vineri, 30 decembrie 2011

Amintiri ….din 89


   

   S-a scris si s-a vorbit mult despre revolutie. Unii pro… altii contra…, adica multi au spus ca a fost revolutie, altii ca a fost lovitura de stat. Nu stiu..., dar ce stiu este ca fara numarul mare de oameni ce scandau in strada, nu ar fi avut loc nici o schimbare de regim.                Fara jertfa lor, astazi poate am fi vorbit tot cu “tovarase” si am fi fost inscrisi in partidul unic existent in Romania. Acum multi care stateau ascunsi pe sub mese cu usile baricadate pe la case, isi dau cu parerea si i-au hotarari in numele revolutionarilor.
      In anii aceia aveam un prieten- suntem si acum prieteni- si fiecare dintre noi avea o sticla de vin spumos- asta se gasea atunci- pe care o pastram pentru eveniment. Caderea lui Ceausescu.
   -     Ei, ce se aude? Desfacem sticla?
   -     Inca nu, Dorule! Inca nu...!
       Asa ne intampinam cand ne intalneam la vreun nechezol. Cand ma gandesc la acele vremuri cumplite ma simt mandru. Iubirea de libertate a triumfat asupra suferintei si nepasarii.
       Timpul a trecut. Zilele si orele precipitau senzatiile si simturile.
       In televiziune cu vreo 3 luni innainte de craciunul lui 89, se intarise controalele si numarul de persoane ce te legitimau pe holurile televiziunii.
-          Andi, la telefon...! Tatomir de la actualitati...!
-          Alo da...
-          Ce faci coane, am auzit ca lucram la noapte Cadran Mondial! Pai zic si eu, sa venim pe la un 8, adica pe la ora 20.
-          Bine... ora 20 sa fie.
    Noaptea, televiziunea era pustie. Toti plecau dupa jurnal, programul tinea de la ora 19 la 22,00... mai ramaneau doar cei de la securitate, ocupati cu paza.
     Frica, teama zilei de maine, speranta si dorinta de a trai mai bine, a pus stapanire pe mine, creand un amalgam de sentimente si simtiri.
     Timisoara era in strada.
-          Salut Virgile... Ce banda stergem?
-          Pune si tu asta doua benzi cu “tovarasul”, sa vedem ce putem sterge, si daca s-au tras pe telerecording.
     Am dat drumul la VPR-uri. Am pus benzile. In stop cadru mi-a aparut chipul “tovarasului” pe ambele VPR-uri, dar…
-          Mai Virgile care este cel adevarat?
    Virgil s-a ingalbenit, mi-a facut semn sa tac si sa ies afara din cabina. L-am urmat pana afara la toaleta.
-          Bai, ai innebunit? Vrei sa nu se mai stie niciodata ceva de noi? Acolo sunt microfoane.
-          Da, dar tu nu ai vazut ca semanau, doar ca unul avea parul mai ondulat si parca mai lung?
-          Si care este treaba ta?

    Cand am ajuns innapoi am zis:
-          Mai Virgile care caseta s-a tras cu adevarat pe telerecording si care nu, ca sa putem sa ne apucam de lucru?
    Virgil s-a uitat la mine, galben la fata, a dat din cap si mi-a raspuns, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
-          Asteapta sa sun in redactie...!
    Am ramas pana la ora 3 dimineata.
    A doua zi, in fata sediului CC avea loc o mare adunare de oameni ai muncii. Acea adunare de la care a pornit totul. Nu am mai apucat sa dorm decat cateva ore. Cand s-a intrerupt transmisia, m-am imbracat si am plecat la televiziune. Din momentul acela am stat 2 saptamani la servici dormind pe jos sau pe scaune, vorbind mereu la telefon cu familia, la anumite intervale de timp, de frica teroristilor. Atunci am cunoscut aproximativ, toti actorii acestei revolutii!
    Eram in vestita “garsoniera” si montam impreuna cu Melinescu Nicolae si Tatomir Virgil, tot felul de imagini din strada filmate de operatorii nostrii si nu numai, cand pe hol s-a auzit ropote de bocanci si tipete...
-          Au intrat prin spate, baricadati usile... nu intra nimeni pe culoar...
    Deja gloantele se auzeau cum ricosau undeva la parter in usi de metal si tevi. Mai tarziu am vazut si eu usa de metal. Era ciuruita. 3 gloante dinspre teroristi si toata usa ciuruita de soldati.
-          E prepad coane...! Daca apuca sa ajunga aici, noi vom fi primii impuscati si voirintra si studioul 4. Iti dai seama care v-a fi impactul asupra populatiei si armatei? Nu se va mai stii cine cu cine si va fi un carnagiu.
        In secunda doi usa se deschide brusc.
        In cadrul usii, un locotenent major sau capitan, cu diagonala, cizme, uniforma kaki si un AK-47 indreptat spre noi- si ne ordona ca cei ce nu au treaba acolo sa iasa afara.
       Am facut ochii mari. Eram obisnuiti cu soldati in uniforma de camuflaj.
-          Asta este ultimul minut de viata...? Mi-am luat la revedere din priviri de la Tatomir si Melinescu si am ramas pe loc.
    In acel moment, un soldat in uniforma de camuflaj isi face aparitia in cadrul usii, rosu la fata si tumefiat, abia respirand, cu arma indreptata spre mine.
    Am inceput sa ma gandesc cum sa fac sa traiesc mai mult. Ei au nevoie de mine, deci... ia sa vad cum fac sa prelungesc aceste clipe...
    Deodata s-a facut liniste. Doar pe culoar niste pasi se faceau auziti din ce in ce mai tare.
    In cadrul usii, si-au facut aparitia pasii. Era Sergiu Nicolaescu cu AK-47, cu care l-a rezemat de usa la picioarele ofiterului, a intrat in garsoniera si mi-a spus calm:
-          Sa ne apucam de treaba.. asta este caseta cu moartea lui Ceausescu... dai drumul...
    Am facut ce s-a cerut... Se vedeau clar anii de cinematografie pe care ii stapanea foarte bine Sergiu Nicolaescu. Cand am terminat am spus:
-          Dar de ce nu aratam cum a fost impuscat Ceausescu...? Nimeni nu o sa creada ca...
-          Daca poporul o sa vrea, o sa dam si acest lucru... mi s-a raspuns.
      I s-a dat ordin soldatului sa stea cu arma cu glont pe teava in omoplatul meu stang, ca nu cumva sa distrug caseta pe drumul spre emisie.
     Cum sa intru eu la emisie cu un soldat in spatele meu, cand toti ma cunosteau si eram prieteni. Daca sareau pe el ca sa ma salveze pe mine, crezand ca militarul era un terorist...? Muream cu totii.
    Cum am actionat o sa aflati poate altadata.
    In conditiile astea am reusit sa montez cele trei variante a procesului tinut la Boteni.  Astfel pe 25 decembrie 1989 in urma unui proces primar, Tribunalul Militar Extraordinar a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae si Elena Ceausescu executati prin impuscare.
   Ce a fost a fost! Oricum trecutul nu se schimba.
   Acum eu va urez un Craciun si un an fericit, multa sanatate buna intelegere si multa dragoste. Dragostea si sanatatea sunt cele mai de pret mai ales atunci cand nu le ai.
 
  Sa fim sanatosi si iubiti!

  La multi ani!

Ene Arsinel 

miercuri, 9 noiembrie 2011

RECVIEM


Ne  moare acum armata in picioare,
Si ciorile-n guverne cuib isi fac,
Istoria se stinge-n felinare,
Trompetele de alta data – tac !


Patrunde-n ziduri rece umezeala,
Iar tara e-mpanzita-n toti scaietii,
Se simte-n suflet truda , oboseala,
- Ce trista-i adunarea diminetii !-


Sus pe cladire in catarg,sub vanturi,
A mai ramas drapelul. De ce oare?
Nu mai rasuna muzici,ode,canturi,
Ne moare-ncet si sigur armata in picioare !


Raman statui pe socluri dezgolite,
E rolul lor istoric,inutil,
Depozitele toate-au fost golite,
De hrana, imbracaminte .Si trotil .


Iar peste–aceasta oarba Liturghie ,
Nestingherit se-ntinde fara glas,
Un murmur ce se vrea “paranghelie”,
Dar e de fapt un ultim parastas !



Poezie scrisa de un coleg de al nostru care se vrea anonim

A cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie


Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masa. Evreu si de sensibilitate anarhista, semnase o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson.

Pentru Chomsky, ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine”. Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, în primul rând, strategia diversiunii.
Strategia diversiunii consista în deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarâte de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neînsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.
Zece strategii de manipulare
a poporului nostru
1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici’un timp pentru gândire” scrie Chomsky.
2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.
Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.
3. Strategia „în degradeu”.
Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.
4. Strategia actiunii cu date diferite.
O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.
6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.
Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.
7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.
A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.
8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.
A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.
9. A înlocui revolta cu învinovatirea.
A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie!
10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.
Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.

RECVIEM


Ne  moare acum armata in picioare,
Si ciorile-n guverne cuib isi fac,
Istoria se stinge-n felinare,
Trompetele de alta data – tac !


Patrunde-n ziduri rece umezeala,
Iar tara e-mpanzita-n toti scaietii,
Se simte-n suflet truda , oboseala,
- Ce trista-i adunarea diminetii !-


Sus pe cladire in catarg,sub vanturi,
A mai ramas drapelul. De ce oare?
Nu mai rasuna muzici,ode,canturi,
Ne moare-ncet si sigur armata in picioare !


Raman statui pe socluri dezgolite,
E rolul lor istoric,inutil,
Depozitele toate-au fost golite,
De hrana, imbracaminte .Si trotil .


Iar peste–aceasta oarba Liturghie ,
Nestingherit se-ntinde fara glas,
Un murmur ce se vrea “paranghelie”,
Dar e de fapt un ultim parastas !



Poezie scrisa de un coleg de al nostru care doreste sa ramana anonim.

marți, 19 iulie 2011

NU, PROIECTULUI ROSIA MONTANA!

Nu povestea cianurilor intereseaza, intrucat acestea se folosesc frecvent, inclusiv la exploatarea cuprului. Nu povestea aurului de la Rosia Montana ne intereseaza, intrucat se exploateaza de mai bine de 2000 de ani si nu prea mai este!…
In spatele ticalosiei propagandistice ale unui mare asasin economic transnational, despre raiul pe care-l va asigura locuitorilor de la Rosia Montana, se ascunde vaduvirea natiunii romane de materiale strategice, extrem de scumpe si de rare, absolut necesare zborurilor spatiale si care se gasesc acolo in cantitati ”uriase”, adica 100-200 g la tona de steril: vanadiu, titan, litiu, cositor.
S-a inceput prin mituirea unor ciubucari de presa si a unor tradatori locali cu cate 10.000 $ de caciula.
Astazi avem Guvernul de tradatori pe care-l meritam, cu ministri alogeni si antinationali.
Sfidand decizia potrivnica a Academiei Romane, in repetate randuri sovinul, anacronicul si antiromanul Kelemen Hunor, ”sinistru” al Culturii si Patrimoniului National, da girul, prin certificatul de descarcare de sarcina arheologica, emis la 14.07.2011, de impostorii si tradatorii de la Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National Alba, distrugerii masivului Carnic si continuarii jefuirii ca in codru a bogatiilor care au mai ramas natiunii romane.
Subscriem apelului Fundatiei Culturale Rosia Montana, alaturandu-ne prin semnatura, si indemnandu-i pe toti membrii si simpatizantii SCMD sa o faca, listei deschise de protestatari care-i uneste pe adevaratii cetateni romani, indiferent de etnie, traitori in Romania, Canada, Danemarca si Israel, deocamdata, impotriva acestei ultime ticalosii, speram, a Guvernului portocaliu, guvern al genocidului, subminarii economiei nationale, distrugerii patrimoniului cultural, al spiritualitatii si identitatii romanesti.
Un NU hotarat proiectului Rosia Montana!
Jos Kelemen Hunor! Jos Emil Boc! Jos Traian Basescu!
Traiasca Romania!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU




luni, 27 iunie 2011

REPORTAJUL PIERDUT



Ce sa vă spun..? Ce trebuie..? Sau ce vreau...?
Uneori, am impresia că lucrurile pe care le-am uitat, nici nu au fost.
De fapt cine uită, nu merită ... nu merită si atat.
Nu vreau sa transform, acum, totul intr-o mica dizertatie asupra uitarii.
Unii oameni uită, ca sa poata trai. Alții traiesc ca să uite, iar unii, chiar dacă vor, nu pot uita.
Au trecut ceva ani, de cand am lucrat in redacția “PRO PATRIA” ani, in care visele mărețe s-au amestecat cu zborurile frânte, amintindu-ne că viața nu e bună.  Si nici nu e rea.  E asa cum este.
E o tristețe, ce ne inundă sufletele și ne topește visele. Vă mai intrebați de ce ...?
Intr-o zi, am vrut să fac un reportaj cu un veteran de război. Trăia intr-un sat din Bărăgan. Ca infățișare era un om scund de statură, cu riduri adânci pe față. Se vedea că viața aspră nu trecuse asa usor peste anii lui.
Cand ne-am intâlnit, m-a privit si analizat mult.Abia dupa un timp, când ” CEVA” din interiorul lui a declanșat încrederea, a inceput sa-mi povestească de lupte, de prietenii lui de pe front, de rușii de acolo și de comuniștii de aici. Un pic ne împrietenisem.
Sigur, acum nu este momentul si nici nu îmi propun să vă povestesc ceva despre acele imagini apocaliptice din anii de prizonierat. Ași vrea să vă povestesc un pic  despre omul pe care îl cunoscusem, despre frumusețea unui suflet biciuit de răutățile vremii....
Când a ajuns în sat, lumea a a început sa-și facă mirată, cruce ,cu mâna.Toți îl știau mort. Femeile bătrâne de pe la porți, își duceau mâinile la gură, plângând încet, șoptind printre lacrimi:
-Țață, el este Ion a lui Rățoi ! Săracul, a venit după atația ani, cu un picior de lemn !     
            Ca si cum nu el ar fi fost in centrul atenției, Ion Rațoi mergea inainte, prin praful drumului, șontâc, șontâc,transpirat și fericit că era din nou printre ai lui. Dupa atâția ani de prizonierat, totul i se părea schimbat,chiar și aerul pe care îl respira, avea alt gust.
Ajuns in dreptul casei,doar ulucile porții erau cele pe care el le mai știa.
            - Maria s-o fi măritat ?
             Întrebarea asta la ros ani mulți ,încă de la Cotul Donului,de unde a fost luat prizonier.
             Când a intrat în curte ,câinele a tăcut,lătratul transformându-i-se într-un scheunat prelung.
             Țața Maria ,acum o bătrînică îmbrăcată în negru,din cap până în picioare,stătea în pragul ușii, paralizată de omul olog, ce se apropia de ea.
  - Tu ești Ioane ? Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și mi te-a adus acasă !
              L-a îmbrățișat mult și a plâns , pipăindu-i hainele și fața. Nu-i venea să creadă că este el, Ion , bărbatul ei .
Ajuns în casă , fără să-l întrebe ceva , femeia a făcut o mămăligă , a tăiat niște slănină afumată din pod , a scos o bucată mare de carne , pusă la borcan,în untură , a adus o țuică făcută din corcodușele ce creșteau în curte , a pus o cană mare de vin roșu pe masă și abia atunci s-a așezat , emoționată , pe un scăunel în fața lui Ion , bărbatul ei.
              Cine va răspunde pentru amărăciunea și deznădejdea din sufletul ei..?
              Cine va răspunde pentru acești ani de singurătate și lipsuri, de greutați și vise spulberate...?
              Nimeni... Nimeni și nimic nu ii va reda tinerețea. Toate vor trece și nimeni nu va răspunde vreodata de această nemernicie a vremurilor.
              Zilele veneau unele dupa altele, numărând parcă sfârșitul.
              A trecut și anul 1989, cu bunele și relele lui.
              Viața mergea înnainte.
               Ion și Maria se trezeau primii în sat. Cu piciorul de lemn, era cam greu să ajungi la câmp, odata cu ceilalți. La fel și seara. Oamenii erau de mult la casele lor, cînd Ion si Maria abia treceau pe ulița plină de praf, spre ograda lor.
              Nu aveau copii, cu toate că și-ar fi dorit.
              Cui îi va lăsa pămîntul...?  Poate la nepoți..!
-  De ce nu îl vinzi nene Ioane.. la întrebat într-o zi primarul.
              - Cum să-l vinzi domnule ? Pământul nu se vinde ! Pământul face parte din noi. Asta înseamnă că ne-om vinde bucată cu bucată, și eu nu pot trăi așa!
               Din pensia de veteran și din vânzarea unui pătul de porumb, Ion și Maria și-au cumpărat într-o zi un măgăruș și o cotiga.  Acum era mai bine.  Ajungeau și ei seara mai repede acasă.  Puteau să se spele și să mănânce, fără să-i mai apuce noaptea.
               Iubirea cu care te apropii de pământul care te hrănește, e adevărat, muncit cu trudă și indârjire, cu lacrimi și sudoare, nu este un sentiment de paradă. El este un sentiment tainic, păstrat din tată în fiu, încă din vremuri ancestrale. Ion ar fi vrut să lase această taină cuiva, dar cui...? Toți tinerii erau la oraș. În sat se mai intâlneau doar la o nuntă sau botez și ce e mai rău, la o înmormântare. În rest, veneau pe fugă, luau cu ei ce le trebuiau și plecau, în mașinile lor cumpărate tot de batrâni.  Erau domni..!  Trăiau în blocuri, confort doi, pe copii îi trimiteau în vacanța la țară și totul era perfect.
                Doamne, dacă s-ar învața la școală, un pic din această durere cu care iubim, noi, aștia bătrâni, pământul ar fi ideal, mi-a spus nea Ion în ziua în care venisem să-l conving să se lase filmat. Reportajul urma să-l fac într-o zi de sâmbăta, în curtea lui, lângă țața Maria.
                Așa a vrut el..., spunându-mi că în afară de pământ, țața Maria e tot ce ia mai rămas.
                Zis și făcut,  dar...
                Suferințele si chinurile îndurate în lagărele din Rusia, s-au făcut simțite. Ion a lui Rățoi muri, așa cum a vrut viața, departe de cei dragi. A murit la câmp...,  singur cu sapa în mână. Atac de cord.
                La înmormântare au venit puțini oameni, mai mult vecini. Singurele rude sosite, doi veri ai țaței Maria, veniți să o ajute la datini.
                Cum trecea convoiul prin dreptul unei case,  prafuind totul în jur,  bătrânii începeau a-și face cruce zicând: ” Doamne așa o să ne ducem cu toții...!  Ce se va întâmpla cu pământul nostru, cu casele noastre ? Cine va mai sta in ele ? Totul se va duce de râpă...!
                Preotul satului mi-a spus că Ion era foarte credincios. Venea la biserică, în fiecare duminică și se ruga la Dumnezeu pentru bunăstarea țarii și a satului în care trăia.
                Într-o zi, iși amintea preotul, înainte de a muri, Ion l-a rugat, făcându-și cruce cu mâinile bătătorite de muncă , să-l înmormânteze, când moare, cu piciorul de lemn lânga el, pentru că așa vroia să se prezinte în fața lui Dumnezeu.
                Prin moartea lui Ion, a murit o lacrimă din iubirea pământului..., a murit un pic din țaranul român...a murit ceva..din satul românesc, a plecat dintre noi ,spre stele,încă un erou anonim al acestui neam .
                De atunci, amărăciunea a pus stăpânire pe o părticică din inima mea. În viața inimii, sentimentele sunt ca o lumină, iar amintirile, ca un amurg vișiniu, într-o zi de vară. De atunci mă gândesc mereu, că am avut norocul să întâlnesc un om de omenie, un om frumos cu suflet de lumină și m-am bucurat pentru norocul meu, pentru că in veacul nostru, oamenii de omenie sunt din ce în ce mai puțini.
               Ce este oare  IERTAREA ?
               Nu știu, dar ce  știu este că ea vine, întotdeauna, de SUS.... dacă vine....
               Ce aș putea să vă mai spun..?  Ce ar trebui...?  Credeți că ar mai trebui..?




Lt.col. ENE ARSINEL

miercuri, 1 iunie 2011

Din volumul in pregatire IESIREA DIN TENEBRE - autor Col. (r) Lica Pavel

 VREMEA NĂPÂRCILOR

Din străfunduri de-ntuneric
Ies năpârci portocalii,
Zornăind în cozi himeric
Visul ochilor saşii.

Şi-nvârtesc limbi despicate
Pregătind în colţi venin;
Gloatele hipnotizate
Îl sorb ca pe dar divin.

Şerpii gâtuie clepsidra
Când se-ncolăcesc pe timp
Şi împerecheat cu Hydra
Dracul chior urcă-n Olimp,

Aruncând proastele gloate
Nesătulei şerpării,
Iar năpârcile-mbuibate
Fac ouă portocalii.



  BĂTRÂNUL REZERVIST

Temeţi-vă de cel ce sunt,
Chiar dacă am puţini ortaci,
Sub tâmplă îmi pulsează crunt
Un urlet din stindard de daci!

Bătrân fiind, mai pot să spun
Durerea celor oropsiţi;
Feriţi-vă, sunt un nebun
Ce şi-a strâns ura-n amoniţi!

E drumul scurt pân` la mormânt,
Dar n-am să plec încă de-aici,
Am glonţul gata în cuvânt
Să-i pun la zid pe venetici.

Temeţi-vă, mai pot să lupt,
Am verbe cu tăişul bun,
Iar din cuvânt de voi fi rupt,
Mă jur să fiu carne de tun!



   LA ARME!

La arme, soldaţi,
Este timpul
Să luaţi în cătare-anotimpul
Ce naşte strigoi retardaţi!

Tiranul e viu
În tranşee
Ascuns între sâni de femeie
Şi latră la voi a pustiu.

Un brav general
De izmene,
Îi jură credinţă din gene
Muşcând un imens caşcaval.

Infrânţi, comandanţi
De onoare
Îngroapă speranţa ce moare
În sunet de tainici talanţi.

La arme, soldaţi,
Este timpul
Să luaţi în cătare-anotimpul
Ce naşte strigoi retardaţi!


           RONDELUL TICĂLOŞILOR 

Se-adună la vârf ticăloşii,
Cu votul atâtor naivi,
Escroci, curve blonde, beţivi
Formează un clan mincinoşii.

Hiene cu hohote roşii,
La halca puterii convivi,
Se-adună la vârf ticăloşii
Cu votul atâtor naivi.

Hulpavi ne dezbină codoşii
Şi-n gheare le suntem captivi,
Ne mor încă odată strămoşii
Că-n timp ce rămânem pasivi,

Se-adună la vârf ticăloşii! 



       RONDELUL TRASEISTULUI 

Dintr-un partid în celălalt,
Mimând al ţării interes,
El prinde-n gheare postu-ales
Ca o felină, dintr-un salt.

Motan parşiv, cu ţel înalt,
Îşi toarce visul de succes,
Dintr-un partid în celălalt,
Mimând al ţării interes.

Când după îndelung asalt
Partidul său intră-n regres,
Îşi miaună afonul psalt
Cântarea lui despre progres

Dintr-un partid în celălalt!



 RONDELUL MINCINOŞILOR 

Semănătorii de iluzii
Aruncă-n suflete speranţe,
Ce-ascund sub vălul lor creanţe
De plată pentru toţi mofluzii.

În lăcomia lor, zăluzii
Nu au vreo teamă de instanţe,
Semănătorii de iluzii
Aruncă-n suflete speranţe.

Şi pe hectare de confuzii,
Îşi cresc recolta de finanţe –
Izvoru-ascunselor perfuzii,
Prin care-s vii în alianţe

Semănătorii de iluzii.



  RONDELUL LINGĂILOR 

Lingăi au fost şi-or fi sub soare,
Mânaţi de gândul nerostit,
Se gudură necontenit,
Intrând sub pielea celui mare.

Cu limba lor de târâtoare
În lume-aşa au parvenit;
Lingăi au fost şi-or fi sub soare
Mânaţi de gândul nerostit.

Călcaţi se lasă în picioare
Să-şi vadă visul împlinit,
Cu zâmbet fals pe chip lipit,
Supuşi ca semnul de-ntrebare,

Lingăi au fost şi-or fi sub soare.