marți, 7 februarie 2017

Scrisoare foarte larg deschisă adresată Plăvanului de la Cotroceni



Scrisoare foarte larg deschisă
adresată Plăvanului de la Cotroceni[1] (III)

               

Bă, Plăvane,
Antiromânul nostru cel perfect,

Ca să fim cât mai eficienți în ceea ce privește încrâncenarea cu care lupți împotriva oricărui dram de bine de care s-ar putea bucura românii din țara lor, adică a noastră, ghiolbane, nu a poftelor tale ajunse la limita ultimă a demenței, ne mai schimbăm oleacă stilul. Adică, ne vom raporta la Jurnalul luptei tale împotriva României. Așadar...

              18 ianuarie a.c.... Plăvane, ai fost magistral, magistral de idiot, cretin adică. De pe scaunul trufiei executive, referindu-te la Guvern, firește,  ai găsit de cuviință să spui: „Sunt foarte mulțumit de felul în care vă faceți, cu toții, datoria.” Asta după ce, cu numai o seară înainte, de sub cupola  cotrocenistă, în declarația de presă ziceai: „Ce fel de majoritate vom avea încă nu ştim. Deocamdată, noua majoritate nu a făcut nimic. Și-au impus câţiva şefi de comisii, şi-au votat câteva promisiuni populiste din campanie.”  Haidamacule, pe bune, ești disperat. Arăți ca o găină aflată la terapie intensivă, în urma unui viol aplicat de către un elefant. Vrei să îți asociezi imaginea ta de Antiromân Perfect cu un Guvern pe care îl urăști din rărunchi, precum, de altfel, ne urăști Neamul și Țara. Știi cum se numește asta, așa, într-un limbaj elegant? Lichelism, Plăvane, lichelism! Asta, implicit, înseamnă că ești o lichea.  Știam că stai rău de tot cu IQ-ul, că nu se  află mai sus de nivelul mării, dar să n-am albastru de metil, Plăvănilă,  nu îmi imaginam cât ești într-atât de P R O S T ... Mă, smintilă, să nu se sfârșească războiul din Siria, na, te comporți de parcă ai fi specialist în orchestrarea ciclului menstrual la țânțarii anofeli...
*
18 ianuarie 2017, 9.58: Plăvanul: „Avem o premiera astazi. E prima data cand particip la o sedinta de Guvern. Am decis în această dimineață  să fac o vizita domnului prim-ministru. Am avut o discutie foarte aplicată, foarte serioasă și cu concluzii consensuale, dupa care domnul prim-ministru m-a invitat să particip și să prezidez această ședință de Guvern. Dati-mi voie sa va spun ca sunt foarte multumit de felul în care va faceti cu totii datoria si pentru  mine este nu doar o placere, ci si o onoare sa fiu aici impreuna cu dumneavoastra. In ceea ce priveste concluziile discutiei pe care am avut-o cu domnul prim-ministru mai devreme, as prefera sa il las pe dansul sa detalieze aceste lucruri.” ... ... ... Păi ce vroiai măi, prăpădilă, să te dea afară, în brânci, ca pe un câine, precum meritai? Să te gâdile cu limba în urechi sau să îți dea să bei licoarea menstruală de la muște conservate prin criogenizare, cu carafa? Măi, marmeladă, păi, noi, românii, știm cum să ne comportăm cu  dușmanii noștri, păcatul e că, de la Dromihete-ncoace, ei nu înțeleg nimic din asta, dar asta e altă problemă. Știi cu ce a semănat descinderea ta, haidamacule? Hai, să îți spun. A semănat cu atacul unei bănci spermă intelectuală, ai descins ca un derbedeu ordinar sau, mă rog, în stil de holdup prezidențial, ca ultimul borfaș, ca un violator extrem de periculos. Dar, nicio problemă, se rezolvă...
*
Aoleuuu, Plăvanule, atenție cum îți poziționezi mâna dreaptă când saluți, nu de altceva dar prea o trage ața către  Deutscher Gruß, salut despre care știu că, în Germania, este considerat infracțiune. Atenție, Plăvane, atenție!
                            

*
Azi, 22 ianuarie, Plăvane, deși nu mai era cazul,  ți-ai devoalat virtuțile de  prost al neamului, al neamului tău, firește, prost în sensul profund al etimologiei sale globale, să ne înțelegem. Asta, parol, nu înseamnă că nu avem și noi, românii, și proștii noștri, și neamurile noastre proaste, le avem ghiolbane, le avem... Știam că ai legături solide cu Dobitocilă Împărat, dar, sincer, nici pe departe nu îmi imaginam măcar a fi atât de prost, prostălău adică, așa ca să te flatez. I-auzi, mă, zici tu pe 22 ianuarie, de la tribuna infatuării tale de prost care ești: „Ne-am adunat pentru a comemora mica unire”. Las la o parte faptul că discursul tău părea rostit de un drogat imposibil de adus în stare de revenire. I-auzi, „a comemora”! Bă, prostovane, confunzi Unirea din care s-a născut România Modernă cu zilele de 30 aprilie 1945, când mentorul tău s-a sinucis în buncărul unde se gândeau cele mai odioase crime împotriva umanității; de 1 mai 1945, când  cel mai virulent antisemit și cel mai înfierbântat orator al ideologiei naziste s-a sinucis, mai înainte ucigându-și cei șase copii; de 23 mai 1945, când unul din cei mai mari criminali din țara unde curge sângele din care cu onoare provii, și-a pus capăt vieții, strivind o fiolă de „ciocolată” între dinți; sau, uite, dacă vrei, pe cei care, prin sentința Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, au sfârșit, în anul 1946, în ștreangul spânzurătorilor care au înnobilat trupul  prăbușit a ceea ce mai rămăsese din spațiul vital... Pe ăștia comemorează-i haidamacule, pe știa care au luat viețile a peste 20 de milioane de oameni, dintre care peste 6 milioane au fost evrei. De fapt, îi și comemorezi în ritualurile tale oculte, la miez de noapte, în fum de gheare de șoareci striviți cu șurubelnița.
                               
Ce să mai zic, ești redus  intelectual cu capu`. De aici, poate, confuzia.
*
22 ianuarie – Plăvane, încălcând grav Constituția și, cam pe toată cuprinderea ei, Legea 51/1991 cu privire la siguranța națională a României, te-ai afiliat unei demonstrații ilegale, neautorizate, încadrându-te perfect în cunatumul unui pachet de infracțiuni pentru care trebuie să plătești. Și vei plăti! Mai mult, cu acel prilej ai reiterat obsesia ta cu privire la „o gaşcă de oameni politici cu probleme penale...”, din care tu, infractor dovedit, cu nonșalanța criminalului de cursă lungă, te-ai exclus suveran. Nu comentez, dar uite cam ce circulă pe piața liberă a dezbinării naționale:
Decât la Nürnberg, în ștreang de criminali,
Mai bine în gașca de politicieni penali...
Sincer, hai, fii sincer,  Plăvane, în ce categorie preferi să te afli?

*

Pentagonul decizional al Plăvanului cel Psihopat

18 ianuarie – Asaltul interlop al Plăvanului asupra Guvernului s-a concretizat cu concluzia primului potrivit căreia „am avut o discuţie foarte aplicată, foarte serioasă, cu concluzii consensuale, cu privire la ordonanţa de graţiere şi ordonanţa de modificare a Codurilor penale, să fie puse în transparenţă, să fie date spre consultare tuturor entităţilor prevăzute de lege.” În aceeași zi,  purtătorii de cuvinte ai marelui PNL iau cu asalt instituțiile media și, la indigo, repetă viziunea groparului din Cotroceni al propriului partid.

20 ianuarie   P e Facebook, pentru că acolo a avut loc de întors, după ce se sucește 180 de grade, Plăvanul dixit: "Proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicaţie. (...) Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste ordonanţe de urgenţă." În aceeași zi, purtătorii de bâlbâieli  ai marelui PNL iau cu asalt instituțiile media și, tot la indigo, repetă viziunea groparului din Cotroceni al propriului său.

23 ianuarie – Plăvanul intră cu răsuceala în pământ și într-o accentuată stare de ebrietate populară (făcuse vizita în Piața Universității, nu?) ia o hotărâre  istorică: „Este evident că există un larg interes pentru această temă a  schimbării Codurilor Penale şi a graţierii, şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular.  Voi începe demersurile pentru un referendum, referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu.” În aceeași zi,  purtătorii de vorbe ai marelui PNL iau cu asalt instituțiile media și, după procedeul  copy paste, repetă viziunea Gurului de la  Cotroceni.

24 ianuarie, dimineața Plăvanul, după un control de profil și sub sedative  de gradul IV, nu renunță la referendum, o lasă mai moale, dar îi precizează tema, una de poem într-un singur vers, ceva retoric, cam de genul: „Apa va fi în continuare udă?” Marele PNL își însușește cu celeritate noua viziune a Plăvanului și, mândru de ce nu credea că va ajunge vreodată, o varsă Țării pe toate canalele media.

24 ianuarie, seara De la Strasbourg, după o amicală cu președintele CEDO, Plăvanul mai bagă o suceală: Graţierea este doar o posibilă soluţie, o mică parte din întregul pachet care trebuie să fie elaborat la noi.” Marele PNL urmează pașii buimaci, în ritm de tango dansat, parcă,  de către un turmentat  aflat în comă alcoolică.
CONCLUZIE: Plăvanul cel Psihopat se pișe pe marele PNL, iar marelui PNL îi   place. Sincer, și mie. Bravo, PDL!

*

Mai nou, Plăvane, ai introdus în practica relațiilor tale cu mediu, asta ca să arăți lumii interlope că exiști, dar și ca remediu terapeutic, zici tu, al marginalizării tale naționale, tot mai severe cu fiecare zi, metoda „scrisoarea”. Dai sfaturi, nebunule care ești, ne înveți mersul pe jos, diferența între mâna stângă și cea dreaptă, despre rolul maimuței în evoluția cutiei de chibrituri, diferența moleculară dintre apa rece și apa și mai rece ... șamd.  De fapt, să o spunem p`a dreaptă, emoțional te bagi în seamă, știind că, pe fondul suveran al sufletului românesc, efectul spuselor tale este zero, iar tehnico-științifico-erotic este o formă de masturbare epistolară. Își cam place, Plăvănosule!

*

27 ianuarie – Retrăim copleșiți de durere Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Peste 6 milioane de evrei au fost purtați spre Cer de fumul și cenușa care, parcă, nu se mai sfârșeau, din gura coșurilor cuptoarelor de incinerare. Alte sute și sute de mii au dispărut în execuții în masă la ordinul instigator al naziștilor dintâi ai Lumii. Plăvane, trezește-te, indiferent ce s-ar întâmpla,  nu acceptăm să ne supui „soluției finale”. Retrage-te, pentru tot restul zilelor, în trecutul crunt din care provii. Acolo este locul tău.

*

27 ianuarie Prin strădania Guvernului pe care nu mai știi cum să îl oprești din „lucrul bine făcut”, asta ca să te citez plagiatorule[2], Bugetul României, al Țării, al tuturor românilor care își văd de trebă în țara lor, a fost finalizat. Dar tu, Plăvane, în calitatea ta primordială de Antiromânperfect, ai amânat cu patru zile, până pe 31 ianuarie, trecerea lui prin CSAT, deși știai bine că nu te poți opune, cu toate că nu este exclus ca în mintea ta redusă  să crezi că tu ești consensul, nebunosule. Dacă îți păsa de nevoile Țării, puteai convoca singura structură căreia îi ești șef, în aceeași zi, o oră mai târziu de la anunțarea finalizării. Te-ai întrebat, cumva, golanule, ce pot însemna patru zile în viața țării sau, hai să zicem, în viața multora dintre românii care abia așteptau ca rânduielile bugetare ale țării lor să intre în cele firești? Nu,  firește, pentru că pentru tine, samsar apatrid, viața noastră, a românilor,  nu contează. 4(patru) zile...  Ce mai contează patru zile... când fabricile naziste ale  morții au produs vreme de peste patru ani mai mult de zece mii de morți pe zi. Trecem și peste asta, Plăvane! Adică, doar trecem, nu o uităm!

 *
„Situația din România este destul de complicată și am sute de mii de români de-ai mei în stradă. (...) Am încredere în oamenii mei.” Hai, că ești obraznic, nerușinare maximă, Plăvane. Guvernul tău, Parlamentul tău, Ziua Națională a ta, partidul tău ... , iar acum „români de-ai mei”. Ai înnebunit, Smintilă, rău de tot, să moară didirezu, na. Ești un laș ordinar, un escroc ordinar, un mediocru absolut, o nulitate profundă... „Oamenii mei”?, zici. Aici sunt de acord, Plăvane, instituțiile de forță ale României sunt conduse de către „oamenii tăi” care, în cele din urmă, de fapt, sunt ai celor care conduc Românie prin tine.


                   ANTI-Antiromânulperfect

                                                                                (va urma)


[1] În dialectica lucrului bine făcut este numit  Antiromânul Perfect
[2] Tadeusz Kotarbinski (1886-1981),  Tratat despre lucrul bine făcut