Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

vineri, 31 mai 2013




Mareşal Ion Antonescu În întreaga istorie a tuturor popoarelor există o zicală străveche care spune oarecum asemănător același lucru: la vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. La fel și în cazul nostru, al românilor, de multe ori în vremurile dificile, am avut parte de bărbați adevărați care să-și ia soarta în mâini, a lor și a celor care i-au urmat, și să scrie istoria. Sunt mulți care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii cunoscuți, alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au nume de străzi sau instituții. Nu avem cum să nu ne amintim de ei, sunt nume care au făcut istorie, și sunt instituții sau străzi care ne amintesc de asta: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca și eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins sau au fost învinși, dar au rămas în memoria românilor ca și adevărați lideri, ca și exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce vor veni. Și care au venit și vor veni, fie că ne place sau nu.

Totuși, în istoria noastră există un personaj tragic și eroic care se ridică la nivelul celor mai sus menționați, dar nu are numele înscris pe bulevarde sau străzi, nu sunt instituții sau școli care să-i poarte numele, nu este amintit în cărțile de istorie ca și un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc. Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: „Trăiască România!"

Nu, nu este o legendă, nu este ceva inventat, este un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României, iar numele lui este Ion Antonescu. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, acesta este mareșalul Ion Antonescu, o personalitate militară românească de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial ca și șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.

Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului când unii membrii guvernului își dădeau demisia de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași unde se ținea ședința, atunci când generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice, câți știau că aceste planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci pe nume Ion Antonescu? Iar aceste planuri puse în aplicare au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, uneori prin luptă, fără această acțiune unirea cu Basarabia din 23 martie 1918 fiind practic imposibilă?

În 1919, în râzboiul româno-ungar, generalul Mărdărescu respinge atacul ungar peste Tisa și trece la contraatac, trecând Tisa pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trec voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului, mergând mai departe pentru a ocupa prin luptă Budapesta la 4 august 1919. Dar există un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand îl observă pe Antonescu stând modest de o parte. Se duce la el, îl îmbrățișează, apoi îi pune pe piept propria decorație, Ordinul Mihai Vireazu, spunându-i că acest rezultat este datorat lui, până la urma planurile contraatacului românesc erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

Timpul a trecut, dar vremurile veneau tot mai grele. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următorului război mondial. Carol l-a închis într-o mănăstire, dar în 1940, după rapturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, l-a chemat ca și salvator și om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Faceți un exercițiu de imaginație, deși e imposibil, dar gândiți-vă doar o clipă cum ar fi fost dacă România ar fi avut la cârmă atunci unul dintre politicienii din ziua de astăzi!

De aici, din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea, de când a obținut puterea în stat, încep polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui este analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii susțin că au fost făcute în interesul României, alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și o dezbatere serioasă, atât asupra lucrurilor bune, cât și asupra greșelilor. Dar nu am văzut pe nimeni care să arunce vreo urmă de îndoială asupra meritelor sale anterioare preluării puterii.

De aceea, măcar pentru ziua de azi, 1 iunie 2013, când se împlinesc 67 de ani de la executarea sa, putem amâna controversele, amintindu-ne mai degrabă că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria. Îmi amintesc de relatarea unui fost deținut politic care vorbea despre modul cum a fost formată Divizia „Tudor Vladimirescu" din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au aceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestei divizii, rușii au pus-o să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând „Trăiască România!" Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor.

Un fapt este adevărat, în fața plutonului de execuție, Mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!

Cristian Negrea   

joi, 23 mai 2013

Titanii țin Cerul Nației pe umeri!


       Veștile vin și pleacă. Din cele rele rămân însă durerile neînduplecate. Așa se întâmplă și acum când scriu aceste rânduri la primirea zguduitoarei știri, strecurată ca fapt divers pe un ecran de televiziune, despre plecarea forțată dintre noi a unui martir. Nu doar opera maestrului este mărturia peste timp a dăinuirii sale ci sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului Națiunii Române, adesea deposedată de drepturile sale istorice. Maestrul Gheorghe Buzatu, cumintele Om din Iașiul memoriei culturii românilor, a plecat în Timpul Înălțării, luând cu el propria-i Cruce. Mulți își spun istorici doar pentru că au căpătat o diplomă în facultate și reproduc, repetitiv, datele manualelor sau, în el mai fericit caz, spusele vreunui cercetător autentic.
Pentru Maestru Meu, Istoria a fost ca o mină potrivnică în care a săpat toată viața și din care a scos nămolurile uitărilor fabricate, adevărurile răscoapte sau trunchiate, impunerile de tot soiul scrise de mâna și pe limba cotropitorilor sau a năimiților dinlăuntru. A săpat în fântâna adevărului despurcând-o de uzurparea alogenilor și a dăruit Neamului Românesc picăturile de apă vie care au început să-l readucă la viață. El nu a acceptat compromisul și a arătat direct, cu rostirea sa domoală dar netremurată, către toți cei ce ne-au dezvrednicit și care continuă să o facă fără opreliști. Avea să-mi spună, dulce dojenitor, întruna din întâlnirile noastre publice: ”este vremea să le spunem pe numele lor adevărat, domnule general, tuturor acelora care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără jenă. Ei ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua”. Alături de alții, la fel de trist înainte plecați, precum Florin Constantiniu, Florin Dobrinescu, Augustin Deac sau Emanoil Emandi, Maestrul  Gheorghe Buzatu este deja în Panteonul făuritorilor de conștiință națională, ziditori ai dreptului nostru la demnitate, care se ridică în Timpul Superior ca și Columne peste veac a căror prezență nu o mai poate ignora nimeni.
Acolo, în Altarul studiilor sale din Centrul de studii Europene, nu a căutat nimic pentru sine. A trudit la Istoria secretă a celui de al Doilea Război Mondial, a refăcut memoria Mareșalului, a descris sensul devenirii noastre geopolitice prin proprie și sănătoasă viziune. Nu s-a sinchisit de blamul activiștilor simbriași și și-a continuat dramaticul destin chiar în spațiul public politic, alături de alte mari personalități, pe axa consolidării ideii naționale. Nu îndrăznesc să intru în vastitatea operei sale pentru a nu fi ridicol. Cu toate că îmi este cunoscută, accesibilă și dirigiutoare. Pentru că trebuie să ne interzicem să substituim cu câteva vorbe, fie ele pline de sens și îndreptățite, viața și opera unui asemenea Om.
Scriu aceste rânduri cu senzația că cel trecut dintre noi mă privește. Mă consolează gândul că voi rămâne vrednic de mărturia sa de prietenie, de dialogurile noastre la obiect, de moștenirea crezului său filosofic și mai ales de împlinirea datoriei de a-L restitui memoriei colective prin dreaptă lucrare publică.
A plecat Maestrul la locul hărăzit, lângă cei ce-L așteptau să întregească constelația academică. Dar Spiritul Lui a rămas aici și ne obligă să întregim Oastea iubitoare de Neam și Adevăr. Pentru că numai Adevărul, mai ales cel istoric, ne face liberi și demni.

General(r) dr. Mircea Chelaru
București – Iași, 21 mai 2013
canaris_general@yahoo.com

sâmbătă, 11 mai 2013

Colaborare între asociaţiile rezerviştilor militari la malul mării


Vineri, 10 mai 2013, la Sala de spectacole a Cercului Militar Constanţa a avut loc Adunarea Generală a filialei constănţene a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.Ap.N. La activitate au fost invitaţi şi col.(r) Constantin Marin,preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI- filiala Constanţa şi col.(r) Remus Macovei, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate- filiala Constanţa.
Activitatea a început cu un moment emoţionant – felicitarea amiralului Petre Anghel, cel care imediat după evenimentele din decembrie 1989 a înfinţat  filiala constănţeană a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.Ap.N, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani.
A fost păstrat un moment de reculegere în memoria celor 114 membri care au decedat  în ultimii 4 ani.
Au fost prezentate materialele specifice unei astfel de acţiuni : darea de seamă, bilanţul activităţii financiar contabile, raportul comisiei de cenzori şi programul de activitate pentru perioada următoare.
S-a trecut la discuţii , ocazie cu care col.(r) Remus Macovei, preşedintele filialei Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate- filiala Constanţa, a supus atenţiei participanţilor  următoarele aspecte:

  • - Este necesar ca în perioada următoare să analizăm şi la Constanţa posibilitatea înfiinţării unei uniuni, după modelul de la Craiova, a tuturor asociaţiilor cadrelor în rezervă şi în retragere, care  să reprezinte coerent,incisiv  şi eficient adevăratele problemele ale rezerviştilor militari, în condiţiile păstrării identităţii şi specificului fiecărei organizaţii.
  • - Rezerviştii militari nu au  nicio garanţie a elaborării în regim de urgenţă a Legii reparatorii, care să asigure revenirea  pensiilor scăzute,  la cuantumul  lunii decembrie 2010, aşa cum actualii guvernanţi au promis.
  • - Reprezentanţii din teritoriu a tuturor asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere să facă presiuni asupra conducerilor centrale, pentru ca reprezentanţii acestora  pe timpul discutării  proiectului  Legii pensiilor militare, prin amendamentele propuse, să contribuie la îmbunătăţirea conţinutului acesteia.
  • - Trebuie să fim îngrijoraţi de cele două RIL-uri care vor crea reale probleme rezerviştilor care vor acţiona în justiţie,  urmare a erorilor/abuzurilor comise de reprezentanţii  Caselor de Pensii
  • - Toate asociaţiile cadrelor în rezervă şi în retragere să acţioneze cu fermitate pentru îmbunătăţirea imagiini Armatei Române şi în mod deosebit a rezerviştilor, prin organizarea unor acţiuni de amploare, care să aducă în atenţia opiniei publice rolul  jucat de militari în societatea românească. Un prim prilej este ocazionat de sărbătorirea Zilei Rezervistului, când la Constanţa, cu sprijinul Prefecturi şi Garnizoanei militare, rezerviştii din toate asociaţiile vor organiza o festivitate semnificativă.
În finalul adunării, după aprobarea documentelor discutate, a fost aleasă nouă conducere a filialei, care va fi condusă de gen.lt. (r) Constantin Zeca.
Cu speranţa materializării oportune a posibilităţilor de colaborare,urăm noii conduceri mult succes  în activitatea desfăşurată pentru  redarea  şi menţine demnităţi  celor care prin tot ce au făcut  pentru Armata Română şi România, merită respectul întregii societăţii.



Biroul Operativ al SCMD-filiala Constanţa