Iată că
întâmplarea, prin cine știe ce binecuvântată coincidență, ne amintește astăzi
29 august o tristețe mai veche. Prin care putem trage mai întinse în timp
concluzii, decât din lipsita de concluzii stare națională, lăsând în ceață până
și finalul acestei suite de articole despre ultimul referendum național.
La fel de
lipsită și covârșită de perfidia bâlbelor procedurale ca și rezultatul îngropat
în sforăria mascaradei de pseudodezbateri pe formalități. Provocare folositoare
relei credințe politice dar pe care, din păcate, au acceptat-o cu naivă
ignoranță mulți confrați din presă care s-au pretat la filibusterismul formalismelor
lansate ca diversiune, lipsit fiind de altă menire decât să ducă electoratul cu
vorba. Să-i lase impresia că situația tot mai gravă pentru el se discută când,
de fapt ea se escamota îngropându-se definitiv sub gigamiliardele de vorbe
inutile, despre proceduri inutile sau, uneori, chiar inexistente, inventate
ad-hoc. Adică proceduri lipsite de procedură care ne-au ocupat două luni viața
într-o discuție despre neant, cu unicul scop de a ne arunca în neantul din
care să nu mai apucăm nici a trăi în democrație, nici măcar a ști cu adevărat
ce este aceasta.
Pentru că
astăzi, exact la două zile de la rușinea reînvierii mortului la Cotroceni, ar
fi trebuit să fie zi de mare praznic național, sărbătoare de aleasă simțire
românească, bucurie a evocării unor mari momente din afirmarea noastră
națională și chiar prilej sfânt de întărire a legăturilor de sânge, credință și
cultură a românilor de pretitutindeni, prin propusa, încă din anul 2007 a
SĂRBĂTORII NAȚIONALE A LIMBII ROMÂNE!
Da, încă din
anul 2007, luând pildă de la frații noștri basarabeni care au o asemenea mare
sărbătoare (și și-o cinstesc an de an în ciuda unor opresiuni bolșevice
exercitate mult mai direct, mult mai brutal și chiar dușmănos față de românism,
blestem care la noi nu are cum se manifesta decât atunci când un președinte
demis se bucură de sprijinul dușmanilor din afară), un grup de oameni cu
simțire patriotică am propus extinderea acestei sărbători la tot spațiul
românesc. Am propus cântarea ei cu glasul românilor de pretutindeni; am propus
legiferarea cinstirii ei cu duioșia cu care știm să ne mângâiem limba și s-o
simțim uneori ca pe o și mai cuprinzătoare Patrie.
Un grup de
reviste românești și reviste de limbă română din toate colțurile lumii au
consacrat pagini și numere întregi atât unor articole care argumentau această
nevoie de trăire națională a românilor la nivel global cât și studii,
conferințe, articole politice, literatură și act cărturăresc de antologare
literară, prin care sărbătoream propriu-zis evenimentul, îi dădeam dimensiuni
din ce în ce mai mari decât manifestările sabotate de oamenii lui Voronin, sau
serbările pe care tinerii basarabeni le organizau la București, Iași și în alte
centre universitare; tocmai susținându-le pe acestea în ciuda opresiunilor
bolșevice de la Chișinău și raliindu-ne lor pentru a crea ecou în toată
românimea. Primari patrioți și Consilii locale au organizat propriile lor
manifestări în orașe și comune, în școli sătești cu învățători care n-au uitat
trăirea simțirii românești a înaintașilor întrunind ca pe vremuri clasele și
cinstind sărbătoarea în careul școlii, în cântec și joc, spre bucuria
părinților și, mai ales a bunicilor care-și aminteau ce trăire patriotică
existase cândva între pereții modești unde înflorea educația fiilor de țărani.
A fost un
început plin de entuziasm, cu ecouri și-n comunitățile românești din
străinătate, dar și între consilierii multor comune și orașe din țara noastră
care au concretizat fapta în decizii locale votate și parafate pentru a
institui sărbătorirea an de an de către locuitorii lor a emoționantului
eveniment evocator și întăritor de spirit românesc.
În acest fel,
anul 2008 a venit cu multe hotărâri de Consilii Locale și de Comitete ale unor
ONG-uri românești din țară și străinătate de a institui pe plan local
Sărbătoarea Națională a Limbii Române; o serie întreagă de studii de istorie,
de lingvistică, de tradiție românească și de materiale literare dedicate
evenimentului au apărut în culegeri folosite de organizatorii acestor
manifestări, Asociația Comunelor din România, membră a Consiliului Comunelor și
Regiunilor Europei a votat o hotărâre de desfășurare a acestei sărbătoriri care
s-a întins de la Izbicenii Proclamației de la Islaz la Sighetul Marmației, la
Luncavița Deltei, la asociații românești din Germania, Belgia, Canada,
Australia și a culminat, în afară de trăirea manifestărilor propriu zise, cu
alcătuirea dosarului unei propuneri legislative. Un grup de senatori ai
legislaturii trecute și-au însușit dosarul prezentat de noi, au redactat expunerea
de motive, au obținut acordul Consiliului Legislativ, ajungând până la a o
supune aprobării Biroului Permanent. Dar alte preocupări care au ocupat timpul
parlamentarilor au făcut legislatura respectivă să se încheie în anul 2009
fără ca Legea să ajungă la promulgare, cu toate că, în acel an, și mai multe
localități, și mai multe organizații ale românilor din țară și străinătate au
cinstit sărbătoarea pe plan local.
În anul 2010, de
asemenea, propusa Sărbătoare Națională a Limbii Române a fost însușită și
onorată de tot mai multe comunități românești, în tot mai multe localități, în
publicații, în instituții de cultură, în așa fel încât, un grup important de
parlamentari a preluat inițiativa legislativă. Ei au completat dosarul și au
reformulat expunerea de motive, punând accent pe contextul în care, tot mai
multe asemenea sărbători naționale strâng laolaltă etnici ai țării respective
și vorbitori ai limbii lor din întreaga lume, sărbătoririle căpătând uneori un
uriaș ecou internațional de afirmare a idealurilor specifice. Obținând toate
avizele necesare, noul dosar susținut de semnăturile a 89 de parlamentari a
fost înaintat spre aprobare birourilor celor două camere în anul 2011, dar nici
până astăzi lucrurile nu au mai înaintat.
Și este de
înțeles. Concluziile le poate trage singur cititorul, el însuși martor al
marasmului în care a intrat viața politică românească pritocind manipulațiuni
cu nume de tornadă, gen Nașpazia sau The Grean: Putea vreun parlamentar
antrenat în zâzania produsă de caracterul infect al președintelui țării, să mai
fie atent la un deziderat cum ar fi simțirea patriotică și trăirea ei prin
limba națională?! Puteau Birourile permanente ale celor două Camere să fie
atente cu o asemenea problemă calmă și de fond, când lupta pe ciolan le antrena
în alte direcții?!
Iată cum
mascarada procedurală lipsită de orice preocupare de fond social, uman sau
moral în care cu jignire ne simțim tot mai afundați, ajunge să anihileze chiar
și unul dintre cele mai nobile sentimente de afirmare națională. Ca un blestem,
se repetă cele petrecute dincolo, la Chișinău unde, scoțând sărbătoarea din
calendar, Voronin a încercat fățiș să-i împiedice pe basarabeni a o celebra.
Era pe vremea când el venea la Cotroceni onorând mituirea omologului său ce-i
ajuta susținerea europeană în realegere, cu unsprezece mii de sticle de vin. Nu
știu cine le-o fi băut, dar gustul lor amar se simte, iată, în aceste zile când
se face atâta caz de cvorum, în vreme ce, printre scandalurile întreținute
excesiv în cele două mandate prezidențiale, nu s-a găsit loc pentru un cvorum
care să legifereze 29 august ca Zi Națională a Limbii Române. Unica sărbătoare
care i-ar reprezenta pe toți românii, din toate țările colțurile lumii, nu pe
criteriul dacă sunt înscriși sau nu sunt înscriși în listele electorale, ci
prin limba, tradițiile și cultura păstrate-n bătaia inimii.
Tot mai
numeroși, cinstim această sărbătoare aducându-i din plin prinosul. Dar umbra
mâhnirii nu este suficientă ca să ne ascundă neliniștea privind dreptul nostru
la afirmare, câtă vreme Europa, cultivând cu precădere interesele magnaților
ei, cochetează cu o asemenea categorie de vânzători de țară. Și chiar
îndemnându-l pe unul să-l susțină pe celălalt, cum pretinde Băsescu că s-a
întâmplat când, prin efortul său de a manevra anumite forțe basarabene, l-a
umplut de voturi pe Voronin asigurându-i cel de al doilea mandat.
Ba, a mai și
declarat public faptul că Europa l-a îndemnat să facă asta. Aș fi tare curios
să văd dacă, la o zi festivă a tuturor românilor în contextul în care și-ar
sărbători unitar limba, marii conducători ai Uniunii continentului nostru ar
fi dispuși să recunoască îndemnul dat guvernării unei țări membre, de a face
campanie politică pentru candidatul unui partid ce sfidează tocmai istoria
acestui continent numindu-se încă „partid comunist”.
Cât despre
parlamentarii noștri, măcar pentru o asemenea rațiune: De a discuta durerile
noastre pe limba noastră – sper să iasă din marasmul precipitatelor lor
activități inutile (și inutil plătite de electorat) care neglijează atât
prezentul gravelor nevoi populare cât și diacronia afirmării noastre ca
societate modernă, aruncând munca lor parlamentară în derizoriu, așa cum vor
numai provocatorii de diversiuni naționale. Să evalueze groaznica stagnare
socială și pierdere de timp pe care a provocat-o zâzania recentă pentru
întreaga țară și, mai ales pentru ce sunt ei aleși ca să realizeze. Zâzania
învrăjbirii românilor provocată de și în jurul unui om care se afirmă doar prin
vrajbă. Sa-și dea seama ei, legislativul, că din asemenea motive am ajuns a nu
mai avea în scaunul de garant al Constituției un om, ci doar un cinic tertip
procedural.
Să renunțe,
așadar, la sterilele preocupări privind formalitățile care dispar odată cu
incompetenții ce le evocă, găsindu-și timp și pentru veșnicia Limbii Române.
Corneliu Leu
