25
Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua
când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al
tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a
rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi
sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul
sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei
României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a
lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta
neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea
naţională şi integritatea teritorială a statului român.
La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei.
Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal
alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase
jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul
general Dăscălescu, şi trupele Armatei I ale generalului Atanasiu au
căzut vitejeste în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu
Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi
Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).
Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei,
după 25 octombrie 1944, Armata Română a participat, la eliberarea
Ungariei. Ea a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru
eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea
operaţie pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie
importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la
nimicirea marilor centre de rezistenţă.
A avut, de asemenea, un mare rol în eliberarea oraşului Miskolc şi în
cucerirea munţilor Hegyalya, Bukk şi Matra. Pe frontul din Ungaria,
brava armata română a angajat peste 210.000 militari, eliberând 14 oraşe
mari şi 1.224 de comune. In cursul acestor lupte, din rândul ostaţilor
noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniti, dispăruţi şi
prizonieri). In Cehoslovacia, armata română, acţionând, în continuare,
alături de armata sovietică, a desfăşurat acţiuni în perioada 18
decembrie 1944 – 12 mai 1945.
Pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari români, din
rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ 2.000
de militari români din Regimentul 2 Care de lupta şi-au adus
contribuţia la eliberarea părţii de nord-est a Austriei. Ei au înfruntat
inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf şi Poysdorf. Cu un
efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste
169.822 de eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la
Marea Neagra până in cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km
pătraţi de sub ocupaţie straina (România, Ungaria, Cehoslovacia şi
Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a
forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3821 localităţi,
dintre care 53 de mari oraşe.
Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15
divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins
fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori
bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia
României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de
dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria
Naţiunilor Unite – armata română se găsea în apropiere de Praga şi în
estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a
întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub
Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de
patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare
Din anul 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului, devenită, după Primul Război Mondial, Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).
Dacă armata, ca organism al statului român nu a avut propria zi
aniversară, în schimb, categoriile de forţe armate, respectiv diferitele
genuri de arme, unităţi şi mari unităţi îşi sărbătoreau ziua odată cu
praznicele propriilor patroni spirituali. Aceşti patroni au fost
confirmaţi pentru categoriile de forţe armate prin Înaltul Decret Regal
nr. 1621 din 24.05.1929, iar pentru unităţile ce aparţineau aceluiaşi
tip de armă prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17.04.1931. În martie
1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat, fiind apoi reluat din
anul 1994. În prezent, zilele categoriilor de forţe ale armatei şi cele
ale genurilor de armă şi specialităţilor militare sunt stabilite prin
Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, R.G. – 4, aprobat
printr-un ordin al ministrului apărării naţionale din 2009.
În ţara noastră, pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări
Naţionale a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2
octombrie, pentru prima oară, ca “Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”.
Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943,
Stalin aprobase organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu” din prizonieri
de război români, devenind, astfel, “sâmburele” viitoarei “Armate
Populare” din România. Timp de aproximativ un deceniu sărbătorile
oficiale româneşti au căpătat un profund caracter prosovietic,
anulându-se, practic, aproape toate simbolurile naţionale şi
mistificându-se evident aspectele de ordin istoric.
În 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la
tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi
sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada
existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea
“sâmburele” în Divizia “Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul
trecutului. În anul următor retragerii armatei sovietice din România,
prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată
pe data de 25 Octombrie. În Decret nu se face nici o referire explicită
la motivul acestei decizii. La vremea respectivă, ea a reprezentat un
act de curaj. Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei
trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul
acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de
facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul
obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul
de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre
România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria
Armatei României şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în
evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul
unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu
ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma
de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947. Deci, 25
Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului
Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Chiar dacă acest
teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind
retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea
guvernului Groza, pe 06.03.1945), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata
României a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al
patriei sale.
Toate acestea pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei României este
legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei
istorice a poporului nostru, de obiectivele şi sentimentele Armatei
României, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale:
unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială. 25
Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua
când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce
la hotarele ei patria care a zămislit-o.
Devenită simbol, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele
românilor ca fiind ziua în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei
care au fost şi sunt în slujba ei. Cine nu a fost soldat, va înţelege
mai greu ce mare povară porţi pe umeri precum şi unicitatea şi
singurătatea soldatului aflat în misiune.
Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi mereu Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară.
Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi mereu Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară.
La aceasta sărbătoare, cu ocazia Zilei Armatei României, se cuvine ca
tuturor eroilor neamului şi veteranilor de război, care au înfruntat
gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru
libertatea, unitatea şi integritatea României, să le aducem un calduros
şi pios omagiu şi să le transmitem, de peste timp, gânduri de
recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a
tuturor.
La mulţi ani Armatei Române!
Lt. Col. Nicolae USZKAI
Brigada 2 Vânători de Munte ”SARMIZEGETUSA”