Veștile
vin și pleacă. Din cele rele rămân însă durerile neînduplecate. Așa se întâmplă
și acum când scriu aceste rânduri la primirea zguduitoarei știri, strecurată ca
fapt divers pe un ecran de televiziune, despre plecarea forțată dintre noi a
unui martir. Nu doar opera maestrului este mărturia peste timp a dăinuirii sale
ci sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului Națiunii Române, adesea
deposedată de drepturile sale istorice. Maestrul Gheorghe Buzatu, cumintele Om
din Iașiul memoriei culturii românilor, a plecat în Timpul Înălțării, luând cu
el propria-i Cruce. Mulți își spun istorici doar pentru că au căpătat o diplomă
în facultate și reproduc, repetitiv, datele manualelor sau, în el mai fericit
caz, spusele vreunui cercetător autentic.
Pentru
Maestru Meu, Istoria a fost ca o mină potrivnică în care a săpat toată viața și
din care a scos nămolurile uitărilor fabricate, adevărurile răscoapte sau
trunchiate, impunerile de tot soiul scrise de mâna și pe limba cotropitorilor
sau a năimiților dinlăuntru. A săpat în fântâna adevărului despurcând-o de uzurparea
alogenilor și a dăruit Neamului Românesc picăturile de apă vie care au început
să-l readucă la viață. El nu a acceptat compromisul și a arătat direct, cu
rostirea sa domoală dar netremurată, către toți cei ce ne-au dezvrednicit și
care continuă să o facă fără opreliști. Avea să-mi spună, dulce dojenitor,
întruna din întâlnirile noastre publice: ”este
vremea să le spunem pe numele lor adevărat, domnule general, tuturor acelora
care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără
jenă. Ei ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a
venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua”.
Alături de alții, la fel de trist înainte plecați, precum Florin Constantiniu,
Florin Dobrinescu, Augustin Deac sau Emanoil Emandi, Maestrul Gheorghe Buzatu este deja în Panteonul
făuritorilor de conștiință națională, ziditori ai dreptului nostru la
demnitate, care se ridică în Timpul Superior ca și Columne peste veac a căror
prezență nu o mai poate ignora nimeni.
Acolo,
în Altarul studiilor sale din Centrul de studii Europene, nu a căutat nimic pentru
sine. A trudit la Istoria secretă a celui de al Doilea Război Mondial, a
refăcut memoria Mareșalului, a descris sensul devenirii noastre geopolitice
prin proprie și sănătoasă viziune. Nu s-a sinchisit de blamul activiștilor
simbriași și și-a continuat dramaticul destin chiar în spațiul public politic,
alături de alte mari personalități, pe axa consolidării ideii naționale. Nu
îndrăznesc să intru în vastitatea operei sale pentru a nu fi ridicol. Cu toate
că îmi este cunoscută, accesibilă și dirigiutoare. Pentru că trebuie să ne
interzicem să substituim cu câteva vorbe, fie ele pline de sens și
îndreptățite, viața și opera unui asemenea Om.
Scriu
aceste rânduri cu senzația că cel trecut dintre noi mă privește. Mă consolează
gândul că voi rămâne vrednic de mărturia sa de prietenie, de dialogurile
noastre la obiect, de moștenirea crezului său filosofic și mai ales de
împlinirea datoriei de a-L restitui memoriei colective prin dreaptă lucrare
publică.
A
plecat Maestrul la locul hărăzit, lângă cei ce-L așteptau să întregească
constelația academică. Dar Spiritul Lui a rămas aici și ne obligă să întregim
Oastea iubitoare de Neam și Adevăr. Pentru că numai Adevărul, mai ales cel
istoric, ne face liberi și demni.
General(r)
dr. Mircea Chelaru
București
– Iași, 21 mai 2013
canaris_general@yahoo.com
canaris_general@yahoo.com
