Un documentar lămuritor pentru un scandal politic contrafăcut
Cazul Ion Stan, o execuție politică
Declaraţiile politice ale deputatului Ion Stan explică de ce el a fost ales ca exemplu al corupției electorale, înscenându-i-se un denunț din partea unui agent provocator, încărcat cu dosare penale și amăgit cu promisiuni în schimbul intrării în scenariul compromiterii și execuției politice a lui Ion Stan.
Ca și in trecutul regim, când Ceaușescu, pentru a demonstra străinătății că nu are opoziție, Băsescu își execută cel mai vehement oponent din parlament, înscenându-i „o cauza penală de drept comun”.
Din informațiile noastre, deputatul Ion Stan, a refuzat mai multe invitații ale lui Traian Băsescu la Cotroceni, precum și o întâlnire cu Mark Gitenstein.
Și impolitetea, în cazul de față demnitatea, se plătește.
1. Profeția lui Stan: realegerea lui Băsescu – sinuciderea politica a României
La data de 7 decembrie 2010, deputatul Ion Stat a afirmat că realegerea lui Traian Băsescu în 2009 a marcat “sinuciderea politică a României”.
Stan prevestea că “în acest mandat, președintele se va purta răzbunător, odios de răzbunator, afișându-și apetența sa permanentă pentru intrigă, complot și trădare”.
“Așa l-au perceput pe Băsescu și foștii săi ofițeri de legătură pentru misiunile secrete ce i-au fost încredințate, înainte de 1990, în serviciul Securității statului. Acum. ei regretă că nu l-au uitat în lada de gunoaie a istoriei Securității, de unde l-au reciclat ca politician, printre alții făcuți "la normă" imediat dupa 1989”, adaugă vicepreședintele Comisiei de control a SRI.
2. Stan a cerut punerea lui Băsescu sub acuzare pentru înaltă trădare
La 21 iunie 2011, Ion Stan acuza de la tribuna Camerei Deputaților că Traian Băsescu s-a înțeles cu autoritățile de la Budapesta, cu UDMR-ul și cu Partidul Civic Maghiar în privința reorganizării administrative și a modificării Constituției, în sensul susținerii proiectului neorevizionist "Autonomia Ținutului Secuiesc".
În sprijinul afirmațiilor sale, social-democratul cita o serie de declarații făcute chiar de europarlamentarul Laszlo Tokes și de președintele Partidului Civic Maghiar Szasz Jeno. La finalul intervenției sale, Ion Stan cerea “inițierea, în conformitate cu prevederile art. 96 din Constituția României, a procedurilor de punere sub acuzare a președintelui României pentru înaltă trădare”.
3. Băsescu, acuzat că este “agent de influență”
La 6 septembrie 2011, în contextul declarațiilor lui Traian Băsescu privind “Statele Unite ale Europei”, vicepreședintele Comisiei de Control a SRI l-a acuzat pe șeful statului că este “în rețea”. ”În rețeaua de influență a unui grup de interese, ca agent al acelei entități, alta decât România, a cărei suveranitate, independență, unitate și integritate ați jurat să le apărați. O entitate exterioară poporului român, pentru a cărui prosperitate ați jurat cu mâna pe Biblie și pe Constituția României”, a explicat Ion Stan în fața colegilor săi parlamentari.
Drept argument, deputatul a amintit de pildă care este poziția șefului statului în privința concesionărilor minelor de aur.
Social-democratul a avertizat în acest context că “în țările unde șefii de state au fost agenți de influență nu au existat decât perioade efemere de stabilitate, regimul politic a căpătat caracteristici despotice, parlamentele au devenit instituții de prostituție politică, legea a devenit măsura de voință a camarilelor politice, sistemul educațional a devenit un incubator de clone, elitele necorupte de putere au ales calea exilului, milioane de cetățeni au emigrat, trezoreriile au fost secătuite de marii actori ai corupției politice, iar viitorul națiunilor, amanetat cămătarilor internaționali”.
4. Stan a explicat cum a încercat Traian Băsescu să-și subordoneze Justitia și cum s-a folosit de prerogativele sale pentru a da CCR “o configurație după chipul și asemănarea sa”
La 15 noiembrie 2011, Ion Stan l-a acuzat pe președinte că amenință grav independența justiției.
“Încă de la jumătatea primului său mandat, cetățeanul-președinte a făcut cu prisosință dovada priceperii sale de a edifica un stat polițienesc, multilateral consolidat, în care să aibă la îndemână tot mai multe pârghii prin care justiția să fie controlată, îngenuncheată, în care legile se fac de azi pe mâine și se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care reformele există doar în vorbe și prestații televizate. Pe cale de consecință, în primăvara anului 2007, președintele-dictator a fost suspendat din funcție și s-a prezentat, într-o stare jalnică, la reședința ambasadorului Statelor Unite ale Americii, pentru a se umili și cerși susținere. Apoi, s-a lansat într-o campanie de acuze grave de corupție, calomnii și insulte la adresa adversarilor politici, susținute printr-o amplă agresiune propagandistică. Ulterior, după revenirea în funcție, avea să se folosească de instrumentele poliției politice pentru înscenări judiciare, după teza stalinistă: “Condamnă-l și după aceea fabrică probele”, a argumentat vicepreședintele Comisie de control a SRI.
“După ce și-a însușit întreg arsenalul dezinformării politice, la adăpostul operațiunilor de manipulare a opiniei publice și folosindu-se de patentele unor servicii străine pentru câștigarea prin fraudă a celui de-al doilea mandat de președinte, impostorul a uzat de prerogativele funcției prezidențiale pentru a da Curții Constituționale o configurație după chipul și asemănarea sa, care să nu-i mai sancționeze atentatele la fundamentele democrației și ale statului de drept.
Cum însă, unele instanțe de judecată, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție au înțeles că nu pot fi mai presus de Constituție și legi, sancționând abuzurile statului polițienesc împotriva drepturilor cetățenilor, chiriașul de la Cotroceni s-a supărat și, depășindu-și prerogativele, s-a lănsat în atacuri publice denigratoare la adresa justiției. Mai mult chiar, a chemat-o la ordine. Participând la Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, care a avut loc la Ministerul Justiției, președintele-dictator s-a folosit de prima sa prezență la acest minister, pentru a chema la ordine magistrații, permițându-și să-i înfrunte ostil, amenințător, să-i blameze și să-i terfelească, din postura de mediator între puterile statului, care, în opinia sa, i-ar conferi dreptul de a-i stigmatiza, la stâlpul infamiei, pe oamenii legii.Tonul și mesajul dictatorial cu care cetățeanul-președinte a intruzionat principiul independenței justiției nu este atât de îngrijorător ca fapt în sine, pe cât de gravă și iremediabilă rezultă a fi amnezia chiriașului de la Cotroceni în ceea ce privește obligațiile sale și ale statului de a se supune legilor și normelor constituționale. Președintele-dictator a atacat justiția din România doar pentru că magistrații judecă în conformitate cu legile acestui stat. Erijându-se într-un judecător suprem deasupra Constituției, Traian Băsescu le cere, pur și simplu, magistraților să nu mai judece în spiritul legii. În acest fel, a călcat, din nou, în picioare instituția fundamentală a statului chemată să stabilească adevărul și să facă dreptate numai în numele legii. Atacul fără precedent lansat la adresa puterii judecătorești, discreditarea sistemului judiciar de către Președintele României este un demers periculos și inadmisibil. Atacurile de acest gen induc populației un sentiment de neîncredere în justiție și prejudiciază grav percepțiile externe asupra României”, a continuat deputatul, cerând demararea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu.
5. Stan s-a opus vehement propunerii legislative privind modificarea unor acte normative în domeniul securității naționale menite a reinstaura practicile poliției politice
La 15 noiembrie 2011, Ion Stan le-a adresaat parlamentarilor o scrisoare deschisă cu privire la propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul securității naționale. Social-democratul le cerea colegilor săi să nu voteze în favoarea proiectului, “pentru a împiedica reinstaurarea practicilor de poliție politică în activitatea serviciilor de informatii pentru securitate națională și a menține România în afara bănuielilor de utilizare a serviciilor de informații în luptele politice interne”.
Stan explica, între altele, că “dintr-o scăpare a expunerii de motive - pagina 5 alin. (3) - rezulta ostentativ că proiectul este opera Serviciului Român de Informații, ale cărui documente interne sunt indicate drept izvor de drept. Față de necesitățile obiective de reglementare, proiectul propus spre adoptare nu este decât expresia unor interese înguste, exterioare securității naționale, prin care adevărații promotori ai inițiativei urmăresc legitimarea unor stări de fapt create prin abuz în exercitarea funcției publice, dorind, în acest fel, să dea forța de lege excesului de putere”.
6. Stan a demascat mafia transnațională a medicamentelor și a asigurărilor de sănătate susținute prin propunerile legislative ale consilierilor lui Băsescu și discursurile publice ale acestuia
La 29 noiembrie 2011, Ion Stan îi acuza pe consilierii președintelui că pregătesc privatizarea sistemului de sănătate din România sub deviza «Să muriti bine!»". Social-democratul se întreba “ce interese de afaceri se ascund în această operațiune de privatizare a asigurărilor de sănătate și care este clica mafiotă a PDL care dorește să puna mâna pe cele 6 miliarde de euro gestionate în prezent de Casa Națională de Asigurări de Sănătate”.
7. "Traian Basescu și reforma sănătății: între ciocanul și nicovala mafiei transnaționale a fraudării asigurărilor de sănătate
La 14 februarie 2012, Ion Stan a făcut în Camera Deputaților declarația politică intitulată "Traian Băsescu și reforma sănătății: între ciocanul și nicovala mafiei transnaționale a fraudării asigurărilor de sănătate". În acest document, parlamentarul afirma. între altele, că “Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, și nu sănătatea națiunii, a picat într-un moment rău ales - anul electoral - și cu mijlocul nepotrivit - agentul de influență în insăși persoana președintelui republicii. Același agent de influență ca și în cazul aurului de la Roșia Montana”.
8. Salvarea României din haos și a cetățenilor de la un dezastru economic si social – suspendarea lui Băsescu și alegeri anticipate
La 14 feburarie 2012, Ion Stan declara în Parlament că suspendarea și demiterea președintelui României, demisia Guvernului și organizarea imediată de alegeri anticipate reprezintă condiții esențiale pentru salvarea României de la haos și a cetățenilor săi de la dezastru economic și social.
9. Dezvăluirile lui Stan privind asasinii economici ai României
Tot la 14 februarie, Ion Stan făcea declarația politică "Asasinii economici ai României. Ce-i (Cine-i) leagă pe Traian Băsescu, Jeffrey Franks, Sorin Blejnar și «blonda lui Boc»?”. Stan acuza ca, încă de la negocierea integrării României în familia euro-atlantică, datele macroeconomice ale țării noastre au fost sistematic falsificate. Potrivit deputatului PSD, datele economiei reale au fost subevaluate pentru a se demonstra că România ar avea nevoie de împrumuturi internaționale. “Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care "asasinii economici" - în cazul României, Jeffrey Franks și predecesorii săi - au aplicat-o la nivel global”, preciza Stan. Cum FMI avea însă nevoie și de datele reale, insituția le-a solicitat, neoficial, de la unele instituții care n-au putut însă răspunde la respectivele solicitări “pentru simplul fapt că, în condițiile instituționalizării prelucrărilor statistice false, practic, nu au avut acces la datele adevărate”. În aceste condiții, a acuzat Stan, Jeffrey Franks a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu șeful ANAF, Sorin Blejnar, pentru a preleva datele reale direct din bilanțuri.
“Sursele noastre ne-au comunicat faptul că existența unei interceptări ‘accidentale’ a posturilor telefonice cu numerele 0728.666.063 și 0741.239.082 ori accesarea bazelor de date ale operatorilor rețelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi irefutabile privind funcționarea sistemului descris. Mai mult, am avea și surpriza de a constata că și ‘blonda lui Emil Boc’ este integrată comandoului asasinilor economici ai României”, a dezvăluit Ion Stan.
10. Un nou semnal de alarmă privind subordonarea politică a serviciilor de informații
La 28 februarie 2012, vicepreședintele Comisiei de control a SRI trăgea un semnal de alarma în privința proiectului de Lege privind statutul personalului serviciilor de informații, el atenționând că acesta “consacră în plan legislativ practicile anticonstituționale de subordonare politică a serviciilor de informații". În cadrul intervenției sale. Ion Stan acuza, între altele, că unii șefi de servicii au preferat să-și lase subordonații fără statut atunci când au realizat că riscă să nu mai poata folosi serviciile “în alte scopuri”. “Este vorba în principal de șefii structurilor departamentale de informatii, care excelau în obediența lor politică, dar și de o tendință influentă din Serviciul de Informații Externe. Aceștia s-au opus în mod constant întregului pachet legislativ al securității naționale, indiferent de inițiator. Poate părea paradoxal, dar și serviciile din afara domeniului informatiilor - SPP și STS - au temporizat și blocat legiferarea domeniului securității, revendicându-și competențe și atribuții prin care să-și modifice natura și caracterul conferit în momentul constituirii lor. Înversunarea acestor structuri era și este motivată de teama că noile legi le-ar repoziționa acolo unde le e locul, fiindcă dezvoltarea structurală și abuzul de compețente le-a transformat în niște mamuți organizaționali în permanentă cucerire de ‘teritoriu’. Cine credea în 1991 că STS-ul va deveni cheia succeselor electorale și un devalizator al comunicațiilor persoanelor incomode din instituțiile ale căror rețele le securizase? Cine credea ca SPP-ul își va dezvolta o structură de informații de câteva ori mai puternică decât serviciul fostei Direcții a V-a, care niciodată nu a avut atribuții să urmarească opozanții regimului, ci să vegheze asupra personalului de casă al înaltei nomenclaturi. Dacă oamenii din aceste structuri ar avea un statut legal bine definit, ei nu ar putea fi determinați să îndeplinească atribuții nereglementate de lege. Miza statutului personalului serviciilor este, pentru unii ,‘a fi sau a nu fi’”, explica Ion Stan.
11. Traian Băsescu, acuzat de dezinformare și influențe oculte în legătură cu exploatările aurifere și cuprifere
Într-o interventie din 18 aprilie, intitulata “Dezinformări și răspunderi penale prezidențiale", Ion Stan îl acuza pe Traian Băsescu că a mințit când a spus că exploatările aurifere și cuprifere de la Roșia Montană și Roșia Poieni, a celor gazeifere la Bârlad, cele din sudul Dobrogei și în celelalte perimetre vizate din Transilvania vor conduce la crearea de noi locuri de munca prin care să se asigure contribuțiile necesare plății pensiilor.
Întrebându-se ce s-a urmărit prin această dezinformare, Stan a declarat următoarele: “Ce altceva se încearcă a se trece sub tăcere, scontându-se că suntem prea osteniți de grijile cotidiene, pentru a mai avea memoria activă? Ca un fost membru al Guvernului României, care și-a asumat coordonarea și implementarea programelor PSAL I și PSAL II, în numele dezideratului unei "economii de piață eficiente", este în bună parte responsabil de deciziile privind abandonarea prelucrării minereului de cupru la Zlatna și Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, în concentrație de peste 99%. În urma acestei decizii catastrofale, minereul de cupru a fost extras în stare brută, cu subvenție de patru dolari la un dolar valoare minereu furnizat unor SRL-uri pentru a-l exporta. Prejudiciile cauzate în acest fel sunt la dimensiuni de subminare economică a statului, în înțelegere cu centre de decizie externe, ceea ce întrunește conținutul material și intențional al infracțiunii de trădare, pentru care cetățeanul Traian Băsescu va fi, cât de curând, chemat să răspundă. Peste 40 de ani, când vor fi accesibile arhivele Serviciului Român de Informații create până în anul 2000 inclusiv, posteritatea o să afle cum agenția de evaluare și implementare a PSAL I și II a fost ocupată cu personal incompetent, retribuit cu 72.000 dolari/an, din care o jună brunetă, succesoare în funcție ministrului în cauză, colecta 60% pentru cel care afirma că "nu poate îndeplini obiectivele PSAL II din cauza opoziției sistemului mafiot" sau că "(...) A ne agăța de un fals patriotism că pierdem băncile este complet greșit".
12. Compania ROMARM, căpușată de PDL
În data de 22 mai 2012, Ion Stan lansa o altă acuzație grevă: numirea patronului firmei de paza CONDOR, Marius-Vasile Crișan, la șefia ROMARM, ce a avut ca unic scop să producă bani pentru PDL, căpusând compania națională. Stan afirma ca ROMARM este împinsă deliberat în faliment și se întreba dacă nu cumva într-o filială a PDL și UNPR pentru operațiuni speciale ilegale. După ce a prezentat mai multe dintre mașinațiunile din industria apărarii, deputatul concluziona că aceasta numai poate fi salvată decât dacă este “eliberată de căpușele politice și de combinațiile infracționale cu mafia transnațională a traficanților de arme”.
13. Ion Stan acuza că a fost filat în mod agresiv și ostentativ în campania electorală din vară
Într-o intervenție din 13 iunie 2012, vicepreședintele Comisiei de control a SRI a povestit în Camera Deputaților cum a recunoscut “între flori” un ofițer SRI care îl urmarea în ultima săptămână de campanie electorală din cadrul alegerilor locale din vara. “Așadar, în calitatea mea de deputat, de vicepreședinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, am devenit ‘obiectiv’ al unei operațiuni de supraveghere tipice poliției politice”, a relatat el. “Cum era firesc, pentru a mă lămuri de ce sunt urmărit atât eu, cât și candidatii USL la președinția consiliului judetean și, respectiv, pentru Primăria municipiului Targoviste, am făcut apel la profesioniști neobedienți politic, care mi-au devoalat o parte din schema PDL-istă de fraudare a alegerilor locale”, a mai spus deputatul. El a precizat că, “În concret, în judetul Dâmbovița este în desfășurare mituirea a circa 40.000 de alegători dintr-o comunitate etnică reprezentativă” și a prezentat apoi pe larg modul în care a fost gândită întreaga operațiune. La pregătirea fraudei ar fi participat mai multi dintre apropiații presedintelui PDL Dâmbovița, Florin Popescu (candidat la sefia CJ) din fruntea structurilor poliției județene.
14. Industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private
Tot în data de 13 iunie, Ion Stan reclama în Camera Deputaților și faptul că modernizarea dotărilor Armatei Române este sabotată sistematic și industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private. În acest context, el a vorbit despre “scandaloasa și murdară afacere a rachetelor Volkhov si Hawk”, pe care a pus-o în legătură cu celebrul holding UTI GRUP, care “se afla în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor și cumpărării influentelor și protecției politice”. “Cu bună știință li reaua-credință a unor generali - directorul de program din Departamentul pentru Armamente, șeful Departamentului Armamente și superiori ai acestora, legați de Cotroceni și de mafia PDL-isto-UNPR-ista din industria de apărare și afacerile internaționale cu armament, au lansat o licitație cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută și upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricație la nivelul C3! Din acest fals, inclus în licitația deschisă de U.M. 02550 București pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III și SA-2 Volkov (Anunt SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012) ofertantul îndoielnic și ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să miște un deget.
Această licitație cu aparente de legalitate stravezii trebuie imediat stopata și restabilită legalitatea operațiunii”, cereadeputatul PSD.
14. Industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private
Tot în data de 13 iunie, Ion Stan reclama în Camera Deputaţilor şi faptul că modernizarea dotărilor Armatei Române este sabotată sistematic şi industria de apărare este falimentată pentru satisfacerea unor interese private. În acest context, el a vorbit despre “scandaloasa şi murdară afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk”, pe care a pus-o în legătură cu celebrul holding UTI GRUP, care “se află în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor şi cumpărării influentelor şi protecţiei politice”. “Cu bună ştiinţă şi reaua-credinţă a unor generali - directorul de program din Departamentul pentru Armamente, şeful Departamentului Armamente şi superiori ai acestora, legaţi de Cotroceni şi de mafia PDL-isto-UNPR-istă din industria de apărare şi afacerile internaţionale cu armament, au lansat o licitaţie cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută şi upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricaţie la nivelul C3! Din acest fals, inclus în licitaţia deschisă de U.M. 02550 Bucureşti pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III şi SA-2 Volkov (Anunţ SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012), ofertantul îndoielnic şi ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să mişte un deget.
Această licitaţie cu aparenţe de legalitate străvezii trebuie imediat stopată şi restabilită legalitatea operaţiunii”, cerea deputatul PSD.
Compania UTI a fost acuzată de Ion Stan şi într-o altă intervenţie din 13 iunie, dedicată de această dată devalizării ROMARM. În acest context, social-democratul amintea între altele “blocarea, de către guvernarile PDL-iste, a preparativelor de încheiere a contractului de producţie şi furnizare a o sută de tancuri T.R.-85 MI, pentru care există interes din partea armatei columbiene” şi “deturnarea Acordului de colaborare pentru realizarea transportorului blindat 8x8 SAUR 3 de către Automecanica Moreni în favoarea UTI D&SE, care nu are capacităţile şi specializările necesare, în afara angajării unor subcontractori dezmembraţi din sistemul ROMARM”.
Ion Stan a amintit multe alte nereguli constate la ROMARM, precizând la finalul înşiruirii că “vădit sensibil la dificultăţile industriei de apărare, UTI Deferise & Security Engineering, prin documentul nr. 8769 din 12 august 2011, adresat Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, din care cităm, oferă soluţia salvatoare: "Grupul de firme UTI este interesat în preluarea CN ROMARM (...) Grupul de firme UTI poate prelua întreaga companie (...) Statul îsi poate pastra un procent de actiuni (25-40 %) (...) rezolvându-se pastrarea interesului statului în finantarea sectorului (...)".
15. MRU, acuzat de implicare “controversată” în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam
Ultima intervenţie a lui Ion Stan în faţa colegilor din Camera Deputaţilor a fost consemnată pe site-ul instituţiei tot în 13 iunie 2012, când vicepreşedintele Comisiei de control a adus acuzaţii extrem de grave la adresa fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, care a ocupat în trecut şi funcţiile de ministru de Externe şi de şef al SIE. Potrivit deputatului, atenţia de care s-a bucurat Ungureanu din partea presei “a generat şi numeroase comentarii ale cititorilor, şi nu numai ale acestora, deoarece unele comentarii rezultă a fi, indubitabil, informaţii dirijate din interiorul unor servicii secrete. De aici sau de pe meridiane îndepărtate”.
“Un astfel de comentariu readuce în atenţie circumstanţele accidentului în care a decedat Teo Peter şi ne dezvăluie că autorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american, ci fiul, minor şi beat, la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la Bucureşti. Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia "să nu mai fie găsit". Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului”, a declarat Ion Stan.
“Complicitatea la o astfel de operaţiune nu i-a creat, oare, niciun fel de dependenţă sau a fost tocmai consecinţa firească a unei dependenţe anterioare?!”, s-a întrebat social-democratul.
Potrivit acestuia, desemnarea lui Ungureanu ca prim-ministru “a fost o «mutare în plic» primită de Traian Băsescu de la lobbiystul Lockheed Martin, Chevron, Gold Corporation, Roman Cooper etc., acreditat pe lângă chiriaşul Palatului Cotroceni. Acesta, la rândul său, înglodat în angajamente de trădare în favoarea protectorilor externi”.
“Pe seama speranţelor învestite în această sugativă politică, avidă de putere, onoruri şi avere, Chevron i-a impus să contracteze creditele pentru acoperirea riscurilor de mediu, iar Roman Cooper i-a cerut o perioadă de graţie, în care să fie scutită de taxe şi impozite, plus o serie de garanţii şi alte facilităţi. În weekendul de 1 mai, prim-ministrul cenzurat a fost convocat la Neptun. Oficial de Traian Băsescu, neoficial, de lobbiystul anterior menţionat, prilej cu care Băsescu şi Ungureanu au fost sever reevaluaţi, ca elemente de sprijin al intereselor companiilor străine amintite, reamintindu-li-se că sunt pasibili de executare politică silită, fiecare după cât li s-a transferat în conturile ce pot fi imediat descărcate la zero”, a mai afirmat vicepreşedintele Comisiei de control a SRI.
În continuarea intervenţiilor sale, el a făcut referire şi la cazul Hayssam. “Un alt comentariu readuce în actualitate, cu un consistent supliment de informaţii, relatările publicate ale fostului procuror Ciprian Nastasiu în legătură cu faptul că Mihai-Răzvan Ungureanu a facilitat vizitarea în detenţie a lui Omar Hayssam de către avocatul Mordechai Tzivin. ‘Comentatorul’ ne precizează că vizita fără martori a avocatului Mordechai Tzivin a fost anterior pregătită, prin defectarea instalaţiilor de interceptare pe care SRI le montase în celula-rezervă de spital a teroristului Omar Hayssam, defecţiune care a constituit subiectul unor reproşuri foarte dure pe care răposatul Radu Alexandru Timofte, directorul SRI, le-a adresat, fără perdea, atât adjunctului sau, generalul ing. Dumitru Zamfir, cât şi ministrului de Interne, Vasile Blaga, şi chestorului-şef Virgil Ardeleanu, şeful lui ‘doi şi un sfert’, autorul comanditar al defectării instalaţiei, dar şi al mutării teroristului într-o altă celulă, în eventualitatea că SRI ar interveni pentru remedierea defecţiunii, ceea ce s-a şi întâmplat. Prin recenta scurgere de informaţii, generată de comentator, ni se confirmă zvonul, care devine astfel o ştire, că Mihai-Răzvan Ungureanu, parte a operaţiunii de exfiltrare a agentului Omar Hayssam din România, avea cunoştinţă de faptul că în timpul vizitei securizate a avocatului s-a perfectat aranjamentul falsificării rezultatelor analizelor medicale, în vederea eliberării teroristului sub pretextul fazei terminale a bolii de care nu suferea. Niciun astfel de serviciu nu poate rămâne nerăsplătit. Chiar cu cetăţenia unui stat care întotdeauna îşi recuperează agenţii şi nu-şi extrădează supuşii”, a afirmat Ion Stan.
“Posibilitatea ca MRU să aibă dublă cetăţenie ne reaminteşte de o altă scurgere de informaţii, dirijată pe calea «comentariilor», şi anume similitudinile sale de CV cu Horia Roman Patapievici. Şi unul, şi altul au fost impuşi atenţiei opiniei publice internaţionale pe seama unor scandaluri regizate de un notoriu agent al KGB-ului, constând în provocări diversioniste de compromitere a Serviciului Român de Informaţii. La fel ca şi în cazul ascendenţilor lui Patapievici, şi ascendenţii lui Ungureanu sunt suspectaţi a fi "fantome" cu biografii de împrumut, adică oameni ai aparenţelor create de serviciile secrete, pentru înşelarea adversarilor în ale căror elite sunt infiltraţi şi naturalizaţi”, a adăugat deputatul.

Vlad Dumitraş
VOI SUNTETI CHIAR NEBUNI?PE NOI NE INTERESEAZA M.R.U.SAU ALTII MENTIONATI MAI SUS?NE INTERESEAZA PENSIILE TAIATE ILEGAL,REVENIREA LA STATUTUL DE MILITAR IN REZERVA,CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL NU POVESTILE SI S.F. SCRISE DE VOI!SA-L PLANGEM PE ION STAN?????EL PLANGE PT.PENSIA MEA????L-ATI VAZUT PE DOGARU IN DIRECT LA RTV IN 1 DECEMBRIE CU MARIANA CAMPEANU CAND A SPUS CLAR CA NU SE POATE DA O.U.G.!!!DE CE NE MINT TOTI?SA VOTAM CU OCHII INCHISI,SUNTEM O MASA DE MANEVRA!NU SUNT CU A.R.D.CA M-AU FURAT DAR NICI CU U.S.L.CA MA MINT CU NERUSINARE,MA AMAGESC!DOBRITOIU CU AVEREA LUI TRAIESTE DIN PENSIE?NE INDEAMNA CU BICIUL S.C.M.D.SA VOTAM U.S.L.!ASTA E MENIREA SINDICATULUI SI SA STRANGA COTIZATIILE?CUM S-A SCHIMBAT CULOAREA POLITICA S-A SCHIMBAT SI,,ORIENTAREA,,SINDICATULUI!PACAT!MARE PACAT!SUNTEM IN POSTUL CRACIUNULUI SA NE DEA DUMNEZEU SANATATE SI PUTERE SA TRECEM SI PESTE DEZAMAGIREA ASTA!
RăspundețiȘtergereBasescu te-a pus sa scrii mizeria asta, ma acefalule ! Du-te dracului cu pensia ta cu tot ! Tu esti militar al Armatei Romane? Pentru ce ai scris te-as lasa fara pensie de tot, mizerabilile !
ȘtergereSubscriu !
ȘtergereAmice,una-i una,alta-i alta ! Ai un fix cu pensiile,cu statutul si cu cumularea.Nu cred ca ai avut nici o problema cand l-ai votat pe demisul presedinte,actualul guvernator,atunci era bine te cam durea-n basca de ce se intampla in jurul tau.
ȘtergereAsa ca ai rabdare,daca nu ai spunene cu cat te plateste adunatura care ne-a umilit pana acum,bramburitule si ticalosule.Mars in arrest otreapa portocalie.
Asta care te semnezi cu "Dumnezeii ma-tii" ca un nesimtit comitaind o blasfemie(daca nu stii ce-i aia,iti explic eu racane !)Lasand la o parte limbajul suburban folosit nu inteleg de ce nu trebuie sa aflam ce magarii se petrec in jurul nostru in epoca "presedintelui-stat".Apoi chestia cu "te-as lasa fara pensie de tot, mizerabilile"arata in ce tabara slinoasa esti! Vrei cenzura din nou ?! Vrei sa nu mai fie libera informare si exprimare ?!Una-i una alta-i alta cum bine a postat cineva.Ati impanzit toatel site-urile voi astia care-l sustineti pe "guvernator" si chestia asta nu m-ar supara daca nu ati fi platiti din banii nostri oameni de nimic si fara nici un Dumnezeu ce sunteti !
ȘtergereUn articol foarte interesant. Dar nu este ceea ce asteapta de la conducerea SCMD rezervistii cu pensiile taiate ilegal. Observ ca Dogaru a transformat pagina sindicatului intr-o simpla oficina electorala a USL. Rusine Dogarule, ne-ai tradat interesele fara sa clipesti, doar ca sa capeti un ciolan de la guvernanti! Ce fel de om mai esti si tu?
RăspundețiȘtergere9 Decembrie 2012: Ziua Ignatului Electoral! Militarii taie de pe listele electorale, atat pe porcii ARD care ne-au fript, cat si pe cei ai USL care ne-au mintit!
ȘtergereDupa cum se cunoaste, in fiecare an in data de 20 Decembrie, in traditia populara romaneasca exista o sarbatoare traditionala denumita Ignatul Porcilor. In acesta zi, in multe gospodarii taranesti sunt sacrificati, la propriu, porcii care urmeaza sa indestuleze mesele traditionale de Craciun si de Anul Nou!
Tinand insa cont ca pe 9 Decembrie 2012 in Romania sunt alegeri parlamentare, devine deosebit de oportun sa devansam data traditionala a Ignatului Porcilor, iar la respectivele alegeri sa taiem de pe listele electorale si pe toti porcii care au lovit in militarii romani si in familiile noastre, indiferent cum au facut-o: cu barda direct precum ARD sau pe la spate, cu trucuri si cu minciuni electorale, precum USL. Daca cu porcii de la ARD ne este tuturor clar, nu trebuie sa ne mai mintim unii pe altii nici cum am fost dusi de nas si de porcii de la USL care prin pozitia adoptata au fraternizat cu cei de la ARD, adica porc la porc nu isi scoate ochii. Rezultatul: dupa 6 luni de mandat USL, situatia militarilor este identica precum au lasat-o fratii lor de rasa de la ARD, rezervistii romani avand tot pensiile diminuate ca si pe vremea porcilor de la ARD. Singura diferenta intre ARD si USL, este de forma si nu de fond, porcii de la USL avand darul sa ne minta frumos, in timp ce pe noi si famiile noastre ne-au lasat, in realitate, in aceeasi situatie pe care au mostenit-o de la fratii lor de la ARD. Pentru cei care au dubii, sa umareasca ceea ce s-a intamplat in culisele procesului legislativ si al transferului de putere politica, datele fiind afisate oficial AICI, prin care este demonstrata fara echivoc fratia porceasca dintre ARD si USL in ceea ce ii priveste pe militarii romani, precum si cum am fost si suntem manipulati!
Porcismele USL
Dupa cum bine se cunoaste, inainte sa preia puterea, porcii de la USL guitau oriunde exista o televiziune ca imediat dupa instalarea la putere, vor elimina abuzurile porcilor de la ARD si vom avea nu numai pensiile reintregite, ci si pensii militare. Inainte de preluarea puterii, deci inca in opozitie fiind, oameni bine intentionati din USL, dar care au devenit ulterior ignorati de porcii din conducerea USL, au trecut la fapte concrete pentru a ne convinge de bunele intentii ale aliantei. USL a initiat astfel, in opozitie fiind, proiectul Legii nr. 112/2012 care a fost adoptat de Senat la data de 23.04.2012 in forma PL-x nr. 102/2012. Mai jos este textul de lege adoptat de Senat in timpul cand USL se afla inca in opozitie si cu numai o luna inainte de a prelua puterea, lege menita sa reintregeasa pensiile diminuate si sa ne returneze sumele retinute de procii de la ARD :
ARTICOLUL DE LA SMCD CURTEA DE ARGES ESTE INCOMPLET
ȘtergereDATORITA FAPTULUI CA PE ACEST SITE NU SE ADMIT MAI MULT
DE 4000 CUVINTE.
ORIGINALUL COMPLET IL GASITI PE NET..SMCD CURTEA DE AG
Asta cam asa este .Toata taresenia asta cu uite ordonanta nu este ordonanta trebuie prelungita pana platesc sindicalistii cotizatiile ca dupa aceea nu se stie ! Am mai postat aspectul acesta si am explicat ca daca acesta este adevarul conducerea SCMD a facut o socoteala proasta si rezultatul va fi taman invers,oamenii se vor incrancena mai ales ca dl. Dogaru ne-a explicat ca judecatorii nu pot da decizii favorabile intrucat nu exista vointa politica ! Pai si atunci ?!
ȘtergereCOMUNICAT adresat filialelor şi subfilialelor ANCMRR
RăspundețiȘtergereAvând în vedere posibilitatea deschiderii unei acţiuni în instanţă, în legătură cu revenirea la cuantumul din decembrie 2010 a pensiilor ilegal diminuate, s-a solicitat filialelor şi subfilialelor întocmirea şi transmiterea, către sediul central, a tabelelor cu membrii acestora care se află în această situaţie.
Biroul Permanent Central
Articolul despre dl.Stan este interesant si demn de luat in seama
Ștergereprin prisma marsaviilor la care se poate preta guvernatorul
cel turmentat, las si tradator.Dar principala cauza pentru
care sunt aici este neputinta personala in ami rezolva cele
doua probleme majore ale mele si cred ca si ale multor colegi
de-ai nostri: REINTREGIREA PENSIILOR si MEDICAMENTE COMPENSATE.
Daca la cele doua deziderate se mai adauga si DEMITEREA si JUDECAREA guvernatorului huiduit si fluierat la 1 Decembrie ma pot declara satisfacut.
Dar adevarul este ca nici sindicatul si nici ponta nu le pasa de soarta celor 30.000 pensionari si de familiile acestora.Ati uitat
de camarazii nostri care ne parasesc cate 250/luna??Nu vedeti ca usl-u se vede deja castigator si nu are nevoie de noi??
Nu va faceti sperante desarte ca dupa alegeri se va reveni la
cuantumum pensiilor din decembrie 2010.Cu toate ca nici ponta
si nici usl-ul nu mai merita increderea si creditul il alb pe care il solicita adica prezenta si votul nostru pe 9 decembrie
MEMORIA FAPTELOR "basescu+pdl+udmr+unpr", PRECUM SI CONSECINTELE
GUVERNARII DICTATORIALE TIMP DE 8 ANI, si MOARTEA COLEGILOR NOSTRII
M-AU HOTARAT FERM SI IREVOCABIL SA MA PREZINT LA VOT SI SA VOTEZ
USL=JOS BASESCU. VOTAND USL VOTATI ANTI BASESCU, ANTI CCR, ANTI PROCURORI BASISTI. Sa le mai dam o palma ca si la referendum!!
Sa vedem ce mai scorneste europa celui de al 4-lea reich
P.S Lasati-va de vrajeli cu liste si temporizari domnilor de la sindicat.Ati avut 6 luni sa faceti ce doriti ca sa dovediti ca tineti cu cei 30.000.Gulgute la tv si...atit.
INFORMARE – interviul acordat de ministrul Apărării Naţionale ziarului „REZERVISTUL”
RăspundețiȘtergereCu ocazia ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI – 25 Octombrie 2012, ministrul Apărării Naţionale a acordat un interviu ziarului „REZERVISTUL”, editat de A.N.C.M.R.R. Filiala „Henri Coandă” Iaşi, publicaţie de informare militară, educaţie patriotică, spiritualitate creştină, cultură, artă şi atitudine civică.
Cu acest prilej ministrul Apărării Naţionale a prezentat o parte din preocupările ministerului pe linia întăririi organismului militar, înzestrării armatei şi soluţionării problemelor sociale ale cadrelor militare active şi în rezervă.
Prezentăm, în sinteză, unele probleme precizate de ministrul Apărării Naţionale privind pensionarii militari, astfel :
La întrebarea reporterului referitoare la repararea nedreptăţilor făcute pensionarilor fie prin reducerea pensiei, fie prin reţinerea nejustificată a contribuţiei la asigurările de sănătate, ministrul Apărării Naţionale a spus următoarele :
„Aceşti oameni se simt încă obligaţi faţă de armată, pentru ei datoria nu s-a încheiat odată cu trecerea în rezervă; educaţia şi sentimentul datoriei nu le permite aşa ceva. Dar, datorită loviturilor primite în ultimii ani, spiritul de corp a fost şi el afectat atât în armata de rezervişti cât şi în cea activă. Armata şi instituţiile componente ale sistemului naţional de apărare sunt singurele structuri unde se face periodic o analiză a stării moralului la activi. La rezervişti aproape că nu mai este nevoie, se vede din acţiunile şi cererile – îndreptăţite, ale asociaţiilor acestora.
Să nu uităm că situaţia rezerviştilor şi modul cum aceştia sunt trataţi de noi acum sunt indicatori şi barometre care arată celor activi ce îi aşteaptă, lovind deci în rezervişti, practic lovim în toată armata, fie ea activă sau în rezervă”
În ceea ce priveşte recuperarea sumelor pentru rezerviştii cărora le-au scăzut pensiile prin recalculare sau revenirea la pensiile din luna decembrie 2010 ministrul Apărarii Naţionale a precizat :
„Intenţionăm să promovăm un act normativ în următoarea perioadă prin care să rezolvăm mult discutata şi disputata problemă a pensiilor diminuate în urma revizuirii, în sensul revenirii la cuantumul din decembrie 2010. Dar va trebui să găsim soluţii să dăm înapoi oamenilor ceea ce li s-a luat în mod abuziv, chiar dacă o vom face în tranşe lunare, dacă nu există sume disponibile pentru acordarea acestor sume în totalitate într-o singură tranşă. Asta se va face abia în anul care vine”
La întrebarea referitoare la asigurarea drepturilor militarilor activi şi în rezervă la asistenţa medicală gratuită, ministrul Apărării Naţionale a precizat că „ întrucât Legea 80 stipulează dreptul la asistenţă medicală gratuită am luat măsuri ca, măcar în ceea ce priveşte medicamentele, aceasta să fie respectată. Mai sunt şi alte aspecte care trebuie puse la punct în sistemul medical.
Sunt aspecte care ţin de corelări ale prevederilor şi ordinelor M.Ap.N. cu altele venind de la Ministerul Muncii, al Sănătăţii , ca să numai vorbim de Finanţe.
Am avut o discuţie cu directorii spitalelor militare; ceea ce am aflat, vizavi de sistemul sanitar, de fondurile obţinute de casa de asigurări de sănătate OPSNAJ, m-a pus pe gânduri. Dacă fondurile respective ar intra în bugetul spitalelor, am avea posibilitatea susţinerii acestora”.
La mulţi ani, dragii mei ostaşi !
la anul si la multi ani ,tovarasi !
ȘtergereLa multi ani de asteptari,ca eu o sa va mai fac promisiuni neonorate,tovarasi!
ȘtergereCOMUNICAT
RăspundețiȘtergereDin 29.11.2012
În ultimul timp, se vorbeşte tot mai mult despre unele „greşeli” făcute de legiuitor în ce priveşte diminuarea cuantumului unor pensii ale militarilor, ca urmare a aplicării unor acte normative (Legea 119/2010, Legea 263/2010 şi OUG1/2011) emise de fosta guvernare, dar puţini oameni ştiu exact în ce constă aceste „greşeli”.
Vom încerca să explicăm, în cele ce urmează, despre ce este vorba.
Legea 119/30.05.2010, precizează, în art. 1, că „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;…”
Reglementarea este clară: din momentul intrării în vigoare a acestei legi, pensiile militare de stat nu mai existau, ele devenind pensii de asigurări sociale. Legiuitorul nu afirmă că aceste pensii ar fi “pensii speciale”, pentru simplu motiv că ele erau pensii specifice profesiei militare şi se calculaseră in baza unor criterii care să asigure un trai decent celor care serviseră ţara, într-un regim profesional deosebit.
Art. 3 din legea 119/2010 confirmă decizia din art. 1, atunci când reglementează modul de recalculare a pensiilor militarilor, devenite pensii de asigurări sociale, precizând că: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”. Trebuia aplicat însă şi art. 180 din Legea 19/2000, care dispune: „al. (6) Cuantumul pensiilor stabilite pe baza prevederilor art. 76, luându-se in considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, ce va fi stabilit conform alin. (2), (3) (5) si (51; (7). In situaţia in care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit in baza legislaţiei anterioare, se păstrează in plată cuantumul avantajos”. Numai că, pe baza OUG1/2011, emisă de Guvern pe data de 11.01.2011, s-a recurs la diminuarea unor pensii recalculate conform dispoziţiilor din legea 19/2000.
Menţionăm că legea 119/2010 nu prevede nici o reducere sau penalitate pentru pensiile anticipate, acordate după 20 de ani de serviciu, ca „pensii publice de asigurări sociale”, considerând că acestea sunt „pensii de vechime, în sensul legii 19/2000”.
Rezultă că art. 6 din OUG1/2011 este ilegal, prin dispoziţia sa că „pensiile recalculate vor fi plătite în cuantumul rezultat”, excedând astfel legislaţiei de referinţă, respectiv legea 119/2010, legea 19/2000 şi Legea 263/2010, lege organică. Este clar că Legea 119/2010 nu prevede diminuarea pensiilor recalculate ca pensii publice de asigurări sociale. Aşa dar, legiuitorul a înţeles să respecte principiul constituţional şi european al neretroactivităţii legii civile. Numai că, prin OUG1/2011, nesocoteşte acest principiu, stabilind în art. 6, că „se va plăti cuantumul rezultat prin recalculare”. În felul acesta, OUG1/2011 încalcă şi prevederile Legii 263, privind pensiile unitare de asigurări sociale, lege anterioară OUG1/2011.
Această lege dispune, la art. 169, că: “…. (5) In situaţia in care cuantumul pensiei, aferent punctajului mediu anual rezultat in urma aplicării prevederilor alin. (1)—(4) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine acest cuantum până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obţine un cuantum al pensiei mai mare.”
RăspundețiȘtergereTot o “greşeală” a legiuitorului este şi prevederea art. 8 din legea 119/2010, respectiv:- “Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:…”,. Este vorba de aplicarea prevederilor H.G. 1249/2001, modificate prin legea 90/2007, care preia dispoziţiile H.G. 1294/2001 şi pentru militarii pensionaţi înainte de anul 2001.
Toate aspectele menţionate mai sus demonstrează clar că legiuitorul a încălcat legislaţia în vigoare, diminuând ilegal, prin OUG1/2011, unele pensii ale militarilor, care nu mai erau pensii militare de stat, omiţând aplicarea dispoziţiilor legale şi constituţionale referitoare la menţinerea în plată a pensiei în cuantumul rezultat conform legii anterioare (respectiv Legea 164/2011), în situaţia că, prin recalculare, ar fi rezultat o pensie mai mică. Legiuitorul nu a vrut să ţină seama de faptul că, din momentul intrării în vigoare a legii 119/30.062010, pensiile militare nu mai existau, acestea devenind pensii publice de asigurări sociale, deci trebuiau tratate în această calitate, nu ca pensii militare de stat.
Ca urmare a nesocotirii dispoziţiilor legale menţionate, un număr apreciabil de pensionari militari suportă o măsură luată cu nerespectarea legislaţiei în vigoare.
A.N.C.M.R.R. îşi exprimă speranţa şi cerinţa ca această nedreptate să fie eliminată cât mai curând posibil, aşa cum a promis actualul Guvern.
ŞEFUL SERVICIULUI JURIDIC
Cdor.(r) Alexandru CONSTANTIN
Cum s-a schmbat orientarea politica cum tace S.C.M.D.Bine spune lumea ca numai cotizatiile si votul pro U.S.L.este interesant pt.ei!Poate si un pic de ciolan...Unde e vestita O.U.G.?Peste un an sau doi sau trei!
RăspundețiȘtergerePENTRU POSTAREA DE LA 1 DEC.ORA 23.58 SE VEDE CA ESTI,,MILITAR,,FACI DE RUSINE HAINA MILITARA(DACA AI AVUT-O)INJURI DE CELE SFINTE,NU ESTI TU MANDATAT SA-MI HOTARASTI SOARTA PENSIEI MELE,AM SCRIS REALITATEA NU POVESTILE LUI DOBRITOIU@CO!SAU TU FACI PARTE DIN CEI CU PENSIA MARITA?NU M-A PUS BASESCU SA SCRIU SI NU SUNT APLAUDACUL U.S.L.SUNT REALIST SI TRAIESC CU PICIOARELE PE PAMANT!
RăspundețiȘtergereNu este cazul sa le mai raspundeti acestor gioarse din conducerea SCMD care ne-au tradat pentru ciolan. Sa-i lasam sa constate singuri la alegeri rezultatele tradarii lor in folosul USL. In fiecare zi mor rezervisti din cauza acestor nemernici care vor sa-si faca o situatie pe saracia noasstra. Dar Dumnezeu nu da cu parul, asa ca le va da tuturor ceea ce merita, dupa suflet si cinste.
ȘtergereCand o sa intelegeti ca armata este dezbinata si toti manipulatorii isi fac veacul aruncand astfel de aricole pe piata. Ce ne intereseaza pe noi de ce tradari a facut , Basescu si acolitii lui, daca nu suntem in stare sa fim uniti si sa dam cu ei de pamant.
RăspundețiȘtergereAm aratat de nenumarate ori ca , Dogaru , nu a fost si nu este militar,ci doar o persoana cu epoleti si cascheta - de ce nu intelegeti ca nu de astfel de lideri au nevoie militarii in rezerva - istoricii vor ramane intotdeauna -istorici , ziaristii vor fi ziaristi ... - si voi, ai lasati sa va conduca destinele !
Dogaru nu a dat niciodata o palma..., nici macar la o " musca " - cum vreti voi sa ceara revenirea la statutul cadrelor militare ? a recalcularii pensiilor corect ? - cand el s-a invartit toata viata lui printre politiceni ?
Trebuie luat "TAURUL " de coarne , nu gadilat cu comunicate , articole si lozinci.
Ce politician va da drepturile armatei , daca suntem o categorie fara reactie , fara coloana vertebrala , fara caracter , fara un punct comun ferm - hotarat - de neclintit.
Unde va este mandria , orgoliul , barbatia de militar .... unde ??? , vorbiti si va vaicariti ca niste babe , dar nu sunteti in stare sa reactionati , doar latrati ...si va place sa fiti reprezentati de latratorul sef - Dogaru !!!
Cereti in fruntea SCMD , un militar adevarat ,care sa fie in stare SA BATA CU PUMNUL IN MASA POLITICENILOR - avandu-ne pe noi in spatele lui , uniti ...si atunci vor veni si activii de partea noastra, toata tara - ingenuncheata...
Altfel - nu vom obtine niciodata nimic , nimic , nimic !!!!
Domnule cumva ne indemni sa trem la dat palme pedelistilor pentru a scapa tara de hoti?
ȘtergereCred că pentru cei ce se exprimă pe site și au un nivel intelectual ~SUB O~, chiar și pensia de militar micșorată este prea mult...
RăspundețiȘtergereMars de-aici, sluga mincinoasa pesedista! Ia-te de gat cu Basescu, Ponta, Dobritoiu si Dogaru si dispareti odata, ca ne provocati indigestie la toti!
Ștergere- tu ce nivel intelectual ai ? - rama taratoare... ce esti !
Ștergere- stau si ma minunez cat de tare va influienteaza politica , de intoarceti pe toate partile partidele politice. – voi credeti ca politicenii va vor da dreptate vreodata sau se vor gandi la militari - asa cum ar trebui sa se gandeasca ?
RăspundețiȘtergere- pana nu ne vom uni si nu vom da cu ei de pamant , sa nu asteptati ceva pozitiv din partea lor. – acum va contraziceti si latrati care cum si ce a facut – fara a vedea ca de fapt vina este a noastra.
- cand s-au legat de pensii in ianuarie 2011 de ce nu ati reactionat ferm – de ce mai traieste , Basescu , Boc , Oprea si toata camarila …
- unde ati fost cand trebuiau trantiti de pamant... sa nu mai ramana cu capul pe umeri.
- chiar traiti cu ideile propagandistice ca se rezolva democratic , prin negocieri – inseamna ca nu ati fost militari , ci doar niste persoane cu epoleti si caschete
- voi nu ati inteles nici pana acum ce a fost cu marirea pensiilor la unii , micsorarea la altii – cu avansarile pe banda rulanta a tuturor pupincuristilor, – cu introducerea in randul cadrelor active a unor ofiteri facuti pe linie directa – la apelul bocancilor …???
- TOT ACEST PLAN A FOST GANDIT ... CA ARMATA SA NU MAI CONSTITUIE O CATEGORIE UNITA – O – FORTA – CARE SA POATA RIPOSTA LA TOATE NELEGIUIRILE FACUTE DE POLITICENI.
– nici acum nu realizati ca la toate partidele le convine faptul ca armata este dezbinata – si ei isi ating scopurile.
Cine poate reactiona impotriva politicenilor care controleaza serviciile , justitia si economia tarii – inafara de armata – care prin constitutie , constituie bratul inarmat al poporului, care are menirea sa apere ...
- toate loviturile de stat in toate tarile unde au avut loc , s-au dat de catre armata – pentru a schimba regimurile aflate la putere , in special cele dictatoriale – la noi ce este – ???
- daca armata la noi, acum, este farimitata si militarilor li s-a permis sa aiba afinitati pentru un partid sau altul – ce fac partidele politice ... jubileaza , danseaza , se schimba la colan cum vor – pe spinarea poporului fiindca nu-i deranjeaza nimeni , prostimea tot prostime ramane – pentru ei !!!
Desteptati -va , dupa alegeri va fi si mai rau , oricine ar castiga alegerile
Corect este "influenteaza" nu "influenteaza". Asa spune gramatica limbii romane.
ȘtergereGramatica lui Trasnea
SE MAI RECALCULEAZA PENSIA PENTRU REZERVISTI LA IMPLINIREA VARSTEI DE 55 ANI ?
RăspundețiȘtergereEu cind am implinit virsta de 55 ani am trimis la Casa Sectoriala a MApN cerere de recalculare. Mi-au raspuns ca nu mai benificiem de nici o alta recalculare pensia cu care am iesit initial raminind definitiva.
ȘtergerePrivind informatiile s.r.i referitor la politrucul - STAN -.SA VA FIE RUSINE, ZI DE ZI ,VA APOSTROFAM CU DOLEANTELE CELOR JECMANITI SI BAGATI IN -FOAME- ,NU VA E RUSINE SA NE IMBROBODITI CA DE OBICEI CU PROSTII SI NU VA E FRICA DE D-ZEU. AU INCEPUT PROMOTIILE IN MAGAZINE PENTRU CINE ARE BANI, EU CE POT CUMPARA CELOR 5 COPILASI DIN PENSIA BELITA DE BANDITI ?
RăspundețiȘtergereCititi cu totii ce au publicat acum 5 minute cei de la SCMD Curtea de Arges! Mare dreptate au!
RăspundețiȘtergereNu mai cautati mesajul. L-au sters imediat jigodiile care uneltesc la SCMD contra noastra. Imi pare rau. Era un articol intitulat Ignatul Porcilor din ARD si USL. Dezvaluia mizeria USL referitoare la pensiile ciuntite.
ȘtergereA reaparut textul, l-am gasit si eu. Se poate citi.
ȘtergereFelicitari celor de la SCMD Arges. Daca pana acum aveam dubii si oscilam daca sa le dau sau nu votul uslinosilor, acum m-am edificat: nimanui. Nu merita. Daca USL-ul castiga si da Ordonanta de Urgenta, bravo lor. Daca nu, am satisfactia ca nu m-am lasat pacalit ca de atatea ori pana acum. in rest...pace voua.
ȘtergereAm mai spus: dacă nu ne unim să fim o forță ne calcă în picioare cei care ne vor dezbinați. Orgoliile șefilor, fie ei de la Sindicat, de la ANCMRR, de la alte structuri ale rezerviștilor ne țin în loc. Dacă nu ne unim, măcar să colaborăm nu să ne înjurăm ca în momentul de față. Atunci vor tremura politicienii de frică. Dixit!
RăspundețiȘtergereFaceti o propunere concreta de protest. Unde sa ne adunam si cand?
RăspundețiȘtergere- sunt forme de protest foarte simple cu impact devastator atat in tara dar mai ales in strainatate.
ȘtergereExp. : daca toti militarii nemultumiti vor sa protesteze - asi pun o plancarda pe piept si in ziua votului la fiecare sectie de votare - declara " Greva foamei " scriind - " Refuz sa votez - Sunt militar in rezerva si nu voi vota niciodata politicenii ce au desfiintat armata " ceva de genul.
Este modul prin care se vor raspandi , nemultumirile intr-un timp scurt si va fi vazut de intreaga lume , ziaristii si televiziunile vor da in direct....
- oricine poate declara " greva foamei " , nu moare daca nu mananca nimic o zi ...
...ne comportam ca o tara bananiera! In timp de pace, societatea prin/si politicienii ei lovesc in armata pt motivul ca nu poarta niciun razboi si arde banul de pomana, iar cand incepe razboiul, atat societatea cat si politicienii o sa strige cu gura pana la urechi: UNDE E ARMATA, SA NE APERE?...super logica!!!
RăspundețiȘtergeresa revenim la hotul de STAN. hotul striga , hotii !!!!!!!
RăspundețiȘtergereNu sunt de acord cu cei care se injura, facem pe placul dusmanului, insa si la Constanta se simte tradarea din partea SCMD, in general
RăspundețiȘtergereCITITI CE A PUBLICAT S.C.M.D. CURTEA DE ARGES!!!INCEPE LUMEA SA SE DESTEPTE!!!VEDETI ADEVARUL!!!
RăspundețiȘtergereMariana Campeanu a spus la RTV in direct cu DOGARU ca nu se poate da O.U.G.Restul e minciuna electorala!Ne prosteste si Dobritoiu ca proiectele O.U.G.sunt la avizare,numai sa punem stampila unde vreau ei pe data de 9 decembrie,pe U.S.L.Dupa vot nu se mai uita nimeni la noi!De O.U.G.....
RăspundețiȘtergereRaspusul la toate intrebarile le gasiti prin numirea lui COSTINEL PETRACHE -sluga C.P.S. nascut si crescut de Ilie Ceausescu prin George Dumitriu si Tiberiu Costache,consilier al M.Ap.N.
RăspundețiȘtergereMai aveți un pic și descoperiți că pentru tăierile noastre de pensii este vinovat Ceaușescu...
ȘtergerePentru
RăspundețiȘtergereAnonim 02 12 2012:
Ce-ai zice de acest militar adevarat - Generalul izmana oPREA- suspensorul lui cHIORILA ?
NASUL OPREA+FINUL PONTA ESTE O COMBINATIE TOXICA!DUPA ALEGERI SA-L VAD MINISTRU DIN NOU PE DUSMANUL DE MOARTE OPREA?U.S.L.E FORMAT DIN 35%TRADATORI DE LA ALTE PARTIDE+BECALI+CIORBEA+MITREA+AMANTE,SOTII,FRATI,SOCRIETC!
RăspundețiȘtergereSCMD Curtea de Arges sa ne explice cresterea si descrestera familiei NICUT, de la inceputuri pana la (3 sau 4 stele) si mai discutam!
RăspundețiȘtergereLASATI CURTEA DE AG IN PACE. SA NE EXPLICE DOGARU DE CE A FOST ASA DE UMIL SI FARA REPLICA CAND PENSIONARA DE CAMPEANU L-A PUS CU BOTUL PE
RăspundețiȘtergereLABE LA TELEVIZOR. DACA PONTA E CATELUS DOGARU CE ESTE?? SORICEL??
DE CE NU SCOATE OAMENII IN STRADA??DACA ACUM CAND AVEM ATUUL VOTULUI
NU-L VALORIFICAM CREDETI CA DUPA 9 DECEMBRIE IL VA MAI ASCULTA CINEVA??
CE VA FACE?? VA INTRA IN OPOZITIE ALATURI DE MRU SI "ALA MIC CU CAPUL MARE??" ATI PIERDUT 6 LUNI DOMNULE DOGARU!! VRETI COTIZATI"?? O SA VA TRIMIT LEGITIMATIA DE SINDICALIST SE O PUNETI ALATURI DE CELELALTE 30.000 IN RAMA!! RUSINE PENTRU LIPSA DE FERMITATE, DECIZIE SI....MINTE!!
CA PRIMA MASURA, MA DEZIC DE APARTENENTA LA SCMD SI RENUNT LA A MAI ACHITA COTIZATIA DE FRAIER DE 120 DE LEI/LUNA.
ȘtergereOSANALE, OSANALE ESTE NOUA PARTITURA A SCMD . PUPATUL IN CUR A POLITICIENILOR DAUNEAZA GRAV SANATATII.!!!
Du=te sanatos! Oricum SCMD-ul trebuia curatat de mult de lichele si de prosti!
ȘtergereStimat colegi militarii rezervisti ,personal nu va inteleg cum de a ti putut avea incredere in politrulul COL(paie} dogaru ? ce acomandat asta ? Tot timpul a manipulat prin minciuna.
RăspundețiȘtergereDa tare suparat mai esti pe Dogaru, portocaliule!
ȘtergereAsa-i ca a produs mare durere mare la Cotroceni si in PDL acest colonel "de paie", cum ii zici tu? Iti dai seama ce se va intampla cu basistii cand se vor supara pe ei si ceilalti colonei, adevarati, din armata?
Lantul nasilor mafioti de la Bucuresti: Oprea ii pupa mana lui Basescu. Ponta ii pupa mana lui Oprea. Dobritoiu si Dogaru ii pupa fundul lui Ponta. Si acum ramaneti prin case si pe 9 decembrie dati fuga si votati cu totii USL. Ei au ce pune pe masa de Craciun, sunt ghiftuiti, dar voi aveti?
RăspundețiȘtergereMai lăsați fumigenele, pt.că oricât ar fi de multe adevărul tot iese la iveală. Portocaliilor sunteți prea disperați, se vede de la o poștă. Așa că mergeți fraților la vot!
RăspundețiȘtergereCare adevar iese la iveala? Ca i-ati dus cu vorba?
ȘtergerePE 13 IUNIE 2012 , LA CAMERA DEPUTATILOR DIN INITIATIVA DL. DOBRITOIU SI A USL, S-A ANULAT DE CATRE NOUA CONFIGURATIE PARLAMENTARA P.L. DE REVENIRE A CUANTUMULUI PENSIILOR FOSTE MILITARE TAIATE. DIN SURSE SIGURE DE LA UN CONSILIER PSD, FOST POLITIST CU PENSIA TAIATA , INSA NU II MAI PASA DEOARECE ARE GOLOGANI DE CONSILIER PSD, NI S-A COMUNICAT CA PONTA NU SEMNA NICIODATA VREO OUG DE REVENIRE A CUANTUMULUI PENSIILOR TAIATE.
ȘtergereTOTUL ESTE GARGARA ELECTORALA SI ATAT.
Nimeni nu e portocaliu,daca suntem disperati este pt.ca A.R.D.ne-a furat si U.S.L.ne minte din luna mai!O.U.G.e la aprobat,e la finante,e pe vine...De ce ne mint toti?Nu au curajul sa ne spuna in fata starea de fapt a lucrurilor!Sa votez cu hotii?NU!!!Sa votez cu mincinosii?Nu!!!Stati linistiti ca cei cu pensiile taiate vom vota,nu stam acasa!
RăspundețiȘtergereLa mine in cartier candideaza gen Chelaru de la PPDD si Dobritoiu de la USL (nu pot sa-i spun general, ca nu este). Ghiciti cu cine voi vota.
ȘtergereIn sectorul 6 colegiul 11 candideaza excelenta sa
Ștergeredomnul general-pinochio care promite si uita pentru
demnitatea de senator.Acest domn impreuna cu d-na
Campeanu erau cei mai ïubiti dintre sustinatorii
cadrelor militare cu pensii furate, care3 promiteau
la tv marea cu sarea inainte de caderea lui mru
si chiar dupa.
Acesti doi impostori si dezinformatori nu mai trebuiesc
votati.Sa vada cum este cand camaradul de langa tine
iti baga cutitul pe la spate.
Rusine d-le dobritoiu-teaca
SCMD Curtea de Arges nu mai stie care este cauza tuturor relelor? Cum am pedepsit vinovatii hotiei? Au oare hotii nu sunt si maestrii minciunii si ai dezinformarii? Ceilalti mincinosi inca mai pot indrepta minciuna lor, hotia celor dintai este savarsita, fara cale de intoarcere, ca flota, dar inca nu si-au primit rasplata. ACUM SE PLATESTE! Plata - votarea adversarilor lor politici. Daca nu se vor tine de cuvant (doar au promis!) si nu vor indrepta ce AU STRICAT PRIMII, vor plati si ei pentru promisiuni neonorate cu prima ocazie. In rest, nu-i altceva decat propaganda pedeleprelor si a slugilor platite din retinerile din pensiile militarilor. Se lucreaza cu materialul clientului, daca acesta-i fraier...
RăspundețiȘtergereChelaru,Dobritoiu,GimiCarp,Voicu,Parcalabescu,si multi altii au fost cu merite deosebite si dobandite in R.2 Mc.(In Dec.1989) Votati cu cine va reprezinta si apara interesele !
RăspundețiȘtergereAnonimule de la 09.51, am ghicit cu cine vei vota: cu 10%. Prin urmare, 10% se vor uni cu procentele hienelor guvernatorului si le vor "invata minte" pentru ca au indraznit sa ne taie pensiile... Pai, esti "poale lungi si minte scurta"? Oare asa votam mereu noi, romanii? De asta ne merge asa bine!
RăspundețiȘtergereOameni buni,fac si eu parte dintre ceicarora li s-au taiat pensia,dar fac apel la rabdare,pentru ca suntem tradati inclusiv de alesii nostri interni si se incearca o intoxicare perpetua,calificata si planuita. Vedem mizele care se afla in joc.Fiind mare pirjolul,se impune sa asteptam stingerea lui,apoi,cu calmul care trebuie sa ne caracterizeze,vom analiza.pasii urmatori de facut.Legal avem dreptate,deci ne vom reobtine drepturile.Vreti votati pe u.s.l-isti,daca nu vreti,stati linistiti acasa,dar tavalugul a fost pornit si nu se opreste,Sa avem parte de sarbatori linistite si fericite.
RăspundețiȘtergerePonta a promis,Dobritoiu a promis,Campeanu a promis.Pentru mine este de neinteles dece dupa alegeri?Cine ii opreste sa completeze OUG 1 cu art 180/legea 19/2000 ca doar sunt la putere.Mi se pare mie sau incepe sa miroasa urat?Daca voi vota USL-ul o voi face numai ca stiu ca acesta ii va creia cosmaruri lui Basescu.Cat priveste SCMD,adio.
RăspundețiȘtergereDaca nu intelegi un lucru atat de simplu, inseamna ca nu ai creier. Deci SCMD nu pierde, dimpotriva, castiga prin plecarea ta.
ȘtergereSuntem ca niste copii, batem din picior si strigam: eu vreau acum! Personal, prefer sa castig in justitie, nu sa fiu vesnic la mana politicienilor. Dar pentru aceasta imi trebuie rabdare. Asadar ma voi inarma cu rabdare, chiar daca pentru a castiga voi fi nevoit sa ajung la 100 de ani.
RăspundețiȘtergereEu si familia mea avem rabdare, desi ne este cam foame si nu avem cu ce plati ratele la banca, riscand sa fim dati afara din casa. Votam deci USL pentru ca ne-au mintit asa de frumos in ultimele 6 luni incat nu ne putem abtine.
ȘtergereAr fi o placere sa castige usl dar suspendacul
Ștergeresa nu-l puna pe ponta ceea ce-si doreste cu
atata ardoare. Poate asa o sa mai simt mai bine cand
luna de luna vad ca pensia mea "taiata a-la ciomu"
ramane la fel de mica si ca puterea de cumparare
scade zi cu zi.
Rusine ponta+ dobritoiu+dogaru
Far indoiala ca "speranta moare ultima",dar nu uitati ca in Biblie se mai spune, "lasati orice speranta voi.........".Din pacate,promisiunile dl.Ponta si ale USL(ca de altfel ale cam tuturor jegurilor politice!) au devenit....."biblice".Noi,ca oameni si militari ,uitam un lucru ESENTIAL;principalul vinovat este SISTEMUL.Sistemul politic,asemanator intrutotul celui de dinainte de 1989.Fiindca este format din aceeasi indivizi (si urmasii lor in faradelegi!).Fiindca vine "IGNATU" (vorba celor de la Curtea de Arges),ar fi cazul sa contribuim si noi la IGNATUL POLITIC al celor care ne mint,ne umilesc,ne batjocoresc,nimeni altii decat......oamenii SISTEMULUI.Nu uitati ca si "reprezentantii" nostri in parlament(sa ne referim doar la Badalan si Mircovici) au "dat de pamant" cu amendamentele ce priveau reantregirea pensiilor.Asa ca nu ne ramane decat sa judecam oamenii dupa FAPTE si nu dupa simpatii,promisiuni,cadouri,privilegii.Sa facem din alegerile de la 9 decembrie un IGNAT POLITIc pentru toti ticalosii din SISTEM!
RăspundețiȘtergereEu si familia mea,prieteni,apropiatii,vom merge la vot si ne vom anula voturile,nu-si merita votul nostru nici un candidat!
RăspundețiȘtergereUmpleti cu stampila buletinele de vot si anulati-le ASA CUM AU ANULAT EI PROMISIUNILE FACUTE REZERVISTILOR!
RăspundețiȘtergereAnulati buletinele de vot !
RăspundețiȘtergereanulati_le ca are grija guzganul rozaliu_videanu- sa numere cum stie el mai bine si sa iasa cistigator tot ai lui_ pdl, respectiv chioru, ati uitat cum ne_au furat miseleste de atitea ori, acum asta e speranta lor, sa iasa cit mai putina lume lavot, procentele sa le masluiasca el cit mai bine si sa-i vedem iar pe arogantii de boc, udrea, blaga, boureanu cum ne privesc cu ura de sus din Parlament
RăspundețiȘtergereasa ca haideti la vot, mai faceti un efort sa scapam de toata ciuma portocalie
Este ingrozitor sa constatati lipsa de caracter la multi postaci de pe aici, cu deosebire la uslinosi care nu au nici un scrupul: injura de mama focului, folosesc expresii triviale, au fluierat Imnul National, au fluierat si huiduit peste tot, pentru ei nu conteaza decat pensia lor. Tot atat de adevarat este ca un cetatean care a slujit o viata sub drapel( in structurile Armatei Romane, nu pe la regii autonome sau prin alte locuri caldute unde fiecare isi stabilea venituriel dupa cum voiau muschii lui) merita si recunostinta si o pensie onorabila. El trebuie insa sa demonstreze si faptul ca are onoare militara, disciplina si demnitate ceea ce sindicalistilor dogharieni le lipseste cu desavarsire. Subscriu la cuantumul cel mai avantajos, cu conditia ca el sa nu fie excesiv de avantajos-peste 7500 lei. De aceea, amestecul continuu intre cei cu pesniile decente care au pierdut la recalculare si smecherii cu pensii in dec 2010 peste 7500 lei este total neproductiv.
RăspundețiȘtergerese pare ca este mai recomandabil sa votam o formatiune din coada listei decat sa ne autoanulam votul, in primul din considerentul ca votul nostru autoanulat poate fi folosit de catre sacalii electorali!
RăspundețiȘtergerePentru a formula o opinie cu privire la cuantumul pensiei, care, intre noi fie vorba, transmite ideea "patului lui Procust", nu era cazul sa-i apreciezi otova pe pensionarii militari. "Sindicalistii dogarieni" s-au inscris in sindicat din cauza multimii nevoilor, a sentimentul de fronda sau mai stiu eu din ce motive, precis nu fericite, iar un democrat nu trebuie sa intervina brutal in aspecte de acest gen. Exceptand unele cazuri... fereasca Domnul!
RăspundețiȘtergereCat despre Imn, nu cred ca un guvernator, numit de alte natii, are vreo tangenta cu acesta, fiind de inteles apropierea doar in cazul in care isi ascunde caracterul infect dupa ceea ce este sfant guvernatilor. Si cu ceva timp in urma, la Iasi, unii ciraci apreciau ca huiduielile erau la adresa Imnului, la fel de neadevarat ca acum. Dar, pentru basescu - nume asociat exprimarii nesimtirii in colectivitate -, orice fapta proprie demna de dispret o atribuie altcuiva. Un fel de "altcineva face intre izmenele si pantalonii lui".
ATI VAZUT AZI ORA 12.30 PE REALITATEA TV.PONTA A SPUS CA VA PRINDE IN BUGETUL DE PE 2013 DIFERENTELE PT.PENSIONARII MILITARI DAR,DAR CINE ERA CU EL LA PREZIDIU???VIITORUL MINISTRU AL APARARII CARE E? CINE E ? OPREA BINENTELES!E NOMINALIZAT IN VIITORUL CABINET!SA-L VOTAM?NE MAI TAIE DIN DREPTURI SI PENSII????
RăspundețiȘtergereOprea a facut ce a putut pe vremea lui Boc. Seitan si Boc doreau pensii militare de 1200-1500 lei. Tot Oprea l-a trimis si pe Ozunu la Parlament cu PL de revenire la nivelul din decembrie 2010. Daca Oprea ar fi fost ministru in locul lui Dobritoiu, sub Ponta, demult aveam pensiile reintregite.
ȘtergereTrist, dar foarte adevărat !!! În prima etapă, Șeitan s-a angajat în fața lui Boc și a ”guvernatorului” să micșoreze TOATE pensiile militare cu procente între 8 și 64%. Pentru că nu puteau guverna, au fost nevoiți să îi accepte la guvernare și pe cei de la UNPR, care prin Oprea au condiționat intrarea lor la guvernare de modificarea HG propuse de Șeitan, astfel încat, in procesul de recalculare să intre toate veniturile obținute de militari în asa zisa perioadă de stagiu de cotizare. Și astfel s-a ajuns ca unele pensii să crească, deși inițial nu s-a dorit sub nicio forma acest lucru !!!
Ștergere-;DUNAREA;- PORCII FOLOSESC ARMAMENTUL GREU PTR. AI FACE PE PROSTI CA PRIN VOT SA-I ADUCA LA PUTERE.
RăspundețiȘtergereNU STIU CE S-A INTAMPLAT IN ARMATA ,DAR PE NOI, MAJORITATEA CADRE M.A.I., BANDITUL DE IGAS NE-A DECIMAT PE SEST TAIND IN CARNE VIE , INDEOSEWBI IN OFITERI SI CU PRECADRE IN COLONEI ,CONFORM INDICATIEI PRIMITE, PUNANDU-NE PE NEASTEPTATE IN FATA FAPTULUI SI SCOPULUI URMARIT DE EI SI IMLPINIT.
AM LA ACTIV 6,2 ANI DE CAZARMA, -INCALTAT IN CISMA-, : 3 ani- SOLDAT LA FRONTIERA ROMANIEI; -1/2 ani IN SCOALA DE SUBOFITERI M.A.I.(-SEF DE PROMOLTIE-) SI 3ani -IN SCOALA DE OFITERI M.A.I. SEF DE PROMOTIE-).
TIMP IN CARE ,ACASA ERAU PARINTII, RESPECTIV,
TATAL MUNCITOR SI MAMA CAZNICA OPERATA DE CANCER UTERIN , NEVASTA SI DOI COPII , EU AVAND O BURSA LUNARA DE MIZERIE INTRUCAT CU ACCEPTIUNEA MEA AM FOST INITIAL TRECUT IN REZERVA DIN POSTURA DE SUBOFITER, PENTRU A FI DECLARAT ADMIS IN URMA EXAMENULUI SUSTINUT LA SCOALA DE OFITERI.
IN 2010 MI-AU LUAT BANDITII DUPA 30 DE ANI DE MUNCA (TIMP IN CARE DE MAI MULTE ORI CEL DE SUS M-A SALVAT SA NU-MI PIERD VIATA IN TIMPUL EXECUTARII MISIUNILOR INCREDINTATE CA :INUNDATII, VISCOLE, EXPLOZII, CUTREMUR, S.A.,-FARA A FI RAZBOI-) PESTE 20% DIN PENSIE.
CONSIDER CU MANDRIE CA MI-AM CASTIGAT DREPTUL DE A MA CONSIDERA MILITAR DE CARIERA :I-MI RESPECT JURAMANTUL DEPUS, TRAIESC DECENT SI BENEFICIEZ DE CEEACE AM REALIZAT DIN: SOLDA, PENSIA ACTUALA SI AJUTORUL COPIILOR NOSTRI - COPII (INGINERI SI MILITARI) FORMATI PRIN EDUCATIA PRIMITA IN FAMILIE, AMBITIA SI CALITATILE LOR PERSONALE CARE LA LOCUL DE MUNCA DIN TARA, LE ADUCE RESPECT SI PRETUIRE DIN PARTEA COLEGILOR DE MUNCA.
LOCUIESC INTR-UN AP. DE 3 CAMERE, BLOC CU 7 ETAJE., DE PESTE 45 ANI SI MA BUCUR DE DRAGOSTEA SI RESPECTUL VECINILOR- UNII LEAT CU MINE - PRECUM SI A COPIILOR ACESTORA ,EU FIIND SINGURUL OFITER REZERVIST DIN RANDUL LOR.
M-AM INTALNIT AZI CU UN FOST COLEG SI SUBORDONAT ,CARE MI-A SPUS SA MA ADRESEZ SERVICIULUI FINANCIAR AL UNITATII CARE A EFECTUAT TRECEREA MEA IN REZERVA, INTRUCAT NU S-AU LUAT IN CALCUL LA REVIZUIREA PENSIEI NOASTRE, O SERIE INTREAGA DE DREPTURI PREVAZUTE DE LEGE.
AM STRANS DIN DINTI, CU GANDUL LA ACEI FUNCTIONARI PUBLICI DIN SISTEMUL M.A.I. CARE CU NEMERNICIE SI-AU PERMIS SA EXECUTE ORDINUL MISEILOR SI SAVARSIND O PALETA DE INFRACTIUNI NE-AU FURAT LA DRUMUL MARE, NERASPUZANDU-I INSA, COLEGULUI NEDREPTATIT CARE LA FEL CA MINE STIA CA IN TRECUT NU SE PUTEAU PRODUCE ASEMENEA MARSAVII COMANDATE DE CONDUCEREA TARII.
DOMNILOR,
DACA IN FATA CAMARAZILOR MEI DIN TOATE ARMELE
MI-AM PERMIS SA DESCHID UN PIC SUPAPA NEMULTUMIRII PERSONALE, I-MI CER SCUZE CA OM SI MILITAR IAR
CONCLUZIILE LE LAS LA DISPOZITIA DVS.
TOTUSI, DORESC SA VA SPUN CU MANA PE INIMA, FAPTUL CA, EU SI FAMILIA MEA DE OAMENI CINSTITI SI CU FRICA DE DEMNEZEU ,STIM CUM SI CU CINE VOM VOTA, ASTFEL INCAT, NICI UN BANDIT AL NEAMULUI SI ARMATEI TARII SA NU BENEFICIEZE NEMERITAT DE ACEST DREPT -SFANT- AL NOSTRU.
CU DEOSEBITA STIMA SI RESPECT MINUNATIROR OSTASI AI TARII.
Oprea nu-i vreun erou. Ba as zice ca i se potriveste vorba cu nevasta; cand ajungi acasa, ia-o la ciomageala: daca nu stii de ce, stie sigur ea...
RăspundețiȘtergereN-am spus asta ! Însă din respect pentru adevar trebuie să admitem că a avut totuși curajul sa se opuna ”taierii in carne vie” a TTUTUROR pensiilor militare...
ȘtergereVOTATI USELEUL CARE DUCE GREUL SI TRAGE ZMEUL.ATAT VA DUCE CAPUL ATATA FACETI.DACA NU SUNTETI IN STARE DE ALTCEVA DECAT DE UN TROC ORDINAR CU CEI CARE AU JEFUIT ROMANIA IN ULTIMII 23 DE ANI , VA MERITATI SOARTA. CINE SUNT VOTANTII VESNIC FIDELI AI USELEULUI PARALEULUI? TOT SOIUL DE INFRACTORI DE TOATE SPETELE, BARONII LOCALI, PRIMARII ULTRACORUPTI, LOVILUTIONARII CU ZECI DE FACILITATI NEJUSTIFICATE , CEI CU PENSIILE SMECHERITE..SI PESTE EI...ARMATE INTREGI DE AUROLACI SI AMARASTENI CU MAINILE INTINSE DUPA POMENI SI AJUTOARE SOCIALE.
RăspundețiȘtergereDACA ESTI ASA DESTEPT tu cu cine votezi ? Cu papagalul care a mintit o tara intreaga si ar fi trebuit sa stea se mult la puscarie ? Sau esti dintre cei care nu se duce la vot dar vrea ca la el acasa sa curga mierea si untul...
ȘtergereA inebunit Basescu - chemati , SMURD- ul, este irecuperabil !!!
RăspundețiȘtergereUSL-istii sunt slabi. Nu au reusit sa fure in 23 de ani cat a putut fura Basescu, singur, intr-o candidatura. Basca flota, "dobanzile" la terenurile "facute" cu Popoviciu si intrate la fiica-sa... Casa nu se pune, pe aceea si-a facut-o cadou...
RăspundețiȘtergereDe cand este lumea, cel care umbla cu mierea isi linge degetele. Nu-mi fac iluzii ca voi trai vremuri cand politicienii sa nu fure. Problema mea consta in ceea ce urmeaza sa faca politicienii cu obiectul furtisagului. Daca se apuca sa toace aici, in tara, am speranta ca intr-o buna zi va crapa de atat mancat, iar ceea ce a ramas din ce a adunat se imparte si la generatiile urmatoare. Se mai platesc si impozite... Dar daca obiectul furtisagului iese peste granite, este rau: avem numai clienti nemerituosi la ce va mai ramane, adica la miliardele imprumutate si disparute, la aur, argint, cupru, gaz de sist...
RăspundețiȘtergereCa sa intelegeti ce a fost Securitatea cititi http://monitorsri.blogspot.ro/
RăspundețiȘtergereSunt oripilat de ce aud, vad si citesc timp de 23 de ani. Mai bine la asa zisa revolutie se impuscau toti pana la 10 ani si scapa tara de aceste rapandule securisto-comuniste, avide de putere si bani. Ramanea o tara pura si curata. Revolutia asta, metaforic, a semanat cu o viitura care venita de la munte a antrenat in calea ei toate putregaiurile societatii(acesti parveniti) iar bolovanii grei(oamenii de valoare)au ramas tot acolo, la fund. ASA NE TREBUIE. NE-AM FACUT-O CU MANA NOASTRA. Ca militar mi-e teama de viitorul incert acestei tari si al acestui popor. Sa auzim de bine.
RăspundețiȘtergerePostacii tradatori se afirma din nou! De ce nu am face in asa fel incat sa-i scoatem afara din tara? Prea multa diplomatie strica! Ttradatorii de neam nu au decat un crez:bunastarea lor! Dupa ei potopul!
RăspundețiȘtergereMergeti la vot, fratilor, nu stati in case! Stand in case facem jocurile lui Basescu, Boc, Udrea, Videanu, Berceanu si altii ca ei.
RăspundețiȘtergereTrimiteti in afara Paralamentului PDL-ul!
In acest fel, USL-ul va primi si el o lectie-avertisment: daca va proceda similar, va fi trimis si el la groapa istoriei!...
Pistolar 3
Doresc sa se faca dreptate, am suferit destul cu taierea pensiilor,salariilor,cu subminarea economiei,falimentarea intentionata a putinelor intreprinderi ramase.Safie scoase dovezile de tradare a lui,BASESCU,M R U,VIDEANU,BERCEANU,BOC,BOUREANU,ANASTASE,PINALTI,BOAGIU,UDREA,MACOVEI,DAN DIACONESCU,KIOVESII,DANIEL MORARU,BLEJNAR, si seful A N I:toti au dus intentionat ROMANIA,inpoi cu cel putin 20 de ani,toti au fost oamenii lui BASESCU care au falsificat intentionat adevarul,inclusiv cu TEO PETER,OMAN HAISAM,TRAFICANTII DE DROGURI,ARME ,CARBURANTI ETC. Toti sint inplicatipentru obtineri de foloase pentru p d l ,s-au personale ,cine nu justifica averile sa le fie confiscate.JUSTITIA ,SERVICIILE,sa fie cu adevarat independente,nu ca acum la ordinul lui BASESCU,
RăspundețiȘtergerePetiție Antena 3 pentru modificarea legii electorale
RăspundețiȘtergerehttp://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_antena_3_pentru_modificarea_legii_electorale-p52150140.html
Domnilor Preşedinţi,
Jurnaliştii postului de televiziune Antena3 vă solicită, pornind de la propriile convingeri şi principii, dar şi de la nenumăratele mesaje îngrijorate sau revoltate ale cetăţenilor români din ţară şi din străinătate care ni s-au adresat, modificarea de urgenţă a legislaţiei electorale din România.
Această petiţie porneşte de la constatarea că actualul sistem electoral a provocat mutaţii grave şi denaturări profunde ale opţiunii concrete a alegatorilor. Două situaţii aberante au revoltat o mare parte a publicului în urma exerciţiului electoral din 9 decembrie 2012. În primul rând, numărul locurilor de deputaţi şi senatori din Parlamentul României a crescut cu peste 100 de scaune, ceea ce înseamnă aproximativ 20 la sută în plus faţă de configuraţia anterioară. În ciuda rezultatului clar al referendumului naţional din 2007, când majoritatea celor prezenţi la urne s-au pronunţat covârşitor pentru restrângerea numerică a reprezentării parlamentare- 300 de locuri - şi trecerea la un legislativ unicameral, preşedintele Traian Băsescu şi majorităţile parlamentare construite şi controlate de acesta nu au pus în practică voinţa românilor. Dimpotrivă, au respins şi proiectul Opoziţiei de la aceea vreme care putea limita creşterea aberantă a numărului de parlamentari şi care propunea sistemul de vot uninominal pur, fără redistribuire. Ca urmare, aceasta a fost a doua consecinţă negativă majoră a legislaţiei electorale: zeci de candidaţi au intrat în Camera şi în Senat cu scoruri ridicole de 10-12.000 de voturi, denaturând dramatic reprezentativitatea opţiunilor alegătorilor. Candidaţi cu scor dublu faţă de cel al redistribuitilor au rămas în afara Legislativului. Aceste două acţiuni absurde ale Puterii reprezentate de Traian Băsescu şi PDL au generat practic dublarea numărului de parlamentari faţă de cifra validată de alegatori la referendumul din 2007.
În numele celor care s-au săturat ca votul lor să fie nesocotit sau batjocorit, care nu mai vor să vină la urne doar pentru a trimite în scaunele Puterii reprezentanţi nedoriţi de majoritatea românilor, în numele celor care vor să fie respectaţi şi nu mai acceptă să fie trataţi drept instrumente lipsite de inteligenţă , vă solicităm, domnilor preşedinţi, să acţionaţi rapid pentru modificarea Legii pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Îi aşteptăm pe toţi cei care susţin acest demers să se alăture semnând această petiţie publică.
11.12.2012
PUTUROSII DE PENSIONARI MILITARI SUNT CEI CARORA PE TIMPUL CRIZEI , CAND CELOR ACTIVI LI SE TAIAU SALARIILE , EI LA 40,45 DE ANI PRIMEAU MARIRI FARA SA CONTRIBUIE CU UN LEU LA FONDUL DE PENSII.ACUM TIPA CA PENSIA LOR S-A MICSORAT DE LA 3500 LA 3300 UITAND CUM SE CHINUIE UN POPOR INTREG SA PLATEASCA ACESTE PENSII SUPERNESIMTITE UNOR BARBATI IN PUTEREA MUNCII.
RăspundețiȘtergereDOMNULE PREMIER TE IMPLOR NU MAI MARI FONDUL DE PENSII PUTUROSILOR TINERI DE REZERVISTI,S-A MARIT ODATA CU 30 LA SUTA DE OPREA PENTRU VOTURILE PENSIONARILOR SUBOFITERI , INCETEAZA , NU MAI PUTEM SUPORTA ACESTE SUGATIVE BUNE DE MUNCA.
AU PLECAT DIN ARMATA MAJORITATEA LA CERERE SE POT VERIFICA RAPOARTELE PERSONALE, CU CATE UN MILIARD DE LEI VEGHI DATI PE BAUTURA ,TELEVIZOARE SI MASINI SI ACUM VOR PENSIE PENTRU 40 DE ANI MAI MARE CA SALARIILE OAMENILOR.
AVETI MARE GRIJA DOMNULE PREMIER DE ACEASTA CATEGORIE DE SUGATIVE, DE CEI TINERI BINEINTELES NU CEI TRECUTI DE 60 DE ANI.
ACEST MESAJ IL VOI TRIMITE LA TOATE INSTITUTIILE STATULUI SA SE VADA ADEVARUL
RUSINE REZERVISTILOR TARII.

SCMD, ESTE VARZA MURATA. DUPA CE NE-A MINTIT JUMATATE DE AN IN LEGATURA CU IMINENTA PUBLICARII OUG DE REVENIRE A CUANTUMULUI PENSIILOR TAIATE ILEGAL, ACUMA SE UMFLA IN PENE AIUREA IN TRAMVAI. SA FITI SANATOSI CU FUNCTIILE CE AU FOST PROMISE DE USL SI CARE NU SE VOR MATERIALIZA , DEOARECE USL=PDL=ACEEASI MIZERIE.PENTRU ASA ZISII REVOLUTIONARI S-AU GASIT 35 DE MILIOANE DE EURO INSA PENTRU ILEGALITATEA TAIERII PENSIILOR FOSTE MILITARE NU S-AU GASIT 9 MILIOANE DE EURO. CAT DESPRE VIITOAREA LEGE A PENSIILOR MILITARE , LA ANUL SI LA MULTI ANI , ADICA LA PASTELE CAILOR.
RăspundețiȘtergereSE PARE CA SCMD VA STA ALATURI DE OTV IAR SERIALUL PENSIILOR FOSTE MILITARE TAIATE VA RULA ALATURI DE SERIALUL ELODIA.
PUTUROSII DE PENSIONARI MILITARI SUNT CEI CARORA PE TIMPUL CRIZEI , CAND CELOR ACTIVI LI SE TAIAU SALARIILE , EI LA 40,45 DE ANI PRIMEAU MARIRI FARA SA CONTRIBUIE CU UN LEU LA FONDUL DE PENSII.ACUM TIPA CA PENSIA LOR S-A MICSORAT DE LA 3500 LA 3300 UITAND CUM SE CHINUIE UN POPOR INTREG SA PLATEASCA ACESTE PENSII SUPERNESIMTITE UNOR BARBATI IN PUTEREA MUNCII.
RăspundețiȘtergereDOMNULE PREMIER TE IMPLOR NU MAI MARI FONDUL DE PENSII PUTUROSILOR TINERI DE REZERVISTI,S-A MARIT ODATA CU 30 LA SUTA DE OPREA PENTRU VOTURILE PENSIONARILOR SUBOFITERI , INCETEAZA , NU MAI PUTEM SUPORTA ACESTE SUGATIVE BUNE DE MUNCA.
AU PLECAT DIN ARMATA MAJORITATEA LA CERERE SE POT VERIFICA RAPOARTELE PERSONALE, CU CATE UN MILIARD DE LEI VEGHI DATI PE BAUTURA ,TELEVIZOARE SI MASINI SI ACUM VOR PENSIE PENTRU 40 DE ANI MAI MARE CA SALARIILE OAMENILOR.
AVETI MARE GRIJA DOMNULE PREMIER DE ACEASTA CATEGORIE DE SUGATIVE, DE CEI TINERI BINEINTELES NU CEI TRECUTI DE 60 DE ANI.
ACEST MESAJ IL VOI TRIMITE LA TOATE INSTITUTIILE STATULUI SA SE VADA ADEVARUL
RUSINE REZERVISTILOR TARII.
Mai poftiti odata,unul nu spune ca nu am dreptate
RăspundețiȘtergerePUTUROSII DE PENSIONARI MILITARI SUNT CEI CARORA PE TIMPUL CRIZEI , CAND CELOR ACTIVI LI SE TAIAU SALARIILE , EI LA 40,45 DE ANI PRIMEAU MARIRI FARA SA CONTRIBUIE CU UN LEU LA FONDUL DE PENSII.ACUM TIPA CA PENSIA LOR S-A MICSORAT DE LA 3500 LA 3300 UITAND CUM SE CHINUIE UN POPOR INTREG SA PLATEASCA ACESTE PENSII SUPERNESIMTITE UNOR BARBATI IN PUTEREA MUNCII.
DOMNULE PREMIER TE IMPLOR NU MAI MARI FONDUL DE PENSII PUTUROSILOR TINERI DE REZERVISTI,S-A MARIT ODATA CU 30 LA SUTA DE OPREA PENTRU VOTURILE PENSIONARILOR SUBOFITERI , INCETEAZA , NU MAI PUTEM SUPORTA ACESTE SUGATIVE BUNE DE MUNCA.