Valoarea unui șef de
stat se poate demonstra foarte simplu. Măsurarea sa nemijlocită are în vedere
doi parametri esențiali: starea țării în momentul în care respectiva persoană a
luat conducerea și nivelul la care o lasă la încheierea mandatului. Încolo,
toate sînt povești. Între hulubele temporale care îi jalonează stăpînirea, liderul
respectiv poate sau nu să se manifeste astfel încît să-și edifice pentru
posteritate statura de mare cîrmuitor, să fie un nimeni sau doar să întindă
prin vremi o dîră de mizerie, singura urmă a efemerei sale treceri prin
demnitatea de șef al unui popor.
Din punctul meu de
vedere, pentru sănătatea minții și sufletului românilor, epoca Băsescu va trebui
temeinic blurată, acoperită sub lespedea grea a unei uitări cît mai depline și
rapide. Cam ca la Roma/în Egipt, cînd succesorii distrugeau înscrisurile și alte urme
ale înaintașilor de ocară, ori cu memoria nedorită. Deoarece, este un timp de adîncă
rușine. Opt ani pierduți, de gîlceavă interminabilă, minciuni, masacru politic fratricid,
vînzări, ratare, și război al Președintelui cu poporul său, ce au pus bazele sinistrului
pentru alte cîteva generații. Ne-a prins trecutul din urmă într-o zvîcnire
tîrzie de ev mediu sălbatic, o bulină roșie pusă cu intenție pe modernitatea
democrației de secol XXI. Recunoști ușor dezmățul inchizitorial, despotismul
nepotizat, fanariotismul tîrziu al relațiilor feudale amestecat cu peșcheșuiala
comisionară și curvărăseala de harem sultănesc.
Se mai aud voci: „Lasă
că la fel au făcut și cei dinainte și o să facă și ăia de după, că nu sînt mai
breji... ce, nu-i știm?”. De acord, dar acum vorbim despre Băsescu. Dacă în
realitate era chiar cine se pretinde nu se deda el personal la golăneli. A avut
șansa să fie drept ca bradul! Așa că nu are nici o circumstanță atenuantă. Țara
i-a stat la cherem și a subjugat-o deplin, a stăpînit cu mînă de fier toate
instrumentele legale și instituțiile prin care putea să își impună voința, ba,
mai mult, s-a bucurat de o temeinică susținere populară ce i-ar fi permis să
fie glorios. Poate, cumva, să spună precum fostul președinte Constantinescu:
„M-au învins serviciile!” Haida de! Să fim serioși! Le-a învins el! Ca și pe
noi, de altfel.
Ce înseamnă și ce să
înțelegem, așadar, din comportamentul pe care și l-a cultivat, jaful pe care
l-a patronat, criza în care ne-a vîrît pănă-n gît prin încăpățînarea de a
persista în greșeli, cu ambiția bolnavă de a-și demonstra dreptatea sa
iluzorie? Marchează voință clară, intenție evidentă și premeditare certă.
Adică, a condus România spre un deznodămînt cunoscut, așteptat și acceptat de el
și camarila pedelistă in integrum. Cu anume ce scop? Nu cred că vom afla exact vreodată,
dar intuim cu toții. Ne-a pilotat ferm spre reciful dezastrului – carena Țării
spartă, popor la apă, bărci de salvare insuficiente, colaci nexam. Ăsta este
Titanicul real al președintelui Băsescu, al cărui naufragiu nu numai că nu l-a
evitat, dar l-a și provocat. Nu i-aș da nici măcar vîslele de la o barcă de două
persoane, dacă m-aș afla în ea – s-ar putea să le vîndă la rechini.
Încercați, cu deschidere,
obiectivitate, atîta cîtă se poate, și multă bună credință, un exercițiu
simplu. Găsiți o acțiune, un moment, ceva, acolo, care să însemne din partea
lui Băsescu umăr pus, pe bune, nu din vorbe meșteșugite și escamotare de
adevăr, la creșterea Țării. Și fără raportare la alții – că și ăilalții au
făcut, au dres etc. Nu, numai Băsescu pur și simplu, gol-goluț, singur cu treaba
lui, cu prezidențiatul lui, după 8 ani de mandat. Ce a făcut el însuși. Ce
rămîne nemijlocit după el, care va fi epitetul definitoriu atașat numelui său: cel Mare,
cel Voinic, cel J.O.? De unde a luat Țara și unde se află acum. Cum am
progresat, cît ne-am înălțat, cît de departe am ajuns, căci 8 ani nu este puțin?
Puteți lua în calcul, spre exemplu, și faptul că undele crizei, oricum ne-ar fi
atins și pe noi, dar aderarea în UE s-a produs în timpul mandatului său și nu
exclusiv datorită lui. Eșecul intrării în Schengen îi aparține, însă, 100
%.
În urma acestei teme
de casă pe care mi-am administrat-o, a rezultat că, în acest punct al
mandatului lui Băsescu, situația este, din perspective mea, următoarea:
- democrația s-a
diluat, politizarea a pătruns pînă la nivel de femei de serviciu și cîini
comunitari, instituțiile țării au fost privatizate în interes politic,
respectarea legii și a Constituției au ajuns la bunul plac al Președintelui și regimului
său personal;
- criza a învins în
ciuda asigurărilor repetate ale Președintelui ba că nu ne va atinge, ba că, de
fapt, nu există, situația fiind sub controlul valorii naționale Boc; apoi că a
venit, pe ici, pe colo, dar nu e chiar gravă; că, uite recesiunea, nu e
recesiunea; prostii, bîiguieli, minciună politică și electorală la marea artă;
- industria a scăzut
constant și este la pămînt - eu, cel puțin, nu văd ce mai funcționează și mă
gîndesc la producție (cu excepția loganului și a altor cîteva capacități
singulare);
- agricultura românească
aproape că nu mai există – este suficient să ieși pe cîmp și să vezi loturile
țăranilor, înguste precum curelele, și tarlale nelucrate cît cuprinzi cu
privirea, ca să intuiești că este încă un pariu pierdut, mai mult chiar decît
pe vremea lui Roman care a început jalea;
- calitatea
serviciilor, turismului și rezonanța deosebită a brandului eco de țară românesc
au favorizat dezvoltarea și supraviețuirea sectorului similar din Bulgaria;
- rețelele de
autostrăzi brăzdează România numai pe schițele proiectelor de la ministerele de
resort și, probabil, pe harta criminalității comisioanelor;
- șomajul a crescut
și e în floare, dar pe Băse nu îl doare;
- moneda națională este
în vrie, parte și în contextul demiterii prezidentului;
- învățămîntul își dă
ultima suflare de pe urma experimentelor de tip Mengele practicate în sistemul
de educație;
- sănătatea poate fi
bună numai dacă ne căutăm de boli în Austria, ca Președintele;
- despre pensii și
salarii ce să mai vorbim;
- ordinea și
siguranța publică, la fel;
- lupta împotriva
corupției, a fost prilej de tranșare a răfuielilor interne de partid și de stat;
- privatizările
realizate și plănuite, înstrăinarea unor resurse naționale esențiale, Roșia
Montană, tot atîtea nenorociri;
- relațiile
internaționale compromise - de jenă, mut canalul pe desene animate imediat ce
îl văd pe Băsescu printre niște oamenii de stat europeni; ne-a pus bine cu
vecinii și a compromis intrarea Țării pe piețe economice importante și, de
aceea, alături de prestația profesionistă a „băieților deștepți”, a asigurat
actualele prețuri la carburați;
- justiția? nu este
evidentă funcționarea la comandă?
- nu poți să faci
vreo afacere, că te izbești de rețele diverse de protejați ai regimului.
Ce mai vreți, asta
este România condusă timp de 8 ani de către Băsescu. În suma „realizărilor”
enumerate rezidă valoarea sa umană și ca șef de stat. Prezența pe mai departe
la Cotroceni va continua scandalul, circul cotidian ce persistă de 8 ani, va
pune noi frîne în așezarea pe principii de normalitate a planului politic. În
nici un caz Băsescu nu va echilibra scena politică, ținîndu-i, vezi Doamne, în
frîu pe cei care dețin guvernarea, fiindcă el chiar nu poate și nu vrea așa
ceva. Nu este un om al balanțelor, al rațiunii, al medierii, al compromisului
aceptat pentru interesele României. Nu a dovedit în nici un moment asemenea
calități – unica regulă după care s-a condus a fost de a le da peste bot adversarilor,
de a-i compromite ori distruge. Aveți dubii? Poate n-ați trăit ultimii ani în
România sau nu vreți să vedeți.
Așa încît, povestea
se poate tranșa acum prin trimiterea definitivă la treabă a lui Băsescu, la
alte îndeletniciri decît conducerea României pentru care s-a dovedit nu numai
necalificat, dar și periculos.
Deci, apăsați cu
forță ștampila pentru „DA” pe buletinele de vot.
Băsescu, ai onoare și
demnitate? Știi doar că în sacul cu efecte al fiecărui comandant de navă se află
și un fular.
Colonel (r) Daniel
Barbu
