Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

Adunare solemna prilejuita de implinirea a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

vineri, 22 iunie 2012

Plagiatorul Traian Băseascu


            De aproape opt ani de zile, monopolizată în interes personal de către preşedintele Băsescu, politica externă a României a ajuns o zonă calamitată. Motivaţia acestui eşec este faptul că însăşi sursele de inspiraţie a acestei politici – strategiile unilateraliste şi antieuropene ale fostei administraţii americane George Bush jr. în regiunea Mării Negre – au cunoscut o înfrângere usturătoare. La vremea respectivă, Băsescu a plagiat fără scrupule litera şi spiritul unor texte politice de la Washingtonul oficial, dar şi comportamentul arogant, agresiv al neoconservatorilor faţă de Europa toată, de la Atlantic la Urali. Aşa după cum, în urmă cu 6-7 ani, minţi lucide afirmau că Irakul a fost Stalingradul lui Bush, astăzi se poate spune că Marea Neagră a fost Stalingradul lui Băsescu.

            Plagierea şi promovarea, de către Traian Băsescu, a fostelor politici neoconservatoare ale administraţiei Bush jr. în regiunea Mării Negre, au adus României daune politice, economice, de imagine internaţională şi morale considerabile, şi s-au produs astfel:
           
            la 9 martie 2005, liderul neoconservator Bruce Jackson a susţinut declaraţia politică „Viitorul democraţiei în regiunea Mării Negre” (document clasificat, necunoscut publicului), în faţa Comitetului de relaţii externe a Senatului SUA, Subcomitetul pentru afaceri europene. În esenţă, Jackson a cerut Congresului patru lucruri: (1) să iniţieze măsuri revizioniste pentru anularea Convenţiei de la Montreux (1936) privind accesul în Marea Neagră, care prevede limitarea şi interzicerea prezenţei militare în Marea Neagră a unui stat neriveran, cu alte cuvinte să se impună Rusiei şi Turciei să accepte staţionarea, patrularea şi dreptul de intervenţie în Marea Neagră a Flotei a 6-a americane, din Mediterana; (2) să adopte o politică de confruntare deschisă cu Rusia, punct de vedere susţinut de Jackson cu o serie de atacuri de o violenţă extremă la adresa acesteia, cum ar fi: „activităţile criminale ale Moscovei” în zona Mării Negre, „neoimperialismul rusesc”, „Rusia reacţionară”, „să înfruntăm Rusia, comportamentul ei este inacceptabil”, „NATO şi OSCE trebuie să acţioneze pe toate litoralele Mării Negre”, „Rusia, putere străină în arealul Mării Negre” (?!); (3) în cuvinte aspre, s-a cerut şi pedepsirea Turciei, ca necooperantă în deschiderea Strâmtorilor, ca o ţară “de un anti-americanism strident”, “plecată pe o cale greşită”, “cu tendinţe politice negative”, şi (4) Senatul să susţină administraţia Bush în competiţia cu Uniunea Europeană în zona Mării Negre (au existat, la vremea respectivă, patru proiecte regionale privind zona Mării Negre, ceh, polonez, german şi francez), întrucât europenii vor ca ţările de la Marea Neagră să urmeze modelul de democraţie al Europei, într-un sistem european bazat pe valori liberale şi pe o securitate comună”, şi nu modelul american;

            la 10 martie 2005, deci după numai o zi, aflat în vizită la Washington, într-un discurs la Council on Foreign Relations Băsescu a lansat iniţiativa sa politică „personală”, cu titlul: „Marea Neagră – promovarea libertaţii, a democraţiei şi a stabilităţii regionale”. Dar, textul discursului a fost un plagiat ordinar, în spirit, literă şi intenţii politice, al intervenţiei din ziua precedentă a lui Bruce Jackson în Senatul american. Aşa-zisa „iniţiativă” lansată de Băsescu la 10 martie 2005, tot comportamentul şi toate deciziile sale ulterioare în materie de politică externă s-au dovedit a fi nimic altceva, decât copierea ad-literam şi aplicarea practică a textului menţionat al lui Bruce Jackson, astfel: (1) întocmai ca şi Bruce Jackson, revizionistul de ocazie Băsescu a cerut „internaţionalizarea Mării Negre”, ca Marea Neagră să devină „o a doua Mare Mediterană”. Adică a cerut un regim de liberă circulaţie, staţionare şi intervenţie pentru Flota a 6-a în Marea Neagră, adică ... anularea Convenţiei de la Montreux!; (2) evident, în discursul-program rostit la Council on Foreign Relations Băsescu nu a folosit cuvintele dure ale lui Jackson, nu a atacat sau obrăznicit Rusia. Apoi însă, în toţi cei şase-şapte ani care au urmat, plagiatul a fost mai mult decât evident, „elevul” şi-a depăşit cu mult „profesorul” (Putin „cârpă KGB-istă”, „aş merge în Rusia cu puşca în mână” etc. etc.), vara trecută a fost nevoie de ieşirea publică energică a ambasadorului Gitenstein, pentru a tempera şi rectifica declaraţiile agresive, imbecile ale preşedintelui faţă de foştii Aliaţi din Al Doilea Război Mondial; (3) fără să critice Turcia în discursul-program de „internaţionalizare” a Mării Negre, prin tot ceea ce a făcut ulterior –  o atitudine regională necooperantă, respingerea unor propuneri privind cooperarea economică în zonă, a proiectelor privind tranzitarea gazelor naturale ruseşti şi din zona Mării Caspice prin cele două ţări etc. – Băsescu a respectat întru totul poziţia administraţiei Bush faţă de această ţară, politica sa regională a dus la pierderea unor oportunităţi economice considerabile, şi (4) de peste şapte ani, preşedintele a respins orice încercare a vreunui partener european de a discuta, negocia şi implementa strategii de cooperare intraeuropeană în arealul Mării Negre, un alt plagiat „copy-paste” al preşedintelui, din textul lui Jackson, de la 9 martie 2005.

            De la plagiatul politic al lui Băsescu, din martie 2005, au trecut mai bine de şapte ani. Şapte ani în care America a scăpat fericită de Bush, de neoconservatori, de politicile lor aberante şi se aşteaptă să aşeze relaţiile sale cu europenii, cu Rusia şi cu Turcia, pe baze normale, cooperante. Şapte ani în care Rusia a rămas putere riverană la Marea Neagră, mare putere, şi se aşteaptă să reseteze într-o configuraţie win – win relaţiile cu America. Şapte ani în care Turcia a devenit o putere respectată la Marea Neagră şi un jucător apreciat în lumea islamică şi în conflictul din Orientul Mijlociu. Şapte ani în care Rusia şi Turcia, au făcut paşi uriaşi una către cealaltă, aşa cum nu s-a întâmplat niciodată de peste 500 de ani.

            Şapte ani, la trecerea cărora constatăm că Traian Băsescu este ultima relicvă rămasă în Europa şi, probabil, în întreaga lume, din vremurile întunecate ale fostei administraţii Bush jr. Un plagiator neruşinat şi fără Dumnezeu, care se zbate, încă, să prindă un avion şi să mai ajungă la o destinaţie. Pentru a murdări Europa şi Marea Neagră cu seminţele şi mai negre ale discordiei, moştenite la 9 martie 2005 de la Bruce Jackson...

            Băsescu trebuie oprit să mai urce pe avioane. Şi să plagieze, să plagieze mai grav decât toţi plagiatorii mai mici sau mai mari din România la un loc. Trebuie oprit cu orice preţ. ACUM. Aceasta este lecţia serii târzii de 20 iunie, când mi-am văzut un prieten din tinereţe, zbătându-se între onoare şi dezonoare. Între viaţă şi moarte. Întins pe o targă.

Radu  Toma 


Viitorul democraţiei în regiunea Mării Negre”
(declaraţia lui Bruce Pitcairn Jackson
în faţa Comitetului de relaţii externe a Senatului,
Subcomitetul pentru afaceri europene)
9 martie 2005


Domnule preşedinte, domnilor membri ai subcomitetului, vă mulţumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre starea democraţiei din  regiunea Mării Negre, precum şi  despre posibilităţile pe care  marile transformări democratice din această regiune le oferă politicii SUA. Aş dori să  încep prin a vă prezenta  trei  probleme majore:

(1)    Ce reprezintă regiunea Mării Negre şi din ce cauză  evenimentele din această zonă ar trebui să se afle în atenţia  acestui subcomitet, precum şi a factorilor de decizie politică din SUA?
(2)    În ce stadiu al evoluţiei transformărilor democratice se află statele din regiunea Mării Negre şi care sînt factorii  care întîrzie evoluţia  societăţii civile libere şi prospere în aceste state?
(3)    Cunoscută fiind importanţa strategică a regiunii, precum şi faptul că libertatea popoarelor care afirmă, că împărtăşesc valorile noastre este ameninţată, care ar trebui să fie politica Statelor Unite faţă de noile democraţii din regiunea Mării Negre?

Din punct de vedere istoric, Marea Neagră s-a aflat  la confluenţa  imperiilor rusesc, otoman şi persan şi a reprezentat scena centrală a “Marelui Joc” desfăşurat  în jurul ei, de-a lungul întregului secol 19. Graniţele regiunii Mării Negre, stabilite  în disputa  dintre marile puteri europene, în vremea Războiului Crimeei şi în primul război mondial, sînt  vizibile şi astăzi. Geopolitica regiunii rămîne puternic influenţată de caracterul intern şi de aspiraţiile politice externe ale puterilor regionale mai mari, am numit Rusia şi Turcia. Ţările mai puţin puternice, Ucraina, România şi Bulgaria, continuă să aspire la securitate şi  stabilitate  în  cadrul cooperării  regionale
şi, îndeosebi prin crearea unor relaţii mai strînse cu  instituţiile europene. Statele riverane mai mici, Moldova, Georgia, Azerbaijan şi Armenia urmăresc cu teamă  acţiunile puterilor regionale, invidiază puterile mijlocii, mai cosmopolite şi mai europenizate şi sîngerează la orice trepidaţie a plăcii tectonice pe care se află fostele puteri imperiale.
În prezent, aceeaşi factori care au făcut din regiunea Mării Negre o “gaură neagră” în istoria Europei, ne arată, că regiunea reprezintă un interes strategic real pentru Europa şi pentru Statele Unite. Trebuie făcute 6 observaţii majore, astfel:
1.     De secole, regiunea Mării Negre a fost punctul de intrare într-un Orient Mijlociu mai larg. Frontierele democraţiilor din regiune ating Siria, Irakul, Iranul şi ţărmurile Mării Caspice.  Astfel, la 1 martie 2003, Statele Unite au făcut o constatare deloc plăcută şi au priceput, că fără cooperarea cu statele din regiunea Mării Negre, cum ar fi Turcia, nu pot să acceseze cu uşurinţă zonele nordice ale Orientului Mijlociu lărgit. Fiecare putere europeană din secolul 19 a înţeles, că  acea putere care controla  regiunea Mării Negre,  putea să controleze şi cele mai importante zone din Orientul Mijlociu. Dacă dorim să reuşim în  eforturile noastre de democratizare a Orientului Mijlociu, va trebui, simultan,  să creăm şi o regiune a Mării Negre sigură, prosperă şi democrată;
2.     De la Marea Neagră a început “drumul mătăsii”, al comerţului cu Asia. În timp ce mătasea şi mirodeniile au pierdut mult din căutarea ce o aveau pe vremea lui Marco Polo, rezervele de energie ale Asiei Centrale devin din ce în ce mai importante pentru aliaţii noştri europeni şi pentru stabilitatea preţului mondial al petrolului. Astăzi, statele membre ale Uniunii Europene importă aproximativ 50% din necesarul lor de energie; în 2020, importurile  lor de energie se vor ridica la 70% din consum. Această cantitate sporită va fi trimisă Europei prin zona Mării Negre, cum ar fi conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceihan;
3.     Regiunea Mării Negre devine rapid o parte a Europei. Cu excepţia Croaţiei, toate ţările care aspiră să devină membre UE, sînt din zona Mării Negre. Se aşteaptă ca România  şi  Bulgaria   să  devină  membre  ale  UE  în  2007, iar  Turcia cîndva în
preajma anului 2014. Ţărmurile vestice şi sudice ale Mării Negre sînt, de asemenea,  graniţe ale NATO şi, în curînd, ale Uniunii Europene. Aceste elemente  au impresionat atît de mult pe şefii de stat ai ţărilor membre NATO, încît, la summitul de la Istanbul, din iulie 2004, Comunicatul Comun al NATO a recunoscut că regiunea Mării Negre este o parte esenţială a sistemului de securitate euro-atlantică;
4.     Cu toate acestea, nu  numai interesele Statelor Unite ne implică în regiunea Mării Negre, dar şi valorile noastre politice. Atît revoluţia trandafirie din Georgia, cît şi revoluţia portocalie din Ucraina au izbucnit  în ţări aflate pe ţărmurile nordice şi estice ale Mării Negre. Posibilităţile create  prin aceste revoluţii democratice nu numai că  au reprezentat, pentru preşedintele Bush, surse de inspiraţie pentru discursul la inaugurarea celui de al doilea mandat, precum şi pentru cuvîntarea sa recentă, de la Bratislava, dar  au schimbat şi structura politicii la Minsk şi Chişinău şi pînă la Alma Aty,  Bişkek şi Beirut. Fără îndoială,  cele mai mari şi mai dramatice schimbări democratice se produc, în prezent, în aceste părţi ale spaţiului euro-atlantic;
5.     Din păcate, nu numai speranţele, dar şi temerile noastre ne fac să ne îndreptăm  atenţia asupra acestei regiuni.  Cele mai tăioase şi mai periculoase fragmente din fosta Uniune Sovietică  sînt dispersate,  sub forma unui arc, pe ţărmul nordic ale Mării Negre. O centură de conflicte îngheţate porneşte din Transnistria, în Moldova estică şi ajunge, prin Abhazia şi Oseţia de Sud, în Georgia şi, apoi,  pînă la  înălţimile muntoase din Nagorno – Karabah, la graniţa dintre Armenia şi Azerbaijan. În fiecare dintre aceste conflicte îngheţate, create în cursul războaielor civile de pe vremea cînd imperiul sovietic era pe moarte, s-au purtat lupte brutale şi epurări etnice, iar ele pot izbucni din nou, în orice clipă. În Transnistria, Abhazia şi Oseţia de Sud, criminalitatea transnaţională a găsit un teren propice şi a stabilit o bază pentru traficul de arme, droguri, femei şi copii. Aceste activităţi criminale destabilizează  guvernele  ţărilor  din regiune, ameninţă
Europa cu traficul ilegal şi, în ultimă instanţă, reprezintă un pericol pentru Statele Unite, avînd în vedere faptul că organizatorii acestor activităţi au posibilitatea şi intenţia de a vinde arme şi tehnologii duşmanilor noştri;
6.     În sfîrşit, manifestarea cea mai negativă a obiectivelor urmărite de politica externă a Rusiei poate fi observată în partea nordică a zonei Mării Negre. Întrucît subcomitetul mi-a oferit anterior ocazia să prezint aspectele neoimperialismului rusesc în zonele pe care Kremlinul la consideră ca vecinătatea imediată a Rusiei, nu  voi mai repeta acele argumente.  Este suficient să spun că, fie că avem intenţia de a proteja noile democraţii împotriva interferenţelor şi constrîngerilor externe, fie că pur şi simplu sîntem preocupaţi de distrugerile pe care politica rusă le provoacă propriului popor, sîntem forţaţi să ne concentrăm atenţia asupra acestei regiuni.

Pe scurt, democraţiile din zona Mării Negre se află pe muchia de cuţit a istoriei, care  separă  politica imperialistă din secolul 19, de modernitatea europeană actuală. Forţele reacţionare din regiune (separatismul, aspiraţiile istorice ale Rusiei şi interesele criminale) preferă o revenire la acel sistem de echilibru al forţelor, în care cei puternici dominau sferele de interes, iar cei slabi erau slugile autocraţilor, sau ale cleptocraţilor. Pe de altă parte, reformatorii democraţi, care se consideră descendenţii direcţi ai conducătorilor “Solidarităţii” şi ai “Cartei celor 77”, care au eliberat  Europa Centrală şi de Est în 1989, aspiră şi ei să vadă, ca noile lor  democraţii să  urmeze traiectoria Poloniei şi a Republicii Cehe, într-un sistem european bazat pe valori liberale şi pe o securitate comună. Pentru Statele Unite şi Europa, o problemă cu consecinţe majore este următoarea: care dintre aceste forţe va reuşi să definească un sistem modern al Mării Negre? Pentru că o revenire la  politica trecutului ar putea să diminueze capacitatea noastră de a produce  schimbarea democratică în Orientul Mijlciu lărgit şi, de asemenea, să aducă daune securităţii energetice a Europei. Iar dacă noile democraţii vor eşua în încercarea lor,  de a face ca regiunea Mării Negre să

devină o parte a sistemului euro-atlantic, viaţa unui sfert de miliard de cetăţeni europeni va fi mai dificilă, mai dură şi, în mod inevitabil, mai scurtă.

 

II

Permiteţi-mi să trec de la o expunere generală privind arealul Mării Negre şi la prezentarea, pe scurt, a situaţiei democraţiei în statele din zonă, astfel fiind cumva mai lesne să descifrăm care sînt posibilităţile majore, precum şi factorii care încetinesc reforma şi integrarea politică.
Fără îndoială, România şi Bulgaria reprezintă cazurile de succes din Europa de sud-est şi de la Marea Neagră. Ambele au fost invitate să se alăture NATO în 2002, unde fac o figură frumoasă şi contribue la misiunile  de pace din Afganistan şi Irak. Aşa cum am spus, ambele speră să adere la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, devenind lideri în regiunea lor, pe drumul către circuitul instituţional al  Europei. Cei doi factori care  încetinesc  dezvoltarea politică şi economică a României şi Bulgariei sînt  corupţia  guvernamentală adînc înrădăcinată  şi un sistemul legislativ slab şi adeseori  compromis. Chiar şi în acest caz există, însă, lucruri pozitive. În cursul recentelor alegeri prezidenţiale  din România, problema corupţiei a dominat, pentru prima dată, campania  electorală şi l-a propulsat pe reformatorul Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al statului. Guvernul său a lansat  o ofensivă pe scară largă  împotriva corupţiei din guvern şi din lumea afacerilor. Deşi timpul s-a scurs demult, alegerile viitoare din Bulgaria pot să ofere o ocazie similară de accelerare a  reformei.  În mod cert, România şi Bulgaria sînt două democraţii ale căror perspective pe termen lung par extrem de promiţătoare.
Cu totul întîmplător, preşedintele Băsescu soseşte astăzi la Washington pentru a se întîlni,  mîine, cu preşedintele Bush şi cu membri ai Senatului. Preşedintele Băsescu este unul dintre cei mai elocvenţi susţinători unei strategii ample, privind regiunea Mării Negre, care are în vedere progresul prosperităţii şi întărirea democraţiei în întreaga zonă. Scopul său nu este altul, decît  acela  de  a  face, ca   Marea  Neagră  să

devină “o a doua Mare Mediterană” sub aspectul securităţii comune,  a cooperării politice şi comerciale.
La 17 decembrie 2004, Turcia a finalizat o etapă istorică fundamentală, cînd Uniunea Europeană a fost, în sfîrşit, de acord ca această ţară să înceapă negocierile de aderare. În ciuda acestei confirmări a destinului european al Turciei, există  semnale serioase, că situaţia dramatică, legată de identitatea naţională şi geopolitică a acestei ţări, este departe de a se fi rezolvat şi că Turcia  ar putea intra într-o etapă dificilă şi problematică. În iunie 2004, pentru a menţine o formă oarecare de hegemonie regională, Turcia a avut un rol principal în blocarea  operaţiunii “Active Endeavor”, de monitorizare de către NATO a Mării Negre.  Pe plan intern, Partidul PK, aflat la putere, pare să fi abordat o cale şi mai greşită, caracterizată de antiamericanism strident, de anti-europenism cultural şi de o xenofobie renăscută. Imaginile prezentate ieri de către BBC, din timpul unei demonstraţii, în care femei tinere protestau în mod paşnic pentru drepturi politice şi erau bătute cu bestialitate de poliţie, reprezintă cel mai recent eveniment din evoluţia negativă a situaţiei.
În ce priveşte politica externă, în perioada mandatului primului ministru Erdogan, Turcia a rupt în mod discret relaţiile strategice cu Israelul, a refuzat să negocieze cu Armenia deschiderea graniţei lor comune (obstrucţionînd, astfel, negocierile asupra provinciei Nagorno-Karabach) şi a cerut Statelor Unite să impună un tratament draconic populaţiei kurde din Irak. În termeni diplomatici, Turcia a devenit “necooperantă”.
Probabil că cele mai îngrijorătoare semnale sînt informaţiile referitoare la discuţiile dintre Turcia şi Rusia privind o politică coordonată în regiunea Mării Negre, discuţii care vor fi, fără îndoială, purtate  pe socoteala democraţiilor mai mici, pro-europene. Motivaţia comportamentului negativ al Turciei  este un caz clasic  de insecuritate resimţită de o mare putere, precum şi teama că Turcia  îşi va pierde identitatea distinctă în incertitudinea economică şi demografică a Europei moderne. Sperăm ca tendinţa negativă din politica Turciei să fie legată de evenimentele din Orientul Mijlociu şi  de  problemele şi contradicţiile  întîmpinate  de  către  un guvern
islamic secular în cursul integrării europene, mai degrabă decît ca o reacţie  faţă de înflorirea democraţiei în  statele din jurul Mării Negre. Fără îndoială, că Turcia a intrat într-o perioadă periculoasă atît pentru sine cît şi pentru relaţiile sale cu SUA, care impune să fie analizată cu o atenţie deosebită.
Ucraina este, poate, cea mai bine cunoscută şi cea mai inspiratoare  democraţie din regiunea Mării Negre. Triumful lui Victor Iuşcenko şi al poporului ucrainean este, fără îndoială, evenimentul cel mai semnificativ  în dezvoltarea democraţiei în Europa, de la căderea Zidului Berlinului  încoace.  Preşedintele Iuşcenko  şi primul ministru  Iulia Timoşenko au de rezolvat o problemă de o importanţă copleşitoare. În primul şi primul rînd,  ei trebuie să menţină unitatea unei naţiuni,  în condiţiile în care trebuie să realizeze reformele necesare, pentru ca Ucraina să devină o democraţie europeană.
Anul cel mai periculos pentru o nouă democraţie este primul an, iar pentru Ucraina  perioada critică   a început deja  şi va dura pînă la alegerile parlamentare din martie  2006. În această perioadă definitorie, de 12 luni, Victor Iuşcenko va trebui să rezolve problemele create de  conducerea criminală din perioada Kucima, să definească şi să negocieze  regulile jocului pentru comunitatea de afaceri şi să facă progrese semnificative atît în ce priveşte “Planul de Acţiune” stabilit în programul “Politica de bună vecinătate”, al Uniunii Europene, cît şi să intensifice dialogul cu NATO.  Fiecare dintre aceste sarcini este extrem de dificilă, dar noul guvern trebuie să le rezolve întîi pe acestea, precum şi multe altele, şi trebuie să o facă în aşa fel, încît să convingă populaţiile din Kiev, Lviv şi Doneţk că vor avea un viitor comun într-o Ucraină unită, cu vederi pro-occidentale. Sarcinile cele mai dificile vor fi stabilirea  unor practici transparente de derulare a afacerilor, precum şi eliminarea “economiei cenuşii”, fără a se recurge la naţionalizări pe scară largă, ceeea ce ar distruge încrederea investitorilor străini şi ar  inflama în mod periculos resentimentele existente în diverse  regiuni.
Alt pericol pentru democraţia ucraineană este ostilitatea Moscovei faţă de democraţiile   europene   din   spaţiul   ex-sovietic,   precum   şi  teama  că   reformele

democrate încurajează  clanurile criminale, care  au  dominat  pînă  acum  “economia cenuşie”  a Ucrainei. Este trist, dar necesar, faptul că stabilitatea şi securitatea oferite de calitatea de membru al Uniunii Europene şi al NATO se află dincolo de orizontul imediat, la o distanţă de cîtiva ani. Statele Unite şi aliaţii noştri europeni trebuie să apeleze la toată forţa lor diplomatică şi economică,  pentru a fi preveni ca Rusia, sau grupări criminale încurajate de Rusia, să submineze guvernul Iuşcenko. Trebuie să sprijinim poporul ucrainean în eforturile sale istorice.
Revoluţia democratică din Georgia este ceva mai puţin cunoscută, decît cea din Ucraina, dar a ieşit învingătoare în condiţii şi mai vitrege. Georgia, sub conducerea preşedintelui Mişa Şaakaşvili, a finalizat în mod strălucit primul an de reformă, în decursul căruia provincia Adjaria, anterior dezmembrată, se află din nou sub jurisdicţia guvernului constituţional de la Tbilisi. După toate semnalele existente, ca de exemplu, acceptarea ei în programul  “Millenium Challenge Account”, Georgia  îşi îndeplineşte toate angajamentele privind reforma economică, precum şi transformarea democratică a societăţii şi a guvernului. Totuşi, ca şi Ucraina, Georgia a întîmpinat  o serie neîntreruptă de obstrucţii serioase din partea Rusiei. Guvernul rus a refuzat să  se conformeze obligaţiilor tratatului internaţional  privind retragerea  trupelor sale din fostele baze sovietice de pe teritoriul  Georgiei şi a sprijinit masiv forţele separatiste din Abhazia secesionistă. La sfîrşitul anului trecut, Rusia a blocat misiunea  de pace a OSCE din  Oseţia de Sud, cu scopul de a continua activitatea ilegală de transportare a armelor  şi a explozivilor, prin Tunelul Roki, destinate grupărilor paramilitare  din Oseţia de Sud. Iar la summitul OSCE  din  decembrie, de la Sofia, Rusia a forţat OSCE să înceteze operaţiunea de monitorizare a frontierei nordice a Georgiei cu Inguşeţia, Daghestan şi Cecenia. Acţiunile Rusiei s-ar putea  să reprezinte  cîntecul de lebădă al  OSCE;  trebuie să fim siguri  că aceste acţiuni nu vor avea acelaşi efect şi în cazul Georgiei democratice.
În ciuda încercărilor Rusiei de a destabiliza guvernul Saakaşvili, democraţia georgiană   continuă   să   se   maturizeze  şi   a   fost   destul    de   puternică,   ca    să

depăşească momentul  decesului tragic al  primului ministru Zunab Zhvania, un artizan al revoluţiei trandafirii.  Dacă democraţiile ar putea  fi comparate cu  echipele sportive, Georgia ar fi echipa olimpică de hochei a SUA, din 1980. Ca şi echipa olimpică americană de la Lake Placid, deşi pleacă cu şansa a doua, Georgia  este pe cale să cîştige. Mi se pare că Georgia are o calitate esenţială, anume acea perseverenţă  erozivă, care a animat mişcările democratice din Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi din Ţările Baltice împotriva monolitului sovietic: georgienii sînt mai preocupaţi şi mai dornici să lupte pentru democraţie, decît sînt forţele reacţionare dornice să reinstaureze autocraţia şi   un regim criminal, nelegitim.
În contrast cu celelalte ţări, statele mai mici din regiunea Mării Negre, Moldova, Azerbaijan şi Armenia păstrează mai multe din caracteristicile autocraţiilor post-sovietice, decît democraţiile europene nou apărute. Pînă acum, într-o măsură mai mare sau mai mică, recentele alegeri nu au întrunit standardele europene. Partidele de opoziţie sînt  hărţuite, iar candidaţii opoziţiei sînt ameninţaţi, aducîndu-li-se  acuzaţii penale, sau, pur şi simplu,  sînt întemniţaţi. Atît societatea civilă, cît şi presa liberă se află sub constrîngeri dure, aşa cum puteţi constata în cazul recentei asasinări a unui editor al unui ziar al opoziţiei, la Baku. În cea mai mare parte, factorii  majori care încetinesc dezvoltarea democratică a Moldovei, Azerbaijanului şi a Armeniei sînt persistenţa “conflictelor îngheţate” pe teritoriile lor, precum şi efectul negativ pe care aceste conflicte le are  asupra dezvoltării lor economice şi a politicii interne. Disputa nedecisă dintre guvernul Moldovei şi clanul Smirnov, din Transnistria,  a făcut ca activităţile criminale şi corupţia să prolifereze în întreaga  Moldovă şi a servit preşedintelui Voronin drept scuză pentru  limitarea libertăţilor politice,  atît ale cetăţenilor moldoveni, cît şi ale presei. În acelaşi fel, impasul din Nagorno Karabah a servit la menţinerea  elementelor extremiste atît în viaţa politica azeră, cît şi în cea a Armeniei şi a reuşit să  izoleze ambele ţări, astfel încît acestea nu pot conlucra cu vecinii lor de la Marea Neagră şi cu instituţiile euro-atlantice.
Această scurtă trecere în revistă  a democraţiilor mature, nou-născute, sau în stadiu de gestaţie  din  regiunea  Mării  Negre,  scoate  în  evidenţă  un  anumit  tip de
democraţii, prinse şi zdruncinate, pe de o parte, între dorinţa popoarelor lor de a avea un viitor european şi toate libertăţile  economice  şi  politice  oferite de un asemenea viitor şi, pe de altă parte, constrîngerile unui trecut brutal. Pe scurt, aceasta este o regiune a Europei în care viitorul democraţiei este încă riscant.

III

Dacă afirmaţiile mele sunt corecte, atunci când susţin că arealul Mării Negre este o zonă  cu un potenţial democratic enorm, dar unde democraţia se confruntă cu riscuri, politica Statelor Unite trebuie să fie una de sprijinire a  noilor democraţii, de descurajare, sau de respingere a puterilor străine, care vor să intervină în evoluţia lor, şi aceea de a le asigura, că instituţiile euro-atlantice către care privesc, le sunt deschise. Am de făcut şase recomandări acestui subcomitet, privind politica SUA, în general:
1. Să accelerăm  evoluţia principalelor democraţii din regiune. Perspectivele pentru democraţie în regiunea Mării Negre  vor creşte substanţial prin integrarea oficială a României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. Integrarea lor trebuie să rămînă, în continuare, la data de 1 ianuarie 2007, pentru a asigura şi alte state din regiune, că posibilitatea de integrare europeană este reală şi că reformele dureroase îşi au  recompensele lor: securitate şi prosperitate. Statele Unite pot sprijini România şi Bulgaria în realizarea acestui obiectiv, prin “exercitarea de presiuni” asupra lor, pentru realizarea reformei în justiţie şi pentru respectarea unor standarde stricte în comportamentul oficial. Departamentul Apărării  al SUA ar trebui să ia decizia, deja întîrziată, de a  repoziţiona bazele SUA din Europa în locaţiile oferite de guvernul român, în vecinătatea oraşului Constanţa. Nimic nu ar ilustra mai clar, că Statele Unite împărtăşesc punctul de vedere al Uniunii Europene, decît faptul că securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre este esenţială securităţii euro-atlantice;
2. Să reformăm şi să adaptăm instituţiile noastre, pentru a le face funcţionale în regiunea Mării Negre. Instituţiile existente, cum ar fi NATO şi OSCE, trebuie să fie adaptate, ca să poată acţiona în serviciul democraţiei, pe toate litoralele  Mării  Negre.
- 11 -
Trebuie să revizuim  decizia  de a se bloca extinderea operaţiunii “Active Endeavor” în Marea Neagră şi este necesar să punem capăt arhaicei Convenţii de la Montreaux, care  este   adeseori   invocată,   ca  o  justificare  pentru   a   interzice   misiunile   de supraveghere ale NATO de a trece prin Bosfor. De asemenea, trebuie să  cerem OSCE să-şi îndeplinească responsabilităţile privind menţinerea păcii şi monitorizarea întregii regiuni. Chiar dacă  acţiunile noastre în ceea ce priveşte NATO şi OSCE vor avea succes, regiunea Mării Negre va  rămîne o zonă în care lipsesc instituţiile necesare. Iniţiativele regionale, cum ar fi confuza GUUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaijan şi Moldova), sau muribundul “For de Cooperare Economică a Mării Negre” nu  acoperă aceste goluri. Prin urmare, trebuie să conclucrăm cu liderii regionali, cum ar fi preşedintele român Traian Băsescu, cu preşedintele Georgiei, Saakaşvili şi cu preşedintele Ucrainei, Iuşcenko, în vederea creerii de structuri noi pentru o strategie a Mării Negre;
3. Să înfruntăm atît Rusia, cît  şi Turcia. Este imposibil să realizăm ceva palpabil în regiunea Mării Negre, fără  voinţa de a înfrunta  Rusia, atît  timp cît  comportarea acesteia este  de neacceptat. Dar trebuie, de asemenea, să comunicăm şi Turciei, fără menajamente, că ne aşteptăm, ca prietenii şi aliaţii noştri să sprijine celelalte state democrate şi să acţioneze  pentru  rezolvarea paşnică  a conflictelor din regiune. Numai pentru simplul fapt, că oficialii ruşi s-au supărat, cînd   am  spus că  otrava folosită împotriva lui Iuşcenko  şi explozivul utilizat în maşina-capcană  din Gori, Georgia, provin din Rusia, nu înseamnă că trebuie să ignorăm această comportare.  Numai pentru simplul fapt că oficialii turci au fost indignaţi, atunci cînd am menţionat genocidul săvîrşit de autorităţile otomane împotriva civililor armeni, în primii ani ai secolului trecut,  nu înseamnă că, admiţînd realitatea istorică, aceasta nu ar trebui să fie adusă în discuţie între aliaţi democraţi. Dacă vrem să avem succes acolo unde democraţia este confruntată cu riscuri, trebuie să clarificăm tot ceea ce vrem şi ceea ce facem;
4. Să se stabilească priorităţile conflictelor îngheţate. Începînd cu conflictul din Transnistria, negociatorii   noştri  trebuie  să-şi  dubleze  eforturile  de  găsire  a   unor
- 12 -
soluţii creatoare. Revoluţia portocalie din Ucraina a deschis posibilitatea de a se pune capăt activităţilor criminale din Transnistria, precum  şi  conflictului secesionist cu guvernul constituţional de la Chişinău. Cu toate  acestea,  pentru  ca negocierile să fie
finalizate într-o manieră pozitivă,  trebuie să lărgim aşa-numitul  “format” pentagonal, prin includerea în negocieri a Uniunii Europene şi a României, ca parteneri esenţiali şi constructivi. În Nagorno-Karabah trebuie să presăm Azerbaijanul şi Armenia, ca să revină la negocieri serioase şi  să insistăm ca aceste negocieri să reînceapă din punctul la care au ajuns la întîlnirea din 2001, de la Key West. În sfîrşit, trebuie să arătăm că sîntem mult mai hotărîţi şi mai  entuziaşti, atunci cînd părţile  întreprind acţiuni semnificative  pentru  realizarea păcii.  Planul de pace  înţelept al preşedintelui Mişa Saakaşvili pentru Oseţia de Sud a fost “salutat”  printr-o tăcere desăvîrşită la Bruxelles şi Washington, ceea ce este  de-a dreptul uimitor. Aceasta este, de asemenea, o atitudine lipsită de sensibilitate şi demonstrează o lipsă totală de atenţie;
5. Să armonizăm programele pentru sprijinirea democraţiei, ale SUA şi ale Uniunii Europene. Atât programul american “Millenium Challenge Account”, cât şi programul “Politica  de bună vecinătate”, al Uniunii Europene,  au fost create pentru a acorda asistenţă democraţiilor în formare, în eforturile lor  de accelerare a dezvoltării economice  şi de întărire a capacităţii  instituţiilor democratice existente. Atât Statele Unite, cât şi Uniunea Europeană sunt active în zona Mării Negre, dar încă nu există o  coordonare oficială între ele. Cele patru libertăţi: accesul liber la pieţe, mobilitatea forţei de muncă, libertatea investiţiilor şi cea a călătoriilor, stipulate în programul european, sunt în acord deplin cu ceea ce Statele Unite pot oferi în privinţa securităţii şi a ajutoarelor de dezvoltare. Este, deci, esenţială o coordonare mai strânsă. De asemenea,  trebuie să  cerem unor  ONG –uri finanţate de către Congres, cum ar fi “National Endowment of Democracy”, IRI şi NDI să organizeze un spectru mai larg de activităţi pentru sprijinirea democraţiei.  Alegerile nu sunt singurele evenimente care au importanţă în arealul Mării Negre. Întărirea societăţii civile, libertatea presei şi întărirea opoziţiei parlamentare sunt, de asemenea, foarte importante;
- 13 -
6. Să ne concentrăm asupra Ucrainei. La bine şi la rău, extinderea şi caracteristicile  democraţiei în zona Mării Negre vor fi definite, în mare măsură, de succesele şi eşecurile schimbării democratice din Ucraina. Fără o Ucraină  democratică, va fi greu
de realizat pacea în Moldova, iar democraţiile din sudul Caucazului vor fi izolate de Europa.  Situaţia finală din Ucraina ar putea să fie răspunsul la întrebarea care ne frământă încă din anul 1989: Care este dimensiunea Europei?” Dacă  revoluţia portocalie va izbîndi, iar instituţiile europene vor menţine o politică a “uşilor deschise” faţă de candidatura Ucrainei, pentru a deveni membră a NATO şi a Uniunii Europene, atunci putem să presupunem că toate democraţiile de la Marea Neagră vor avea un loc în Europa şi, într-o bună zi, chiar şi Rusia.

Domnule preşedinte, cred că ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre poate fi începutul etapei finale pentru înfăptuirea unei Europe întregite şi libere. În cei  cinci ani rămaşi din acest deceniu, cred că transformările democratice, rapide, din Europa  Centrală, Estică  şi acum din sud-estul Europei, se vor încheia, având drept rezultat o nouă şi mult mai mare comunitate a democraţiilor euro-atlantice.  Deşi schimbările democratice sunt, în ultimă instanţă, responsabilitatea statelor din regiunea Mării Negre, Statele Unite au un rol semnificativ, atât în sprijinirea, cât şi în  protejarea acestor tinere democarţii. Cât de bine ne vom juca rolul, seva putea constata în viaţa a zeci de milioane de oameni, iar aceasta se va reflecta în viitorul Occidentului.
          Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

miercuri, 13 iunie 2012

STELE JIGNITE Sau Generalul Onţanu înmulţit cu zero, egal zero


Nu mă interesează cariera politico–administrativă a numitului Onţanu Neculai.   Vor judeca-o şi vor taxa-o, aşa cum se cuvine, alegătorii.

Pe mine mă interesează o gravă uzurpare de condiţie la care eminamente civilul Onţanu   s-a pretat, cu esenţialul ajutor al unor indivizi pentru care noţiunile de Patrie, Oştire, Conştiinţă, Istorie, Lege, Demnitate, sunt echivalente, substantival privind lucrurile, noţiunilor de izmană, chiloţi, şpriţ, friptană, parai, fufă,  etc.  Cele două stele aurite pe care numitul Onţanu le poartă, şetrăreşte, indiferent de prilej, ca şi gradele militare superioare primite de “iluştrii merituoşi naţionali” precum Marcuţianu Ovidius, Ciuhodaru Tudor, Câmpanu Liviu, Nicolicea Eugen, Scurtu Elena, etc., sunt o jignire, PRIN FELUL IN CARE LE-AU FOST ACORDATE, nu doar pentru militarul de carieră, roman, de astăzi, ci şi pentru toata galeria lui de inaintaşi.

Zdrobitoarea majoritate a oştenilor care au ajuns colonei şi generali au pornit drumul de la paisprezece ani, ca elevi de Liceu Militar, au trecut, încazarmaţi, prin toată filiera pregatirii specifice, în trepte, rareori sărind vreuna, au luat-o de jos, de la comanda plutonului, peregrinând, cu traista-n băţ şi cu familia împrejur, printr-o puzderie de garnizoane amarâte, “pleniţe” şi “vînjuri”, “devesele” şi “bărăgane”, au  suportat tot disconfortul psihic al vieţii militare – imposibil de înţeles de acela care nu-l trăieşte ! – au ajuns să comande regimente, brigăzi, divizii, corpuri de armată şi armate (cată vreme le-am mai avut !).  Comparaţi un astfel de traseu, al sacrificiului asumat cu anonimă demnitate, al privaţiunilor şi al răspunderilor care albeau şi îmbolnăveau cu mult înainte de vreme, cu felul -  situat complet în afara legii şi a normelor militare, în care au fost “îndemnitaţi” militar numiţii de mai sus – recruţi niciodată mobilizaţi şi, deci, niciodată lăsaţi la vatră. 

Pot fi înseriaţi, cândva, iordăneştii, pandelii, diaconestii şi, vezi bine, onţanii profiterolului opristo-basist, liniei naţionale reprezentate de CUZA, CAROL ÎNTÂI, KOGĂLNICEANU, CERCHEZ, MĂRĂCINEANU, EREMIA GRIGORESCU, AVERESCU, ŞOVA, DĂSCĂLESCU şi atâţia alţii ? Cum trebuie răspuns acestei întrebari, pentru că bătaia obrazului este, totuşi, pentru oamenii de bun simţ, nu pentru lichele.  Ce tip de putere bananieră defineşte felul acesta de a incoloneli şi de a îngenerăli?

“De-atâţia bani, atâta peşte”, precum de-atâţia astfel de avansaţi, atâta apărare “Naţională”.  Vai de ei?  Nu, vai de NOI!

Cel puţin oameni precum napoleonianul Lefebvre, sau precum bolşevicii  Voroşilov si Budionâi, au pornit dintre hamali sau mujici pentru a ajunge mareşali printr-un vifor de gloanţe, greu de invidiat sau dorit de cineva, în vreme ce toţi pricopsiţii ăştia cu grade nemeritate n-ar fi în stare să sacrifice o singură secundă de confort  pentru vreo datorie situată în afara interesului lor.

Multe ar fi de spus, dar închei, mai adăugând doar atât: la vremea de cumpănă  când vor avea nevoie de vreun chirurg bun, salvator, să-i “taie” unul care şi-a dobândit calitatea în felul în care au fost cocoţaţi ei în gradele cosmice amintite.   

Atât, că Dumnezeu nu bate cu parul! Votaţi cu adevărul din voi!

         Col. (r.) Valeriu Pricină                                                 

marți, 5 iunie 2012

Scrisoare

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA DOMNULUI PRIM MINISTRU VICTOR PONTA, MINISTRULUI APARARII DOMNUL CORNELIU DOBRITOIU SI MEMBRILOR GUVERNULUI
Sunt unul din cei care s-au bucurat enorm cand ati reusit sa ne scapati de pacostea portocalie. De aceea, in chiar seara investirii, am trimis un mesaj de felicitare domnului ministru Dobritoiu, prin care aratam cat ma bucur ca, in sfarsit, un adevarat militar, care intelege necazurile  noastre, a ajuns la acest minister.
M-am bucurat cand domnul ministru adeclarat, in fata comisiilor parlamentului, ca prioritate pentru domnia sa  este repararea  nedreptatilor, adica redarea pensiilor, onoarei si demnitatii  militarilor, umiliti si jigniti de Basescu, Boc, Oprea si Udrea.
 M-am bucurat cand, in primele intalniri cu militarii in rezerva, precum si in campania electorala a domnului Rares Manescu, domnul ministru a sustinut  ca are aceasta prioritate .
 M-am bucurat cand domnul Victor Ponta a declarat ca vrea sa repare nedreptatile si umilintele la care ne-au supus fostii guvernanti si, in programul de guvernare, au prevazut acest lucru.
Dar bucuriile mele se opresc aici. Pentru ca ni se spune ca probabil putem sa ne recuperam pensiile in luna ianuarie 2013.  Stau si ma intreb, daca eu voi rezista sau voi iesi din sistem pe cale naturala? Daca dumneavoastra, in toamna, nu mai sunteti alesi? Daca uitati de promisiune? Daca veti avea puterea financiara, sau va veni o criza si mai mare? Daca boala (diabet zaharat insulinodependent) ma va tine pana la anul?  Ma intreb daca trebuie sa va mai dau votul acum si in toamna? Daca ... si sunt multi daca si multe intrebari.
Mai aveam o speranta: Justitia. Dar si aici termenele  si nesiguranta ma apropie si mai mult de drumul catre Ghencea.
Stau si ma intreb cine mi-a facut mai mult rau? Basescu, Boc si Oprea care m-au jignit si umilit, impreuna cu aparatul lor de propaganda, dar totusi, trebuie sa recunosc ca mi-au luat pensia doar in ianuarie 2012. Este adevarat ca demnitatea, onoarea si gradul militar au fost supuse unor presiuni puternice, dar noi am rezistat prin organizare si actiuni ale sindicatului militar.
Dar, pentru ca exista mereu acest "dar", ma intreb de ce sa cred in dumneavoastra, cand stiu ca aveti bani ca sa ne inapoiati pensiile si evitati sa o faceti? Este adevarat ca acesti bani sunt mostenire de la colegii nostri, care au iesit pe cale naturala din sistem(Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!) si la plecare  au avut grija de noi. Cel putin asta a transmis Gl. Lupu Maria la Ministerul Finantelor. Este cinic, dar adevarat domnilor. Este adevarat ca ati reusit sa opriti masacrul pe jumatate si ati hotarat sa nu mai  retrocedam acele  sume aberante. Dar ce va faceti cand veti fi nevoiti sa ne redati banii opriti in cursul anului 2012? Pentru ca, daca ne redati pensiile si in acest fel reparati nedreptatiile, trebuie sa recunoasteti ca sumele pe care ni le opriti in anul 2012, sunt oprite ilegal si trebuie sa ni le redati? Cum veti proceda in acest caz? Probabil veti face ce au facut PDL si acolitii lor.Veti esalona pana in 2020 sau pana la “Sfantul Asteapta”si, dupa voi, potopul.
Noi, ce vom face ? Vom urma drumul planificat de scumpul nostru comandant suprem Basescu pentru realizarea obiectivului strategic al guvernariilor (probabil si al dumneavoastra), reducerea numarului de pensionari pe cale naturala.
Ati uitat domnilor guvernanti ca noi suntem cei care am suportat a doua generatie de "consilieri militari"(consilierii militari NATO). Am facut sacrificiile necesare realizarii interoperabilitatii, standardizarii si reducerii efectivelor armatei. Am desfiintat unitati, am cautat functii corespunzatoare gradelor in toate garnizoanele, am admis piramida functiilor in armata si ne-am sacrificat ca sa puteti spune dumneavoastra ca suntem tara membra NATO. Noi suntem cei care am creat si umplut "statele K", ne-am distrus familiile si viitorul copiilor, plimbati din garnizoana in garnizoana, am sperat ca legile de atunci sunt legi, nu vorbe goale, ne-am agatat speranta de Ordonanta nr. 7, dar vad ca toti aveti un singur gand. Sa ne aruncati la cosul de gunoi al istoriei. Daca nu intelegeti ceea ce vreau sa spun va, rog pe domnul ministru Dobritoiu, care, ca si mine, a trait acele momente si intelege ce este in sufletul nostru, sa traduca. Cine nu a trait acele clipe nu intelege.
Puneti in balanta domnilor conditiile de azi (avand banii) si “vrabia din mana” precum si “cioara de pe gard” pe care ne-o aratati, vopsita in culorile lui Udrea.
Fiti umani domnilor, nu lasati ca acest ritm de 250  de pensionari militari iesiti din sistem pe cale naturala, lunar, sa se mai prelungeasca pentru ca veti ajunge sa nu mai aveti cui sa redati demnitatea si drepturile.
Nu uitati ca acesti pensionari sunt uzati de aplicatii, alarme, tabere de instructie, mobilizari, exercitii demonstrative, misiuni, ca nu au avut un program normat si acum sunt ca o masinarie scoasa din uz, pe cale sa rugineasca, caruia i s-a luat dreptul de a munci .Opriti  acest  ritm pentru ca nu meritam un asemenea tratament.
Nu stiu daca aceasta scrisoare va ajunge si la domnul prim ministru dar, sper ca domnul ministru Dobritoiu va avea timpul si rabdarea de a-si aduce aminte ca face parte din randurile noastre si, odata, va veni tot langa noi.
Mai vreau sa spun ca situatia ma face sa am si un motto:” CINE NU MOARE SCAPA”

Cu deosebit respect,
Col(rez) CERNAIANU ION

vineri, 1 iunie 2012

Comentariu la "APELUL MEMBRILOR SCMD - FILIALA SECTOR 6 CATRE TOTI MEMBRII SCMD"


Domnilor ofiteri, nu pot sa stau pasiv si sa nu observ ca dorintele dumneavoastra, a celor din sectorul 6 Bucuresti, continua sa produca cred prejudicii luptei SCMD.
Ca si ofiteri ar trebui sa intelegeti ca UNITATEA DE ACTIUNE pana la realizarea INTEGRALA a obiectivelor SCMD este prioritara. Va reamintesc ca liderii actuali ai SCMD au fost cei care au fondat SCMDsi au realizat totusi desi destul de tarziu COAGULAREA fortelor rezervistilor inclusiv a fortelor dumneavoastra, intr-o organizatie extrem de activa a carei obiective au fost validate recent si prin cererile apolitice ale maselor de protestatari din PIATA UNIVERSITATII:
1.    “Jos Basescu”
2.    “Jos guvernul”
3.    “Alegeri anticipate” si repunerea in drept a LEGII ca singur etalon relational, a legii DEMOCRATIC SI LEGAL adoptate.

Nu uitati nici de SCARIFICIUL GENEROS al Lt. actual (R) Gheorghe Alexandru.
Criteriul de evaluare a activitatii demnitarilor nostri sa fie REZULTATUL SOCIAL OBTINUT AL BUNASTARII cetatenilor romaniei in mandatul primit.
Acum, in plina batalie, fara a gandi la consecintele actiunilor dumneavoastra, va surade gandul CASTIGULUI ce-l puteti obtine din accesul la varful SCMD. Este degradanta si neloiala actiunea dumneavoastra asa cum se vede, dupa umila mea capacitate de percepere a falsului conflict de interese.
Ma surprinde mai ales modalitatea extrem de perfida de scoatere in prim plan a LEGALITATII SI PRINCIPIALITATII DEMOCRATICE a solicitarilor dumneavoastra care, si “din avion” se poate observa ca este o actiune machiavelica. Oare nu e o TRADARE actiunea dumneavoastra in plina ofensiva a SCMD?
Aveti rabdare sa fie incheiata batalia SCMD si apoi pot fi puse pe tapetTOATE cele bune sau mai putin bune din activitatea SCMD.
Nu observati ca ies la iveala nenumaratele JAFURI MAFIOTE de o gravitate exceptionala pentru siguranta nationala care au pus deja “capac” capacitatilor de reactie a democratiei romanesti?
Daca va mai amintiti JURAMANTUL DE CREDINTA DAT ROMANIEIva rog sa vedeti faptul ca actiunea dumneavoastra este OSTILA si NU REALIZEAZA SINERGIILE NECESARE unei actiuni ofensive concentrate a SCMD. Voi diluati forta SCMD exact in plina ofensiva.
Aveti rabdare sa atingem aliniamentele ofensivei declansate si putem apoi trece la REFACEREA FORTELOR SI COMPLETAREA PIERDERILOR SIMULTAN CU O NOUA STRATEGIE.
Am mai primit apostrofarea ca APAR SCMD CA SI AGENT ACOPERITJ. Daca ati fi copii as crede ca astazi, de ZIUA COPILULUI, ati dorit o joaca de-a razboiul pentru a va reaminti de anii de catanie.
Cum parul alb si tremuratul mainii care scrie imi spun ca suntetiCAMARAZI MEI DE ARME dar, din cauze mafiote, ati ajunsi la rascruce de drumuri prin CRIZA DE PERSONALITATE cauzata de calcarea in picioare a demnitatii si onoarei noastre de ofiteri si incerc sa va gasesc circumstante atenuante, fiindca va inteleg si va respect valoarea calitatii de OFITER.
Domnule Col. (R) Galateanu, s-ar putea sa va confund dar am impresia ca sunteti un vechi transmisionist si atunci as putea sa va reamintesc date din trecutul dumneavoastra ce cu siguranta va pot fi incomode. Incerc de aceea sa fiu fairplay si sa nu ma gandesc la trecutul inevitabil coplesitor al luptei adaptabilitatii noastre comportamentale la acel mediu existential ostil. Din start imi cer scuze pentru aceasta replica neconforma idealurilor mele existentiale.
Am insa o incarcatura de extrema revolta fata de acele inechitati vizibile oricand dar acceptate si proliferate de indivizi gen Dinu Paturica care mi-au produs profunde suferinte personale dar si familiale. Ar trebui sa fiu validat ca o victima a comunismului dar sunt constient de faptul ca din necesitate m-am facut luntre si punte pentru a depasi viciile unui sistem oprimant sustinut de numerosii “ciripitori” delatori, chiar ofiteri dar fara de coloana vertebrala.
IN CONSECINTA VA ROG RESPECTUOS SA VA REEVALUATI POZITIA EMOTIONALA INDUSA IN MASA DE SINDICALISTI, POZITIE CE CREAZA O SITUATIE NECONFORMA IN PLINA LUPTA CU MAFIA DIN ROMANIA.
Concentrati-va eforturile catre obiectivul primordial: “Jos Basescu si mafia portocalie din administratie, inclusiv din armata unde onoarea si demnitatea noastra a fost terfelita pana la genocid.” Aceasta in situatia in care agreati acest obiectiv fundamental al SCMD.
Daca DA atunci, cu onoare, faceti-va PROPRIA EVALUARE a contributiei dumneavoastra, individuale, la aceasta lupta pentruINTERESUL GENERAL AL SCMD, AL INDEPENDENTEI ROMANIEICONFORM JURAMANTULUI DE CREDINTA si nu doar pentruORGOLII DE ZIUA COPILULUI.
Daca intradevar exista elemente de FRAUDA asupra cotizatiei membrilor SCMD, cei vinovati vor raspunde in fata legii la finele luptei ofensive, DUPA ATINGEREA OBIECTIVELOR SCMD.
Este “certificatul de onoare, in alb” de incredere pana la victoria ofensivei noastre.
vineri, 1 iunie 2012
Lt.col.retragere
Ioan CEPALIGA