miercuri, 25 iulie 2018

Scrisoare de protest a rezervistilor militari

STIMATĂ DOAMNĂ MINISTRU LIA OLGUȚA VASILESCU,

Am apreciat schimbările care derivă practic din programul de guvernare, schimbări  ce se vor benefice pentru societatea românească în general, și a românului de rând în particular, în spiritul justiției sociale, ca să parafrazăm sintagma din denumirea ministerului pe care-l conduceți. Dar ne intriga comportamentul dumneavoastră vis a vis de noi, pensionarii militari.

După ce, anul trecut, ați vituperat la adresa rezerviștilor militari (care din nu știm ce motive, devenisem cei mai răi!...), afirmând că avem pensii exagerate în timp ce majoritatea pensionarilor din sectorul public suferă, că dacă se mai continuă așa ar fi un dezastru pentru că recalcularea pensiilor militare în urma aplicării Legii 223/2015, art.59 și art.60, ar periclita bugetul Ministerului Apărării Naționale și poate cel consolidat, vă întrebăm, retoric, când se vor dubla pensiile civile (ale noastre rămânând pe loc) ce cote ar avea dezastrul? Sau este un dezastru calculat? Ați afirmat că pentru a opri hemoragia de bani dinspre îmbuibații pensionari militari, trebuie făcut de urgență ceva. Și ați făcut. Astfel, dumneavoastră, domnă ministru, încălcându-vă competențele profesionale, ați legiferat întrun domeniu în care nu aveți competențe, ați adoptat OUG 59 /2017 care nu numai că a mutilat Legea 223/2015 (de altfel identic a procedat și guvernul Cioloș, emițând OUG 57/2016, la fel de nocivă prin conținutul art.40), dar mai mult, întrun dispreț și cinism care frizează ura (parcă inspirat din regimul Băsescu), ați desființat nu numai actualizarea dar v-ați adus contribuția la înghețarea creșterii pensiilor militare sine die, plafonând-o prin OUG59/2017, modificând art.59 si art.60 din Legea 223/2015  și introducând un nou articol VII, pct. 2 și 3.  Termenul de actualizare a căpătat o altă semantică, i-a luat locul termenul de indexare de la art.59 din Legea 223/2015, deja modificat. 

Să induci în opinia publică ideea că există pensii militare de peste 10.000 sau 20-30.000 de lei, sume apocaliptice în condițiile în care un număr însemnat de pensionari militari au pensii în jurul valorii unui salariu minim pe economie, iar  un procent foarte mic, valori până la 4.000 lei, nu este decât o crasă manipulare și dezinformare a societății civile, foarte sensibilă la astfel de date. De altfel oprobiul acesteia este atât de evident în cazul în care interacționăm cu  aceasta, oprobiu la care dumneavoastră, ca reprezentant și comunicator al guvernului, ați pus umărul”. Ne-ați pus întro postură total neavenită, care a creat premisele unei rupturi deosebit de nocivă, între categorii socio-profesionale, pe principiul divide et impera”.

Grav este, doamna ministru, faptul că niciun factor de răspundere, om politic, ministrul  apărării, șeful Statului Major al Apărării, nu au sesizat sau nu le-a păsat –probabil că altele au fost prioritățile lor – v-au lăsat să duceți această campanie imagologică, până când aceasta și-a făcut efectul. Nu-i așa, întro campanie proprie de imagine, categoria militarilor rezerviști este cea mai la îndemână victimă colectivă, pentru că posibilitățile acesteia de reacție sunt limitate!

Dumneavoastră, doamna ministru, ați tot vorbit despre punctul de pensie, despre majorări, despre noua lege a pensiilor și, când cineva vă întreaba despre pensiile militare,  vă declinați responsabilitatea, arătând că nu mai este domeniul dumneavoastră de legiferare. Așa și este. Însă nu uitați ca de fiecare dată să readuceți în discuție, ca un motto, un exemplu de-a dreptul absurd și ridicol, că un pensionar militar care, de la 7.000 lei, acum 10 ani, a ajuns în zilele noastre la 22.000 lei. Vă rugăm să-l indicati pe acel individ.  Veti/vom descoperi ca acesta este un magistrat (militar) ,a cărui categorie, după cum bine știm, a avut o mulțime de facilități financiare - sunt imuni, intangibili, orice s-ar întâmpla, lor nu li taie  nimic, lor le cresc veniturile, pensiile,  ,si nimeni -de frică poate- nu se atinge de ei... Cine să atenteze la partea leului? Cine ar vrea să fie interogat, cînd este indisciplinat", de statul paralel? Dumneavoastră știți  mai bine, ați trecut prin furcile caudine ale acestuia. În orice caz acele pensii la care vă referiți, nu sunt în niciun caz ale vreunui general, colonel, cu atât mai puțin ale unor grade inferioare, oricâte subterfugii ar fi folosit gulerele albe din ministerul din care încă mai facem parte. Nu sunt pensiile celor care cu prisosință le-ar merita, nu  a celor care iarnă sau vară, ploaie sau vânt, s-au suit în tancul rece, pe tunul înghețat, în sicriile zburătoare care se cheamă MIG-21, au stat departe de familii în poligoane și aplicații, au ridicat canalul Dunăre-Marea Neagră,Transfăgărășanul (cu sacrificii omenești), au făcut agricultură, au ridicat construcții monumentale și care astăzi acționează în Afganistan, la peste 50 grade C.

Vă reamintim că Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale, care prevede egalitatea de tratament a militarilor rezerviști cu categoria magistraților, trebuia pusă în aplicare fiind general obligatorie. Dar cine să vadă și mai ales cine și pentru ce să o fi  pus în aplicare ? Altele sunt  prioritățile momentului!...

Incontestabil, ați  făcut lucruri bune, ca  mărirea de salarii, pensii, ridicarea nivelului de trai, dar ați promis si că veți repara inechități ce se perpetuează de ani buni, dând speranțe palpabile oamenilor. Dar vă întrebam, despre inechitățile generate de o serie de legi și ordonanțe de la Boc încoace, Cioloș și chiar ale dumneavoastră, care au distorsionat vădit, legi de bun simț, au creat diferențe frapante între categorii de militari, ce spuneți?.Au fost făcute promisiuni de remediere a acestor stări de lucruri chiar de către politicieni cu înalte funcții (și asta la presiunea unor asociații ale militarilor),  așteptăm tot felul de proiecte” de modificare a „proiectelor” aflate în discuție de „modificare” a unui O.G. ce a „modificat” legea de bază. Este în stilul nostru de a face mai întâi răul, apoi să declanșăm acțiuni reparatorii care se întind pe perioade lungi de timp. Răbdarea noastră e întinsă la maxim și nu credem, la cum evoluează scena politică românească, că ele se vor rezolva prea curând.   Sau aveți probabil un plan B, în sensul unui tratament special pe care să-l aplicați pensionarilor militari, altfel nu se explică  manipularea  și dezinformarea oribilă specifică unor epoci apuse.

Tratamentul nedrept și rușinos aplicat rezerviștilor militari, poate și altor categorii, contrastează cu acordarea unor sinecuri de care profită sute, poate mii de privilegiați și familiile lor care huzuresc pe banii statului, ca în societățile plutocratice. Sunteți milostivi, sunteți doar partid social democrat, faceți pomeni, risipiți bani, sunteți generoși inclusiv cu cei care nu au muncit niciodată în viața lor!...

Dar cu noi, rezerviștii militari, ce ați avut doamna ministru, ce rău am sau v-am făcut? Din câte știu generația noastră a participat din greu la ridicarea României din beznă, s-a sacrificat, așa cum am arătat anterior, fără să miște în front” și, mai mult, nu vine la minister, ca unele sindicate ale societății civile, să cerșească bani, sporuri, privilegii peste privilegii, în mod zgomotos și brutal uneori. Noi cerem doar respectarea unor drepturi câștigate legal, pensii și salarii decente, măcar peste nivelul unei infirmiere, care acum depășește în venituri pe un colonel pensionar. Au fost și multe idei, năstrușnice din punctul nostru de vedere, de a ne alinia întrun fel principiului contributivității, și.... a ieșit un dezastru. Vă întrebăm, noi militarii avem în solde elemente de contributivitate?.Atunci de ce încercați să schilodiți legi doar de dragul de a face pe plac unor neaveniți? Comparați-ne cu alte state, cele din NATO, și o să vedeți că toate au, ca și calcul al pensiilor, procent din ultimele solde, la care unele adaugă, din respect pentru armată, bonusuri care așa rămân pe viață (vezi Portugalia, Elveția).

Este destul de jenant și aberant în același timp pentru că tocmai dumneavoastră trebuie să înfăptuiți și justiția socială. Dar se pare că, prin acțiunile dumneavoastră, ați uitat de această sintagmă a ministerului pe care îl conduceți. Cine este interesat să destabilizeze un organism atît de vital ca Ministerul Apărării, cu reputația pe care și-a câștigat-o de a fi salvat existența statului român, ființa națională, de la pieire în Marele Război de Întregire, sacrificând  câteva sute de mii ostași, adevărați români. De ce astăzi, noi, urmașii acestora, trebuie să trecem prin batjocură, prin umilințele care nu mai încetează de aproape 10 ani? Ați găsit soluții de acordare a unor  indemnizații speciale parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene, ati ajutat profesorii, cadrele madicale. Oare pe noi ne considerați inutili, suntem prea în vârstă, nesemnificativi în lupta electorală, sau suntem niște români reformați? Vrem să vă dovedim că vă înșelați.

Ne-am permis să vă adresăm aceste rânduri deoarece dumneavoastră și dl. ministru al Apărării trebuie să vă asumați răspunderea pentru legiferarea unei OUG 59/2017 total neconstituțională. Și toate aceste lucruri se întâmplă în anul centenarului Marii Uniri a românilor.

Vă mai spunem că noi, cei care v-am votat și am fost alături de dumneavoastră (inclusiv cu acțiuni de stradă), suntem profund dezamăgiți și ne considerăm tratați ca niște asistați sociali. Nu uitați, dând timpul înapoi, momentele când, o parte din cei ce vă scriu acum, v–am întâlnit la Craiova, am dat mâna, ne-ați expus o parte din proiectele politice ale  dumneavoastră și ale partidului, alături de dl.general Dobrițoiu, dl. viitor senator Voicu și alți politicieni. Atunci  ne-ați convins, și ascensiunea dumneavoastră politică o datorați și nouă, militarilor rezerviști. Credeți că acum mai sunteți credibilă? Nu uitați că roata destinului se rotește. Urmează și alte alegeri și nu știm dacă vom mai fi acolo.

Deviza noastră  este onoare și demnitate până la capăt.


Col.(r) Munteanu Vasile
Col.(r) Nemulescu Victor

3 comentarii:

  1. Asta trebuie izbita de pamant, nu milogita pe drepturile noastre! S-a bagat ea cu nesimtire si fara nici un drept sa-si dea cu parerea si sa ne batjocoresca pensiile, inghetandu-le la urma! Stie, nesimtita si putregaiul asta, ca sunt pensii de la 500 la 1500 lei cu vechimi apreciabile, multi foarte bolnavi si accidentati in misiuni, ca mine, cu 1000 lei pensie, pe 18 ani vechime? Ala cu ajutor social ca o voteaza pe ea si PSD n-are o zi de munca, avand 640 lei si maine, poimaine ma ajunge din urma, iar mie pensia inghetata si de peste 10 ani neactualizata de mor de foame! Eu am dreptul s-o flegmuiesc intre ocarine cu obida, pentru ca m-am distrus fizic si psihic in accidente in minele de carbuni din Valea Jiului si la Canal, in timpul misiunilor la ordin, nu in ograda lui taica-su! Sa-si dea demisia si sa se duca dracului de acolo ca nu mai are ce cauta, dupa cate crime la pensiile militare a facut, fara sa fi avut in acest caz nici un drept peste ministrul Apararii, si mai ales ca prin ce a facut a determinat treceri in rezerva cu miile si distrugand sistemul de aparare a Tarii! Jos mafiota din prepeleacul Muncii! Jos cu cloaca mafiota pesedista de la putere si sa vina altii mai cerebrali si in spiritul dreptatii, nu a schilodirilor pe model basescian! Niste jigodii ordinare ce merita dispretul si ura tuturor rezervistilor militari si al societatii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimati camarazi de la sindicate, stie analfabeta asta de pensiile ca a mea din care murim de foame? Stie ca medicamentele nu ni se dau compensate si ca am renuntat la ele? Stie ca n-avem o casa a noastra si multi satm pe chirii scumpe, PENTRU CA LA TRECEREA IN REZERVA ARMATA NE-A FURAT CASELE CU JONGKERII SA LE DEA GUSTERILOR PREFERENTIALI, CU GRADELE MARI, ca iarna dau toata aceasta pensie de 1000 lei la utilitati si chirie? Stie ca avem sotiile grav bolnave, cum am eu cu gr.1 inv. cu 450 lei pensie ajutor social, cazuta la pat de peste 4 ani si in mari suferinte, ca dealtfel si eu foarte grav bolnav, si nici n-am cu ce s-o htranesc, banii dandu-i la utilitati si scumopirile in lant? Stie nesimtita asta de Vasileasca si dobitocul ala de Dragnea, cum ma tarai eu prin viata cu banii astia nenorociti, cu pensia neactualizata de peste 10 ani si acum inghetata, de umblu ca un disperat prin tribunale pentru dreptate, risipindu-mi banii de paine pe cheltuieli de judecata? Cu ce mai pot trai eu cu o sotie grav bolnava, cu multe necesitati vitale dar fara un leu in buzunare? As vrea ca sindicatele sa informeze politicul cu astfel de cazuri ca al meu, nu numai exclusiv despre alte drepturi, caci pe noi n-are cine sa ne apere din cauza lipsurilor si a saraciei, nepermitandu-ne avocati sau sa ne deplasam la ei sa ne expunem problemele, sa le vada cu ochii lor, ca daca fac un drum la Bucuresti dau in faliment si astia ma scot in strada din bloc, ca si asa am datorii aproape 2000 lei la utilitati si m-au amenintat ca-mi sechestreaza bunurile si ma scot in strada! Astea sunt rezultatele initiativelor nesabuite ale lui Vasilescu, Dragnea si PSD! tREBUIESC STIUTE DE CATRE EI, DOMNILOR, DAR CINE SA LE ZICA DECAT DV CARE SUNTETI IN LEGATURA PERMANENTA CU EI, CA EU NU MAI AM PUTERE NICI SA MAI MERG PE STRADA LA CAT DE DAMBLAGIT DE BOLI, SUPARARI SI NECAZURI SUNT! ASOCIATIA ,,CAMARAZII'' NICI NU S-AR UITA LA MINE, CA N-AM GRAD DE COLONEL SAU DE GENERAL, CA DACA AI GRAD MIC IN ARMATA ESTI CONDAMNAT SIGUR LA MOARTE, NIMENI NU SE UITA LA TINE MACAR CA LA UN CAINE! Azi, toata Romania este fascista, nazista si bolsevica asupra drepturilor celor napastuiti, Patria si Armata nu are nici un fel de recunostinta ca ai cazut frant la datorie la ordin, nimeni nu te baga in seama, cei cu bani te dispretuiesc, nu ti-ar intinde nimeni o mana de ajutor si te lasa ca pe un caine sa mori de foame! Cine zice ca exista camaraderie, empatie, soprijin reciproc la necazuri si grija fata de cazurile sociale vorbeste prostii, ca asa nu exista in acest stat mafiot si fascist, doar pentru gusati, gusteri, naimiti si imbogatiti! Bogatul nu va sari niciodata sa-l ridice de jos pe sarac, asa ca ma lamentez de pomana pe aici si asa voi muri! Si sindicatele sunt la fel, doar pentru o mana de suparati bogati, in rest toti sa se duca dracului si sa moara de foame ca nu-i intereseaza pe ei saracanii si amaratii!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dl Cornelius Flavius Ifrim, va compătimesc și sunt sigur ca mai sunt mulți ca dvs. Și eu în bloc la Constanța am camarazi în suferință cu pensii f. mici. Doamne ajuta.

    RăspundețiȘtergere