase rezultate şi prin laurii de academician care i-au fost puşi pe nobila frunte! Am avut ocazia să-l întreb pe un coleg al domnului Constantiniu, pentru care merite ştiinţifice a fost Mugur Isărescu făcut academician. Mi s-a răspuns că înfotolierea lui Mugur Isărescu s-a făcut cu gândul la banii cu care acesta ar putea să sprijine Academia.

Şi ce este chiar aşa de grav?!

Păi nu este nimic grav, dar ajungi astfel să te întrebi care mai este deosebirea între un academician şi amărâtul care îşi dă votul unor infractori pentru un kil de făină şi un pui schilod?!

Sunteţi prea aspru!

Întreb mai departe: dacă tovarăşii academicieni s-au gândit la banii pe care îi va aduce Isărescu la Academie, de ce nu s-a gândit nimeni sub cupola Academiei la banii, mult, mult mai mulţi, cu care Mugur Isărescu păgubeşte România?! Bani luaţi din pensiile cele mai sărace, din sistemul educaţiei, al sănătăţii, şi externalizaţi, adică fraudaţi în beneficiul finanţei mondiale, cea care i-a luat capul şi lui Ceauşescu! Şi care este principala furnizoare de mizerie şi disperare în România post-decembristă!
       Eu nu mă pricep, dar specialiştii pe care îi cunosc, toţi îi atribuie lui Mugur Isărescu un rol esenţial în producerea dezastrului pe care îl trăim! La Academia Română sunt mari specialişti în economie şi finanţe. Sunt mulţumiţi domnii academicieni de starea în care se află România? Nu văd, ignoră sau trec cu vederea răul făcut României de finanţa mondială prin Mugur Isărescu?!... Ah, România este altceva! Să nu amestecăm lucrurile! Pereat Romania, vivat Academia!... Pe domnii academicieni, din presupusul lor turn de fildeş, nu i-au interesat decât donaţiile făcute de Banca Naţională a României! Aripa nouă a Bibliotecii Academiei şi manuscrisele lui Eminescu, vestitele Caiete, au beneficiat din plin de sponsorizările primite de la Banca lui Mugur Isărescu.
      Păi acest domn Isărescu, academician de complezenţă, a făcut ţării şi poporului român atâta rău cât n-au făcut la un loc toţi academicienii de conjunctură de după 1944, un Mihail Roller sau o Elena Ceauşescu, un A.Toma sau Manea Mănescu! Au fost copii mici pe lângă dezastrul din sistemul bancar românesc produs după 1990! Domnul Mugur Isărescu nu are nicio răspundere pentru asta?

Are, dar nu văd vinovăţia domnului academician Constantiniu! Domnia sa a fost ales în Academie mulţi ani după Mugur Isărescu!

Dar eu, dragul meu, nu de domnul Constantiniu mă plâng! Doamne, fereşte! Este singurul academician luptător! ...Mă rog, plec de la spusele domniei sale, profit de ocazie, exagerez puţin şi ajung acolo unde nu credeam c-o să ajung: vinovăţia, căci de vinovăţie este vorba, a celor mai serioşi oameni din Ţara asta: academicienii!... Te rog să mă mai îngădui cu o întrebare.

Nu am cum să vă împiedic! Este pe răspunderea dumneavoastră!

Da, îmi iau răspunderea şi pentru următoarea nedumerire: A mai fost un referendum, mai important decât toate celelalte la un loc. Nu mai ţin minte exact cum se numea emisiunea, parcă Zece pentru România, la Televiziunea naţională. O idee cam tembelă, preluată de la alte televiziuni naţionale. Telespectatorii au fost invitaţi să voteze pentru una dintre marile personalităţi, pentru a se desemna personalitatea cea mai importantă, cea mai respectată de români. Ţineţi minte, nu?

Şi a fost desemnat Ion Antonescu!

Păi cine l-a desemnat? Nu poporul român?! Eu cred că putem spune că poporul român l-a ales atunci pe Ion Antonescu preşedinte în eternitate al României!... Cum ar fi de comentat acest rezultat altfel decât ca un semn că poporul român nu este uşor de prostit şi nici de intimidat?! Nemernicii i-au demolat lui Ion Antonescu statuile, au interzis prin lege să spui ceva de bine despre mareşal, iar la concursul cu pricina i-au pus lui Ion Antonescu un prezentator, un laudator, un apologet – căci aşa prevedea regulamentul emisiunii, care s-a purtat exact ca şi avocatul soţilor Ceauşescu la Târgovişte: în loc să-l apere şi să-l laude pe mareşal pentru meritele pe care le are în eternitate, avocatul vândut ştie el cui inventa pe seama mareşalului acuzaţii despre care românii ştiu demult că sunt false, mincinoase. Nu s-au lăsat românii prostiţi de un piţifelnic! ...Aşa se  zice? Piţifelnic?

Cine a fost avocatul, cumva Adrian Cioroianu?

Da, nefericitul!... Aşadar, în ciuda unei vaste şi susţinute manipulări, poporul român nu s-a lăsat prostit şi s-a rostit clar în favoarea mareşalului Ion Antonescu, a unui criminal de război! În felul acesta se cască o prăpastie cât hăul între poporul român şi Academia Română! Nu ştiu să mai fie o ţară în care Academia să funcţioneze într-o divergenţă atât de mare cu propriul popor pe un subiect atât de important! La Academia Română, din august 1944 şi până azi, se tace ori se minte cu tenacitate despre mareşal. Secţia de istorie a Academiei, din care face parte şi domnul Florin Constantiniu, nu se încumetă să spună adevărul despre mareşal şi alte subiecte. Această abţinere de la rostirea adevărului, deseori surmontată de afirmaţii de-a dreptul mincinoase cu privire la mareşal şi supuşii săi români, este mai rea şi mai vinovată decât spiritul de demisie invocat. Cuvântul demisie este un termen prea blând pentru a califica vina istoricilor academicieni de a falsifica istoria României, capitolul Ion Antonescu! Îl las pe domnul profesor Constantiniu să propună termenul potrivit!
        Ba mai mult: un mare istoric cum este domnul Gheorghe Buzatu nu are nicio şansă de a fi primit în Academia Română pentru că a spus mereu adevărul despre Ion Antonescu!...
       Şi mai pun o întrebare: faptul că poporul român l-a votat pe Ion Antonescu ca fiind cel mai mare dintre marii români a avut şi un sens polemic, o ocazie nesperată şi prompt speculată de publicul românesc, de „poporul român”, pentru a-i trage la răspundere pe netrebnicii care au scornit ordonanţa de urgenţă nr.31 din 2002 şi pe toţi, inclusiv academicienii, cei aserviţi puterii politice, care nu au mişcat în front şi au acceptat umilinţele impuse poporului român prin acea ordonanţă nenorocită! Cine a demisionat de la datoria sa? Poporul român sau reprezentanţii săi cei mai laureaţi, cei mai înzestraţi de Dumnezeu cu toate darurile erudiţiei, ale atotştiinţei?!

În concluzie?

În concluzie aş comenta şi afirmaţia cum că poporul român şi clasa politică îşi împart în mod egal vinovăţia pentru situaţia de dezastru în care ne aflăm... Dă-mi voie să-i iau apărarea şi clasei noastre politice, atât de nemernicită cum e: cum adică? Alţi vinovaţi nu există? Decembrie 1989, ca eşec, ca minciună, nu are nicio legătură cu KGB şi CIA, cu trocul dintre Gorbaciov (lăsat să-şi facă de cap în România) şi Bush (liber şi el să intervină anti-democratic în Nicaragua), cu intrigile lui Mitterand? Nu mai zic ale Budapestei şi Belgradului! Costurile intrării noastre în NATO şi Uniunea Europeană noi le-am fixat? Clauzele secrete care ne-au fost impuse, dictate de partenerii internaţionali, şi consecinţele lor, nu fac parte din dezastrul post-decembrist? Doar este evident că lucrurile se desfăşoară după un scenariu anti-românesc pe care l-au conceput alţii, în cancelarii care ne poartă sâmbetele nu de ieri, de azi, ci de secole! Aşadar, mi se pare evidentă funcţionarea încă dinainte de decembrie 1989 a unor strategii anti-româneşti, profesionist concepute şi executate, fără de care nu se putea produce dezastrul generalizat de după 1990! A nu ţine seama de aceste strategii anti-româneşti atunci când comentezi cele petrecute după 21 decembrie 1989 este semn de neseriozitate, de aflare în afara subiectului...
      Este atât de evident că asupra noastră se aplică un program anti-românesc apocaliptic, urmărind depopularea (de-românizarea) României, declinul demografic şi economic, şi strămutarea în România a unor străini, evrei în primul rând! Nu pot accepta ideea că domnii academicieni nu sesizează desfăşurarea acestui scenariu criminal şi perfid. Academia Română este datoare să pună în discuţie acest scenariu şi să se pronunţe asupra lui, pentru a cere socoteală clasei politice, guvernanţilor, complici la acest genocid. Avem nevoie de expertiza academică pentru a lumina poporul român şi clasa politică asupra stării reale a Naţiunii române! Actualul preşedinte şi echipa sa de consilieri nu sunt capabili să prezinte Ţării un raport corect, cinstit şi avizat, aspra problemelor cu care ne confruntăm. Actualul preşedinte şi guvernanţii, în fapt întreaga clasă politică, se fac vinovaţi de trădare naţională. Nu putem imagina nicio soluţie de redresare naţională alături de aceşti iresponsabili.
      Celor care comentează fenomenul românesc post-decembrist le ofer un reper pentru înţelegerea corectă a situaţiei în care ne aflăm. Le ofer în acest sens răspunsul unui demnitar chinez care ne-a vizitat ţara şi care, întrebat de ce nu au făcut şi în China o revoluţie anti-comunistă ca în România şi în celelalte ţări comuniste din Europa, dixit: În China nu s-a făcut revoluţie anti-comunistă pentru că în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există nici un evreu!...
      Mda, nici lui Cicero nu-i venea uşor să-i vorbească de rău pe evrei! Aşa că nu mă mir de cei care se fac că nu au auzit vocile care de ani de zile clamează, e drept – într-un mod neacademic, pericolul palestinizării României! Voci care, cu riscuri deloc neglijabile, avertizează suflarea românească asupra pericolului pe care îl reprezintă încetăţenirea în secret a un milion de evrei! Nu vor academicii noştri să afle nici de strategia diasporistă din Israel, care preconizează deschis, în dezbateri publice, revenirea evreilor în ţările din Estul Europei, proces istoric intrat deja în faza de desfăşurare şi care priveşte în modul cel mai direct viitorul statului şi al poporului român! Numai lăcomia clasei politice trebuie temperată? Nu cumva această clasă politică a trădat, a vândut Ţara străinilor, unor străini anume? Chiar nu se ştie la Academia Română şi în mediile universitare adiacente nimic despre această trădare? Nu se ştie în beneficiul cui ne-au trădat guvernanţii, clasa politică?!... Sau, cumva, este prea periculos să vorbim despre trădare în aula spânzuratului?!...
      O precizare: cele spuse mai sus despre elita academică se potrivesc încă şi mai bine pentru elita universitară, adiacentă celei academice. Comunitatea rectorilor, când se întruneşte, discută numai tehnici de alegeri în consiliile ştiinţifice, scheme de accesare a fondurilor europene, formule de prelungire sau chiar eternizare în funcţiile de conducere! Problemele Ţării?! Păi nu avem Parlament? Guvern? Preşedinte?...
      Mă întreb, ce va avea de spus cine va citi peste o sută de ani textele critice la adresa poporului român cu care în zilele noastre îşi exersează stilul şi profunzimea de idei fel şi fel de neica nimeni! Se va mira, probabil, bietul strănepot, că din peisajul dezastrului românesc descris de domnul X sau Y lipsesc principalii autori, persoanele şi instituţiile care ne-au călcat Ţara în numele democraţiei occidentale, de la care noi am aşteptat, ca proştii, un sprijin dezinteresat, în numele interesului comun şi impersonal de a se lărgi aria democraţiei pe planeta noastră!, iar în realitate ne-am confruntat dur cu mercantilismul şi egoismul cel mai dezgustător! Lipsit de orice urmă de scrupul moral! Ehe, păi erau pionieri nevinovaţi ruşii, cu vestitele lor sovromuri, faţă de jaful şi distrugerile din economia românească post-decembristă!...
      Noi, în 1990, ne-am racordat la o lume în care credeam, cu naivitatea viţelului dus la abator! Eram convinşi că principiile democratice, ale legalităţii şi legitimităţii, ale competenţei va fi să ordoneze întreaga societate, întreaga planetă. Am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană convinşi că intrăm într-un club de gentlemani! Şi, Doamne, ce mult ne-am înşelat! Nici azi cei mai mulţi dintre noi nu ne-am dumirit bine în ce cloacă am intrat! Iar poporul român nu se poate dumiri ca lumea fără ajutorul elitei intelectuale, universitare şi academice! Iar această elită tace, tace şi dă din coate să prindă care o bursă, care o sponsorizare, care un grant sau mai ştiu eu ce şpagă, ca preţ al tăcerii! Al trădării! Primii care se gândesc la sine şi nu la binele comun sunt înşişi învăţaţii Neamului, cei care, după rânduiala lăsată de Dumnezeu, ar trebui să se afle în fruntea românilor capabili să se gândească la binele comunitar, naţional! Căci sunt destui români capabili şi dispuşi la acest sacrificiu...
      Suntem o ţară ocupată, domnilor judecători neînduraţi, domnilor academicieni, domnilor rectori, domnilor profesori! O ţară ocupată nu bărbăteşte, cu trupe militare, căci Ion şi Gheorghe nu ar fi îngăduit asta!, ci ne-au ocupat prin forţa perfidă a contractelor economice şi financiare jegmănitoare, semnate de preşedinţi şi prim-miniştri trădători de Ţară! Au semnat în mare secret, nu au întrebat pe nimeni, nu au informat pe nimeni! Au semnat deseori sub presiunea unui şantaj! Căci gentlemanii din Occident recurg şi la şantaj, ba chiar şi la crimă, la orice recurg dacă le-o cere imperativul profitului material cu orice preţ moral!... Au căzut cu toţii la înţelegere: politica şi morala sunt două linii paralele care se întâlnesc la infinit...
       Ne-am pierdut suveranitatea de stat într-un mod cu totul atipic, nemaiexersat în istorie! Poporul român, poporul!, nu are cum să-şi dea seama de subtilităţile şi dedesubturile acestor contracte ale înrobirii financiare, nu are poporul român cum să găsească soluţii la această inovaţie perversă a istoriei. Intelighenţia românească, în primul rând Academia şi Universitatea, ne-au fost lăsate de la Dumnezeu ca să acţioneze în asemenea situaţii! Să-şi asume ieşirea la rampă, în ring, în arenă, la tribună, în numele Adevărului şi al Datoriei faţă de Neam!
       Nu suntem, încă nu suntem un popor de oi, popor demisionar, popor vegetal etc. etc... Suntem mânaţi însă în această direcţie. Ne-ar prinde bine un cuvânt lămuritor şi de încurajare, un ajutor, un punct de sprijin ca să putem ieşi din mlaştina în care am fost împinşi de liderii noştri, de aliaţii noştri, de prietenii în care am crezut şi i-am aşteptat să ne izbăvească!... Cine să rostească cuvântul de îmbărbătare şi de iluminare dacă nu fiii cei mai învăţaţi şi mai doxaţi ai acestui neam românesc?!
       Suntem o ţară ocupată... Din păcate – sau din fericire, întreaga planetă este ocupată de o conjuraţie mondială a unor politicieni fără Dumnezeu, fără nicio sensibilitate faţă de fiinţa umană. În însăşi ţara care se pregăteşte să pună şaua pe planetă, s-a produs „acapararea guvernării în mâna unei mici grupări de iniţiaţi, care au folosit banii publici pentru a controla alegerile, pentru a influenţa şi slăbi în mod sistematic orice control financiar”. (Matt Taibbi, citat de Greg Gordon în articolul Cum a cumpărat Wall Street-ul Congresul SUA.) Evident, este vorba de aceleaşi structuri oculte care, în urmă cu 50 de ani, erau descrise de preşedintele John Kennedy ca „o conspiraţie monolitică şi cruntă care se bazează pe infiltrare în loc de invadare (s.n.), pe intimidare în loc de libera alegere.(...) Operaţiunile sale sunt ascunse, nu publice, greşelile sale sunt îngropate, nu puse pe prima pagină a ziarelor, criticii săi sunt reduşi la tăcere(...).” Aceasta este lumea în care trăim, o lume ale cărei mecanisme secrete nu au cum să fie cunoscute şi înţelese de „popor”, oricare ar fi acesta, român sau american ori francez! O lume în care aproape nimic din ce se vede şi se aude în viaţa publică nu este adevărat! Cum să se orienteze poporul român în această butaforie a minciunilor şi diversiunilor, cum altfel decât prin minţile cele mai luminate cu care Dumnezeu a înzestrat poporul român?! Adică prin academicieni şi profesorii universitari, în primul rând! Cu o condiţie: aceştia să ţină cu poporul, cu Neamul! Să nu se ruşineze a-l mărturisi nici pe Domnul Iisus, nici pe Eminescu ori Avram Iancu sau Tudor din Vladimireşti!...
       Cu alte cuvinte, în 1990 noi am intrat în lumea democraţiei occidentale, o lume în care demult popoarele au fost transformate în turme de oi! Începând cu poporul cel mai democratizat, fireşte. Vezi neputinţa americanilor de a se trezi din coşmarul atât de bine înscenat la World Trade Center. Moment de ruşine planetară! ...Păi, domnilor criticaştri, niciodată în istoria lor românii nu au fost atât de oi ca americanii în septembrie 2001.
       ...Sunt multe de spus! Închei – deocamdată!, afirmând cu toată seninătatea, dar şi cu obidă, că suntem un popor cu o istorie de care nu avem motive să ne ruşinăm! Inclusiv istoria ultimelor decenii, de după 23 august 1944 sau de după 21 decembrie 1989. Din păcate, istoriografia românească este mult sub nivelul istoriei românilor! Adică istoricii noştri, istoriografii, cronicarii evenimentelor ce se petrec în lumea românească, sunt departe de a se putea spune despre ei că şi-au făcut datoria faţă de adevăr, faţă de neam! Istoricii noştri, ca şi ceilalţi componenţi ai intelighentziei româneşti, nu suntem la înălţimea celor care au făurit această istorie! Învăţaţii neamului au amestecat prea multă viaţă personală în rostirea adevărului! Prea mult condiţionează rostirea adevărului de interesele carierei lor, de confortul familiei lor sau de alte repere reale, valabile pentru orice individ de rând, dar penibile şi jenante de la un nivel socio-cultural în sus! Fireşte, există nenumărate excepţii, dar prea puţine printre academicienii noştri, în mediul academic, universitar!... O spun fără nicio satisfacţie! Dimpotrivă...
       Dar dacă intri pe Internet, dai peste sute, mii de români, tineri mai ales, din Ţară sau din străinătate, care caută adevărul cu tenacitate şi cu credinţă în Dumnezeu, în Neamul românesc! O spun cu toată satisfacţia! Sunt nemaipomeniţi! Veritabili Făt Frumoşi! Se pare că se vor descurca şi fără modelele din aulă, de la catedră!
      Doamne, ajută-i, Doamne!



Bucureşti, 5 ianuarie 2011



                                                                      A consemnat Nichita Vancea