Clasa politica – in
acceptiunea proprie a cuvantului”clasa” (sociala) – nu exista la noi.
Nu am avut “clasa
politica” nici in antebelic pentru ca politica, in sensul occupational al
notiunii, era o afacere si o preocupare de sustinere, complementara, care interesa
apartinatori ai unor clase sociale reale
precum mosierimea, burghezia, intelectualitatea, taranimea, muncitorimea.
Nu se devine “clasa", ca fenomen social de masa, printr-o intocmire
politica. Putem vorbi doar de
politizarea (monopolitizarea) unor clase cum ar fi cea muncitoreasca in regimul
zis comunist. Se vorbeste, azi, ca de o necesitare stringenta, ca de o urgenta
a momentului, de “inlocuirea clasei
politice” – solutie impusa “de
strada”, “de tinerii frumosi si liberi”(liberi de ce anume ?!?),
revoltati, satui de mizeria exercitiului politic romanesc postdecembrist.
Ce acopera, de fapt, definitia de “clasa politica” in mintea
“revoltatilor”? Evident, nu o clasa, asa cum subliniam, in temeiul clasic al
notiunii, ci mai degraba o perceptie negativa a felului de a se face politica
in Romania. Zisa “clasa politica” este –
in intelesul popular si larg acceptat al termenului- o entitate SUPERPUSA fals
omogena, conform definirii ei de
catre Eminescu, care, uzand de organizarea in formatiuni politice, a acaparat
puterea, a ocupat institutiile de stat, si stapaneste in totalul dispret al
normelor democratice, comportandu-se clientelar, camarilic, facand din coruptie
si tradare instrumentele care-i garanteaza succesul.
Entitatea SUPERPUSA nu slujeste interesul de tara, de stat,
sau national, ci unul rezervatar, exercitat in nume si in folos strain. Acesti
SUPERPUSI autoconsiderati oameni politici nu au identitate doctrinara (desi
o clameaza tot timpul!) pentru ca ei afluiesc spre zona rezervatara din toate
formatiunile inscrise politic, mai mult sau mai putin “nationale”. Ei nu probeaza
substrat ideologic in nimic din ceea ce intreprind pentru ca nu le-ar sluji chiar
la nimic.
Din contra! Filosofia lor e simpla : profitul individual, de
grup, de gasca, de “loja”, cu orice pret.
Pornind de la aceste cateva consideratii, ideea unei SCHIMBARI A CLASEI POLITICE
este si ea calpa, pentru ca daca am putea vorbi in Romania de existenta unei
“clase politice” ca de o realitate, am vorbi si de UN SISTEM POLITIC si
sistemele -ne-o postuleaza filosofia- nu se pot inlocui spontan, printr-un
simplu act de vointa reformatoare, fie el si perfect justificat. Astfel de inlocuiri – chirurgicale,
extirpative, adesea sau intotdeauna sangeroase – sunt opera marilor revolutii,
a marilor insurectii, a marilor lovituri politico-sociale epocale. S-a
intamplat asta in Lume si in Europa, in cateva randuri – Revolutia Franceza,
Revolutia bolsevica in Rusia…
O revolutie stopeaza brutal evolutia social-politica
instalata ( uneori de secole), sfarama fara menajamente orice forma de
autoritate si se instaleaza pe sine, totalitar, in jilturile puterii.
Dupa consumarea euforiilor instalarii, revolutiile isi
devoreaza “copii”, ii epureaza pe cei indezirabili, fac monument al dreptatii
si al justitiei revolutionare din ghilotina sau, dupa imprejurari, fondeaza
gulagul cu plutoanele lui de executie si, in cazurile mai blande, pun la index cu stricta supraveghere. A facut-o Stalin in maniera lui, binecunoscuta
de-acum, a facut-o, la noi, Dej prin scoaterea de la putere a criminalei
divizii kominterniste venita pe tancurile sovietice (pentru romanizarea
aparatului securistic si de partid si pentru stoparea fenomenului
carceral). Dupa decembrie ’89, la noi,
s-a dat o adevarata lupta epurativa intre “partidele istorice”, sustinute de
elitist incropita Alianta Civica si de “fenomenul” anticomunist botezat “Piata
Universitatii”, si grupul “emanatilor” (cu
puternic miros gorbaciovist), batalie pe care a castigat-o acesta din urma prin
aducerea la Bucuresti, ca forta de soc, insurectionala, a minerilor.
Impulsul epurativ,
daca examinam atent viata romaneasca politica postdecembrista n-a incetat o
clipa macar sa se manifeste, el capatand accente de la diversionist manipulator cu sprijin pe
“servicii” (Basescu), la hilar si isteric (D-na Gorghiu). Cea mai sigura si mai
eficienta pista epurativa ramane insa aceea a numai sugeratului “SISTEM”
(altul decat cel pretins politic) – forta aparent fara culoare si volum
vizibile, dar care se evidentiaza in controlul total al prestatiei justitiei,
al procuraturilor, al hotararilor de partid impuse “contra naturii” pozitiei
oficiale a acestora (vezi solutiile Ponta, la Referendum si, ulterior,
demisia lui). La urma urmei ce este mai eficient in materie nu de dreptate
sociala (cum se pretinde!), ci de epurare, decat incatusarea, arestarea,
acuzarea si, in ultima instanta, condamnarea fie si ca urmare a unor acuze
bazate pe “suspiciuni rezonabile”.
Revenind la problema noastra, a pretinsei inlocuiri a “clasei
politice”, trebuie sa subliniem ca, de fapt, ceea ce este asezat sub denumirea
de “clasa politica”, pentru majoritatea nemultumitilor, de toate conditiile,
este, cum sugeram, o forma de RAU, personificat politic, extins in tot ceea ce
s-a trait negativ, pagubos, de la “revolutie” incoace, un RAU care nu mai poate
fi suportat, tolerat, tratat ca fatalitate giranta a conducerii societatii
romanesti numai pentru faptul ca este o expresie a votului democratic. Formulele procuratoriale – DNA, ANI, etc. -
sunt acceptate ca forme de igienizare a substantei mediului politic, dar nu
sunt suficiente. Se insista, ilogic dupa parerea noastra, pe ideea, devenita
forta, A INLOCUIRII.
Bun, dar atunci cu ce
ne-am alege si de unde si pe cine am mai alege ? Societatea romaneasca – ne place sau nu - are in mod sigur conducatorii care o
reprezinta si pe care-i merita, chiar daca, la modul paradoxal, ii respinge cu
mare necaz si mare indignare.
Cu cine ne-am mai
asigura reprezentativitatea pentru a continua demersul democratic (nici
Omenirea, in intregul ei, n-are, deocamdata, o varianta de schimb la demosul
“correctness”)? In
post belic, Europa, de pilda, a fost cucerita politic de socialisti si,
respectiv, laburisti, adica de o stanga bine potrivita pentru a mentine societatilor
statutul de baza capitalist, dar capabila sa sustina si inventatul “stat
social”, pentru constructia si imbogatirea acestuia convocandu-se, dupa razboi,
clasele ”fauritoare de bunuri” - ulterior, prin marirea standardului lor de
viata, devenite clase consumatoare.
Stanga aceasta “socialista” si-a facut datoria si, precum
maurul din poveste, a lasat scena libera
solutiei democratice actuale, cu accent liberal, bazat pe teoriile “corectitudinii
politice”, dar cu misiuni (rareori expuse vederii) si cu manevre
integrist-asociative, menite sa instaleze produsul de putere mondial al
strategiei geo-politico-financiaro-militare globalizatoare. Sunt, desigur, numeroase nuante de abordat si
de discutat aici, sunt “jocuri de putere” zonale, continentale sau trans
–continentale, a caror analiza, macar pentru a nu se trai si a nu se muri
prosteste, este o urgenta. O vom face la un moment dat. Dar…inca odata revenind la oile noastre,
a “inlocui clasa politica” este egal cu a epura dur, radical, din mediul
politic romanesc (termen cu mult mai potrivit decat acela de clasa) elementele
manjite, contaminate, compromise, viciate iremediabil, pentru a lasa loc si
spatiu liber de miscare unor elemente “curate”,
doritoare sa presteze politic de o cu totul alta maniera.
Repetam, insa : pe ce fundamente doctrinare, ideologice, pe
ce programe consonante interesului de tara, interesului de stat, interesului
cetatenesc si, nu in ultimul rand, interesului national? Ce proiect de adevarata reforma institutionala,
nu doar politica, ar putea utiliza, concret, profesionist, “curatii” noii
formule? Putem conta, in continuare, doar pe instrumentele “kovesiste”, pe imixtiunea
“coldista”, pe dorinta “iohannista” de a schimba radical cursul navei romanesti
indreptate anume de Basescu spre
nicaieri? Ce ne facem cu dovezile
irefutabile care denunta politizarea fara dubii a Justitiei; ce ne facem cu prestatiile recente
neconstitutiionale tocmai ale Curtii
Constitutionale, numita mai ieri si Curtea Prostitutionala; ce ne facem cu miile de hotarari definitive si
executorii pe care institutiile de stat le ignora fara nicio urma de jena; ce ne facem cu ordonantele tehnocratului
Ciolos, impus, nu-i asa, de “tinerii frumosi si liberi” ai STRAZII , ordonante
si ele evident neconstitutionale si prin care executivul se erijeaza, peste
limite de intelegere si acceptiune, in legislativ, in autoritate de control
pentru Cotroceni?
Cu ce tip de dilema
avem de-a face? Are ea rezolvari, pentru ca o vorba purtata de vantul
deznadejdii in tot spatiul romanesc spune ca suntem pierduti, ca nu mai este nimic
de facut ?
EI, BINE, ARE !!!, pentru ca la aceasta
situatie s-a ajuns prin amanarea paguboasa (putin spus) a maturizarii corpului
social romanesc.
In 26 de ani, guvernele, gloatele eterogene botezate
“Parlamentul Romaniei”, mediul politic din ce in ce mai viciat, mai corupt, mai
dispus la vanzare, demolare si tradare, in conexiune externa si utilizand, in
contra naturii lor aparente, integrarile UE si NATO, au facut tot ceea ce au
poftit mai rau cu Tara aceasta si cu poporul ei.
Saracit, deposedat de
elementele asiguratorii ale intrebuintarii lui sociale, bajenit si batjocorit
tocmai de la nivel prezidential, traitor intr-un spatiu anume vidat de piesele
vitale ale rezistentei si ale apararii,
indatorat salbatic de un sistem bancar strain si sistematic protejat de inexpugnabila citadela
“nationala” isaresciana, cetateanul
roman s-a pierdut etico–moral, s-a dedat la o existenta simili infractionala ca adaptare la o
realitate impusa si de neocolit, s-a complacut intr-un farmec al dezmatului, al
consumismului iresponsabil, al scaldarii imbecilizante in apele tulburi ale distractiei cu orice pret. Acesta e fondul
producerii crimelor implicite de la Capitol, acesta e decorul uman in care s-a
jucat piesa sinistra a raderii cu buldozerul a uriasei averi nationale
acumulata cu mari sacrificii, prin suportare de “foame, frig, intuneric”, in intervalul 1960-1990, aceasta e prelata
cenusie a inconstientei generale care
acopera cliseele legate de evenimentele din dec. 89 si urmarile lor. “Anticomunistii”, “revolutionarii”,
“elitistii euroatlantisti sorosisti”, “reformistii”
cu doctorate plagiate, nu vor o Romanie igienizata si improspatata, debarasata
de gunoi si de reziduuri otravite. Ei
vor facilitati fiscale, pentru ei si pentru tot neamul lor, indemnizatii de mii
de euro, pamant in zone bine alese, de parca ar fi luptat la Smardan, la Marasesti, la Stalingrad sau la Oarba de
Mures. Ne intrebam, retoric, uneori, unde
au fost romanii cand in mijlocul lor au fost ucisi Mihai Viteazul, Tudor
Vladimirescu, cand Brancoveanu a fost ridicat de o mana de basbuzuci cu familia
sa cu tot ca sa fie dus la Stanbul? Pai
au fost acolo unde au fost si urmasii lor de azi cand li se daramau zeci de
spitale, cand li se hacuiau fara mila pensii si salarii intru “ajutorarea”
marilor oameni de stat Udrea, Cocos, Blaga, Bica, Videanu, Basescu–fratele,
Valcov, etc.,etc.,etc… , cand li se jefuiau resursele si li se vindea energia
de catre “baietii destepti” la pret de aur si platina.
S-a stat cu mainile in
san de parca s-ar fi asistat la un spectacol indepartat, care n-avea nicio
legatura cu omul romanesc. Gresim
daca vorbim de un tineret rupt de dramele propriilor parinti, ademenit de
spatii virtuale doldora de tentatii si emotii de categoria si materia senzuala a
papusii gonflabile, socializat
artificial de inventia ipsationista psihologic a facebook-ului? Nu cred ca gresim!
SOLUTIA AICI ESTE! IN SOLIDARITTE, IN ORGANIZARE, IN ASUMARE DE
CATRE INTREG A PROBLEMELOR SI A NEVOILOR PARTII.
TOTI PENTRU UNUL SI
UNUL PENTRU TOTI!
DURERILE UNEI CATEGORII SOCIALE- PROFESORI,
MEDICI, MINERI, ETC.-TREBUIE SA FIE RESIMTITE DE NOI TOTI. Iesirea din nesimtire – fie-mi scuzat
termenul taios, dar n-am pentru el alta rima, este un comandament de neocolit
al momentului. Romanul trebuie sa iasa
din isteria consumata in halat si-n papuci, in fata televizorului din cutia caruia acoperit-descoperitii condusi
de “maestrii” vechii garzi ai propagandei de partid si de stat ii inmoaie creierul in detergentul minciunii
de import, i-l storc bine si freaca cu el treptele de la intrarile palatelor
puterii . DERMOCRATIA ESTE, TOTUSI, UN SAC GENEROS, DOLDORA DE PIESELE
NECESARE UNUI POPOR REVOLTAT PENTRU A-SI PUNE IN MISCARE ENERGIILE.
Chiar e greu de inteles
aceasta simpla idée? E greu de inteles ca daca vom umple
cu zecile de mii pietele, campusurile din jurul sediilor puterii, uzand de
drepturile noastre de manifestare si de actiune democratica, de o organizare
coerenta, de cereri inteligent elaborate si promovate prin lideri curajosi,
bine alesi, vom izbuti sa silim mana de oameni zisa Guvern, sau mana de oameni
mai mare zisa Parlament, sa nu ne mai replice, cand noi dorim ceva, ca
Bruxelles-ul, sau FMI-ul, sau nu stiu care ambasador transatlantic, vor
altceva?
Somnul prelungit al
maturitatii si al constiintei noastre ne-a nascut monstrii care par azi de
neinlaturat.
Mediul politic nu trebuie desfiintat, ci doar
silit sa lucreze PENTRU TARA SI LEGE!
PENTRU MARIA SA – CETATEANUL ROMAN!
Valeriu Pricina, 07.03. 2016
Mult adevar, inclusiv solutii. Este de incercat ca oricum alta solutie realista nu am auzit!
RăspundețiȘtergere