Stimati colegi,
In anul 1984 paseam prin portile Liceului Militar Tudor Vladimirescu din
Craiova. Fiindca eram anul I, am fost chemati mai devreme decat
colegii din ceilalti ani pentru acomodare...
Un aspect m-a marcat in mod deosebit cand au inceput sa vina elevii din
alti ani: dupa o vacanta de 3 luni acestia se revedeau si se vedea in
ochii lor bucuria revederii, bucuria ca inca un timp vor fi impreuna,
la bine si la greu.
Am simtit si eu ulterior aceasta bucurie de a avea prieteni, de a fi prieten.
Armata, ca organism unic in societate, creeaza cele mai durabile punti de legatura intre oameni.
De multe ori stau si ma intreb: oare ce s-a intamplat cu acest spirit?
Ce a facut ca el sa dispara? De ce la un cuvant sau o virgula pusa
gresit sarim unul la altul si uitam cine suntem? Sau ceea ce am fost?
Care este esenta vrajbei noastre? Cine o hraneste? Cui foloseste?
Sunt de parere ca trebuie sa punem capat disputelor noastre si sa ne unim in urmarirea interesului nostru.
Daca vom continua in acest mod, nimeni dintre noi nu va avea de castigat.
Societatea civila asteapta ceva de la noi. Activii asteapta ceva de la
noi. Elevii de liceu militar si cei din academii asteapta ceva de la
noi.
Dar noi, ce asteptari avem de la noi? Care este strategia noastra? Ce obiective avem?
Haideti sa raspundem sinceri, fiecare in dreptul sau...
Ion NISTOR
E-mail: inistor@gmail.com
