vineri, 22 octombrie 2010

Replica la comunicatul ANCMRR

COMUNICAT


Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a luat act de faptul Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ''Alexandru Ioan Cuza'' (ANCMRR) se dezice de acţiunile pe care le-am organizat şi intenţionăm să le desfăşurăm pe data de 25 octombrie a.c.

Dorim să îi informăm pe conducătorii ANCMRR, care se revendică drept singurii apărători ai onoarei şi demnităţii militare, că Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate nu doreşte nici să destabilizeze ordinea publică şi nici să dezonoreze uniforma militară, din simplul motiv că actualul regim ne-a luat-o înainte în această privinţă. Prin aberantele lor măsuri, puse pe seama “crizei”, guvernanţii sunt cei care au dezonorat haina militară şi au provocat nemulţumiri la nivelul întregii populaţii a României, militarii în rezervă şi în retragere, la fel ca şi cei activi, fiind profund afectaţi de faptul că li s-a desfiinţat statutul de care nici măcar comuniştii nu au îndrăznit să se atingă.

În legătură cu preocuparea conducătorilor ANCMRR faţă de cei care “au ajuns din întâmplare în uniforma militară şi la grade militare”,
îi mai informăm că membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate nu sunt beneficiari ai recentelor decrete prezidenţiale privind înaintarea în gradul următor a unor generali sau colonei în rezervă sau în retragere. Nu ne-am dorit şi nu ne vom dori să ni se cumpere supunerea prin grade onorifice sau prin orice alt gen de avantaje. Noi cerem doar să înceteze batjocura acestui regim, la care ANCMRR doreşte cu tot dinandinsul să devină părtaş.

Stimaţi conducători ai ANCMRR,

Dacă vă pasă atât de mult, precum susţineţi prin comunicate publice, de “jertfa eroilor care de-a lungul istoriei şi-au sacrificat viaţa pe câmpurile de luptă”, alăturaţi-vă şi dumneavoastră acţiunilor noastre, aşa cum au făcut-o deja foarte mulţi dintre membrii din teritoriu ai asociaţiei dumneavoatră. Încercaţi măcar un sentiment de jenă faţă de admirabila profesoară Cristiana Irina Anghel şi lăsaţi deoparte chiolhanurile la care acceptaţi să fiţi invitaţi de ministrul legitimat deja ca trădător.

Şi fiindcă insistaţi să dovedim public slugărnicia de care nu vă puteţi lepăda, vă invităm să recitiţi scrisoarea pe care i-aţi trimis-o înaltului conducător suprem, document din care ne este jenă să cităm, însă vom face noi sublinierile necesare (link http://www.ancmrr.ro/comunicate/basescu.pdf.). Veţi descoperi că cererile dumneavoastră au fost aruncate la coş, aţi fost minţiţi sau înşelaţi. De aceea vă invităm să abandonaţi parteneriatul cu primarul Sectorului 2 (a se vedea pct. 8 din anexa 1 a scrisorii) şi vă aşteptăm şi pe dumneavoatră să veniţi alături de noi luni, 25 octombrie 2010.


Biroul Operativ al Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

_______________________________________________________

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
COMANDANT AL FORŢELOR ARMATE
Excelenţei Sale Domnul Traian BĂSESCU

Domnule Preşedinte,

Vă rugăm să ne îngăduiţi ca şi pe această cale, în numele conducerii ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE (ANCMRR) ,, ALEXANDRU IOAN CUZA ’’ să ne exprimăm bucuria şi onoarea prilejuite de întâlnirea cu Domnia Voastră din ziua de 17.09.2009 şi, reiterând sincerele noastre mulţumiri adresate cu această ocazie să vă asigurăm de cele mai alese sentimente de preţuire camaraderească.

Cu aprobarea Dumneavoastră verbală, avem onoarea de a vă înainta, în sumar, problemele pe care delegaţia A.N.C.M.R.R. ,, Alexandru Ioan Cuza ’’ vi le-a prezentat, cu rugămintea de a dispune cele necesare luării în evidenţă şi rezolvării lor.

Anexe:
Nr.1 Probleme raportate – în sumar.
Nr.2 Propunerile pentru avansarea în gradul de general.

PREŞEDINTRELE A.N.C.M.R.R.
General (rtr)
dr. Mihai ILIESCU
Anexa nr.1
PRINCIPALELE PROBLEME
ale A.N.C.M.R. ,,Alexandru Ioan Cuza’’
prezentate în ziua de 17.09 2009
A. PENTRU IDENTIFICAREA A.N.C.M.R.R. ,, Alexandru Ioan Cuza’’ :

- Cuprinde cadrele militare în rezervă şi în retragere din Ministerul Apărării Naţionale;
- Este structura asociativă reprezentativă în relaţia de parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale şi în cadrul Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice;
- Este urmaşa Asociaţiei ,,SOCIETATEA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE PROVENITE DIN ACTIVITATE’’. legitimată istoric în 1925, desfiinţată abuziv în 1948 şi reînfiinţată în 1990.;
- Are filiale în toate judeţele ţării şi sectoarele Capitalei reprezentând interesele celor peste 82.000 pensionari militari şi familiile acestora;
- Este persoană juridică de drept privat, nonprofit, apolitică, şi de utilitate publică
- Are deziderate şi obiective asumate pentru valorificarea virtuţilor cuprinse în deviza Asociaţiei: ,,PATRIE- ONOARE- DEMNITATE’’.
- Are însemn heraldic propriu şi steag de identificare;
- Are relaţii de colaborare cu structuri asociative similare din R. MOLDOVA, UNGARIA, BULGARIA, CEHIA, GRECIA, SLOVACIA şi FRANŢA;
- Având numeroase disponibilităţi ale elitei intelectuale diverse şi de înaltă probitate morală şi profesională am aderat la Pactul Naţional de Educaţie, dorind să acţionăm în spiritul promovat de aceasta, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei, primăriile şi alte instituţii publice, - în acest sens am raportat în scris Instituţiei Prezidenţiale ( fără răspuns ).
B. PRINCIPALELE PROBLEME SPECIFICE CARE NECESITĂ SPRIJIN ŞI REZOLVARE.
1. Reluând frumoasa tradiţie antebelică, de la reînfiinţare în 1990, A.N.C.M.RR. ,,Alexandru Ioan Cuza’’ fiinţează sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, în calitatea Domniei Sale de Comandant al Forţelor Armate.
Este o prevedere statutară (art. 3) care ne bucură şi ne onorează şi de aceea vă rugăm respectuos să acceptaţi acest patronaj – asemenea predecesorilor Domniei Voastre,
2. Dorim să fim sprijiniţi în obţinerea prelungirii concesionării către Ministerul Apărării Naţionale a Complexului de Recuperare, Tratament Medical şi Odihnă ,,BĂLŢĂTEŞTI’’, de către Consiliul Judeţean Neamţ – pentru o perioadă de 20 – 25 ani.
Beneficiari sunt cadrele militare active, cadrele militare în rezervă şi în retragere, familiile lor, precum şi pensionarii civili, în special din judeţele Moldovei.
3. Solicităm o mai mare atenţie asupra propunerilor pentru avansarea în gradul de general a unor cadre în retragere care îndeplinesc criteriile Ministerului Apărării Naţionale - promovăm această propunere întrucât din anii 2007 şi 2008 avansările din rândul nostru au fost mult sub aşteptări, deşi acestea sunt numai o răsplată morală, fără costuri financiare.
4. Suntem copleşiţi de o veritabilă situaţie paradoxală pe care o resimţim noi şi familiile noastre de ani de zile.
Aceasta este generată de faptul că, deşi avem anumite drepturi dobândite prin lege, şi care la alte structuri asociative similare se aplică, - la noi sunt ignorate total.
În concret ne referim la gratuitatea asistenţei medicale şi medicamentelor şi implicit la impunerea abuzivă a plăţii contribuţiei asigurărilor de sănătate (CAS), precum şi neacordarea pensiei suplimentare, de 3 – 6 % în raport cu perioada de contribuţie financiară a fiecăruia dintre noi, în perioada de activitate.
Deşi am dobândit prin hotărâre de guvern calitatea de utilitate publică .- din anul 2007, nu mai avem acces la fondurile anuale (8.ooo – 10.000 E) din bugetul Ministerului Apărării Naţionale – pentru acţiuni de supravieţuire şi pentru activităţi internaţionale. Menţionăm că pe
toată scara ierarhică a conducerii A.N.C.M.R.R. , toţi desfăşurăm muncă voluntară, fără îndemnizaţii lunare. Toate problemele sunt raportate Ministerului Apărării Naţionale şi aşteptăm o schimbare de atitudine faţă de ,,lege’’.
Avem simţul măsurii, recunoaştem greutăţile statului, dar nici drepturile noastre nu pot fi ignorate la nesfârşit.
5. O situaţie de îngrijorare de la începutul acestui an ne este generată de ofensiva antiarmată şi în mod special a segmentului social ce-l reprezintă pensionarii militari.
Suntem etichetaţi ca ,,jefuitori de buget’’ şi ,,cu pensii de lux’’.
Sunt lansate diverse inepţii şi peiorative la adresa armatei cu scopul de a o discredita şi a-i ştirbi prestigiul câştigat alături de Biserică în societatea românească. Pe acest fond, includerea armatei şi pensionarilor ei în preconizatul ,,sistem unic de pensii’’ este total neavenit, nejustificat şi nu face decât să amplifice starea de nemulţumire a pensionarilor militari şi familiilor lor.
Aceasta dovedeşte încă o dată că nu se recunoaşte faptul că ,,pensia militară’’ este ocupaţională şi nu contributivă – se aplică în România din anii 30 ai secolului trecut şi se regăseşte în toate armatele N.A.T.O. şi U.E..
Astfel sunt eludate :
- privaţiunile şi specificitatea serviciului militar (depunerea jurământului de credinţă, interdicţia asocierii în sindicate, a unor servicii suplimentare, de negociere a salariilor, timp de muncă nenormat în aplicaţii şi trageri de luptă, pe teatrele de acţiuni, de a fi prezent la datorie la orice oră din zi sau noapte, indiferent de starea vremii, intervenţii obligatorii la calamităţi şi dezastre naturale şi munca gratuită pe şantierele ţării, în anii anteriori Revoluţiei din 1989, etc. ;.
- nivelul de competenţă militară, de stat major şi de specialitate cerut de standardele de interoperabilitate cu militarii din structurile N.A.T.O. ale căror salarii şi pensii sunt de 4 – 5 ori mai mari ;
În contextul sus-menţionat considerăm că nici includerea armatei active în sistemul unic al salarizării nu este justificată şi rugăm să se analizeze acest aspect la promulgarea Legii.
Propunem să fiţi de acord cu menţinerea legislaţiei actuale în domeniul militar.
6. Suntem pentru suspendarea cumulului pensiilor mari, unele exagerate, cu salariile, în sistemul bugetar, - dar insistăm pentru menţinerea acestuia în cazul cadrelor militare disponibilizate ca urmare a restructurării armatei şi cu pensii mici, anticipate.
7. În prezent A.N.C.M.R.R. este supusă unei presiuni mediatice, mai ales prin INTERNET, pentru a fi mai violentă, incisivă, să ne organizăm în sindicate şi partide paramilitare şi să ieşim să pichetăm Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României , - îndemnuri neavenite pentru noi.
Vă raportăm , Domnule Preşedinte, că noi, cadrele militare în rezervă şi în retragere, avem ,,verticalitate’’, demnitate şi onoare militare , crezul nostru fiind sintagma – PATRIE – ONOARE – DEMNITATE , moştenită de la înaintaşi şi pe care dorim să o valorificăm perpetuu.
Dar dacă drepturile noastre dobândite prin lege şi consfinţite prin Constituţia României, vor fi în continuare ignorate sau afectate ne vom adresa instanţelor de judecată româneşti şi europene pentru a le menţine.
8. A.N.C.M.R.R. ,,Alexandru Ioan Cuza’’ în parteneriat de utilitate publică cu Primăria Sectorului 2 al Capitalei, dorim să organizăm aniversarea a 65 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţia Ungaro-horthystă, concomitent cu sărbătorirea zilei Armatei Române, prilej minunat de decernare a diplomei de onoare şi medaliei aniversare unor personalităţi ale elitei civile şi militare.
La această activitate organizată în ziua de 23 octombrie 2009, ora 11.00 la Cercul Militar Naţional vor participa conducerea centrală a Asociaţiei , preşedinţii tuturor filialelor judeţene şi de sector şi ai structurile afiliate cu care colaborăm.
Domnule Preşedinte, cu respectul cuvenit, vă rugăm să ne onoraţi cu prezenţa, să acceptaţi distincţiile propuse şi să adresaţi un mesaj participanţilor.

PREŞEDINTELE A.N.C.M.R.R.
General (r) dr. Mihai ILIESCU.
22.09.2009

23 de comentarii:

  1. Deşi nu sînt membru ANCMRR pot spune că îmi place memorandumul prezentat. Sobru, moderat, la obiect. M-a uimit să constat că nu lipsesc ameninţări voalate la adresa măsurilor guvernului în funcţie. Însă, cît despre agresiunea mediatică la care este supusaă asociaţia, haideţi, domnilor, să fim serioşi ! Parcă văd mii de cătane de vîrsta a treia care de abia îşi beau ceaiul butonînd cu febrilitate tastatura calculatorului şi strigînd îngroziţi spre căpeteniile lor: D-le preşedinte, d-le vice, d-le secretar ! Forţe ostile ne atacă cu internetu' ! A început pregătirea de artilerie pe Facebook ! Twitter-ul iniţiază ruperea apărării cu blindatele ! Paramilitarii de la HI5 ne forţează să cooperăm cu ei ! SCMDblogspot a lansat desantul paraşutat electronic ! Ne e fricăăăăăă ! Noi sîntem băieţi buni, ei sînt ăia răi !
    D-le general, vă rog, faceţi puţină pregătire psihologică cu membrii ANCMRR că rîde Cuza de acolo, de departe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi vine greu să definesc starea care m-a cuprins după citirea declaraţiei de presă din 21 octombrie a.c a conducerii ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”, dar hotărârea pe care am luat-o este irevocabilă. Nu mai pot rămâne membru al unei asociaţii ai căror conducători manifestă atâta obedienţă faţă de un ministru care (am văzut cu toţii cum) s-a „bătut” pentru ca drepturile pensionarilor militari să fie respectate, fapt pentru care îi mai şi mulţumesc „camaradereşte”.
    Întâmplător, sunt la curent cu întâlnirile şi reuniunile „de lucru” organizate „din iniţiativa ministrului Apărării Naţionale”, precum şi cu întâlnirile preşedinţilor Asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere din structurile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu domnul Traian Băsescu, întâlniri la care s-au căutat „cele mai bune soluţii ca pensiile militare să nu fie afectate”. Rezultatul acestor întâlniri îl vom simţi începând cu luna ianuarie a anului următor.
    Ca urmare, după ce, astăzi, am făcut publică, pe această cale, hotărârea de a renunţa la calitatea de membru al ANCMRR, luni voi aduce acest lucru la cunoştinţa conducerii filialei din care am făcut parte.
    În ceea ce priveşte sfatul adresat celor care vor participa la manifestaţiile din 25 octombrie, de a o face în spiritul „respectului faţă de eroi”, îi asigur pe distinşii conducători ai ANCMRR că eu unul aşa voi proceda. Doar dacă, nu cumva, domniile lor îi consideră eroi pe cei cărora le tot trimit scrisori de mulţumire şi le înalţă osanale.

    Colonel (r.) Ilie Bâtcă

    RăspundețiȘtergere
  3. LIMBAJUL DE LEMN este la mare inaltime in acest mesaj obedient, mai lipsea o cerere de acces la Cotroceni pentru a-i lustrui pantofii lui Basescu, eventual. Sa iti fie rusine Iliescule!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunteti penibili,stimati sindicalisti !
    Nu va dati seama, ca "inmormantarea" simbolica a Parlamentului si Curtii Constitutionale, de Ziua Armatei, exprima dispretuirea democratiei si a statului de drept ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca stie cineva solutia data de CAB in dosarul nr. 8197/2/2010 la termenul din 22.10.2010. Parti: ANCMRR din MAI si Guvernul Romaniei. Obiect: suspendarea HG. Nr. 735/2010.

    RăspundețiȘtergere
  6. Limbajul colorat din comunicatele Dv, (jigodie,javra,etc.) va descalifica, stimate istoric militar col. Dogaru !

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru IOSIF si ARGUS:
    Pupatii in continuare mana si talpile, in stilul traditional oriental, domnului Traian Basescu, acest fin intelectual si de o mare noblete sufleteasca, care foloseste un limbaj decent, inclusiv atunci se se imbata crita si nu se mai poate ridica in pozitie bipeda!...
    Traian basescu care nu are alt ideal decat propasirea familiei sale si a gastii portocalii.
    Traian basescu care este la putere, sub o forma sau alta, din 1990 incoace si care gaseste vinovati pentru soarta tarii pe vechii potentati postrevolutionari.
    Traian basescu care minte continuu, fara sa clipeasca...
    Dragi domni care acuzati SCMD, lustruiti licuriciul basescian in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  8. @IOSIF si ARGUS: Cum puteti avea si pensie militara si sa fiti angajati in corul de pupincuristi basestieni ? Aveti aprobarea Piratului sa desfasurati doua activitati?
    Niste lingai si incompetenti ati fost in activitate si la fel sunteti si acum ! Sa va vad moacele dupa ce ala pe care il pupati in nume o sa va reduca pensiile cu peste 60% !
    RUSINE !

    RăspundețiȘtergere
  9. Iliescu asta este obisnuit sa-i pupe - cur pe sefii pentru ca asta a facut la SPP.
    In schimb Iosif si Argus cred ca le place sa-l pupen cur pe Iliescu(generalul). Obisnuiti cu ierarhia ce dracu.
    cdor (r) Stan Gheorghe

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Stimate Marian, Onoarea militara presupune respectul ordinii constitutionale, a institutiilor statului si nu in ultimul rand, un limbaj decent.

    RăspundețiȘtergere
  11. Stimate Argus, institutiile statului ne-au calcat onoarea despre care vorbeai in toate felurile, iar revolutia nu s-a facut cu respectarea ordinii constitutionale. Esti destul de puternic sa intorci si celalat obraz?

    RăspundețiȘtergere
  12. Vremea revolutiilor in Romania a trecut definitiv, suntem intr-un stat de drept, in care actiunile impotriva ordinii constitutionale constituie infractiuni (sanctionate cu inchisoare de la 5 la 15 ani,potrivit art. 166/1 cod penal.)

    RăspundețiȘtergere
  13. Cu oameni ca tine e normal. Vad ca stii bine legea. Esti de-al lor?

    RăspundețiȘtergere
  14. Da, stimabile,sunt omul legii si ordinii, armata nu a fost si nu va fi niciodata compatibila cu anarhia.

    RăspundețiȘtergere
  15. Personal l-am cunoscut pe acest general ILIESCU in anul 1997 cand am urmat un curs la Cernica ... era atat de beat incat cei doi ofiteri cu garde superioare , un maior si un locotenent colonel , i-au jupuit pantofii in varf pana l-au tarat la masina care l-a carat acasa ! Ce e mai grav e faptul ca si fiica lui era eleva la acelasi curs si a confirmat faptul ca tatal ei a fost adus pe brate in casa de cei doi lachei .... la ce sa ne asteptam de la un asemenea om ? Va informez ca si fratele lui era un betiv notoriu care a distrus Grupul 91 Av Vanatoare prin faptul ca a semnat in gara Caracal actele prin care confirma faptul ca peste 1500 de tone de petrol de aviatie a fost ars in unitate , petrol folosit de generalul Bucsa la contrabanda din Iugoslavia . Acest malefic general a donat o parte din banii obtinuti din * embargou * partidelor politice care s-au succedat la putere in acea vreme ... concluziile le trage fiecare dupa puterea de intelegere !!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Stimate stangigi,
    Faci o confuzie! Generalul Iliescu, cel cu pupatu`, nu a lucrat la SPP. Fostul director al SPP la care, probabil, faci trimitere se numeşte Dumitru Iliescu şi nu Mihai. O fi pupat şi Mitică, nu zic nu, dar în niciun caz posteriorul lui Băsescu, ci pe al altcuiva. Altfel nu ajungea nici el aşa repede de la gradul de căpitan la cel de general.
    Îmi vine în minte acum un catren pe care l-am citit undeva, pe vremea când Mitică era doar colonel. Dacă nu mă înşală memoria, suna cam aşa:
    "Pe umeri, multe sarcini grele
    Ar trebui să îi apese,
    Dar unde să mai stea şi ele,
    Când nu e loc de-atâtea... trese."
    S-auzim de bine şi să ne vedem pe 25 octombrie! Să ne vedem cât mai mulţi şi să ne facem auziţi de cine trebuie.
    Cu stimă,
    Colonel (r.) Ilie Bâtcă

    RăspundețiȘtergere
  17. Pentru STANGIGI DE LA ORA 09:26.........Nu este acelasi Iliescu, pe cel de la SPP il cheama Dumitu Iliescu pe cel de la ANCMRR il cheama Mihai Iliescu si este mai batran cu mult decat Dumitu Iliescu.Cred ca ar trebui sa-ti ceri scuze. Ai grija la confuzii. Dragos Icleanu -scmdsect6

    RăspundețiȘtergere
  18. Mi-ar fi placut ca de ziua armatei sa vad si ANCMRR si SCMD cum depun coroane si jerbe de flori la principalele monumente istorice din capitala si din tara, nu sa foloseasca aceasta zi pentru asi exprima nemultumirile si frustrarile. Din pacate, din cauza orgoliilor celor doua capete din conducere (Dogaru si Iliescu) asistam la un razboi de scos ochii, fiecare atribuindu-si merite si realizari. Pacat de membrii simplii ai celor doua asociatii.

    RăspundețiȘtergere
  19. Stimate coleg Dragoş Icleanu,
    Folosesc acest blog pentru a vă răspunde, deoarece, bănuiesc, pe acesta îl vizitaţi mult mai des decât pe cel al Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi în retragere din S.P.P. Voi posta acest răspuns şi în pagina Filialei Sectorului 6 din care faceţi parte, pentru a fi sigur că îl veţi citi.
    Nu ştiu de unde aţi tras dumneavoastră concluzia că ACMRR – SPP se dezice de acţiunile Sindicatului cadrelor militare disponibilizate în rezervă şi în retragere. Nicăieri pe acest blog - al cărui administrator, deocamdată, sunt - nu rezultă aşa ceva. Dimpotrivă. Dacă reveniţi asupra anunţului la care aţi postat comentariul dumneavoastră, veţi observa că altfel stă situaţia. Până atunci, vă vin eu în ajutor, reproducând capul anunţului: „STIMAŢI COLEGI, pe 25 octombrie 2010, între orele 11,00 – 17,00, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizează acţiuni sindicale prilejuite de Ziua Armatei. În cazul în care doriţi să vedeţi aceste manifestaţii mai de aproape, să le simţiţi pulsul, nu doar să le urmăriţi la televizor, aşezaţi confortabil în fotoliu şi cu o cafeluţă în faţă, şi veţi merge la locul de desfăşurare a acestora (Palatul Cotroceni), vă supunem atenţiei câteva din regulile de conduită stabilite de organizatori:” (urmează regulile, pe care nu are rost să le mai reproduc).
    Asta, în primul rând. În al doilea, să ştiţi că foarte mulţi dintre membrii ACMRR – SPP sunt şi membri ai S.C.M.D, chiar dacă nu „din primul moment al iniţiativei”, cum sunteţi dumneavoastră. Printre aceştia, cu îngăduinţa dumneavoastră, mă număr şi eu.
    În al treilea rând, punctul meu de vedere faţă de obedienţa de care dă dovadă conducerea ANCMRR în relaţiile cu mărimile vremii îl găsiţi chiar în cadrul acestor comentarii, la poziţia a doua, după cel al domnului Emil Pop. Probabil că de aici a pornit confuzia dumneavoastră. Mi-am anunţat retragerea din ANCMRR, al cărui preşedinte este domnul general Mihai Iliescu şi voi rămâne ferm în hotărârea mea. Sunt în continuare membru al ACMRR-SPP, care nu a dat de înţeles în niciun fel că se dezice de acţiunile SCMD.
    Cu stimă,
    Colonel (r.) Ilie Bâtcă

    RăspundețiȘtergere
  20. Deviza ANCMRR prezidata de dl.Iliescu este PATRIE, ONOARE, DEMNITATE,iar deviza SCMD prezidat de dl. Dogaru este HONOR ET PATRIA.
    Observam ca ONOAREA apare in ambele, cu deosebirea ca in conceptia d-lui col.dr. Dogaru ONOAREA este compatibila cu o retorica necivilizata,injurioasa si suburbana,praticata de domnia sa,si preluata, din pacate, de anturajului sau, riscand compromiterea si decredibilizarea Sindicatului.

    RăspundețiȘtergere
  21. Argus, ai mai luat o bila alba de la cei care te asmut impotriva SCMD. Acea onoare de care faci vorbire nu este recunoscuta, este terfelita ca un pres plasat la intrarea intr-un bloc confort 4 de catre cei pe care ii adulezi. Asa ca....lasa-ne, lasa-neeeeeeeeee!

    RăspundețiȘtergere
  22. Cata ipocrizie!Intai il pupa-n cur pe cdt-ul suprem apoi il da in judecata.Chiar sunt niste JAVRE ORDINARE.

    RăspundețiȘtergere
  23. Domnului Argus..........Domnule Argus.Am in familie un veteran de razboi,unchiul meu,care a luptat si pe frontul de est si pe frontul de vest, acum cu grad de colonel. Cand i-am dat sa citeasca postarea ANCRMM referitoare la adeziunea asociatiei fata de ministrul oprea sti ce mi-a spu, ”saracu Iliescu tot asa a ramas, Opre ii taie pensia si si el il linge”. Dragos Icleanu-scmd6.As vrea sa va cunosc,unde ne-am putem intalni.La ANCMR e bine? Astept sa ma contactati pe pagine scmd6.

    RăspundețiȘtergere