Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

vineri, 30 decembrie 2011

Amintiri ….din 89


   

   S-a scris si s-a vorbit mult despre revolutie. Unii pro… altii contra…, adica multi au spus ca a fost revolutie, altii ca a fost lovitura de stat. Nu stiu..., dar ce stiu este ca fara numarul mare de oameni ce scandau in strada, nu ar fi avut loc nici o schimbare de regim.                Fara jertfa lor, astazi poate am fi vorbit tot cu “tovarase” si am fi fost inscrisi in partidul unic existent in Romania. Acum multi care stateau ascunsi pe sub mese cu usile baricadate pe la case, isi dau cu parerea si i-au hotarari in numele revolutionarilor.
      In anii aceia aveam un prieten- suntem si acum prieteni- si fiecare dintre noi avea o sticla de vin spumos- asta se gasea atunci- pe care o pastram pentru eveniment. Caderea lui Ceausescu.
   -     Ei, ce se aude? Desfacem sticla?
   -     Inca nu, Dorule! Inca nu...!
       Asa ne intampinam cand ne intalneam la vreun nechezol. Cand ma gandesc la acele vremuri cumplite ma simt mandru. Iubirea de libertate a triumfat asupra suferintei si nepasarii.
       Timpul a trecut. Zilele si orele precipitau senzatiile si simturile.
       In televiziune cu vreo 3 luni innainte de craciunul lui 89, se intarise controalele si numarul de persoane ce te legitimau pe holurile televiziunii.
-          Andi, la telefon...! Tatomir de la actualitati...!
-          Alo da...
-          Ce faci coane, am auzit ca lucram la noapte Cadran Mondial! Pai zic si eu, sa venim pe la un 8, adica pe la ora 20.
-          Bine... ora 20 sa fie.
    Noaptea, televiziunea era pustie. Toti plecau dupa jurnal, programul tinea de la ora 19 la 22,00... mai ramaneau doar cei de la securitate, ocupati cu paza.
     Frica, teama zilei de maine, speranta si dorinta de a trai mai bine, a pus stapanire pe mine, creand un amalgam de sentimente si simtiri.
     Timisoara era in strada.
-          Salut Virgile... Ce banda stergem?
-          Pune si tu asta doua benzi cu “tovarasul”, sa vedem ce putem sterge, si daca s-au tras pe telerecording.
     Am dat drumul la VPR-uri. Am pus benzile. In stop cadru mi-a aparut chipul “tovarasului” pe ambele VPR-uri, dar…
-          Mai Virgile care este cel adevarat?
    Virgil s-a ingalbenit, mi-a facut semn sa tac si sa ies afara din cabina. L-am urmat pana afara la toaleta.
-          Bai, ai innebunit? Vrei sa nu se mai stie niciodata ceva de noi? Acolo sunt microfoane.
-          Da, dar tu nu ai vazut ca semanau, doar ca unul avea parul mai ondulat si parca mai lung?
-          Si care este treaba ta?

    Cand am ajuns innapoi am zis:
-          Mai Virgile care caseta s-a tras cu adevarat pe telerecording si care nu, ca sa putem sa ne apucam de lucru?
    Virgil s-a uitat la mine, galben la fata, a dat din cap si mi-a raspuns, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
-          Asteapta sa sun in redactie...!
    Am ramas pana la ora 3 dimineata.
    A doua zi, in fata sediului CC avea loc o mare adunare de oameni ai muncii. Acea adunare de la care a pornit totul. Nu am mai apucat sa dorm decat cateva ore. Cand s-a intrerupt transmisia, m-am imbracat si am plecat la televiziune. Din momentul acela am stat 2 saptamani la servici dormind pe jos sau pe scaune, vorbind mereu la telefon cu familia, la anumite intervale de timp, de frica teroristilor. Atunci am cunoscut aproximativ, toti actorii acestei revolutii!
    Eram in vestita “garsoniera” si montam impreuna cu Melinescu Nicolae si Tatomir Virgil, tot felul de imagini din strada filmate de operatorii nostrii si nu numai, cand pe hol s-a auzit ropote de bocanci si tipete...
-          Au intrat prin spate, baricadati usile... nu intra nimeni pe culoar...
    Deja gloantele se auzeau cum ricosau undeva la parter in usi de metal si tevi. Mai tarziu am vazut si eu usa de metal. Era ciuruita. 3 gloante dinspre teroristi si toata usa ciuruita de soldati.
-          E prepad coane...! Daca apuca sa ajunga aici, noi vom fi primii impuscati si voirintra si studioul 4. Iti dai seama care v-a fi impactul asupra populatiei si armatei? Nu se va mai stii cine cu cine si va fi un carnagiu.
        In secunda doi usa se deschide brusc.
        In cadrul usii, un locotenent major sau capitan, cu diagonala, cizme, uniforma kaki si un AK-47 indreptat spre noi- si ne ordona ca cei ce nu au treaba acolo sa iasa afara.
       Am facut ochii mari. Eram obisnuiti cu soldati in uniforma de camuflaj.
-          Asta este ultimul minut de viata...? Mi-am luat la revedere din priviri de la Tatomir si Melinescu si am ramas pe loc.
    In acel moment, un soldat in uniforma de camuflaj isi face aparitia in cadrul usii, rosu la fata si tumefiat, abia respirand, cu arma indreptata spre mine.
    Am inceput sa ma gandesc cum sa fac sa traiesc mai mult. Ei au nevoie de mine, deci... ia sa vad cum fac sa prelungesc aceste clipe...
    Deodata s-a facut liniste. Doar pe culoar niste pasi se faceau auziti din ce in ce mai tare.
    In cadrul usii, si-au facut aparitia pasii. Era Sergiu Nicolaescu cu AK-47, cu care l-a rezemat de usa la picioarele ofiterului, a intrat in garsoniera si mi-a spus calm:
-          Sa ne apucam de treaba.. asta este caseta cu moartea lui Ceausescu... dai drumul...
    Am facut ce s-a cerut... Se vedeau clar anii de cinematografie pe care ii stapanea foarte bine Sergiu Nicolaescu. Cand am terminat am spus:
-          Dar de ce nu aratam cum a fost impuscat Ceausescu...? Nimeni nu o sa creada ca...
-          Daca poporul o sa vrea, o sa dam si acest lucru... mi s-a raspuns.
      I s-a dat ordin soldatului sa stea cu arma cu glont pe teava in omoplatul meu stang, ca nu cumva sa distrug caseta pe drumul spre emisie.
     Cum sa intru eu la emisie cu un soldat in spatele meu, cand toti ma cunosteau si eram prieteni. Daca sareau pe el ca sa ma salveze pe mine, crezand ca militarul era un terorist...? Muream cu totii.
    Cum am actionat o sa aflati poate altadata.
    In conditiile astea am reusit sa montez cele trei variante a procesului tinut la Boteni.  Astfel pe 25 decembrie 1989 in urma unui proces primar, Tribunalul Militar Extraordinar a condamnat la moarte cuplul dictatorial Nicolae si Elena Ceausescu executati prin impuscare.
   Ce a fost a fost! Oricum trecutul nu se schimba.
   Acum eu va urez un Craciun si un an fericit, multa sanatate buna intelegere si multa dragoste. Dragostea si sanatatea sunt cele mai de pret mai ales atunci cand nu le ai.
 
  Sa fim sanatosi si iubiti!

  La multi ani!

Ene Arsinel