Discursul presedintelui SCMD, col. (r) dr. Mircea Dogaru, la mitingul comun SCMD-CNSC

miercuri, 29 august 2012

Ziua nationala a limbii romane sau eliberarea mintii parlamentarilor - autor Corneliu Leu


Iată că întâmplarea, prin cine știe ce binecuvântată coincidență, ne amintește astăzi 29 august o tristețe mai veche. Prin care putem trage mai întinse în timp concluzii, decât din lipsita de concluzii stare națională, lăsând în ceață până și finalul acestei suite de articole despre ultimul referendum național.

La fel de lipsită și covârșită de perfidia bâlbelor procedurale ca și rezultatul îngropat în sforăria mascaradei de pseudodezbateri pe formalități. Provocare folositoare relei credințe politice dar pe care, din păcate, au acceptat-o cu  naivă ignoranță mulți confrați din presă care s-au pretat la filibusterismul formalismelor lansate ca diversiune, lipsit fiind de altă menire decât să ducă electoratul cu vorba. Să-i lase impresia că situația tot mai gravă pentru el se discută când, de fapt ea se escamota îngropându-se definitiv sub gigamiliardele de vorbe inutile, despre proceduri inutile sau, uneori, chiar inexistente, inventate ad-hoc. Adică proceduri lipsite de procedură care ne-au ocupat două luni viața într-o discuție despre neant, cu unicul scop de a ne arunca în  neantul din  care să nu mai apucăm nici a trăi în democrație, nici măcar a ști cu adevărat ce este aceasta.

Pentru că astăzi, exact la două zile de la rușinea reînvierii mortului la Cotroceni, ar fi trebuit să fie zi de mare praznic național, sărbătoare de aleasă simțire românească, bucurie a evocării unor mari momente din  afirmarea noastră națională și chiar prilej sfânt de întărire a legăturilor de sânge, credință și cultură a românilor de pretitutindeni, prin propusa, încă din anul 2007 a SĂRBĂTORII NAȚIONALE A LIMBII ROMÂNE!

Da, încă din anul 2007, luând pildă de la frații noștri basarabeni care au o asemenea mare sărbătoare (și și-o cinstesc an de an în ciuda unor opresiuni bolșevice exercitate mult mai direct, mult mai brutal și chiar dușmănos față de românism, blestem care la noi nu are cum se manifesta decât atunci când un președinte demis se bucură de sprijinul dușmanilor din afară), un grup de oameni cu simțire patriotică am propus extinderea acestei sărbători la tot spațiul românesc. Am propus cântarea ei cu glasul românilor de pretutindeni; am propus legiferarea cinstirii ei cu duioșia cu care știm să ne mângâiem limba și s-o simțim uneori ca pe o și mai cuprinzătoare Patrie.

Un grup de reviste românești și reviste de limbă română din toate colțurile lumii au consacrat pagini și numere întregi atât unor articole care argumentau această nevoie de trăire națională a românilor la nivel global cât și studii, conferințe, articole politice, literatură și act cărturăresc  de antologare literară, prin care sărbătoream propriu-zis evenimentul, îi dădeam dimensiuni din ce în ce mai mari decât manifestările sabotate de oamenii lui Voronin, sau serbările pe care tinerii basarabeni le organizau la București, Iași și în alte centre universitare; tocmai susținându-le pe acestea în ciuda opresiunilor bolșevice de la Chișinău și raliindu-ne lor pentru a crea ecou în toată românimea. Primari patrioți și Consilii locale au organizat propriile lor manifestări în orașe și comune, în școli sătești cu învățători care n-au uitat trăirea simțirii românești a înaintașilor întrunind ca pe vremuri clasele și cinstind sărbătoarea în careul școlii, în cântec și joc, spre bucuria părinților și, mai ales a bunicilor care-și aminteau ce trăire patriotică existase cândva între pereții modești unde înflorea educația fiilor de țărani.

A fost un început plin de entuziasm, cu ecouri și-n comunitățile românești din străinătate, dar și între consilierii multor comune și orașe din țara noastră care au concretizat fapta în decizii locale votate și parafate pentru a institui sărbătorirea an de an de către locuitorii lor a emoționantului eveniment evocator  și întăritor de spirit românesc.

În acest fel, anul 2008 a venit cu multe hotărâri de Consilii Locale și de Comitete ale unor ONG-uri românești din țară și străinătate de a institui pe plan local Sărbătoarea Națională a Limbii Române; o serie întreagă de studii de istorie, de lingvistică, de tradiție românească și de materiale literare dedicate evenimentului au apărut în culegeri folosite de organizatorii acestor manifestări, Asociația Comunelor din România, membră a Consiliului Comunelor și Regiunilor Europei a votat o hotărâre de desfășurare a acestei sărbătoriri care s-a întins de la Izbicenii Proclamației de la Islaz la Sighetul Marmației, la Luncavița Deltei, la asociații românești din Germania, Belgia, Canada, Australia și a culminat, în afară de trăirea manifestărilor propriu zise, cu alcătuirea dosarului unei propuneri legislative. Un grup de senatori ai legislaturii trecute și-au însușit dosarul prezentat de noi, au redactat expunerea de motive, au obținut acordul Consiliului Legislativ, ajungând până la a o supune aprobării Biroului Permanent. Dar alte preocupări care au ocupat timpul parlamentarilor au făcut  legislatura respectivă să se încheie în anul 2009 fără ca Legea să ajungă la promulgare, cu toate că, în acel an, și mai multe localități, și mai multe organizații ale românilor din țară și străinătate au cinstit sărbătoarea pe plan local.

În anul 2010, de asemenea, propusa Sărbătoare Națională a Limbii Române a fost însușită și onorată de tot mai multe comunități românești, în tot mai multe localități, în publicații, în instituții de cultură, în așa fel încât, un grup important de parlamentari a preluat inițiativa legislativă. Ei au completat dosarul și au reformulat expunerea de motive, punând accent pe contextul în care, tot mai multe asemenea sărbători naționale strâng laolaltă etnici ai țării respective și vorbitori ai limbii lor din întreaga lume, sărbătoririle căpătând uneori un uriaș ecou internațional de afirmare a idealurilor specifice. Obținând toate avizele necesare, noul dosar susținut de semnăturile a 89 de parlamentari a fost înaintat spre aprobare birourilor celor două camere în anul 2011, dar nici până astăzi lucrurile nu au mai înaintat.

Și este de înțeles. Concluziile le poate trage singur cititorul, el însuși martor al marasmului în care a intrat viața politică românească pritocind manipulațiuni cu nume de tornadă, gen Nașpazia sau The Grean: Putea vreun parlamentar antrenat în zâzania produsă de caracterul infect al președintelui țării, să mai fie atent la un deziderat cum ar fi simțirea patriotică și trăirea ei prin limba națională?! Puteau Birourile permanente ale celor două Camere să fie atente cu o asemenea problemă calmă și de fond, când lupta pe ciolan le antrena în alte direcții?!

Iată cum mascarada procedurală lipsită de orice preocupare de fond social, uman sau moral în care cu jignire ne simțim tot mai afundați, ajunge să anihileze chiar și unul dintre cele mai nobile sentimente de afirmare națională. Ca un blestem, se repetă cele petrecute dincolo, la Chișinău unde, scoțând sărbătoarea din calendar, Voronin a încercat fățiș să-i împiedice pe basarabeni a o celebra. Era  pe vremea când el venea la Cotroceni onorând mituirea omologului său ce-i ajuta susținerea europeană în realegere, cu unsprezece mii de sticle de vin. Nu știu cine le-o fi băut, dar gustul lor amar se simte, iată, în aceste zile când se face atâta caz de cvorum, în vreme ce, printre scandalurile întreținute excesiv în cele două mandate prezidențiale, nu s-a găsit loc pentru un cvorum care să legifereze 29 august ca Zi Națională a Limbii Române. Unica sărbătoare care i-ar reprezenta pe toți românii, din toate țările colțurile lumii, nu pe criteriul dacă sunt înscriși sau nu sunt înscriși în listele electorale, ci prin limba, tradițiile și cultura păstrate-n bătaia inimii.

Tot mai numeroși, cinstim această sărbătoare aducându-i din plin prinosul. Dar umbra mâhnirii nu este suficientă ca să ne ascundă neliniștea privind dreptul nostru la afirmare, câtă vreme Europa, cultivând cu precădere interesele magnaților ei, cochetează cu o asemenea categorie de vânzători de țară. Și chiar îndemnându-l pe unul să-l susțină pe celălalt, cum pretinde Băsescu că s-a întâmplat când, prin efortul său de a manevra anumite forțe basarabene, l-a umplut de voturi pe Voronin asigurându-i cel de al doilea mandat.

Ba, a mai și declarat public faptul că Europa l-a îndemnat să facă asta. Aș fi tare curios să văd dacă, la o zi festivă a tuturor românilor în contextul în care și-ar sărbători unitar limba, marii conducători  ai Uniunii continentului nostru ar fi dispuși să recunoască îndemnul dat guvernării unei țări membre, de a face campanie politică pentru candidatul unui partid ce sfidează tocmai istoria acestui continent numindu-se încă „partid comunist”.

Cât despre parlamentarii noștri, măcar pentru o asemenea rațiune: De a discuta durerile noastre pe limba noastră – sper să iasă din marasmul precipitatelor lor activități inutile (și inutil plătite de electorat) care neglijează atât prezentul gravelor nevoi populare cât și diacronia afirmării noastre ca societate modernă, aruncând munca lor parlamentară în derizoriu, așa cum vor numai provocatorii de diversiuni naționale. Să evalueze groaznica stagnare socială și pierdere de timp pe care a provocat-o zâzania recentă pentru întreaga țară și, mai ales pentru ce sunt ei aleși ca să realizeze. Zâzania învrăjbirii românilor provocată de și în jurul unui om care se afirmă doar prin vrajbă. Sa-și dea seama ei, legislativul, că din asemenea motive am ajuns a nu mai avea în scaunul de garant al Constituției un om, ci doar un cinic tertip procedural.

Să renunțe, așadar, la sterilele preocupări privind formalitățile care dispar odată cu incompetenții ce le evocă, găsindu-și timp și pentru veșnicia Limbii Române.
Corneliu Leu