miercuri, 11 septembrie 2013

O intrebare si, totodata, un indemn catre toti rezervistii


Stimati colegi,

In anul 1984 paseam prin portile Liceului Militar Tudor Vladimirescu din Craiova.   Fiindca eram  anul I, am fost chemati mai devreme decat colegii din ceilalti ani pentru acomodare...
Un aspect m-a marcat in mod deosebit cand au inceput sa vina elevii din alti ani: dupa o vacanta de 3 luni acestia se revedeau si se vedea in ochii lor bucuria revederii, bucuria ca  inca un timp vor fi   impreuna, la bine si la greu.
Am simtit si eu ulterior aceasta bucurie de a avea prieteni, de a fi prieten.
Armata, ca organism unic in societate, creeaza cele mai durabile punti de legatura intre oameni.
De multe ori stau si ma intreb: oare ce s-a intamplat cu acest spirit? Ce a facut ca el sa dispara? De ce la un cuvant sau o virgula pusa gresit sarim unul la altul si uitam cine suntem? Sau ceea ce am fost?
Care este esenta vrajbei noastre? Cine o hraneste? Cui foloseste?
Sunt de parere ca trebuie sa punem  capat disputelor noastre  si sa ne unim in urmarirea interesului nostru.
Daca vom continua in acest mod, nimeni  dintre noi nu va avea de castigat.
Societatea civila asteapta ceva de la noi. Activii asteapta ceva de la noi. Elevii de liceu militar si cei din  academii asteapta ceva de la noi.
Dar noi, ce asteptari avem  de  la noi? Care este strategia noastra? Ce obiective avem?
Haideti sa  raspundem sinceri, fiecare in dreptul sau...

Ion NISTOR