Scrisoare foarte larg deschisă, adresată distinsului general Ioan Găurel ZDRANCIU

 

Scrisoare foarte   larg deschisă,

 adresată distinsului general Ioan Găurel ZDRANCIU

      Întroducere amicală      

           Am trăit s-o văd şi pe-asta... Mă aflam la recepţiunea  de gală dată cu prilejul Zilei  Naţionale a Oştirii Române. La un moment dat, aşteptând prilejul întâlnirii cu amfitrionul manifestării, se apropie de mine, scursura  ruşinoidă a spaţiului încremenit în frică, abandon şi teroare,  dejecţiosul  general Ioan Găurel Zdranciu. Înveşmântat într-o pijama impecabilă, trasă în arnici recuperaţi de pe la spălătoriile  de cartier  ale tranziţiei, împodobită cu o mulţime  de stele, vreo opt cred că erau, toate  achiziţionate de pe tarabele imposturii impecabile,  sugera dinadins măreţia lichelei incurabile  istoric. I-am remarcat din prima gurişoara lui neîncetat băloasă, împodobită  echidistant şi paralingual de rebele şi soioase  fire de păr,  rânjind a satisfacţie îndelung aşteptată. Părea un cur ce trăia intens o recentă împlinire specifică. Şi, rostindu-mi numele (ce curaj pe maţele sale!), îmi zice: „Oricât de mult ai încercat, n-ai reuşit să ne dezbini...”  Sugrumat de  tremoţie,  atât a fost în stare să rostească acest excrement duios al Afacerii „Marinogârla”...      

     Dragă impostorule,

         Hei, acu-i acu, baragladinosule. E nasol rău de tot, m-ai henervat până la Polul Sud şi îndărăt, şi nu pot nicidecum să nu ţin seama de indicaţiunea   judiciar-populară a mult preaîmbălsămatului Vladimir Ilici Stalin: „Cu impostorii, ori tu ori ei...”.  Astfel stând  trebile, nu prea te văd bine, taman acum când aproape că uitasem de mătăluţă, pe undeva cred că te şi graţiasem, îţi  comutasem  pedeapsa de condamnare la moarte civică, prin spânzurare ecologică, în oprobiu pe viaţă din partea tuturor cuvântătoarelor şi necuvântătoarelor geosferei... Iar curajul tău de-a mă aborda, ce să mai zic, Găurele, ai ţinut dinadins să mă convingi că (să mă ierte bietul rumegător pentru neinspirata asemănare cu acest  impostor) eşti mai mult decât un  bou. Fii pe pace, nu trebuia, ştiam demult...

      Măi, hahaleroidule, eu nu am încercat nicidecum să vă dezbin, borfaşilor, nu aveam cum derbedoidule, dimpotrivă, eu v-am unit, impostorule, am cimentat şi mai mult, în văzul lumii,  unitatea voastră de borfaşi şi profitori ordinari ai bietei noastre Armate. Fiindcă aşa fac de când lumea borfaşii, precum haita, când unul este în pericol  ceilalţi se simt şi ei ameninţaţi şi se unesc şi mai mult... Nu mi-am propus să vă dezbin, repet, nici nu vroiam  şi, sincer,  de-aş fi vrut,  ştiam că nu o pot face.  Am  vrut doar să vă arăt întregului univers  în carne şi oase, monumente băloase, caractere jegoase,  hoituri făloase,  şi, vrei-nu vrei, am reuşit deplin ceea ce mi-am propus.  Am reuşit,  asta te doare, asta vă doare.  Apoi, adunându-vă, mi-a fost mai uşor  să vă decapitez  în  piaţa publică.  Sunteţi prea nesimţiţi spre a realiza că, oriunde vă aflaţi, arătătorul lumii nu conteneşte a vă arăta acuzator, numindu-vă ceea ce în fapt sunteţi: lichele, impostori şi derbedei.

     Nu ai pic de ruşine, impostorule! Noi, da, şi acum ne crapă obrazul de ruşine amintindu-ne cum, în bătaia camerelor de dat vederi din întreaga lume, dându-te cel mai tare din parcare într-ale aviaţiei, ţi-ai introdus huiduma în carlinga lui F-16 precum intră porcul în sufragerie. Te-ai făcut de ... (aici urma să zic „ căcat”, dar,  din respect faţă de telespectatori, mă  abţin), dar tovalul tău, tăbăcit de o incurabilă nesimţire, te-a determinat să îţi afişezi impostura cu şi mai mare semeţie. Neajutoratule într-ale minţii, dacă nici măcar nu te-a pişcat jena faţă de noi, măcar faţă de Vlaicu, Vuia şi Coandă trebuia să ai  ceva tremur  în sistemul  tău nervos cel  foarte periferic,  aproape externalizat, dar te iert  fiindcă ai o scuză, nu i-ai cunoscut personal, precum te-ai justificat la o lecţie de  tehnologia păioaselor neagricole...

        Sau crezi că am uitat cum te-ai făcut de tot râsul când, după numirea ca şef al celor mai curajoşi zburători ai Patriei,  inspectând forţele luptătoare, ai lăsat  mască  până şi pistele de decolare? Te-ai făcut foc şi pară când ai văzut avioanele fără elice, ameninţând cu ani grei de puşcărie pe cei care sabotează capacitatea de apărare a Ţării şi securitatea naţională.  Ai dat ordin pe loc ca tuturor  avioanelor să li se pună degrabă elice, spre a fi apte de zbor. În zadar ţi s-a explicat că sunt avioane cu reacţie, tu nu şi nu, tuturor să li se pună neîntârziat elice  şi să ţi se raporteze când sunt montate, urmând să le vizionezi personal.  Constatând  bieţii piloţi că nu te pot convinge  pe cale delicată   care este diferenţa fundamentală între pasăre şi porc,  au montat pe nişte fuselaje date la casat (vreo douăzeci, dacă nu mă înşel), elice   confecţionate din carton gofrat, au tras avionetele cu tractorul în capul pistei de antrenament şi, uluiţi de  cele trăite,  au primit năuciţi  odioasa şi incredibila ta binecuvântare: „La ordinul meu, aţi redat patriei capacitatea aeriană. Să nu se mai joace nimeni cu capacitatea aeriană a ţării că puşcăria vă mănâncă!” Dar asta nu a fost totul, idiotule.  Ca să creşti şi mai mult în faţa descreieratului din capu’  statului, te-ai lăudat că vei aduce în stare operaţională  douăzecişiopt de „MIG-uri 21,5”, aflate în  avansată  stare de ebrietate tehnologică.  Demenţa şi paranoia ta au lăsat muţi pe bieţii aviatori, mai cu seamă atunci când le-ai dat şi soluţia: să monteze pe fiecare dintre avioane câte şase motoare tip  „Mobra”, n-au cum să nu-şi ia zborul, le-ai zis, mai ales că acum au şi elice, puse tot la ordinul şi din iniţiativa ta. Nu s-au pus cu nebunul şi după trei zile te-au chemat să vezi cum decolează un avion dotat cu şase motoare   „Mobra”, legate în serie ca să sperie. Erai în culmea fericirii, trepanatule, revoluţionasei zborul  avioanelor de luptă, prin dotarea lor  tehnică cu motoare de mic litraj!  Era, în fapt,   posedadatule, un supersonic a cărui elice s-a volatizat  imediat ce s-a pus în mişcare. Când  ţi-ai raportat isprava descreieratului de pe Dealul Bezmeticienilor, ai fost  supus deîndată unor observaţii de gradul zero, precum cândva era şi Nero,  din partea specialiştilor de profil.

      Sau când treceai în revistă trupele de eroi ai aerului, nebunosule, dintr-un Mig-29, văcsuit în violet, romanticule, tractat de un Trabant de colecţie... sau când ai ordonat să ţi se dea toate categoriile de conducere  aeriană posibile, inclusiv pentru zboruri cosmice şi OZN-uri... sau când, mai peste tot,  te dădeai adevăratul şef al armatei, tu, în fapt, bucurându-i  cu nesaţ licuriciul Marelui  Garinus, delator ordinar ce eşti... sau când  te  încuiai în birou şi o dădeai pe  amor strategic cu o gonflabilă pe care reprodusesei chipul Mamei Vomida...  sau când,  sângerosule, ai dat ordin să se achiziţioneze din fondurile de protocol  treizeci de caniches, pe care, după o  „bomboană” letală, i-ai despuiat de blăniţe ca să-ţi confecţionezi tu un trenci erotic... sau când  ai dosit o sticlă de ulei la ieşirea dintr-o băcănie şi ai fost dovedit de camerele de luat vederi, după ce ai luat câteva mii de pumnişori în cap...  sau când, spre a evita o catastrofă, neputând să te convingă că nu este posibilă aterizarea, un brav comandor ţi-a trimis un cap în meclă, de ţi-ai revenit după 48 de ore Celsius când ai crezut că eşti la  Starea civilă şi ai cerut în căsătorie flaconul de perfuzii ...

         Ce mai încolo şi-ncoace, dominat devastator de un incurabil complex de inferioritate, bruta din tine  a dezlănţuit nemiloase represalii împotriva bravilor cavaleri ai aripilor naţionale. Cât ţi-ai mai bătut joc de ei, hahaleroidule...  La un moment dat, nişte patrioţi,  slujbaşi de rând  ai  rezistenţei  şi  salvării naţionale, au vrut, doar aşa ca sperietură,  să-ţi survoleze creierii  cu un IAR-7,66, dar, norocul tău, nu au avut ce survola, nu au avut ce speria. Creieraşii dumitale, nicăieri. Ce-ai făcut, i-ai ascuns,  nu-i porţi întotdeauna la tine când ieşi în lume  sau trebuia  să-ţi caute materia cafenie  sub mediana  mătăhălosului tău trup de abatorist?

         Dar, paranoicul din huiduma pe care ai onoarea să o reprezinţi într-o îndestulată  masă  corporală   a uimit umanitatea prin măsurile excepţionale de securitate pe care le-ai luat pentru propria ta persoană, adică: umblai permanent înarmat, 24/24, cu cartuş pe ţeavă şi moaca foarte gravă; din birou ieşeai numai sub protecţia gărzii de corp de teamă să nu-ţi sară din nară câte-un dop; serveai masa la popotă doar în şlapi şi-n  redingotă, iar  spre-a fi mereu în transă   ţi-aduceai  potol de-acasă;  oricine-ţi intra-n birou era crunt verificat, răsucit şi dezbrăcat ca să vezi că nu-i-narmat; de angoase şi de frică,  făceai tandru pipilică în borcan sau într-o sticlă ... Ai mers şi mai departe paranoidule. Ai dispus să ţi se asigure  o legătură fir cu corpul de gardă, prin care, printr-o apăsare de buton, plasat sub marginea din stânga a scaunului, să declanşezi alarma de pericol maxim pentru zilişoarele tale.   Ce-a mai fost, odată... Erai mangă şi ai acţionat involuntar butonul, de te-ai trezit cu garda peste tine, realizând dispozitivul de apărare, varianta  „a”.   Într-atât te-ai speriat, încât ai făcut  infarct nazal. 

        Dar stai oleacă, acum vine una nasoală, nasoală rău de tot... Când ai văzut că descreieratu’ din capul statului îţi dă buze  (într-o scrisoare foarte larg-deschisă nu pot folosi cuvântul muie), ai solicitat trecerea degrabă în rezervă. Dar nu oricum, ci printr-o „inginerie juridico-medicală” care ţi-a permis să intri fraudulos în posesia celor  douăzeci de solde, hulpavule, asta în timp ce militarul  pe umerii căruia stă de fapt Oştirea abia de  îşi duce traiul de pe o zi pe alta. Dar, stai aşa, borfaşule, bănuţii, îi mai ai sau nu, îi vei da cât de curând înapoi, toţi, până la ultimul leuţ şi poate, numai de-al naibii, şi cu ceva dobândă. Îi mai ai sau nu, pe amăgitul nostru popor nu-l interesează, punem legişoara pe tine,  escrocule... Nu ne interesează, îţi vinzi ficatu’  şi plămânii, sau rinichii şi stăpânii (p-ăştia ai început, deja...), sau o buză şi corneea, de ce nu chiar şi femeia sau colecţia de Scânteia... Ţi-am dat câteva idei, te-am ajutat, trebuie să recuperăm banii spoliatului nostru contribuabil. Cu Garinus, alt borfaş,  vom proceda asemănător, să dea bănuţii înapoi, poporului. După ce a îngenunchiat Armata, a trecut în rezervă, escrocul, pe caz medical. Se vedea limpede că era bolnav, era însă un caz aparte, trebuia dat afară mai demult şi internat la ospiciu, ca şi tine, I.G. Zdranciule.

       Aşa la încheiere, am o veste[1] Găurele, trebuie să te anunţ că ai Factorul „Y” ! Zău, crede-mă, e nasol, nasol  rău de tot! Încă ceva, ştiu, parafrazez, dar n-am încotro: Găurele faci parte din tagma „acestor”  bolnavi care au îngenunchiat Armata!

Cu statornică şi  neiertătoare consideraţie antiimpostorială,

                                        

                                         Antiimpostores  ad  Vitam

---

[1] Sursa: Organizaţia Obştească pentru Depistarea Socială a Factorului „Y”