Oprea, despre pensii, in plenul Senatului Romaniei

Discursul presedintelui SCMD, col. (r) dr. Mircea Dogaru, la mitingul comun SCMD-CNSC

joi, 14 februarie 2013

Un telefon numit „Speranță”



14 februarie, 1013
Oricine s-ar putea întreba ce legătură există între un „telefon” și SCMD, precum și între menirea structurii și atacul furibund al „răspândacilor postaci” infiltrați în unele filiale și care împrăștie cuvinte otrăvite, dându-se vajnici apărători ai drepturilor și moralității de la care, vezi Doamne, se abat unii și alții.
Cu câteva zile în urmă supuneam atenției d-voastră un punct de vedere cu privire la acțiunile unor filiale care acționează sârguincios la demolarea SCMD - din care pretind că fac parte și de a căror grijă nu mai au liniște.
După trei zile, febra comentariilor s-a domolit. Am inventariat pozițiile exprimate cu privire la subiectul adus în discuție. Era un subiect la ordinea zilei și nu avea ca scop să-mi aducă favoruri sau un câștig de imagine. Doar câteva fapte şi considerații, cu tărie de argument. Unele reacţii însă parcă se străduiesc să confirme enunţul „Scrie o frază și îți spun câtă minte ai!”
Intenționam să răspund fiecărui comentariu, dar în cazul unora ar fi fost o pierdere de timp. Îi am în vedere pe cei vulgari și, cu vocabular sărac, marcaţi de lipsa de viziune şi responsabilitate socială. Mă oripilează gândul că indivizi cu o astfel de gândire au respirat în apropierea mea. Dimpotrivă, este reconfortant și mobilizator faptul că sunt și persoane care au rezonat cu ideile adevărate expuse în articol. Acum și altădată. Le mulțumesc și sunt convins că, atâta timp cât există și astfel de oameni, cauzele mari nu sunt pierdute definitiv. Sper ca în confruntarea dintre mesajul adevărat, clar şi echilibrat- care construieşte şi izbucnirea în scris care trădează gândiri grobiene şi atitudini gregare - care dărâmă, să câştige factorul constructiv.
Respect toate opiniile, dar nu iau în considerare atacurile murdare la persoană, mai ales când subiectul este cu totul altul.
Mulți se cred buricul pământului. Din păcate , calităţile mai trebuie şi dovedite, confirmate, indiferent de cine am fost în viața noastră. Unii au ocupat funcții în zona „ozonată” a ierarhiei militare și- se presupune - au parcurs toate treptele profesionale, cunoscând toate răspunderile specifice. Din păcate, trebuie să constat că sunt printre noi unii care au uitat reguli de bază ale muncii în echipă, mai ales ce presupune postura cea mai onorantă a celui care se aruncă primul cu adevărat  în luptă – soldatul. Dacă faci parte dintr-o structură pentru a-i asigura eficiența, toți membrii ei trebuie să accepte și să îndeplinească rolul de soldat. Un soldat care își pune la bătaie inteligența și forța fizică pentru a asigura îndeplinirea unui obiectiv stabilit- în cazul nostru pe cale democratică.
Acum doar unii dintre noi sunt „comandanți”. Până la schimbarea lor în mod democratic trebuie sprijiniți, chiar să se formeze şi mai ales să atingă performanţa.
De ce merită ajutaţi? Întâi, pentru că i-am ales să ne reprezinte, să rişte mai mult şi să „dea de la ei” mult mai mult decât oricare dintre noi, fără să primească vreodată răsplata cuvenită, pe care nici nu o putem estima. În acelaşi timp, să nu uităm, domeniul sindical nu este tocmai domeniul nostru de formare şi perfecţionare; de altfel, chiar reprezentanţii naţionali ai structurilor civile au nevoie permanentă de înţelegere şi sprijin. În acelaşi timp, să nu uităm, peste tot, orice „ieșire din front” pe altă cale decât cea democratică, afectează pe toți cei din organizaţie!
Am primit lovituri, dar nu mă voi declara nicidată „un om învins” așa cum se caracterizau unii. Și asta cu atât mai mult cu cât simt sprijinul puternic al multor prieteni şi colegi de breaslă-membri sau nemembri de sindicat
Mai mult decât atât, am primit un telefon de la un necunoscut. Acesta, jenat oarecum, își cerea scuze pentru modul de comportare și exprimare al unor colegi față de materialul anterior și la adresa mea. Nu avea obligația să facă acest gest. Nu mă cunoștea. Dar acest telefon, ca și opiniile argumentate și corecte ale celor care au comentat pe blog, îmi demonstrează că avem oameni de caracter și responsabili printre noi. Atâta timp cât aceştia există, putem spera și în victoria noastră. Și ceea ce este și mai surprinzător m-a asigurat că unele puncte de vedere ale unor „președinți”, chiar și învinși, nu sunt împărtășite de toți membrii filialelor pe care le conduc.
Este timpul confruntărilor inteligente nu al acțiunilor „heirupiste” care ne-ar compromite definitiv. Vremea lor a trecut. Din păcate, mulți dintre noi nu au fost prezenți atunci, dar au devenit vocali acum. Condițiile s-au schimbat. Oamenii inteligenți trebuie să preia controlul. Decizia înțeleaptă a CD din data 5 feb. ac. de a continua dialogul cu Guvernul și modalitățile de acțiune ulterioare ne arată că s-a înțeles acest lucru.
Să sperăm că și guvernanţii vor înțelege că totul are o limită, iar- dacă a recunoscut că există o greșeală în ce ne privește- să le transmitem în deplină unitate că a venit și timpul să fie reparată. Cum spuneam: „Este prea mare veacul, prea importantă cauza!...

Col. (r.) dr. Codiță Dumitru
Filiala SCMD col. Irimiea Mihai – Ploiești

24 de comentarii:

  1. Domnule colonel,
    am citit si de data aceasta postarea dv. cu atentie , dar fara nici o speranta! Eu cred ca vinovatii adevarati sint profitorii care pina la alegeri ne-au promis ferm ca ne rezolva problemele iar dupa ce au pus mina pe putere spun ca nu fac cirpeli! O buna perioada de timp SCMD a lasat impresia ca a batut palma cu puterea, sfatuindu-ne sa nu protestam. Cred ca negocierile constitue cea mai eficienta cale de a ne cistiga drepturile dar acestea sa fie purtate pe un ton ridicat, sa fie ferme ,amenitatoare si duse de catre oameni cinstiti! Altfel guvernantii nu vor avea liniste pentru ca s-a cam umplut paharul! Si cei despre care faceti vorbire , dupa modul in care se exprima , abia asteapta ocazia sa riposteze in strada asa cum inteleg ei sa o faca.Pensionarii , multi dintre ei, nu vor mai avea nici timpul fizic sa mai astepte aparitia noii legi despre care se vorbeste,pentru ca stim cit dureaza nasterea si aprobarea in parlament a unei legi. Niste masuri reparatorii tranzitoriii, pina la aparitia legii se impin imediat.Cu mult respect -

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Codita, imi place cum scrieti si impartasesc ideile dvs., pe ale dvs. si pe ale altor ofiteri din SCMD care dovedesc, prin ceea ce scriu si prin modul cum actioneaza, ca inteleg intr-un mod superior, rational cum stau lucrurile.

    Acesti oameni imi dau si mie speranta ca poate-poate va veni si ziua cand romanii nu vor mai depune atata efort si nu vor mai consuma atata energie pentru a se sabota reciproc, pentru a se sabota pe ei insisi, de fapt.

    Eu ii inteleg si pe cei care sunt stapaniti numai de frustrare, ranchiuna, ura, suspiciune, mai ales suspiciune. Am trecut si eu prin toate fazele acestea. M-am straduit sa le depasesc si sper ca am reusit. Numai ratiunea ne poate ajuta. Acest lucru l-am inteles cand, in sfarsit, mi-am depasit starile emotionale, de cele mai multe ori negative, care imi uzau sufletul in mod inutil.

    Dar tot n-am reusit sa-mi inving strangerea de inima sa sa raman rece la vederea a ceea ce se posteaza, nu numai aici, pe blogul SCMD si cu referire la militari, dar si in toata presa on-line romaneasca, indiferent de ceea ce se dezbate sau se afirma. E trist si de demoralizator. Toti posteaza sub imperiul emotiei de moment, prin prisma frustrarilor acumulate intr-o viata. Rubriclie de comentarii nusunt decat un debuseu de descarcare pentru toti nefericitii.

    Cand citesti un articol si ai si tu ceva de comentat, stai frate, trage aer in piept, calmeaza-te, gandeste pret de cateva minute, si apoi incearca sa dai plus valoare, daca poti.

    Cand vom intelege sa gandim cu creierul, rece, nu cu umorile fierbinti, atunci nu vom mai putea fi atat de usor infranti prin...cecitate.

    Felicitari pentru articol. Sa nu va lasati intimidat si demoralizat de cartitorii de serviciu, care nu sunt, pana la urma, decat o mana de personaje, vai de mama lor de nefericiti. Sunt mai multi cei care apreciaza, chiar daca nu posteaza.

    Mult succes.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Ghita,
      Asa este. Cind vezi modul de exprimare suburban al multor confrati aproape nu-ti vine sa crezi ca sint cadre militare (in rezerva). Nu cu injurii si dezbinari rezolvam ceva! Si mie imi place cum scrie dl. col. Codita! Si eu as dori sa fim cu totii uniti , civilizati, stapiniti. Dar oare cind vezi atita dezamagire si nedreptate , cind vezi ca cei in care ai crezut te mint si te duc cu zaharelul fara nerusinare ce poti sa faci? Nici dumneavoastra nu sugerati nici o iesire din acest impas. Sa speram ca negocierile dintre SCMD si guvernanti se vor purta altfel, si ca vom vedea si rezultate nu numai promisiuni! Va doresc sanatate,ca-i mai buna decit toate!

      Ștergere
    2. Solutia pe care o dau eu este sa ne sprijinim unul pe altul, in loc sa ne fentam, si sa-i sprijinim, cum putem, pe cei carora le-am acordat dreptul de a ne reprezenta. Sa gandim cu mai mult discernamant si sa vedem cine lucreaza pentru SCMD, adica pentru oamenii din care el e compus, si cine e acolo cu alte scopuri. In SCMD a fost primita toata lumea, dar nu toti au venit cu ganduri bune. Asta trebuie noi sa intelegem si sa discernem.

      Daca perseveram, vor fi si rezultate.
      Mania trebuie indreptata in directia corecta, respectiv catre cei care au mintit si continua s-o faca, contra lui Oprea care, desi a distrus un sistem si si-a dat masura incompetentei lui pe toate planurile, continua sa ocupe un loc de onoare in fruntea structurilor statului roman. Daca Oprea n-ar fi acolo unde este, sigur sortii de izbanda ar fi mai mari.

      Dupa cum ati vazut, pare ca abia acum incep sa inteleaga si politicienii, dar si societatea civila, imensa elucubratie 'elaborata' de catre Oprea si ai sai basisti... Si inca mai va pana vor pricepe bine de tot. Noi stim, ca ne ocupam cu asta de 3 ani, dar ei n-au avut timp, sau minte, sau, mai degraba, interes sa sa ocupe cu adevarat si sa inteleaga ce se intampla, oricat i-am batut noi la cap. Dar nu vor avea incotro. Pana la urma vor pricepe. Pentru a-i 'motiva' sa inteleaga mai bine si mai repede, insa, trebuie sa avem si noi oarece forta.

      Daca unii membri SCMD lupta cu toate armele impotriva lor insile, credeti ca mai e vreo sansa sa fie luati in seama ca o forta? Sigur ca guvernantii trag de timp daca vad ca organizatia numita SCMD are toate sansele sa fie distrusa de catre insisi membrii care o compun! E de ajuns sa arunce un ochi pe aceste 'forumuri' , sa vada ce posteaza unii ca Neacsu, ca sa nu-i mai doara nici in pix.






      Ștergere
    3. InIntr-o societate in care din diverse cauze se ajunge in pragul falimentului cei raspunzatori trebuie sa-si dea demisia,macar de onoare si sa faca loc la altii pentru ca dupa cum sustineti si dv. avem destui oameni capabili, cinstiti, in rindul nostru.Altfel credibilitatea SCMD-ului va disparea constant oricit de mult ne vom sprijini noi unii pe altii.
      Nu spun nimic cu rautate ,dar in acesti trei ani SCMD nu a reusit decit acorduri esuate cu puterea!Forta noastra este data in mare masura de forta celor care ne conduc!

      Ștergere
    4. Eu cred ca ar trebui sa va mai ganditi. In conditiile date, de razboi dur, de transee, dispunand de mijloace cu totul inferioare fata de adversarul sau, credeti ca s-ar fi putu face mai mult? Poate ca da, daca toti cei 175.000 de rezervisti ar fi iesit in strada! Atunci, da, s-ar fi putut mai mult.

      Altfel, ce sanse sa ai cand insusi Presedintele iese si spune ca militarii sunt nesimtiti, cand este pus la Aparare un om de o calitate net inferioara (as spune ca mai inferioara de atat nu se poate...dar gramatica imi interzice)care sa execute fara a avea capacitatea de a gandi. Mai mult ca sigur ca aparitia SCMD a fost o surpriza foarte neplacuta pentru ei.

      Aceasta este opnia mea. Si mie imi pare rau ca nu s-a putut mai mult. Si pe mine ma doare bulversarea din viata si din sufletul multor colegi, ma revolta mortile premature...sunt eu insumi bulversat, desi nu sunt afectat direct nici prin cresterea, nici prin descresterea veniturilor, ci numai de invalmasirea colosala care s-a produs intr-un sistem al oardinii si al rigorii, prin excelenta, acela militar...

      Ștergere
  4. Dl colonel Codita e un adevarat " om de bine "...
    Scrierile lui imi aduc aminte de " celebrele " ziceri ale lui Iliescu din anii '90 : " consens national " , " oameni de bine " , raii dintr-o " anumita parte a presei " , " fundul curbei " , rabdare pt. ca " luminitza de la capatul tunelului " e pe vine ...( Rezultatul acestor marete " idei e vizibil ) .
    Indemnurile d-lui Codita la " unitate de nezdruncinat in jurul conducerii de partid si de stat " ....pardon , in jurul conducerii SCMD - sunt laudabile .
    Este reconfortant faptul ca avem sansa de a respira acelasi aer cu domnia sa .
    Mai scrie domnia sa ca " unii se cred buricul pamantului " , nu au viziune , sunt grobieni si distructivi . Stimate d-le colonel , nu-i bagati in seama . Dvs. nu doar va credeti - sunteti chiar buricul pamantului . Sau , ma rog , unul dintre ele , ca " e " mai multe .
    Cu respect va rog sa postati aici nr. dvs . de telefon . Pt . ca e revoltator faptul ca DOAR UN ( 1 ) necunoscut v-a telefonat pt. a va apara de cei rai si pt. a va incuraja in nobilul dvs . demers . Si noi , sutele de necunoscuti , admiratori sinceri ai pozitiei dvs . inteligente si non " hei rup " - iste , trebuie sa avem sansa sa va putem telefona pt. a va asigura de pretuirea noastra eterna si indestructibila .
    Sunteti prea mare pentru veacul asta - parol !
    PS : dvs. chiar nu aveti ce face ?! De ce ne " torturati " cu banalitatile astea ? Aveti impresia ca blogul asta sufera acut de lipsa de eseuri , panseuri si de gargara inutila de genul asta ?! Eroare . Suntem satuli pana in gat de asa ceva .



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Codita e om de bine, pe cand tu nu esti. Degeaba te dai incognito, ca esti usor de reperat, oricate pseudonime ti-ai trage, esti inconfundabil. Esti si cel mai buricos, dealtfel.

      Ștergere
    2. @ Ghita

      Da , mai Ghita...Sunt un rau . Ceea ce e de-a drepul rau . :) Si mai sunt si inconfundabil...Ei , aici e de bine . Pt. ca nu vreau sa fiu confundat , ca tine , cu indivizii din turmele de "yesman " -i , de oportunisti , de tzutzeri si de aplaudaci cu care am avut neplacerea sa fiu coleg prin unitati , a caror preocupare principala era aceea de a-si " peria " in draci sefii - " 'Traitzi , sefu' ! Asa e ! Da' cata dreptate aveti ! " , etc...Vad ca tu continui si acum sa faci acelasi lucru . Ma rog , e treaba ta . Ar fi bine sa fii si tu mai " inconfundabil " , dar daca iti place sa faci parte din nou din corul aplaudacilor - asta iarasi e treaba ta . Asa cum treaba mea e sa fiu rau si inconfundabil . :)) Banuiesc ca avem loc amandoi sub Soare , nu ?! :)

      Ștergere
    3. Domnule colonel, prea multa teorie si prea multa jelanie. Mai ca inclin sa-i dau dreptate lui Incognito. Nu de alta dar noi traim pe pamant si nu in zonele "ozonate". Mai mult, de vorbe suntem satui - cred ca avem nevoie de fapte. Si, dupa cum desigur ati observat, nimeni nu are nici un interes sa ne rezolve problemele, nici pe termen scurt, nici pe mediu. Este atat de greu sa realizam ca pana goprea nu va fi daramat noi nu vom avea castig de cauza? Omul, acolo unde este, isi apara "opera". Iar daca dv. considerati normal ca un m.m. sa aiba 9000 pensie si un general 2700 atunci, iertare dar ce mai cautati in SCMD?
      In alta ordine de idei as vrea sa avertizez ca dl. Dogaru este un brand al SCMD si nu cred ca este cazul sa-l schimbam cu frunza lenutei udrea. Aviz amatorilor.

      Ștergere
  5. CODITA E ACELASI LECTOR DE MUNCA DE PARTID DE LA PLOIESTI? ATUNCI, TOVARASI SA NE UNIM STRANS IN JURUL PARTIDULUI!

    RăspundețiȘtergere
  6. Stie cineva daca Comisia de audit numita de dl. general Dobritoiu la CasasSectoriala de Pensii a M Ap N si-a incheiat activitatea? Si care sunt rezultatele?Cred ca nu sunt clasificate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Colegul, Codita este activist cu rang de "trambita" in ograda lui Rinciog si reprezinta ceea ce in lumea cinematografica este cunoscut ca "ultimul mohican" politic al celor care ne conduc cu multa dibacie spre (in)succese consecutive de aproape 3 ani de zile. Bate campii cu termeni ironici de tipul "raspandaci, tradatori, basisti etc" si nu-si vede parul din ochi. Ce daca au alti colegi pareri diferite?! Este dreptul lor si este cu atat de laudat daca au si argumente. Tipa si jigneste in toate directiile de grija fata de unitatea SCMD si speranta cand vina acestei situatii este tot mai evidenta. Acest mercenar Codita nu are nicio raspundere in BO al Filialei Ploiestiin schimb are trecere la Rincog care publica fara discernamant, pe pagina centrala opinii personale ale unor membrii ce sufera de "nebagare in seama", iar mesaje ale unor presedinti de filiale le tine ascunse de ochii nostrii. Am in posesie dovada ca la nivel central lucrurile nu merg bine. Am sa o fac publica la momentul potrivit ca sa-i inchid gura acestei trambite mercenare. Vede si un orb ca SCMD este condus doar prin mesaje false precum publicarea in Monitorul Oficial al celor doua Ordonante, iar Codita face pe activistul la "invatamantul politic" tipand la cei care au curaj sa gandeasca diferit. Doar nu suntem roboti sovietici si sa batem numai din calcaie!?. Bate toaca cu aceeasi placa plictisitoare de acuze si observatii impertinente de a ajuns sa creada ca se adreseaza unor saraci cu duhul. Ai grija colegule Codita ca, "Cine se pune la mintea prostului este mai prost ca el"...nu?. O simpla intrebare am: Este normal ca de trei luni de zile sa traim in minciuna? Estre normal sa faca fiecare Filiala ce poate? Initiativa de azi de la Parlament apartine colegilor de la Craiova si sprijinita de catre cei din Bucuresti. Unde naiba a disparut "coordonarea actiunilor"?. Cine stie unde este "conceptia comandantului", ca prima etapa a unui proces de planificare a actiunilor?. De fapt cine stie ce face "comandantul suprem"?. Acum are grija DNA si Goebels, de Smenul Deveselu iar Sindicatul...?. Tare as vrea sa stiu parerea lui Codita cu privire la continutul Planului de masuri pentru aplicarea Hotararilor CNR din Octombrie 2012. Pe langa faplul ca acest plan este o "gluma buna" realizat dupa o perioada aproape egala cu gestatia la o scoafa adica, 3 luni 3 saptamani si 3 zile, acesta nu face nicio referire la Strategia de actiune a SCMD, fiind plin de aspecte contradictorii si fara insemnatate asupra perspectivei. Acolo sa cauti tradatorii maestre Codita. sa-ti fie clar, SCMD nu inseamna Dogaru sau Rinciog...inseamna cateva mii de membrii care au, totusi, puterea de a gandi si de a NU face "spume" criticand colegii pentru opiniile lor. Din filiala noastra mica (48 de oameni in 2011) am ramas 19. Majoritatea de au plecat nemultumiti de prestatia SCMD. Sa fie si acestia tradatori? Am mari retineri in ce priveste puterea de judecata a lui Codita chiar daca afiseaza mereu titlul de dr. El doar critica, fara sa contruiasca ceva iar cand incearca asta bate campii cu termene copiate din carti.

    Audentes Fortuna Iuvat dle. coleg Codita adica, "Norocul surade celor indrazneti". Sa nu cumva sa crezi ca sperii pe cineva cu orgiile dumitale vocale exprimate in scris, la adresa colegilor care "misca in front".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ptiu, sa nu va fie de deochi, stimabile Marian Dumitrecu!

      Ștergere
    2. Prin luna iulie a anului 1991, eram în Bucureşti la un curs. Într-o după amiază mă grăbeam spre cinema Patria (nu mai ştiu dacă şi astăzi îi spune la fel). La un moment dat un cetăţean mă apucă de cot iar cu cealaltă mână de epolet pe care mai adăsta steaua de maior: "Când vă schimbă Stănculescu stelele?" Dându-mi seama că am de a face cu un întârziat doritor al certficatului de revoluţionar iar el căuta o pradă uşoară, i-am răspuns că nu am alte insemne deoarece sunt detaşat în Bucureşti şi îmi voi primi drepturile de la unitatea mea, din provincie, la încetarea cursului, adică peste câteva luni, fapt care era purul adevăr.
      Cam acelaşi lucru îl constat şi astăzi, după 24 de ani că, mai sunt doritori de "statute şi certificate", că numai unii au dreptul la opinie, alţii nu, că unii trebuiesc neapărat "ucişi" (sau poate, fără ghilimele?), indiferent dacă sunt sau nu vinovaţi.
      Ce afirmă unii pe aici nu fac altceva decât ceea ce au învăţat şi confirmă justeţea teoriei ceauşiste: "Tovarăşi! Revoluţia nu s-a încheiat încă!"
      Aşa că vă adresez şi eu un călduros îndemn de a vă muşca de gât în continuare, fiţi intransigenţi şi necruţători, tovarăşi. Duşmanul este printre noi, să-i dăm lovitura finală. Revoluţia continuă, tovarăşi!

      Ștergere
    3. Erată: am uitat să precizez că, la acea dată, Sănculescu nu mai era ministru.
      Asta aşa, cel puţin, pentru adevărul ... istoric.

      Ștergere
    4. Domnule Col. Marian Dumitrescu (vedeti, desi dvs. mi-ati luat gradul militar, eu vi-l recunosc pe al dvs...), timp de 3 ani de zile nu v-ati remarcat prin absolut nimic in cadrul SCMD. Ati realizat astazi un ou mic (o completare la un amarat de proiect de plan de masuri) si vreti ca aceasta realizare de-a dreptul epocala sa fie mediatizata si recunoscuta, sa vi se dea si diploma, eventual! Aceasta munca si acest rezultat "fantastic", va da si dreptul de a minimaliza tot ceea ce s-a facut pana acum in SCMD si de a-i cataloga pe cei care si-au asumat diverse roluri si au trudit ca acest sindicat sa devina cunoscut tuturor romanilor, ca incompetenti, politruci, trambite, etc!...
      Cotcodaciti din toti rarunchii, sa va auda tara, sa va auda sindicalistii militari, sa ia cu totii aminte la subita realizare a dvs, si, mai ales, la ideile de dezvoltare a acestui sindicat...

      Va intrebati ce a facut SCMD pana acum? Pai inseamna ca ati dormit 3 ani de zile si nici nu aveti bunul simt sa cercetati cine si ce a facut sa mearga acest sindicat, atat la centru cat si la nivel filiale. Puneti semnul egal intre conducerea SCMD si dl. Col. Dogaru. Pai nu stiti ca, in fapt, toate deciziile cu adevarat importante se iau de catre Comitetul Director, format din 21 de reprezentanti ai SCMD?
      Nu stiti ca din octombrie 2012 (adica de la CNR incoace) si pana in prezent, SCMD si-a continuat lupta NON STOP pentru obtinerea drepturilor furate militarilor de catre o Putere corupta? Zi si noapte, in acesta perioada, mai grea si mai agitata decat oricand, SCMD a fost la post prin reprezentantii sai, cu sau fara acel plan de masuri, care, in mintea infierbantata a dvs. este inceputul si sfarsitul actiunii SCMD! ...
      Si daca dupa dvs. totul se invarte dupa acel plan, aflati ca el a fost intocmit imediat dupa CNR, de catre seful Departamentului Organizare. S-a intamplat insa nenorocirea ca acest inimos si brav coleg sa moara in spital. Daca ar fi trait, cu siguranta planul ajungea la dvs. mult mai devreme.
      Acum, SCMD nu are pe nimeni la Departamentul Organizare pentru ca oamenii care vor si pot sa faca ceva concret pentru SCMD nu se gasesc pe toate drumurile. Inainte de a da cu parul, d-le Col. Marian Dumitrescu, analizati-va propria activitate.
      Va amagiti singur, decretand ca va pleaca oamenii din filiala datorita d-lui Col. Dogaru!... Mai ganditi-va!



      Ștergere
  8. Marian lasa-l dracului pe Codita asta si hai la lupta frate!Hai sa dezamorsam minele politicului,sa plantam cateva mine cursa (surpriza)sa ajungem la ceea ce vrem1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce sa-i las domnului Drac placerea de a vorbi singur? Nu crezi ca este normal sa ajutam omul sa iasa din atmosfera plina de "spionita si bascita" in care pluteste? De aceea ne numim colegi...sa incercam sa-i intelegem si sa ne ajutam ajutam atunci cand gresim. Problema grea este ca el se crede mafalda si detinatorul absolut al adevarului si, de aceea, nu accepta alte pareri chiar si argumentate.
      La lupta merg cu draga inima numai ca nu mai avem cu cine lupta si am ajuns sa luptam cu ai nostri. Se pare ca Dogaru a facut "pace" cu inamicul Ponta sau cu USL-ul. Ne-a lasat pe ficecare dintre noi sa lupte cu cine doreste si cum poate. Daca ar fi dupa mine as interzice publicarea pe Blogul SCMD a altor pareri decat cele care reprezinta Filiala respectiva. Dar cum vezi omu' scrie in nume personal si are ce are cu cei care nu stau cuminti in banca. Am minele pregatite dar nu-mi da comandantul ordin cand si unde sa le plantez. Tu sti pe unde umbla acesta? Ultiama oara era pe la Realitatea TV unde m-a facut de ras cu prestatia sa vanitoasa si veninoasa, in urma careia m-a umplut de reprosuri din partea prietenilor si rudelor pa care i-am tintuit in fata televizorului sa vada o emisiune frumoasa cu Dogaru.

      Ștergere
    2. Aha, si vreti sa fiti dvs. Mafalda, nu?

      Ștergere
  9. Constat ca chiar ai intrecut masura bunului simt, daca mai poate fi vorba de asa ceva. Apari din “ceatza deasa” si numai dupa nici doua zile, ne adresezi din nou critici si continui sa ne faci “pregatirea politico-ideologica” ca la soldati! Mai ai si neinspiratul tupeu de a ne demonstra ca noi, acei pesedinti de filiale care ne adresam de drept si democratic, la conducatorii nostrii, le vrem scunele si mai stiu eu ce alte “drepturi” financiare de care multi vorbesc in necunostinta de cauza, cum este si in acest caz.
    Nu stiu de ce dar am convingerea ca dumneata te erijezi ca fiind “cel mai iubit dintre pamanteni” si te consider ca fiind unul din acei “tovarasi” colegi, care la inalta scoala de pe dealul Tzacaliei, ai pictat 12 harti in doi ani si nu 254 ca mine si alti colegi

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Din pacate noi ne certam si astia "ne-o trag" zilnic...

    RăspundețiȘtergere