duminică, 26 decembrie 2010

Smerit cuvânt, in prag de sărbătoare

Fără credintă si fără iubire viaţa işi coboară sensul la simpla limită a organelor, a instinctelor.
Către această limită incearcă să ne inghesuie o vremelnică haită de putere, fară viziune, fară suflet, fară Dumnezeu.
Cu această limită luptăm noi, stimati camarazi şi pentru a izbândi avem nevoie de forţa marilor caractere, de mintea marilor români din veac, 
de solidaritatea stării de campanie şi de energia momentelor de ofensivă care au adus poporului românesc Eliberarea, Intregirea si Inălţarea.

Lumină, cumpană dreaptă şi sănătate, pentru noi toţi. La mulţi ani!

 Valeriu Pricină - vicepreşedinte SCMDRR.    

joi, 23 decembrie 2010

La multi ani, SCMD!

In urma cu exact doi ani, la Senatul Romaniei, inainte de Craciunul 2008, imi convingeam primul dintre prieteni, pe domnul Col.(r) Constantin Monac, astazi Secretar general al SCMD, de necesitatea infiintarii, in baza recomandarilor Parlamentului European, a unui sindicat al cadrelor militare in rezerva si in retragere din toate structurile sistemului national de aparare. Pentru apararea drepturilor noastre fundamentale, a structurii socio-profesionale a militarilor, a demnitatii si onoarei militare, dar si ca ultima structura de rezistenta in interes general national.
Astazi, SCMD are 1- 4 filiale in fiecare judet al tarii si in fiecare Sector al Capitalei. Este poate singura forta autentica romaneasca de care se mai leaga sperantele tuturor cetatenilor acestei tari ca Romania va mai exista in timp ca stat, ca fiii si nepotii nostri vor mai face parte din natiunea pe care au cladit-o si impus-o lumii, cu milioane de vieti sacrificate, inaintasii. Astazi, SCMD este poate singura structura de rezistenta romaneasca de care se tem atat marii asasini economici care ne-au furat totul, cat si slugile lor interne, o structura pe care o au in atentie atat serviciile straine cat si ceea ce a mai ramas din cele interne in urma succesului operatiunii “”Romania – stana fara caini de paza!...””
Astazi cand avem criza pentru ca platim datoriile altora, cand ofensiva straina se desfasoara prin tradatorii interni impotriva a insasi fiintei nationale, cand cel ce se prezinta drept seful Statului ne indeamna sa plecam aiurea cu traista in bat, iar cel ce se pretinde seful Guvernului ne indeamna sa parasim in mod natural sistemul, astazi cand nu mai avem o elita reala, nici politica nici intelectuala, astazi cand nu mai avem un popor ci o populatie, astazi cand exemplul de tarie morala ni-l dau o invatatoare care face greva foamei doua luni si un electrician care se arunca in gol strigand “”libertate”” in plenul camerelor reunite ale Parlamentului, astazi, SCMD este singura forta capabila sa spuna “”Destul!...””
Acuzam Puterea de incalcarea tuturor articolelor Constitutiei, in primul rand a Articolului 22 care prevede dreptul la viata, la sanatate fizica si psihica a cetatenilor Romaniei. Acuzam Puterea de emitere, in interes strain si meschin, personal, pe banda rulanta, a unor legi ale genocidului si ale subminarii economiei nationale. Acuzam Puterea ca ne priveste pe toti cetatenii Romaniei ca pe niste entitati neglijabile, statistice, menite a fi sacrificate pentru a-si mentine standardele de viata, ei, reprezentantii Puterii, standarde obtinute prin frauda si furt calificat din avutia nationala si prin destructurarea statului.
SCMD nu este adeptul luptei prin infometare, pentru ca infometarea este metoda folosita de Guvernanti pentru lichidarea noastra. Dar recunoaste vointa si curajul de luptator, acolo unde exista, dovada ca invatatoarea Cristiana Anghel este astazi membru de onoare al SCMD. SCMD nu este adeptul sinuciderii ca metoda de protest (nici chiar in cazul atacurilor kamikaze) dar ii vom face oferta eroului de la Parlament, sa devina membru de onoare al SCMD. De peste un an de zile, SCMD lupta in cadru strict legal, dar profesionist, in tara si in afara, in strada si in justitie, in media si in Parlament, si hotararea exprimata prin juramant de membrii SCMD este aceea de a lupta pana la capat impotriva unei opresiuni mai crunte decat aceea din 1989 si fata de care ne consideram in stare de legitima aparare.
Militari fiind, membrii SCMD nu au insa cum sa nu reproduca, in mic, societatea romaneasca si asa este normal, cu toate ale ei, si bune si rele. Avem reprezentanti ai tuturor meseriilor, exercitate spre deosebire de civili, in uniforma si pe baza de juramant de sange si, in plus, reprezentanti ai unor meserii si ocupatii care nu se regasesc in viata civila. Avem membri care au inteles sa vina alaturi de noi pentru a-si face datoria de militari pana la capat, pentru a-si apara statutul de militari in trecut, prezent si viitor, cu tot ceea ce presupune acest statut, nu pentru a lupta pentru o pomana guvernamentala, tradusa intr-un cuantum de pensie. Militari care lupta pentru drept si dreptate, pentru respectarea legislatiei europene, a Constitutiei Romaniei si a tuturor principiilor de drept international respectate de toata lumea, mai putin de Guvernul Basescu-Boc (principiul neretroactivitatii legii, principiul sperantei legitime, al coerentei legislative, al respectarii drepturilor omului, la viata, la munca, la proprietate, etc), oameni care si-au indeplinit partea lor din contractul cu statul si care vor sili statul roman, prin toate mijloacele legale sa-si indeplineasca partea lui de contract si sa devina cu adevarat, ceea ce proclama de 21 de ani – un stat de drept. Avem insa si persoane, nu multe, venite la noi din disperare sau din… ordin. Pe toti ne uneste calitatea de militar dar si interesul, atat personal cat si general, adica faptul ca avem aceeasi soarta si ca suntem toti victime ale aceluiasi razboi psihologic si de imagine declansat impotriva structurii noastre socio-profesionale.

Tuturor le urez Craciun fericit, un sincer La multi ani si multa putere!
Putere sa indure incercarile anului 2011, care va fi cumplit pentru existenta noastra ca popor si ca tara! Putere sa reziste psihic, putere sa-si uite ambitiile si regretele, orgoliile si neimplinirile, sa-si infranga dorintele si sa reziste presiunilor, putere sa lupte pana la capat impotriva celor ce ne rapesc totul: dreptul la viata, la munca, la sanatate, la fericire, la speranta. Iar asasinilor nostri, adica celor care se numesc deocamdata Basescu, Boc, Oprea, Igas, Videanu, Berceanu, Udrea, etc, ca si celor care le vor urma in curand, le urez sa li se implineasca inmiit ceea ce ne doresc si ne pregatesc ei noua! Asa sa le ajute Dumnezeu!
In noul an, depasind faza romantica de constituire, SCMD va intra intarit organizatoric, cu structuri clar precizate, utilizand intreaga capacitate a tuturor profesionistilor sai si cu misiuni asumate in spirit ostasesc de toata lumea, ca misiuni de lupta sindicala.
Vom invinge pentru ca nu exista alta solutie pentru noi si pentru Romania!

LA MULTI ANI TUTUROR!

Ne vom reintalni in 2011 pe toate campurile de lupta: in salile de tribunal, in Parlament, in strada, in presa scrisa si audiovizuala, in fiecare localitate din tara si din afara, de la Cotroceni la Brodina, de la Plenita la Sulina, de la Giurgiu la Satu Mare, de la Strasbourg la Bruxelles.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

duminică, 5 decembrie 2010

De Sfantul Nicolae!

De Sfântul Nicolae!                                                      

                                                                                          Adio, Marine!
   
                      
                                                              
                                Garinus, Garinus,
                             Amiral blestemat,
                            La prima ta cursă
                                Ne-ai şi scufundat...
                                                                                                 (refren popular)

              Marele  Amiral!  Amiralul tuturor amiralilor dezamiralizaţi! Cel dintâi amiral al uscatului – al câmpiilor  şi  al munţilor, al păşunilor şi al dealurilor,  al  podişurilor şi al râpelor, al vâlcelelor şi al pârloagelor,  al  văzduhului  din largul intracranian  al semeţiei sale terestre,   dar şi al uscăturilor fără de care nu ar fi existat...  Numai al mării, Doamne fereşte, nu! Cel dintâi amiral care poartă în desagii burduşiţi de câte şi mai câte  bastonul bătut în diamante culese din valurile care au dat în brânci să ocupe Bărăganul... Cea mai mare personalitate  amiraliană a tuturor timpurilor, un strateg desăvârşit, un gânditor fără de odihnă, un  intelectual sadea, un suflet de o bunătate evanghelică, un fin creator de concepte grave, depozitarul unei culturi impresionante despre  tot ceea ce  nu există, un geniu al tuturor   încă  nefăcutelor lumii, ce  mai, o raritate printre cuvântătoarele  reţinute ale cosmosului reptilian ...   Ai făcut, însă, Marine, se mai întâmplă, o singură greşeală, ai  stat mai mereu,   în spatele Marelui Garinus,  un  individ  răzbunător, incult, dornic de mărire, de nestăpânit în faţa privilegiilor materiale, lesne coruptibil, duplicitar,  paranoic, prizonier al tendinţelor  suicidare,  mitoman,  un individ  caracterizat cursiv de manifestări  de  schizofrenie,  răutate  subită,  comportament agresiv, retardare  mintală, dependenţă de sexul  cu el însuşi,  depresii severe, manifestări subite de agresivitate  şi anxietate,  iritabilitate cognitivă, schimbări rapide în calitatea si intensitatea dispoziţiei,  predispus  spontaneu halucinaţiilor şi atacurilor  de panică,  confuziv, marcat adesea de stări de leşin, inconştienţă şi comă... Dar, fii liniştit, Marine, contemporanii te înţeleg şi vor lăsa mărturie viitorului  că ai făcut  asta dintr-o exemplară, inconfundabilă şi irepetabilă modestie. Fii liniştit, Marine, martorii nu mor niciodată singuri.

            Marine, cel  ce  păreai fără de sfârşit,
             Niciodată nu se va şterge din memoria suferinţelor pe care ni le-ai provocat, statutul magnific al umbrei tale fără de  margini  şi  chipul tău  de înger travestit în noapte continuă ;  paşii mici, abia articulaţi, precum ai unui cascador scăpat în mai multe rânduri de la moarte; fruntea-ţi  deschisă inteligent marilor probleme ale umanităţii,  ne părea mai mereu brăzdată de valurile retorice ale neputinţei; figura blândă, de descarcerat la repezeală; privirea înceţoşată profund, asemănătoare dobitoacelor nemulţumite de condiţia lor genetică; uşurinţa nativă cu care numărai din zece în zece până la douăzeci; dezvoltarea  impetuoasă a muşchilor buccinatori, dând feţei tale rotunzimea specifică solanum tuberosum ajuns la maturitate necontrolată;  scuipatul care îţi decora regal pieptul ori de câte ori îndrăzneai să te laşi pe mâna unor  predicate  despre care tu credeai că sunt seminţe de dovleac; eleganţa cu care, din anvergura împlinirii tale epistemologice, făceai cu o rară generozitate  risipă socială de ilustrul tău deget captivus... Dar, mai ales, Marine, n-o să uităm  cum îţi scremeai până la refuz neuronii, mai-mai să crape, nu alta, spre a lega câteva cuvinte  rupte pe furiş din atât de străina-ţi limbă maternă; nu vom uita seducţia intelectuală exercitată asupra florei şi faunei marine din spaţiul atât de strâmt al regăsirii tale comprehensive; nu vom uita libidineala meduzelor tranchilizate de pofta alertă a devenirii, care-ţi gingăşeau trupul de dimineaţa până seara şi dintr-o zi într-alta; nu vom uita strălucirea  doctorală   dată cu măiestrie  nulităţilor care ţi-au susţinut isonul naufragierii...   Nu te vom uita, Marine. Ori de câte ori  ne vom afla în  stare de  maximă sobrietate, ne vom aminti cu drag de tine!
       Mai mult decât atât, spre statornică şi limpede neuitare, ca dovadă a preţuirii pe care ţi-o purtăm,  ligamentele strategice ale conduitei tale  aero-terestre vor purta numele tău; dispreţul pe care ni l-ai aplicat cu o dezinvoltură academică, va purta numele tău; suferinţa la care ai condamnat valori nevinovate,  va purta numele tău;  delatorismul, pe care l-ai ridicat la rang de sistem, va purta numele tău; impostura, ca suport şi determinare aplicată a parvenirii, va purta numele tău;  în sfârşit, bordura de la intrarea în curtea Submarinului, aia unde se opresc maidanezii să se simtă oleacă mai uşori, va purta numele tău... Meriţi cinstea neuitării noastre, Marine!
*

             Marinică, marinarul fără frică, pleacă.  Ne lasă. A fost o prezenţă ştearsă, anonimă, incoloră, aproape invizibilă. Dar, pentru descreieratul care îl plimba după cum vroia pe tabla de şah a puterii,  eficientă. A fost botniţa pusă Armatei Române. Şi-a  exercitat mandatul într-o clandestinitate desăvârşită: era văzut rar, mai mult în imaginile de protocol din care nu avea cum să se extragă; vorbea doar colaboratorilor apropiaţi, între doi-trei ochi, aceştia lăsându-se hipnotizaţi de silabele atent scluptate în timpanele  lor ascultătoare  de vocea delirantă a  maistrului; nu a semnat niciun document, atribuind asumarea formală a răspunderii locţiitorilor săi, doar ei buni de plată în faţa istoriei... A avut grijă de cei care l-au slugărit necondiţionat în vremea operaţiunilor de naufragiere.  A aruncat fiecăruia osul pe care să-l roadă, cel puţin până când se va usca cerneala pe actul de numire a succesorului. Bravo, Marincă!
*
            Acum,  priviţi-l. A sosit clipa cea mare, solemnitatea solemnităţilor!  Primeşte, plin de gravitatea inteligenţei care se exprimă greu, Onorul  Deşertăciunii.  Toată viaţa a aşteptat ca ceasul să-i bată ora naufragiului nostru. Toată viaţa, cel în spatele căruia a stat, a semănat  ură, dispreţ, vrajbă, imoralitate, impostură, nelinişti, delaţiune, minciună, distrugeri de destine, umilinţă, teroare, teamă, dezbinare... Acum culege! Priviţi, ce poate fi mai frumos pentru un final de  metacarieră  apocaliptică –  deşertul aplaudă până la limita pierzaniei; dunele îl ovaţionează nebuneşte; nisipul mai-mai că dă în lacrimi; orizontul refuză plecarea nopţii; stelele îşi lasă, romantic, lumina pe epava  unui  naufragiu istoric;  pânza freatică dă în sughiţ;  umbrele seci ale scheletelor scăpate din crematoriul  creierului său halucinant  îl adulează frenetic;  îngeri îndoliaţi  îi însoţesc visul în lumea spre care se îndreaptă; viperele imperiale dansează hipnotic  în jurul  monumental al epavei ...!  Ce mai, deşertul, în toată splendoare  şi substanţa lui  e cu el.  Ne bucurăm pentru tine, Marine!
*
         Să pleci  cu bine, Marine, / deşertul să-ţi fie uşor, / spălate-ar dogoarea de „crime” / epava să-ţi cânte în zbor...  Pe-aici prin ruine e bine, / mai toţi dintr-ai tăi te-au trădat, / dezicerea astăzi de tine / e un fapt deja consacrat... / Abia respirăm sub epavă, / nimic n-a rămas nedistrus, / în toate lăsat-ai otravă, / cum zilnic, Marine, ne-ai  pus... / Mai treacă ceva generaţii, / spre-a ne privi faţă-n  în faţă, / schelete întorc  ecuaţii / în dorul de suprafaţă... De astăzi  rămâi  în blesteme / mai toate-ale tale decad, / eşti umbră de umbră, prin vreme, /  de-apururi  substanţă  de iad... Să pleci cu bine, Marine, / printre noi să nu mai revii / afla-vom veşti despre tine / doar din pustiuri pustii...
   
                 Adio, Marine şi fii liniştit.  Fiindcă ai ştiut ce faci, noi, aici pe pământ, te    iertăm subacvatic! Pofta poftelor tale s-a împlinit orbeşte...  Nu te vom uita niciodată!
                                         În numele neuitătorilor tăi,
                                                              Costinel Petrache
                                                                      Bucureşti, 6 decembrie 2010