luni, 26 octombrie 2015

SOLIDARIZARE ÎN CAZUL GIGINĂ

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate se raliază prin prezenta poziţiei exprimate de sindicatele partenere din MAI, în cazul tragicului accident al poliţistului de la Brigada Rutieră, Bogdan Cosmin Gigină.
Încă un poliţist, ca mii de alţi camarazi din Interne şi Armată, a căzut la datorie, în timp ce-şi exercita profesia.
Transmiţând sincere condoleanţe familiei îndoliate, SCMD îşi manifestă, în acelaşi timp, profunda indignare faţă de tentativa unor politicieni ţâşniţi de pe centura politicii şi a Capitalei, de a transforma acest tragic accident rutier într-o murdară armă politicianistă, de atacare a unui Guvern pe care nu-l vor putea răsturna niciodată prin vot popular! Pentru că românii nu vor accepta niciodată mizeria morală şi ambiţiile hoţilor dovediţi de a se întoarce prin orice mijloace la ciolan”!  Este nu numai meschin, este nu numai dezgustător, este de-a dreptul necreştinesc, neromânesc şi inuman să foloseşti tragedia unui om şi a unei familii în scopuri politicianiste, cum ar fi acela de a te răzbuna pe un viceprim ministru care rămâne credincios cuvântului dat şi angajamentelor asumate.
Dumnezeu să-l odihnească pe poliţistul şi omul Bogdan Cosmin Gigină! Şi, pentru că este o sărbătoare creştinească astăzi, Dumnezeu să-i ierte şi pe politicienii de doi bani, a căror lăcomie şi sete de putere au luat-o înaintea bunului simţ!
Honor et Patria! Vae victis!
Biroul Operativ Central al SCMD
Col.(r) dr. Mircea Dogaru, Preşedinte
Gl.Fl.aer.(r) Iosif Bălan, Secretar General
Col.(r) Valeriu Pricină, Vicepreşedinte

miercuri, 14 octombrie 2015

Scrisoare deschisa a presedintelui SCMD



SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26
Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263
Adresa e-mail : sindicatulmilitarilor@gmail.com

Nr. 1076  din 14.10.2015
                                                                                                      

SCRISOARE DESCHISA 

DOMNILOR:
Gl.bg.dr. FLORIN MACIU, Loctiitor al sefului DRPIP
Col. dr. CONSTANTIN LUCA, Directorul Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N


Stimati camarazi,

Ne adresam dvs., cu profundul respect datorat de nespecialisti unor reputati specialisti in domeniu, reamintindu-va ca Legea nr. 223/2015 a fost promulgata si urmeaza sa intre in vigoare cu data de 1 ianuarie 2016.
“Dura Lex, sed Lex!” Pe cale de consecinta, va reamintim faptul ca, fie adoptate prin HG, fie prin ordine comune ale conducatorilor institutiilor sistemului unic, normele de aplicare ale acestei legi, cat se poate de clara si menita sa anuleze toate discriminarile din sistem, nu pot nici sa adauge la, nici sa omita ceva, din textul Legii. Prin urmare, in baza art. 109 coroborat cu art. 28 ale Legii, redevenind militare, toate pensiile stabilite de cand exista Armata, daca beneficiarii sau urmasii lor directi sunt in viata, si pana la 31 decembrie 2015, vor fi, in mod obligatoriu, RECALCULATE si actualizate. Nu numai cele prevazute la art. 110 care nu au fost niciodata si urmeaza sa devina abia acum, militare. Diferenta consta in faptul ca, daca facem, cu incepere din data de 1 ianurie 2016 (si sub nici un motiv mai devreme) cereri de recalculare, subordonatii dvs. sunt obligati sa le dea curs in termen de 45 de zile. Daca nu, le vor recalcula oricum, in termen de maxim 2 ani.
Facem aceste precizari deoarece, o practica nefericita, incetatenita si amplificata la M.Ap.N. din vremea ocupatiei sovietice si pana astazi, face ca, fie din servilism fata de factorul politic, fie din refuzul de a-si complica existenta, finantistii si juristii armatei sa fi cautat de fiecare data toate tertipurile posibile pentru a interpreta prin norme legea in defavoarea militarilor activi si in rezerva ale caror interese se prezuma ca ar trebui sa le apere prin fisa postului.
Astazi, sistemul este unic (Aparare, Ordine publica si Siguranta nationala) asa cum a anticipat, prin constituirea legala in 2009, S.C.M.D., ca sindicat al disponibilizatilor din toate structurile. Prin urmare, ordinele si normele trebuie sa fie unice, comune celor trei structuri. Intrucat tot S.C.M.D., prin actiunile sale in strada, in Parlament, in justitie si in media se afla la baza acestui fericit eveniment reparatoriu pentru toti militarii activi, in rezerva si retragere, ne facem datoria de a transmite opinia celor care au inghetat in strada la -25 grade Celsius ori si-au riscat viata la +45, ca sunt dispusi sa uite atitudinea intolerabila a unor camarazi activi, indeosbi juristi si finantisti fata de rezervisti, dar nu sunt dispusi sa accepte continuarea vechilor practici, solicitand dreptatea adica reparatia pana la capat, inclusiv restituirea, cu incepere de la 1 februarie 2016, a sumelor abuziv retinute, in intregul lor.
Stimati camarazi,
Asigurandu-va in continuare de disponibilitatea noastra in ceea ce priveste dialogul onest si constructiv si de sprijinul in elaborarea oricaror norme si proiecte de legi care privesc sistemul, va rugam respectuos sa transmiteti subordonatilor dvs. rugamintea de a actiona corect, astfel incat sa nu ne trezim in situatia penibila de a fi obligati sa facem plangeri penale la adresa unor camarazi activi, pentru abuz in serviciu si refuzul, din varii motive, inclusiv politice, de a aplica legea in spiritul si in litera ei.
Cu multumiri anticipate,

p. Biroul Operativ Central al S.C.M.D.,
              Presedintele S.C.M.D.,
                                            Col.(r) dr. Mircea DOGARU