Oprea, despre pensii, in plenul Senatului Romaniei

Discursul presedintelui SCMD, col. (r) dr. Mircea Dogaru, la mitingul comun SCMD-CNSC

vineri, 10 august 2012

O alianta cu traseisti, tradatori si "reevaluati" nu poate decat sa ingrijoreze profund pe militarii activi si in rezerva

Partidul Social Democrat (PSD) și Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) au depus actele de constituire a Alianţei de Centru Stânga (ACS) la Tribunalul Bucureşti, care a admis joi cererea de înregistrare în Registrul alianţelor politice.

Alianța de Centru Stânga, înregistrată la Tribunalul BucureștiDecizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare.
Prin constituirea Alianței de Centru Stânga (ACS ) se dorește coagularea forţelor politice şi un sprijin politic reciproc între PSD și UNPR la alegerile din toamnă, declara în urmă cu aproape o lună pentru Agerpres, vicepreședintele UNPR Eugen Nicolicea, care a adăugat ulterior: ”Protocoalele dintre PSD şi UNPR au fost făcute publice la vremea semnării lor. Avem o înţelegere cu PSD de susţinere parlamentară atât a guvernului, cât şi a proiectelor social-democrate. Ne-au susţinut la legea taxei marilor averi, noi am susţinut după aceea votarea Guvernului Ponta. La baza acestor protocoale se creează o alianţă înscrisă la tribunal”.
Potrivit deputatului progresit, această formă de asociere a celor două formațiuni politice, conform Legii 14/2003 a partidelor politice, este o alianţa politică, nu o alianţa electorală.
“Alianţa electorală se înscrie la BEC, în timp ce alianţa politică se înscrie la tribunal. Alianţa electorală durează până se dă votul, alianţa politică durează şi după aceea. Actele depuse la tribunal şi care stau la baza acestei alianţe, ca de fapt a oricăror alianţe politice, stau protocoalele de colaborare şi acordurile dintre cele două partide. Este o formalitate pe care o cere legea pentru a putea înscrie oficial alianţa politică. La alegerile viitoare acest lucru implică o colaborare, dar nu este o alianţă electorală. Evident că dacă noi spunem ‘colaborăm peste tot’ vom colabora şi la alegeri, dar nu este o alianţă electorală doar cu scopul de alegeri”, declara pe 13 iulie Eugen Nicolicea.