Imensa umilinţă: cât mai răbdăm?

Astăzi am primit decizia de recalculare a pensiei.

Scuzaţi! Sunt un biet asistat social, o legumă umană, un paria al societăţii, care nu prea mai are discernământ. Sau, cel puţin aşa mă consideră adunătura de tâlhari care a ajuns azi “stăpână şi pe ţară, şi pe noi”. De fapt, am primit o hârtie ordinară, o coală A4 de vreo 65g/m, adică cel mai ieftin curpapier de pe piaţă, în care mi se comunică scăderea pensiei mele, a proprietăţii mele obţinută după anii în care am dormit pe ciment, am spart gheaţa dintre liniile de cale ferată, am strâns recoltele câmpului, am tras cu arma, am străjuit nopţile şi cerul conaţionalilor mei, am obţinut alături de o mână de camarazi cel mai mare calificativ obţinut vreodată într-un anumit poligon din fostul URSS şi mi-am văzut familia doar atunci când, în loc de “liber”, nu eram chemat la... “suprapunere”.

În fiţuica redactată nu ştiu de către cine, semnată de un neica nimeni, că în loc de nume e doar o mâzgălitură ordinară, demnă de un copil de grădiniţă, cu pretenţie de semnătură, apare şi numele meu: “Domnule X” . Nu “domnule maior în rezervă”. Ca şi cum mi-ar fi comunicat : “Băi Măcăcârţă”!, ca şi cum m-ar fi comparat cu panarama impostoare Oprea, generalul fără armată, slugoi şi lingău consacrat al celor care au crezut că gradele militare sunt  jucăriile lor, că armata e un fel de Counter-Strike la mâna acestui Barbarosa  modern, acestui pirat de Balcani, care a început să se considere buricul  pământului, dispreţuind tot ce mişcă în ţara asta, “râul, ramul...”.

Şi noi, miltarii, pe care acest ordinar de rând vrea să-i transforme în asistaţi sociali, suntem doar o mică parte a celor care vor fi devalizaţi de propriile valori. Dascălii acestei naţii, cărora şi noi, militarii, le datorăm recunoştinţă (nu v-am uitat, maestre Tradafir, monşer Giurginca şi onorate, din cer, senior Mihăilescu), ca să nu mai vorbim de educatori, profesori universitari şi alţi titani ai învăţământului românesc, medicii de renume mondial, care lucrează în condiţii inaceptabile pentru secolul XXI, funcţionarii din administraţiile locale şi naţionale, cercetătorii din toate domeniile, pensionarii civili şi toată suflarea acestei ţări va pica victimă a acestori impostori, ajunşi prin linguşire şi minciună – la fel ca fanarioţii – la conducerea României.

Militarii rezervişti au ajuns un gunoi în ochiul lui Băsescu şi mai mărunţi şi neînsemnaţi decât viermele Boc. Pentru ei categoriile sociale enumerate mai sus sunt doar entităţi oarecare din marea masă a celor care ar fi buni doar de manipulat, mase amorfe care n-ar trebui să conteze în faţa lor.

M-am mândrit ani la rând cu gradul meu militar, cu condiţia mea de militar. Nu am cerut niciodată mai mult, dar nici nu am crezut vreodată că hoţii vor ajunge să fure făţiş, cu zâmbetul pe buze, şi că la sfârşitul forţat al carierei militare voi ajunge să fiu comparat cu şoferul de la Ministerul Sănătăţii. Eu nu sunt cine ştie ce persoană importantă, dar când am auzit că lui Dumitru Prunariu (nu mai menţionez gradul de general, deoarece aceste termite sociale l-au transformat pe UNICUL cosmonaut român în asistat social) i s-au furat 70% din pensie, m-am cutremurat. Guvernanţi imbecili, cu cine puteţi compara un unicat? Cu cine puteţi compara inventatorii români cărora nu le recunoaşteţi meritele şi le oferiţi la bătrâneţe doar praful de pe tobă? Cum puteţi dormi noaptea când oameni de valoare mor de infarct din cauza voastră? Asasini inconştienţi, vreţi să ajungem la limita umanităţii, vreţi ca într-o zi pe plăcuţele de la graniţă să nu mai scrie nici măcar ROMÂNIA? Noi nu vom permite aşa ceva, atenţie deci, nu vă jucaţi cu focul. Într-o emisiune televizată, un parlamentar imbecil, reprezentant al PD-L,  i-a avertizat pe invitaţi, reprezentanţi militarilor rezervişti:

“Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?”

Adică ei ar fi aliotmanul, iar noi cioatele!!!  Păi să-i răspund şi eu, parafrazându-l pe Coşbuc: ”Să nu dea Dumnezeu cel sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ”. Şi clipa aceea nu-i departe. Camarazi, în 1989 Ceauşescu ne mai promitea 15 lei şi a fost împuşcat. Ăştia ne-au furat banii, gradele şi onoarea. Oare... ce merită? Haideţi să ne trezim în ceasul al doisprezecelea şi să mai salvăm odată ţara de venetici. Vă mai amintiţi vorba cântecului?

“A-mbrăcat cămaşa morţii
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorţii,
Va trânti tiranii jos!”

Iar dacă vă amintiţi, luaţi aminte! De va fi nevoie,camarazi,  haideţi să ajutăm naţia şi să facem noi istoria, să arătăm lumii că nu am jurat degeaba şi că jurământul nostru e unic şi sfânt. Iar dacă această şleathă de fonfi şi de flecari nu înţelege că “patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor”, să-i facem noi să înţelegă şi să-i trimitem pe pustii, tocmai unde a dus mutul iapa şi a înţărcat dracul copii, să rămână acolo neam de neamul lor. Că nu există pe lumea asta nelegiuiure mai mare decât furtul identităţii morale a unei categorii sociale care a existat şi a făurit istoria acestui neam de la începutul  vremurilor.

 Aşadar, pentru ultima oară, guvernanţi de carton, lăsaţi-ne în pace, plecaţi voi, ca să nu vă zgornim noi! Că atunci nu vor mai grăi doar slovele scrise.

Cu profund dispreţ, Mr.(r) (totuşi!) Dragoş Arsene