Ele sunt considerate o ameninţare de către cei care vor să deţină controlul total asupra informaţiei
de Mihai Vasilescu
Informaţia este putere, iar mass-media este considerată pe bună dreptate „a patra putere în stat”. Internetul, şi mai ales apariţia blogurilor, au făcut însă ca informaţia să scape tot mai mult de sub controlul celor care, până acum, au deţinut monopolul asupra mijloacelor de comunicare în masă. Aceasta i-a făcut pe parlamentarii europeni să apeleze la o soluţie cel puţin discutabilă: sub pretextul asigurării unei mai mari libertăţi de exprimare, se dezbat acum o serie de măsuri care îngrădesc exact libertatea de exprimare.
Oricine doreşte îşi poate construi astăzi un site sau un blog unde să îşi exprime în mod necenzurat punctul de vedere. Faţă de un ziar, o revistă sau o televiziune, care necesită investiţii uriaşe, site-urile şi blogurile sunt foarte ieftine şi asigură vizibilitatea pe întregul glob. În plus, acestea câştigă o tot mai mare credibilitate, întrucât cititorii s-au săturat de cenzura şi minciunile din mass-media tradiţională.
O fostă jurnalistă estoniană, astăzi europarlamentar în grupul socialiştilor, Marianne Mikko a redactat recent un raport, care a fost adoptat spre dezbatere de Comitetul pentru Cultură al Parlamentului European. „UE are nevoie de o implicare mai puternică pentru a reglementa media, astfel încât aceasta să asigure mai multă libertate de exprimare”, arată ea. Un pretext, fără îndoială, din moment ce prima măsură propusă este crearea unor organisme care să controleze blogurile, adică exact acele mijloace de comunicare care asigură cea mai mare libertate de exprimare.
Toată argumentaţia conţinută în acest raport exprimă de fapt cele mai negre temeri ale celor care văd cum informaţia le scapă acum de sub control. Marianne Mikko îşi plasează propunerile legislative sub semnul rolului de „câine de pază al democraţiei”, pe care trebuie să îl joace presa. Apar aici mai multe întrebări importante: ce păzeşte câinele, de cine şi mai ales cine este stăpânul lui? Căci, după cum dovedesc numeroasele exemple de ştiri cenzurate, presa pare mai degrabă să vegheze ca nu cumva informaţii-cheie să ajungă la public, sau dacă acest lucru se petrece, să ajungă într-o formă şi pe canale bine controlate.
Una din temerile exprimate de Marianne Mikko este faptul că „utilizatorii” au început să genereze conţinuturi mediatice. Aceasta este într-adevăr o problemă spinoasă pentru cei ce vor să deţină controlul total asupra informaţiei. Publicului, utilizatorilor sau consumatorilor, cum sunt numiţi în general oamenii, le-a fost atribuit din start acest statut pasiv, ei nu au deci voie să creeze, să genereze informaţie. „Creşterea conţinuturilor mediatice generate de utilizatori, cum ar fi imaginile sau înregistrările video, pune sub presiune mass-media profesionistă şi pe jurnalişti”, scrie Marianne Mikko.
Despre ce presiune vorbeşte Marianne Mikko? Oare despre faptul că postarea de înregistrări video sau de fotografii de la faţa locului îi împiedică acum pe jurnalişti să ignore sau să relateze distorsionat evenimentele? Aceasta nu este o presiune, ci din contră ar trebui privită ca un fapt îmbucurător, care îi obligă pe jurnalişti să fie din ce în ce mai profesionişti. Poate fi o presiune sau o ameninţare, doar în măsura în care intenţia jurnaliştilor este din start aceea de a cenzura şi distorsiona.
Un alt aspect semnalat de raportul Mariannei Mikko este faptul că blogurile câştigă o tot mai mare credibilitate. Nu doar persoanele private, ci şi jurnaliştii, redactorii şi editorii le folosesc drept surse de informare. „Statutul autorilor si editorilor (acestor bloguri), inclusiv cel juridic, nu este nici stabilit, nici indicat in mod clar cititorilor acestora. Acest lucru cauzează incertitudini referitoare la imparţialitate.” De parcă, faptul că mass-media oficială este reglementată şi controlată de mari corporaţii sau trusturi de presă îi asigură acesteia imparţialitatea!
Următorul paragraf dezvăluie adevăratele intenţii ale acestui raport. „Mass-media rămâne un instrument politic influent”, contină Mikko, „care nu trebuie abordat doar din perspectiva economică. Unii bloggeri ţin un jurnal al gândurilor şi evenimentelor personale. Alţii promovează deschis platforme politice sau candidaţi prezidenţiali. Altele au agende ascunse. Confuzia este imensă. Cred că publicul încă percepe blogurile ca pe o mass-media sinceră. De aceea avem nevoie de calitate, de informaţii despre cine scrie şi de ce. Nu cred ca bloggerii reprezintă o ameninţare. Dar ei pot polua spaţiul virtual. Deja avem mult spam, informaţii greşite şi intenţii rele în acest spaţiu. Până acum, blogurile au avut intenţii bune şi au fost oneste, dar acum, când acestea sunt din ce în ce mai utilizate, ar putea fi folosite de oameni mai puţin corecţi pentru a-şi îndeplini scopurile. Cum problemele pot fi prevăzute, este mai prudent să acţionăm decât să aşteptăm.”
Pasajul de mai sus pune la îndoială capacitatea publicului de a-şi selecta singur informaţiile şi chiar de a discerne. Singura alternativă, dacă ar fi să ne luăm după Marianne Mikko, pare să fie aceea de a-i lăsa pe alţii să aleagă şi să prezinte informaţii gata selectate, adică cenzurate! Utilizatorul trebuie să rămână doar utilizator şi să se lase expus manipulării şi cenzurii.
Deşi neagă că ar vedea în bloguri o ameninţare, Marianne Mikko îşi pune totuşi această problemă. Europarlamentarul Jorgo Chatzimarkakis, din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Germania, raportor din partea Comisiei Europene pentru Afaceri Economice şi Monetare îi susţine punctul de vedere: „Bloggerii nu trebuie consideraţi automat ca reprezentând o ameninţare, dar să ne imaginăm cum pot folosi blogurile grupurile de interese, pentru a-şi transmite mesajul. Blogurile sunt instrumente puternice, care pot reprezenta o formă avansată de influenţare, formă ce poate fi o ameninţare.”
Oricine doreşte îşi poate construi astăzi un site sau un blog unde să îşi exprime în mod necenzurat punctul de vedere. Faţă de un ziar, o revistă sau o televiziune, care necesită investiţii uriaşe, site-urile şi blogurile sunt foarte ieftine şi asigură vizibilitatea pe întregul glob. În plus, acestea câştigă o tot mai mare credibilitate, întrucât cititorii s-au săturat de cenzura şi minciunile din mass-media tradiţională.
O fostă jurnalistă estoniană, astăzi europarlamentar în grupul socialiştilor, Marianne Mikko a redactat recent un raport, care a fost adoptat spre dezbatere de Comitetul pentru Cultură al Parlamentului European. „UE are nevoie de o implicare mai puternică pentru a reglementa media, astfel încât aceasta să asigure mai multă libertate de exprimare”, arată ea. Un pretext, fără îndoială, din moment ce prima măsură propusă este crearea unor organisme care să controleze blogurile, adică exact acele mijloace de comunicare care asigură cea mai mare libertate de exprimare.
Toată argumentaţia conţinută în acest raport exprimă de fapt cele mai negre temeri ale celor care văd cum informaţia le scapă acum de sub control. Marianne Mikko îşi plasează propunerile legislative sub semnul rolului de „câine de pază al democraţiei”, pe care trebuie să îl joace presa. Apar aici mai multe întrebări importante: ce păzeşte câinele, de cine şi mai ales cine este stăpânul lui? Căci, după cum dovedesc numeroasele exemple de ştiri cenzurate, presa pare mai degrabă să vegheze ca nu cumva informaţii-cheie să ajungă la public, sau dacă acest lucru se petrece, să ajungă într-o formă şi pe canale bine controlate.
Una din temerile exprimate de Marianne Mikko este faptul că „utilizatorii” au început să genereze conţinuturi mediatice. Aceasta este într-adevăr o problemă spinoasă pentru cei ce vor să deţină controlul total asupra informaţiei. Publicului, utilizatorilor sau consumatorilor, cum sunt numiţi în general oamenii, le-a fost atribuit din start acest statut pasiv, ei nu au deci voie să creeze, să genereze informaţie. „Creşterea conţinuturilor mediatice generate de utilizatori, cum ar fi imaginile sau înregistrările video, pune sub presiune mass-media profesionistă şi pe jurnalişti”, scrie Marianne Mikko.
Despre ce presiune vorbeşte Marianne Mikko? Oare despre faptul că postarea de înregistrări video sau de fotografii de la faţa locului îi împiedică acum pe jurnalişti să ignore sau să relateze distorsionat evenimentele? Aceasta nu este o presiune, ci din contră ar trebui privită ca un fapt îmbucurător, care îi obligă pe jurnalişti să fie din ce în ce mai profesionişti. Poate fi o presiune sau o ameninţare, doar în măsura în care intenţia jurnaliştilor este din start aceea de a cenzura şi distorsiona.
Un alt aspect semnalat de raportul Mariannei Mikko este faptul că blogurile câştigă o tot mai mare credibilitate. Nu doar persoanele private, ci şi jurnaliştii, redactorii şi editorii le folosesc drept surse de informare. „Statutul autorilor si editorilor (acestor bloguri), inclusiv cel juridic, nu este nici stabilit, nici indicat in mod clar cititorilor acestora. Acest lucru cauzează incertitudini referitoare la imparţialitate.” De parcă, faptul că mass-media oficială este reglementată şi controlată de mari corporaţii sau trusturi de presă îi asigură acesteia imparţialitatea!
Următorul paragraf dezvăluie adevăratele intenţii ale acestui raport. „Mass-media rămâne un instrument politic influent”, contină Mikko, „care nu trebuie abordat doar din perspectiva economică. Unii bloggeri ţin un jurnal al gândurilor şi evenimentelor personale. Alţii promovează deschis platforme politice sau candidaţi prezidenţiali. Altele au agende ascunse. Confuzia este imensă. Cred că publicul încă percepe blogurile ca pe o mass-media sinceră. De aceea avem nevoie de calitate, de informaţii despre cine scrie şi de ce. Nu cred ca bloggerii reprezintă o ameninţare. Dar ei pot polua spaţiul virtual. Deja avem mult spam, informaţii greşite şi intenţii rele în acest spaţiu. Până acum, blogurile au avut intenţii bune şi au fost oneste, dar acum, când acestea sunt din ce în ce mai utilizate, ar putea fi folosite de oameni mai puţin corecţi pentru a-şi îndeplini scopurile. Cum problemele pot fi prevăzute, este mai prudent să acţionăm decât să aşteptăm.”
Pasajul de mai sus pune la îndoială capacitatea publicului de a-şi selecta singur informaţiile şi chiar de a discerne. Singura alternativă, dacă ar fi să ne luăm după Marianne Mikko, pare să fie aceea de a-i lăsa pe alţii să aleagă şi să prezinte informaţii gata selectate, adică cenzurate! Utilizatorul trebuie să rămână doar utilizator şi să se lase expus manipulării şi cenzurii.
Deşi neagă că ar vedea în bloguri o ameninţare, Marianne Mikko îşi pune totuşi această problemă. Europarlamentarul Jorgo Chatzimarkakis, din Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Germania, raportor din partea Comisiei Europene pentru Afaceri Economice şi Monetare îi susţine punctul de vedere: „Bloggerii nu trebuie consideraţi automat ca reprezentând o ameninţare, dar să ne imaginăm cum pot folosi blogurile grupurile de interese, pentru a-şi transmite mesajul. Blogurile sunt instrumente puternice, care pot reprezenta o formă avansată de influenţare, formă ce poate fi o ameninţare.”
