marți, 8 martie 2016

CLASA POLITICA

 Clasa politica – in acceptiunea proprie a cuvantului”clasa” (sociala) – nu exista la noi.
 Nu am avut “clasa politica” nici in antebelic pentru ca politica, in sensul occupational al notiunii, era o afacere si o preocupare de sustinere, complementara, care interesa  apartinatori ai unor clase sociale reale precum mosierimea, burghezia, intelectualitatea, taranimea, muncitorimea.
Nu se devine “clasa", ca fenomen social de masa, printr-o intocmire  politica. Putem vorbi doar de politizarea (monopolitizarea) unor clase cum ar fi cea muncitoreasca in regimul zis comunist. Se vorbeste, azi, ca de o necesitare stringenta, ca de o urgenta a momentului, de “inlocuirea clasei politice” – solutie impusa “de strada”, “de tinerii frumosi si liberi”(liberi de ce anume ?!?), revoltati, satui de mizeria exercitiului politic romanesc postdecembrist.
Ce acopera, de fapt, definitia de “clasa politica” in mintea “revoltatilor”? Evident, nu o clasa, asa cum subliniam, in temeiul clasic al notiunii, ci mai degraba o perceptie negativa a felului de a se face politica in Romania.  Zisa “clasa politica” este – in intelesul popular si larg acceptat al termenului- o entitate SUPERPUSA fals omogena, conform  definirii ei de catre Eminescu, care, uzand de organizarea in formatiuni politice, a acaparat puterea, a ocupat institutiile de stat, si stapaneste in totalul dispret al normelor democratice, comportandu-se clientelar, camarilic, facand din coruptie si tradare instrumentele care-i garanteaza succesul.  
Entitatea SUPERPUSA nu slujeste interesul de tara, de stat, sau national, ci unul rezervatar, exercitat in nume si in folos strain.  Acesti SUPERPUSI autoconsiderati oameni politici nu au identitate doctrinara (desi o clameaza tot timpul!) pentru ca ei afluiesc spre zona rezervatara din toate formatiunile inscrise politic, mai mult sau mai putin “nationale”. Ei nu probeaza substrat ideologic in nimic din ceea ce intreprind pentru ca nu le-ar sluji chiar la nimic.
Din contra! Filosofia lor e simpla : profitul individual, de grup, de gasca, de “loja”, cu orice pret.
Pornind de la aceste cateva consideratii,  ideea unei SCHIMBARI A CLASEI  POLITICE este si ea calpa, pentru ca daca am putea vorbi in Romania de existenta unei “clase politice” ca de o realitate, am vorbi si de UN SISTEM POLITIC si sistemele -ne-o postuleaza filosofia- nu se pot inlocui spontan, printr-un simplu act de vointa reformatoare, fie el si perfect justificat.  Astfel de inlocuiri – chirurgicale, extirpative, adesea sau intotdeauna sangeroase – sunt opera marilor revolutii, a marilor insurectii, a marilor lovituri politico-sociale epocale. S-a intamplat asta in Lume si in Europa, in cateva randuri – Revolutia Franceza, Revolutia bolsevica in Rusia…
O revolutie stopeaza brutal evolutia social-politica instalata ( uneori de secole), sfarama fara menajamente orice forma de autoritate si se instaleaza pe sine, totalitar, in jilturile puterii.
Dupa consumarea euforiilor instalarii, revolutiile isi devoreaza “copii”, ii epureaza pe cei indezirabili, fac monument al dreptatii si al justitiei revolutionare din ghilotina sau, dupa imprejurari, fondeaza gulagul cu  plutoanele lui de executie si, in cazurile mai blande, pun la index cu stricta  supraveghere.  A facut-o Stalin in maniera lui, binecunoscuta de-acum, a facut-o, la noi, Dej prin scoaterea de la putere a criminalei divizii kominterniste venita pe tancurile sovietice (pentru romanizarea aparatului securistic si de partid si pentru stoparea fenomenului carceral).  Dupa decembrie ’89, la noi, s-a dat o adevarata lupta epurativa intre “partidele istorice”, sustinute de elitist incropita Alianta Civica si de “fenomenul” anticomunist botezat “Piata Universitatii”,  si grupul “emanatilor” (cu puternic miros gorbaciovist), batalie pe care a castigat-o acesta din urma prin aducerea la Bucuresti, ca forta de soc, insurectionala, a minerilor.
  Impulsul epurativ, daca examinam atent viata romaneasca politica postdecembrista n-a incetat o clipa macar sa se manifeste, el capatand accente de la  diversionist manipulator cu sprijin pe “servicii” (Basescu), la hilar si isteric (D-na Gorghiu). Cea mai sigura si mai eficienta pista epurativa ramane insa aceea a numai sugeratului  “SISTEM” (altul decat cel pretins politic) – forta aparent fara culoare si volum vizibile, dar care se evidentiaza in controlul total al prestatiei justitiei, al procuraturilor, al hotararilor de partid impuse “contra naturii” pozitiei oficiale a acestora (vezi solutiile Ponta, la Referendum si, ulterior, demisia lui). La urma urmei ce este mai eficient in materie nu de dreptate sociala (cum se pretinde!), ci de epurare, decat incatusarea, arestarea, acuzarea si, in ultima instanta, condamnarea fie si ca urmare a unor acuze bazate pe “suspiciuni rezonabile”.
Revenind la problema noastra, a pretinsei inlocuiri a “clasei politice”, trebuie sa subliniem ca, de fapt, ceea ce este asezat sub denumirea de “clasa politica”, pentru majoritatea nemultumitilor, de toate conditiile, este, cum sugeram, o forma de RAU, personificat politic, extins in tot ceea ce s-a trait negativ, pagubos, de la “revolutie” incoace, un RAU care nu mai poate fi suportat, tolerat, tratat ca fatalitate giranta a conducerii societatii romanesti numai pentru faptul ca este o expresie a votului democratic.  Formulele procuratoriale – DNA, ANI, etc. - sunt acceptate ca forme de igienizare a substantei mediului politic, dar nu sunt suficiente. Se insista, ilogic dupa parerea noastra, pe ideea, devenita forta, A INLOCUIRII.
Bun, dar atunci cu ce ne-am alege si de unde si pe cine am mai alege ?  Societatea romaneasca – ne place sau nu -  are in mod sigur conducatorii care o reprezinta si pe care-i merita, chiar daca, la modul paradoxal, ii respinge cu mare necaz si mare indignare.
Cu cine ne-am mai asigura reprezentativitatea pentru a continua demersul democratic (nici Omenirea, in intregul ei, n-are, deocamdata, o varianta de schimb la demosul “correctness”)? In post belic, Europa, de pilda, a fost cucerita politic de socialisti si, respectiv, laburisti, adica de o stanga bine potrivita pentru a mentine societatilor statutul de baza capitalist, dar capabila sa sustina si inventatul “stat social”, pentru constructia si imbogatirea acestuia convocandu-se, dupa razboi, clasele ”fauritoare de bunuri” - ulterior, prin marirea standardului lor de viata, devenite clase consumatoare.
Stanga aceasta “socialista” si-a facut datoria si, precum maurul din poveste, a lasat  scena libera solutiei democratice actuale, cu accent liberal, bazat pe teoriile “corectitudinii politice”, dar cu misiuni (rareori expuse vederii) si cu manevre integrist-asociative, menite sa instaleze produsul de putere mondial al strategiei geo-politico-financiaro-militare  globalizatoare.  Sunt, desigur, numeroase nuante de abordat si de discutat aici, sunt “jocuri de putere” zonale, continentale sau trans –continentale, a caror analiza, macar pentru a nu se trai si a nu se muri prosteste, este o urgenta. O vom face la un moment dat.      Dar…inca odata revenind la oile noastre, a “inlocui clasa politica” este egal cu a epura dur, radical, din mediul politic romanesc (termen cu mult mai potrivit decat acela de clasa) elementele manjite, contaminate, compromise, viciate iremediabil, pentru a lasa loc si spatiu liber de miscare unor  elemente “curate”, doritoare sa presteze politic de o cu totul alta maniera.
Repetam, insa : pe ce fundamente doctrinare, ideologice, pe ce programe consonante interesului de tara, interesului de stat, interesului cetatenesc si, nu in ultimul rand, interesului national?  Ce proiect de adevarata reforma institutionala, nu doar politica, ar putea utiliza, concret, profesionist, “curatii” noii formule? Putem conta, in continuare, doar pe instrumentele “kovesiste”, pe imixtiunea “coldista”, pe dorinta “iohannista” de a schimba radical cursul navei romanesti  indreptate anume de Basescu spre nicaieri?  Ce ne facem cu dovezile irefutabile care denunta politizarea fara dubii a Justitiei;  ce ne facem cu prestatiile recente neconstitutiionale tocmai  ale Curtii Constitutionale, numita mai ieri si Curtea Prostitutionala;  ce ne facem cu miile de hotarari definitive si executorii pe care institutiile de stat le ignora fara nicio urma de jena;  ce ne facem cu ordonantele tehnocratului Ciolos, impus, nu-i asa, de “tinerii frumosi si liberi” ai STRAZII , ordonante si ele evident neconstitutionale si prin care executivul se erijeaza, peste limite de intelegere si acceptiune, in legislativ, in autoritate de control pentru Cotroceni?
Cu ce tip de dilema avem de-a face? Are ea rezolvari, pentru ca o vorba purtata de vantul deznadejdii in tot spatiul romanesc  spune ca suntem pierduti, ca nu mai este nimic de facut ?      
  EI, BINE, ARE !!!, pentru ca la aceasta situatie s-a ajuns prin amanarea paguboasa (putin spus) a maturizarii corpului social romanesc.
In 26 de ani,  guvernele, gloatele eterogene botezate “Parlamentul Romaniei”, mediul politic din ce in ce mai viciat, mai corupt, mai dispus la vanzare, demolare si tradare, in conexiune externa si utilizand, in contra naturii lor aparente, integrarile UE si NATO, au facut tot ceea ce au poftit mai rau cu Tara aceasta si cu poporul ei. 
Saracit, deposedat de elementele asiguratorii ale intrebuintarii lui sociale, bajenit si batjocorit tocmai de la nivel prezidential, traitor intr-un spatiu anume vidat de piesele vitale ale  rezistentei si ale apararii, indatorat salbatic de un sistem bancar strain si sistematic   protejat de inexpugnabila citadela “nationala”  isaresciana, cetateanul roman s-a pierdut etico–moral, s-a dedat la o existenta  simili infractionala ca adaptare la o realitate impusa si de neocolit, s-a complacut intr-un farmec al dezmatului, al consumismului iresponsabil, al scaldarii imbecilizante in apele tulburi  ale distractiei cu orice pret. Acesta e fondul producerii crimelor implicite de la Capitol, acesta e decorul uman in care s-a jucat piesa sinistra a raderii cu buldozerul a uriasei averi nationale acumulata cu mari sacrificii, prin suportare de “foame, frig, intuneric”,  in intervalul 1960-1990, aceasta e prelata cenusie a  inconstientei generale care acopera cliseele legate de evenimentele din dec. 89 si urmarile lor.  “Anticomunistii”, “revolutionarii”, “elitistii euroatlantisti sorosisti”,  “reformistii” cu doctorate plagiate, nu vor o Romanie igienizata si improspatata, debarasata de gunoi si de reziduuri otravite.  Ei vor facilitati fiscale, pentru ei si pentru tot neamul lor, indemnizatii de mii de euro, pamant in zone bine alese, de parca ar fi luptat la Smardan, la  Marasesti, la Stalingrad sau la Oarba de Mures.  Ne intrebam, retoric, uneori, unde au fost romanii cand in mijlocul lor au fost ucisi Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, cand Brancoveanu a fost ridicat de o mana de basbuzuci cu familia sa cu tot ca sa fie dus la Stanbul?  Pai au fost acolo unde au fost si urmasii lor de azi cand li se daramau zeci de spitale, cand li se hacuiau fara mila pensii si salarii intru “ajutorarea” marilor oameni de stat Udrea, Cocos, Blaga, Bica, Videanu, Basescu–fratele, Valcov, etc.,etc.,etc… , cand li se jefuiau resursele si li se vindea energia de catre “baietii destepti” la pret de aur si platina.
S-a stat cu mainile in san de parca s-ar fi asistat la un spectacol indepartat, care n-avea nicio legatura cu omul romanesc.     Gresim daca vorbim de un tineret rupt de dramele propriilor parinti, ademenit de spatii virtuale  doldora de tentatii  si emotii de categoria si materia senzuala a papusii gonflabile,  socializat artificial de inventia ipsationista psihologic a facebook-ului?  Nu cred ca gresim!
 SOLUTIA AICI ESTE!  IN SOLIDARITTE, IN ORGANIZARE, IN ASUMARE DE CATRE INTREG A PROBLEMELOR SI A NEVOILOR PARTII.
TOTI PENTRU UNUL SI UNUL PENTRU TOTI!
 DURERILE UNEI CATEGORII SOCIALE- PROFESORI, MEDICI, MINERI, ETC.-TREBUIE SA FIE RESIMTITE DE NOI TOTI.  Iesirea din nesimtire – fie-mi scuzat termenul taios, dar n-am pentru el alta rima, este un comandament de neocolit al momentului.  Romanul trebuie sa iasa din isteria consumata in halat si-n papuci, in fata televizorului  din cutia caruia acoperit-descoperitii condusi de “maestrii” vechii garzi ai propagandei de partid si de stat  ii inmoaie creierul in detergentul minciunii de import, i-l storc bine si freaca cu el treptele de la intrarile palatelor puterii . DERMOCRATIA ESTE, TOTUSI, UN SAC GENEROS, DOLDORA DE PIESELE NECESARE UNUI POPOR REVOLTAT PENTRU A-SI PUNE IN MISCARE ENERGIILE.
Chiar e greu de inteles aceasta simpla idée? E greu de inteles ca daca vom umple cu zecile de mii pietele, campusurile din jurul sediilor puterii, uzand de drepturile noastre de manifestare si de actiune democratica, de o organizare coerenta, de cereri inteligent elaborate si promovate prin lideri curajosi, bine alesi, vom izbuti sa silim mana de oameni zisa Guvern, sau mana de oameni mai mare zisa Parlament, sa nu ne mai replice, cand noi dorim ceva, ca Bruxelles-ul, sau FMI-ul, sau nu stiu care ambasador transatlantic, vor altceva?
Somnul prelungit al maturitatii si al constiintei noastre ne-a nascut monstrii care par azi de neinlaturat.
 Mediul politic nu trebuie desfiintat, ci doar silit sa lucreze PENTRU TARA SI LEGE!
 PENTRU MARIA SA – CETATEANUL ROMAN!
                                                                           
Valeriu Pricina, 07.03. 2016