Ne moare acum
armata in picioare,
Si ciorile-n guverne cuib isi fac,
Istoria se stinge-n felinare,
Trompetele de alta data – tac !
Patrunde-n ziduri rece umezeala,
Iar tara e-mpanzita-n toti scaietii,
Se simte-n suflet truda , oboseala,
- Ce trista-i adunarea diminetii !-
Sus pe cladire in catarg,sub vanturi,
A mai ramas drapelul. De ce oare?
Nu mai rasuna muzici,ode,canturi,
Ne moare-ncet si sigur armata in picioare !
Raman statui pe socluri dezgolite,
E rolul lor istoric,inutil,
Depozitele toate-au fost golite,
De hrana, imbracaminte .Si trotil .
Iar peste–aceasta oarba Liturghie ,
Nestingherit se-ntinde fara glas,
Un murmur ce se vrea “paranghelie”,
Dar e de fapt un ultim parastas !
Poezie scrisa de un coleg de al nostru care doreste sa ramana anonim.
